KorAP: Find »[drukola/base=islaz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...26 >

630 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

George McCaffrey), un domn mai în vârstă, William Eastcote, un cetățean foarte respectat, stâlp al „Reuniunilor Prietenilor“, nebăutor, partener obișnuit de bridge al lui Percy Bowcock, a văzut un obiect zburător neidentificat, un fel de farfurie mare, luminoasă, suspendată peste islaz la o înălțime destul de mică. Nimeni nu a fost martor la acest fenomen; dar o săptămână mai târziu un grup de tineri care se întorceau de la un concert dat la Sala Mare - Greg Osmore și Andrew Blackett numărându-se printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
biserică metodistă din Druisdale, Casa de Reuniuni a „Prietenilor“, magazinul universal Bowcock, uzina de gaz, fabrica de mănuși (o clădire de cărămizi, din secolul al XIX-lea, cu aspect de castel) și noul edificiu al controversatei Școli de Politehnică, dincolo de islazul comunal. În continuare, Tom inspecta camera de baie. În locuința lui mobilată din Londra (în apropiere de Kings Cross), baia era un fel de cameră de penitență, murdară și, probabil, cu neputință de curățat, folosită de numeroșii locatari masculini. Baia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
o zi rece, posomorită, cu vânt. Bineînțeles, nu-și luase micul dejun; nici nu se punea asemenea problemă. George și Stella locuiau într-o casă modestă, drăguță, o veche vilișoară modernizată și vopsită în albastru, al cărei spate dădea spre islazul comunal. De la ferestrele de sus se puteau vedea monoliții, „Inelul din Ennistone“. Zona se numea Druidsdale, ca un omagiu adus legendarilor creatori ai Inelului. Nu era foarte departe de Victoria Park și era socotită ca una dintre „părțile frumoase“ ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Zona se numea Druidsdale, ca un omagiu adus legendarilor creatori ai Inelului. Nu era foarte departe de Victoria Park și era socotită ca una dintre „părțile frumoase“ ale orașului. Drumul cel mai scurt din Druidsdale la Burkestown pornește de pe marginea islazului, până la pasajul de nivel. Totuși George evita islazul de când avusese o ciocnire arțăgoasă cu o țigancă, vânzătoare de buruieni de leac. În capătul mai îndepărtat al islazului se află - și s-a aflat dintotdeauna - o așezare de țigani, stăruitor persecutați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
legendarilor creatori ai Inelului. Nu era foarte departe de Victoria Park și era socotită ca una dintre „părțile frumoase“ ale orașului. Drumul cel mai scurt din Druidsdale la Burkestown pornește de pe marginea islazului, până la pasajul de nivel. Totuși George evita islazul de când avusese o ciocnire arțăgoasă cu o țigancă, vânzătoare de buruieni de leac. În capătul mai îndepărtat al islazului se află - și s-a aflat dintotdeauna - o așezare de țigani, stăruitor persecutați de ennistonieni). Mergând prin oraș, puteai ajunge în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ale orașului. Drumul cel mai scurt din Druidsdale la Burkestown pornește de pe marginea islazului, până la pasajul de nivel. Totuși George evita islazul de când avusese o ciocnire arțăgoasă cu o țigancă, vânzătoare de buruieni de leac. În capătul mai îndepărtat al islazului se află - și s-a aflat dintotdeauna - o așezare de țigani, stăruitor persecutați de ennistonieni). Mergând prin oraș, puteai ajunge în Burkestown fie traversând râul Enn pe Podul Roman și trecând pe lângă fabrica de mănuși, fie traversând Podul Nou pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
gustul pentru atletism din timpul studenției, nu era amator de plimbări lungi și nici nu se simțea în stare să poarte o conversație dificilă în timp ce mergea (mai ales că era și puțin surd). Rozanov îi propusese să o ia peste islaz și de acolo să iasă în câmp. Preotul își manifestă neplăcerea cerând câteva ace de siguranță, ca să-și prindă poalele sutanei. Era hotărât să nu iasă în câmp și spera (pe bună dreptate, după cum s-a dovedit) că, odată antrenat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
îi sugeră ca, întrucât el avea de făcut o scurtă vizită parohială la Blanch Cottages (ceea ce era o minciună), să o pornească prin Westwold și pe lângă fabrica de mănuși, apoi pe Podul Roman, prin Victoria Park și Druidsdale, în direcția islazului, și de aici (cel puțin în ce-l privea pe părintele Bernard) înapoi în Burkestown. John Robert se arătă de acord și porniră la drum, întâi în tăcere, John Robert mergând incomod de repede. Tocmai traversaseră podul, când John Robert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
O să-l lăsăm în pace. Dar religia nu are datoria să se transforme în consolare? Dumneata nu vrei să schimbi sau să sacrifici nimic, dar datorită unei vagi vibrații, te consideri iertat, inocent, simul iustus et peccator. Ajunseseră în apropierea islazului, străbătând Druidsdale și preotul observă că Rozanov, care până atunci îi îngăduise să traseze el ruta, cotise brusc la dreapta, pentru a evita să treacă pe strada unde locuia George McCaffrey. Părintele Bernard nu răspunse la întrebare, ci schimbă vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Întreabă-ți sufletul. Cine-i ăsta? Trecuseră pe lângă tatăl Nestei Wiggins, care-și înălțase respectuos pălăria în fața filozofului. — Dominic Wiggins, un croitor care locuiește în Burkestown, un om foarte drăguț. — Îmi aduc aminte de familia Wiggins. Erau catolici. Traversau acum islazul, care era foarte umed și noroios. Părintele Bernard își mânjise pantofii. Poalele sutanei i se desprinseseră parțial din ace și măturau iarba udă. Începuse să simtă nevoia unei băuturi. Dacă ar lua-o înapoi spre Burkestown pe scurtătură, pe lângă vechea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
rezistă la o cercetare științifică. — O, nu, spuse părintele Bernard sau, mai curând, murmură. O, nu, nu. Le apăruse acum în față „Inelul din Ennistone“, punctul la care filozoful trebuia împiedicat cu orice chip să o pornească de-a curmezișul islazului și, de acolo, s-o ia pe câmp. Părintele Bernard se bucură să constate că Rozanov dădea semne de oboseală. Cărarea pe care urcaseră era povârnită și amândoi respirau gâfâit. — Bill Șopârla a văzut aici o farfurie zburătoare, spuse Rozanov

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
un punct, unde moralitatea pur și simplu dispare, nu există... — Nu poate exista un astfel de loc. Coborau o pantă ierboasă, pe scurtătura care ducea spre vechea cale ferată, un loc numit pe vremuri „poiana îndrăgostiților“, care făcea legătura între islaz și Burkestown. Scurtătura se termina abrupt în partea islazului prin gura zidită a unui tunel, iar înspre partea orașului cobora din ce în ce, până la pasajul de nivel de lângă gară. Continuau să cadă stropi rari de ploaie și părintele Bernard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
există... — Nu poate exista un astfel de loc. Coborau o pantă ierboasă, pe scurtătura care ducea spre vechea cale ferată, un loc numit pe vremuri „poiana îndrăgostiților“, care făcea legătura între islaz și Burkestown. Scurtătura se termina abrupt în partea islazului prin gura zidită a unui tunel, iar înspre partea orașului cobora din ce în ce, până la pasajul de nivel de lângă gară. Continuau să cadă stropi rari de ploaie și părintele Bernard observă picături strălucitoare perlând petalele primulelor, ierburile agățătoare, tufișurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
el un secret vinovat. Îi ceruse lui Tom să jure că va păstra taina, cel puțin cât se aflau la Ennistone. Continua să exerseze, dar din ce în ce mai puțin. La Ennistone, în două rânduri, se sculase cu noaptea în cap și traversase islazul să exerseze pe lângă tabăra țiganilor. Dar se simțise absolut ridicol, ca și cum pierduse încrederea în întreaga operație. Ce rost avea? Nu putea fi în același timp și istoric și cântăreț, or el dorea să fie istoric. Atunci de ce să continue cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nu se întâmple, adu-ți aminte să controlezi ce oră e în America. Părintele Bernard se ridică în picioare, spunând: — Mi-ar plăcea să mai stau de vorbă cu dumneavoastră. — Despre ce? — Despre orice. Ca atunci când ne-am plimbat pe islaz. Sau în dimineața aceea m-ați pus la încercare pentru postul de pedagog? — Eu... nu... una n-are nici o legătură cu cealaltă. Urmă o tăcere pe parcursul căreia părintele Bernard simți un impuls aproape covârșitor de a mai vorbi despre George

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Da, am auzit păsările cântând în zăpadă. Până și când ninge ele știu că, de fapt, e primăvară. O pitulice poate scoate o sută șase note în opt secunde. Serios? Da. Știați? Nu, dar cred. Am fost cu Zet pe islaz. Am văzut un cal alb, singur-singurel. Poate că aparținea țiganilor. Se tăvălea pe spate. Pe urmă, când l-a văzut pe Zet, a sărit în picioare. S-a speriat văzând un câine atât de aproape de el. Și după aceea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de el însuși. Firește, Diane auzise (doamna Belton avusese grijă de acest lucru) zvonurile care circulau prin Institut, anume că George o ucisese pe Stella și-i ascunsese cadavrul (unii ziceau că-l îngropase în grădina din spatele casei sau în islaz, alții ziceau că-l zvârlise în canal sau în intestinele Institutului, unde rămășițele vechilor ziduri cuprindeau multe ascunzișuri, unele datând chiar de pe vremea romanilor). Cei care vehiculau zvonurile nu le credeau pe de-a-ntregul, iar Diane nu le credea deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
impresia că George e un pește pe care l-am prins într-o undiță... cu o sfoară lungă, lungă... și-l las să zburde... să zburde... să zburde... Ce imagine terbilă! — Ce-i muzica asta ciudată? — E un bâlci pe islaz. Ecourile îndepărtate ale muzicii de bâlci, distilată și îndulcită de aerul călduț al serii, răzbeau, intermitent, estompat, în grădina Belmont. Ceva mai aproape, o mierlă cânta extaziată, cu triluri lirice ca de privighetoare. Salcâmul se înveșmântase în frunzișul de vară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
întoarcă la pensiunea lui singuratică, lăsându-i pe Tom și pe Anthea împreună. Haideți să cumpărăm niște sticle și să mergem să nu pilim în altă parte. Ce-ar fi să veniți la mine? O, mai bine să mergem pe islaz, propuse Bobbie. Bâlciul trebuie să fie în toi. Câțiva inși dansau în jurul pietrelor Inelului din Ennistone. Zău? Cine erau? Nu știu, mi s-a spus că erau îmbrăcați în straie albe. Druizi, de bună seamă. Haideți să mergem pe islaz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
islaz, propuse Bobbie. Bâlciul trebuie să fie în toi. Câțiva inși dansau în jurul pietrelor Inelului din Ennistone. Zău? Cine erau? Nu știu, mi s-a spus că erau îmbrăcați în straie albe. Druizi, de bună seamă. Haideți să mergem pe islaz! Fiecare aduce câte o sticlă. Tom râdea, trăgând de capul de urs al lui Bobbie. Trăia, de fapt, un adevărat supliciu. Nu-i scrisese lui Rozanov, deși încercase în repetate rânduri să compună o scrisoare. Cum putea să-i spună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
lui Emma: Hattie dezbrăcându-se, ciorapii ei mov care se asortau cu rochia, ciorapi cu vârfurile de o culoare mai închisă și pulpele albe, peste marginea ciorapilor. — Domnilor, e ora închiderii, vă rog! Avem destulă băutură? Unde vă duceți? Pe islaz. — Bâlciul continuă și oamenii dansează în jurul Inelului. — Pot să vin și eu? Așteaptă, să mai luăm atunci o sticlă. Am la mine tranzistorul. Și eu. Cun facem rost de pahare? Să le luăm de la casa lui Hector. Îți duc eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Joey Tanner, care nu răspundea dragostei ei, și îl iubea cu tandrețe pe Tom McCaffrey, dar ca pe un prieten, ca pe un frate. Drumul care ducea de la Omul Verde spre pasajul de nivel și apoi, traversând calea ferată, spre islaz, trecea prin fața camerei mobilate a lui Hector, unde poposiră acesta din urmă, Valerie și Nesta, ca să strângă toate paharele din casă într-un coș. Corul de animale, cu care Hector avea atâta de furcă, încă nu părăsise cârciuma. Lumina puternică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
duhurile pământului. Cineva avea o teorie legată de cutremure, un altul era convins că de vină era o farfurie zburătoare pe care altcineva (un tânăr respectabil, de curând ucenic al lui Dominic Wiggins) o văzuse, cu două nopți înainte, deasupra islazului. Oamenii își amintiră (în mod cu totul eronat) că Pârâul lui Lud s-a comportat în aceeași manieră când apăruse cealaltă farfurie, cea pe care o văzuse William Eastcote. Cineva atrase, triumfal, atenția celorlalți asupra faptului că a doua farfurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ca și cum acolo ar fi putut găsi un alt John Robert, total diferit de celălalt. I se părea extrem de important să aibă un țel. Își iuți din ce în ce pașii. Totuși, când ajunse în Burkestown, hotărî să pornească în direcția islazului, pe la pasajul de nivel și pe scurtătura care traversa vechea linie ferată. Trecu de cârciuma Omul verde, care tocmai se deschidea. Mai multă lume îl văzu pe George în acea seară pe acolo, dar cumplitul său rânjet de durere nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
curajul și devoțiunea de a săvârși această faptă. Ce ciudat, gândi George, nu am reușit să aflu cum a fost ucis Schlick de către discipolul său. Dar acum nu mai are importanță“. Când ajunse la capătul scurtăturii, începu să urce spre islaz. De acolo se vedeau pietrele Inelului din Ennistone proiectate pe orizont, așa cum sunt reproduse pe cărțile poștale ilustrate. George porni spre Inel. Dincolo de pietre, cerul strălucitor al asfințitului de vară părea să vibreze de albastrul neștirbit al fericirii pure. George

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]