350 matches
-
succes și de altfel titlul cu care circulă la Paris [Les Guerriers - n.m.] explică aproape totul. Pe cînd „Cruciații” poartă amprenta că e polonez. Soluția pentru a pătrunde pe piața mondială cu specificul național românesc este, potrivit lui G. Ivașcu, nu „istorismul”, ci filmul de actualitate angajat politic : Marlon Brando s-a retras pentru cîtva timp din cinematografie, pentru 6 luni, și a renunțat la rolurile care i-au fost date, ca să facă politică. A făcut acest lucru ca să se poată consacra
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
și limbii române. Din înfruntările asupra acestor chestiuni cu potențial inflamabil (originea, vechimea, continuitatea, prioritatea, latinitatea limbii române etc.) s-a degajat conștiința națională a românilor ardeleni. Conștiința națională a transilvănenilor a mustit în cadrul generației Supplex-ului sub presiunea unui "copleșitor istorism" care i-a purtat pe cărturarii Școlii Ardelene către un adevărat "cult al trecutului" (Prodan, 1984, p. 428). Descoperindu-și trecutul, românii și-au articulat o memorie colectivă care a stat la baza construirii unei identități naționale înzestrată ulterior cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sub forma unui sistem, dar că această organizare privea realizările limbii în vorbire. Cert este însă că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lingviștii ajunseseră la ideea că limba există ca sistem, ca structură ordonată, deși preponderența istorismului a făcut să nu se insiste în mod deosebit pe această idee. Caracteristica de bază a sistemului este aceea că unitățile care îl alcătuiesc își au individualitatea proprie și se pot identifica numai fiindcă în ansamblul sistemului au o anumită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de ameliorare dirijată a limbii (literare). Ca atare, cînd au apărut zorii lingvisticii moderne, s-a afirmat cu tărie ideea transformării limbii, idee care, transpusă pe terenul limbilor populare, a condus la principiul evoluției limbilor din limbi anterioare și la istorismul lingvistic. În condițiile în care, în cazul limbilor literare, se constata intervenția voită din perspectiva unor scopuri, noua știință care s-a născut la începutul secolului al XIX-lea și-a asumat numai faptele care corespondeau transformărilor "naturale", adică numai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ca o decădere a lui. Situația s-a schimbat abia în secolul al XIX-lea, cînd, o dată cu apariția romantismului, s-a schimbat și perspectiva asupra limbii populare, iar cercetarea ei a devenit obișnuită în ca-drul investigațiilor asupra limbii. Fundamentată pe istorism și pe comparatism această cercetare pornea de la principiul axiomatic că limbile se schimbă mereu, iar uneori atît de mult încît își pied identita-tea și devin alte limbi. Istorismul (în cadrul căruia se remar-că în mod deosebit schimbarea) a fost și principiul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cercetarea ei a devenit obișnuită în ca-drul investigațiilor asupra limbii. Fundamentată pe istorism și pe comparatism această cercetare pornea de la principiul axiomatic că limbile se schimbă mereu, iar uneori atît de mult încît își pied identita-tea și devin alte limbi. Istorismul (în cadrul căruia se remar-că în mod deosebit schimbarea) a fost și principiul de bază al școlii neogramatice, care a dominat gîndirea lingvistică în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și mare parte din veacul următor. De altfel, chiar pentru
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din 1985, Economic Action: The Problem of Embeddedness, este o critică adusă funcționalismului lui Williamson, precum și concepțiilor economice subsocializante și, respectiv, sociologice suprasocializante ale acțiunii pe care le consideră deopotrivă atomiste. Spre deosebire de funcționalismul lui Williamson (1981, 1991, 1993) și de istorismul, mai degrabă sistemic, al lui North (1990), Granovetter Își construiește argumentația cu preponderență la nivel microsocial. Opțiunea lui poate fi caracterizată atât ca individualistă, concentrându-se asupra acțiunii sociale, dar și structurală, subliniind rolul rețelelor de relații În producerea cooperării
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
nuanțează această relație de continuitate dintre naratologia clasică și naratologia post clasică pe care o prezintă ca pe o sumă de diferențe și tensiuni, ca pe o erodare a consensului structuralist generată de acceptarea provocărilor venite dinspre poststructuralism, feminism, noul istorism sau postcolonialism. În accepția lui Nünning, naratologia postclasică beneficiază de o serie de evoluții din teoria literară și culturală cum ar fi receptarea scrierilor influente ale lui Hayden White, criza poststructuralismului, întoarcerea spre istorie, cultură, antropologie și etică și ascensiunea
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
în volumele pe care le coordonează. În eseistica lui Z., în publicistica sa în general, nu se reiau locuri comune, informații curente, referințe de enciclopedie; popularizarea îi repugnă autorului în orice situație. Cărți precum Biruit-au gândul (1983) (despre evoluția istorismului românesc), Cunoaștere de sine și integrare (1986) (reflectând procesul inserției românilor în lume, sub unghi istorico-cultural) ori În orizontul istoriei (1994) (referitoare la literatură, muzică, folclor, iconografie) se particularizează prin introducerea în discuție a unor noi argumente în susținerea punctelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290760_a_292089]
-
istoriografice. 1864-1885, Iași, 1976; M. Kogălniceanu, un fondateur de la Roumanie moderne, București, 1978; Hundert Jahre Unabhängigkeit Rumäniens (în colaborare cu Gerhard Ernst), Regensburg, 1978; A scrie și a face istorie (Istoriografia română postpașoptistă), Iași, 1981; Biruit-au gândul (Note despre istorismul românesc), Iași, 1983; Pe urmele lui Vasile Pârvan, București, 1983; L’Historiographie roumaine à l’âge de la synthèse: A. D. Xenopol, București, 1983; Mihail Kogălniceanu, București, 1984; De la istoria critică la criticism (Istoriografia română la finele secolului XIX și începutul secolului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290760_a_292089]
-
Frumos e echivalent cu actual, și când ai dovedit că un scriitor e personal într-o școală nouă ai stabilit valoarea lui, care însă este efemeră, căci numaidecât altă școală va crea altă sensibilitate. Acest scepticism a dus la un istorism care e o față a iraționalismului în critică. El, criticul, nu are nici o părere stabilă și nici o responsabilitate, nebizuindu-se pe nici un criteriu absolut. Obiectiv, el înregistrează doar reacțiunile gustului public la operele contemporane, făcând lucrare de istoric. Cele mai
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și E. Lovinescu, controlul critic a trecut la o nouă echipă, în care cei mai însemnați în ordine de vârstă sunt Pompiliu Constantinescu și Șerban Cioculescu. Cel dintâi s-a dedicat aproape exclusiv cronicii literare pe care o profesează fără istorism și fără preocupări eseistice, într-o limitare strict profesională și cu un anume dogmatism. În acest spirit Pompiliu Constantinescu a produs cronici, caracteristice prin procentul maxim de sentințe juste, printr-o intrare repede și dreaptă în adevăratul fond al lucrurilor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lor. L-am putea compara cu marii istorici și critici literari ai lumii ca De Sanctis, Lanson, Croce, Thibaudet, dacă el însuși nu s-ar fi delimitat de unii dintre aceștia, constituindu-și o metodă proprie, ce se deosebește de istorism și scientism, ca și de impresionism și estetism, servindu-se de toate la un loc și de nici una în chip unilateral, încuviințînd de pildă biografia, analiza socioligică și psihologică, însă nu pentru a determina cauzele externe ale operei, ci pentru
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
impresionismului francez. Termenul însuși apare în anul 1917 într-o lucrare semnată de către Rudolf Pannwitz, Die Krisis der europäischen Kultur, și face trimitere la "nihilismul și colapsul valorilor în cultura europeană", care, în concepția autorului, ar fi provocate de vechiul istorism, de impresionism și nu în ultimul rând de structuralism. De asemenea, Pannwitz utilizează și sintagma "om postmodern", care încarnează o serie de trăsături desprinse din concepția filosofică a lui Nietzsche. O altă utilizare timpurie a conceptului îi este atribuită lui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nou, veacul luminat este în același timp veacul progresului luminilor. Noțiunile devin din nou circulare și sinonime. Faptul de a fi efectiv contemporan, sincronic cu istoria, cu spiritul timpului dobândește pentru întâia dată prestigiu și valoare în ideologia românească. Acest istorism trăit și gândit autentic dovedește limpede că bazele Iluminismului românesc nu sunt abstract-metafizice, ci grefate organic pe ideea de devenire istorică. Faptul constituie o nouă rupere de nivel, de mentalitatea teologică în care prefacerea este negată, fixism specific oricărei culturi
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
decât contradictorii, pentru ca sunt un factor antinomic al rațiunii. Din factualitatea empiriștilor și rigoarea iconoclastă a raționalismului clasic reies în secolul XIX pozitivismul lui Auguste Comte și filosofia istoriei. Scientismul (adevărul unic este doar cel probant prin metoda științifică) și istorismul (cauzele evenimentului istoric sunt doar manifestările materiale) constituie alte două modalități de ignorare a imaginarului, a gândirii simbolice, până și a raționamentului prin similitudine, precum este cazul metaforei. Orice imagine care nu este negarea unui fapt este suspectă și, pe cale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a gândirii simbolice, până și a raționamentului prin similitudine, precum este cazul metaforei. Orice imagine care nu este negarea unui fapt este suspectă și, pe cale de consecință, condamnabilă; la fel, arta, onirismul, devianțele mentale, viziunile mistice. Influența scientismului și a istorismului s-a resimțit atât de puternic în atitudinea generală, încât formele publice ale spiritului artistic (arhitectura, sculptura, arta decorativă) au fost reduse, prin politicile financiare ale cetății, la cele mai riguroase și simple expresii. Pe de o parte, aceste extreme
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
unui obiect individual ar putea prezenta interes. Pot fi invocate trei considerente distincte. În primul rând, investigarea istorică este importantă pentru înțelegerea stării actuale și a dinamicii viitoare a obiectelor. Unul dintre principiile cele mai generale ale științei este principiul istorismului. Conform acestuia, starea actuală și viitoare a unui obiect este determinată într-un grad semnificativ de starea sa trecută. Cercetarea succesiunii în timp a diferitelor stări ale unui obiect individual oferă o cheie pentru înțelegerea stării sale actuale și a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care au acuzat marxismul de sociologism, adică de topire a omului în formele sale sociale de viață, de acordare a uneiindependențe absolute formelor sociale de organizare. Oamenii ar apărea ca simple instrumente ale istoriei, ale formelor sociale. Se poate împăca istorismul, considerarea societății ca un proces natural, având propriile sale legi, cu considerarea simultană a omului ca autor al istoriei? În fapt, sociologismul nu a reprezentat nici un moment caracteristica gândirii lui Marx, a lui Engels sau Lenin. El a apărut mai
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al XIX-lea; unul inventat de K. R. Popper; sensul atribuit de Foucault în cursul Trebuie să apărăm societatea; Noul Istoricism (New Historicism), dezvoltat prin critica literară și culturală occidentală după al Doilea Război Mondial. A folosi concepte precum "istoricism", "istorism" și altele în "-ism" ne plasează într-o ambiguitate lingvistică și epistemologică. Gândirea și cunoașterea lui Foucault se dezvoltă în tablouri clar-obscure sau abstracte. Profesorul francez ne spune că tabloul s-a aflat în centrul cunoașterii între secolele al XVII
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoric. Este perioada în care hegeliana formulă de Zeitgeist: spiritul timpului, cu voința sa rațională și necesară, care conduce din interior evenimentele lumii, are o reală aplicabilitate, alături de idea de evoluție, puternic relansată științific și filosofic (Hegel, Darwin, Spencer). Acest istorism are urmări considerabile. Concepția literaturii ca fenomen istoric este pe deplin consolidată. Literatura are pe lângă dimensiunea estetică și una istorică, are valoare de document istoric. Și apoi nu există o definiție a literaturii în afara timpului istoric, definiția nu poate fi
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
de corespondențe în spațiul european. Stephen Escritt ignoră însă spațiul central și est-european, unde Art Nouveau-ul este marcat și de alte forme de revival. În Prague Fin de siècle, Petr Wittlich documentează rolul jucat de revivalul baroc și de un istorism târziu în edificarea Art Nouveaului. În Viena fin-de-siècle. Politică și cultură, Carl Schorske analizează importanța pe care a avut-o descoperirea culturii preclasice grecești și a artei miceniene pentru secesionismul vienez și în special pentru Gustav Klimt. Există cel puțin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Monumentul Eminescu. În alt crochiu pentru un proiect de monument, Poetul aflat pe soclul său apare asaltat de himere, expresie a acestui univers halucinator, "universul chimeric", patronat de prezența aproape supranaturală a geniului. În aceste abordări simboliste ale geniului eminescian, istorismul, anecdoticul sunt puse între paranteze, gânditorul-poet devine expresia propriilor sale viziuni care-l asaltează. Într-un alt proiect de monument, aflat printre nenumăratele crochiuri ale sculptorului, bustul Satirului (Capul de satir) se află pe un soclu pe care apare probabil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
218. 221 Gh. Oprescu, Ștefan Popescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958, p. 15. 222 Tzigara-Samurcaș, Arta în România, Editura Minerva, 1909, București, p. 210. 223 V.I. Propp, Rădăcinile istorice ale basmului, propune o formă particulară de istorism axată pe structuri inițiatice arhaice. 224 Paul Constantinescu, Ștefan Popescu, Meridiane, București, 1972, p. 12. 225 Ibidem, p. 13. 226 I. Teodorescu, "Expoziția de pictură a d-lui Ștefan Popescu", în Adevărul, Anul XIV nr. 4426, joi 22 noiembrie 1901
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și limbii române. Din înfruntările asupra acestor chestiuni cu potențial inflamabil (originea, vechimea, continuitatea, prioritatea, latinitatea limbii române etc.) s-a degajat conștiința națională a românilor ardeleni. Conștiința națională a transilvănenilor a mustit în cadrul generației Supplex-ului sub presiunea unui "copleșitor istorism" care i-a purtat pe cărturarii Școlii Ardelene către un adevărat "cult al trecutului" (Prodan, 1984, p. 428). Descoperindu-și trecutul, românii și-au articulat o memorie colectivă care a stat la baza construirii unei identități naționale înzestrată ulterior cu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]