2,351 matches
-
mesopotamieni, încă nomazi, sapă puțuri și controlează turme de animale sălbatice, fără să le domesticească deocamdată; acordă tot mai multă importanță progeniturilor lor și protejează natura, considerată expresie a divinității. Acum 10 000 de ani, pentru a vâna animale mai iuți decât el, omul inventează două instrumente revoluționare ce-i permit pentru prima oară să-și amplifice propria forță: propulsorul, prima pârghie, și arcul, primul motor. Tot în acele timpuri, mesopotamienii fac din ce în ce mai bine diferența dintre act și consecințele sale; ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
din codru care se odihnește după o vânătoare îndelungată. Și s-o fi întrebat ce fantezii îi populează lui visele. Oare nu cumva visa la nimfa care alerga prin pădurile Greciei urmărită de un satir înfierbântat? Nimfa fugea cu picioare iuți și mânată de disperare, dar el se apropia tot mai mult cu fiecare pas până când ea ajungea să-i simtă răsuflarea fierbinte pe obraji. Și tot mai fugea în tăcere, iar el o urmărea tot fără o vorbă. Și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
va găsi un colț de pâine și pentru mine. Mă aflu aici pentru a-mi oferi serviciile. - Cui anume, dacă se poate ști? - Oh, mereu există câte cineva care să aibă nevoie de o limbă ascuțită sau de o mână iute. Dar tu, mai degrabă... și Cecco Îi făcu din nou cu ochiul, dându-i și un cot În coaste. Zi-mi despre operele tale. Ce se pregătește să ofere lumii prințul poeților toscani? Am auzit un zvon, printre Credincioși. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În curând mă voi pomeni În beznă, iar singura lumină vizibilă a stelelor va fi pentru mine amintirea. De aceea trebuie să mă grăbesc. Continuară să pășească În tăcere. Poetul Încerca să se mențină la pasul Însoțitorului său, viguros și iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești ca un cal berber, messere. Oare În călătoriile dumitale ți-ai dezvoltat mersul acesta? izbucni el după ce, În mai multe rânduri, fusese silit să alerge ca să Îi rămână alături. Celălalt se opri, zâmbind. - Așa este, priorule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Împinse banca Îndărăt, rezemându-se de perete. Din punctul acela, ocrotit de un stâlp, putea observa În liniște o mare parte din Încăpere fără să atragă atenția, prefăcându-se absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sec. Un accident? Dante tăcea, limitându-se să Îi scruteze reacțiile cu atenție. Dar omul rămase impasibil, În așteptarea unui răspuns. - Nu, zise În cele din urmă. O mână ucigașă i-a pus capăt zilelor. Monerre tresări, aruncând o privire iute În jur, ca și când s-ar fi temut că asasinul sta fi putut ascuns pe undeva. Apoi Îl fixă cu singurul ochi cu care mai vedea. - Știi cine a fost? - Nu. La fel ca la ceilalți. - Crezi că e vreo legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bătrânului maestru, care Încuviință. Am nevoie de o ultimă favoare din partea dumitale, mai zise Dante. O schemă rapidă a planului castelului lui Frederic În Înfățișarea sa originală, așa cum ți-a rămas domniei tale În amintire. Maestrul Matteo schimbă o privire iute cu priorul breslei, ca pentru a-i cere autorizația. Acesta făcu un semn scurt de confirmare, iar bătrânul se așeză lângă una din mesele cele mari. Luă o bucată lată de pergament și Începu să traseze o serie de linii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încă și mai ciudata construcție incendiată. Își ridică ochii spre cer, privind spre soarele aflat spre apus. În scurt timp, clopotul avea să bată semnalul de stingere. Era momentul să Îl strângă cu ușa pe Cecco. Se Îndreptă cu pas iute către abație; când ajunse acolo, intră din nou În biserică, trecând prin portița laterală, apoi se deplasă până la nivelul superior al sacristiei. Pe traseu, nu zărise nici o urmă de-a prietenului său. Pentru un moment, se temu că fugise cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bisericii Santi Apostoli. Ieși de pe străduțe În josul rampei ce urca spre Ponte Vecchio. Locul părea neobișnuit de pustiu, de parcă un farmec ar fi oprit acel du-te-vino al mulțimii care, la orice oră a zilei, se revărsa pe sub arcade. Doar țâșnirea iute a câte unui șobolan care fugea sau umbra câte unui câine vagabond mai curma acea nemișcare bolnavă. Era o tăcere perfectă, curmată doar de strigătul unui pescăruș ce ajungea până acolo dinspre mare. Dante putea auzi În mod deslușit gâlgâitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din pricina sticlelor de vin de Brouilly. Procurorul, în schimb, era un om educat. Tăia peștele ca și cum l-ar fi mângâiat. Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea lui l-ar fi putut duce foarte departe. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
stau cu spatele, știu cine e, ne-am jucat în facultate cu asta mereu, e incredibil!, izbucneau băieții! Câte nu poate să facă mirosul!, deblochează memoria, creează emoții, povești, nu?... Neli intră cu fânul, cu roșii, salate și câțiva ardei iuți, trece discret spre bucătărie, acolo spală ardeii și îi aduce la masă, pe o farfurie, Lori se simte o clipă minunat, unghiurile ascuțite ale feței se îndulcesc, transpiră de fericire, se vede că am servitoare, să afle și ăștia, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de București, în cabină, la o bârfă, băga-mi-aș picioarele, că nu pot să vă împac pe toți. Neli surâde la suprafață, face frumos, dar iese ca opărită, nimeni nu râde în urmă. Toți patru gustă ciorba și ardeiul iute. Vorbește tot Căpșuna. — Ce face maică-ta?, îl întreabă ea pe Maestru, schimbă discuția, Loredana îi e recunoscătoare, o dăduse în bară cu Neli și ea avea nevoie de femeia aia, nu se descurca altfel. Parcă trezit și adus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
brunetă focoasă, unguroaică-tunsă-scurt, cu breton retro, care-i descoperea sprâncenele perfecte, avea un corp durduliu, ca prin 1930, chiar dansa charleston când am văzut-o prima dată, dintr-un colț de cameră, apoi am luat-o eu la Tangoul Libertății, iute și obositoare femelă, cum le spui tu, iubito, să știi că nu toate sunt femele în ziua de azi, unguroaica era, așa cum ești și tu, o iubită-femelă bună la pat... Bărbatul știe că nu s-a născut femeie care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de frig aici?, ți se pare ție!, să mă spăl pe mâini, hai afară, la canal, mă duc eu singur! El se spală, bătrâna aleargă sprintenă prin bucătărie, umple farfuria adâncă cu ciorbă, presară leuștean și așază alături un ardei iute, terminași spălatul?, tot ce-i prea mult strică!, glumește el cu ton adânc-hâtru, ai ciușcă, știu că-ți place!, el nu îndrăznește să-i zică femeii că nu-i e foame, tot gustă din fiertura acră, e așa de buuun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
include pe Kant și pe generalul Booth...) Și-așa trăiești, din șoc În șoc, O palidă-afirmație cu noroc. Dar ora-i gata... Treziți din letargie, O sută de copii ai celor binecuvântați Te păcălesc c-o vorbă, două și, cu iuți picioare, Bat ritmul libertății pe strâmte coridoare... Și uită, pe pământu-ngust la minte, Marele Căscat ce te-a adus pe lume. În aprilie, Kerry Holiday a plecat de la colegiu În Franța, ca să se Înroleze În Escadrila Lafayette. Invidia și admirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În fotoliu. — Trebuie să-ți povestesc, a zis. Am avut o pățanie teribilă. Cred că noi... că eu l-am văzut pe Diavol sau ceva... foarte asemănător. Tu ce fel de chip ai zărit acum? Sau nu, a adăugat el iute, mai bine nu-mi spune. I-a povestit totul lui Tom. Era miezul nopții când a terminat și după aceea, cu toate luminile aprinse și cam adormiți, cei doi băieți și-au citit unul altuia, tremurând, din Noul Machiavelli până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
slab, în vârstă, trăgându-se și facându-le loc lângă el pe banca de scândură. Aciobăniței și Amărășteanu se așezară. — Imediat o să vă aducă și farfurii și tacâmuri - spuse mediocrul în vârstă - și, dacă doriți, pot să vă dau ardeiul meu iute. Știți, eu am probleme cu... și arătă spre stomac. — Vă mulțumesc - spuse încet comandantul Aciobăniței -, sincer să fiu, îmi place ardeiul iute. Poftiți și ardeiul meu, spuse deodată, de peste masă, cu simplitate, o mediocră tânără, pistruiată, însă nu urâtă. — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
aducă și farfurii și tacâmuri - spuse mediocrul în vârstă - și, dacă doriți, pot să vă dau ardeiul meu iute. Știți, eu am probleme cu... și arătă spre stomac. — Vă mulțumesc - spuse încet comandantul Aciobăniței -, sincer să fiu, îmi place ardeiul iute. Poftiți și ardeiul meu, spuse deodată, de peste masă, cu simplitate, o mediocră tânără, pistruiată, însă nu urâtă. — Vă mulțumesc, o să-l dau tovarășului meu, și lui îi place, zise Aciobăniței. Mediocrul în vârstă se aplecă spre vecinul lui din dreapta, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
șopti ceva la ureche, iar acesta, la rândul lui, făcu la fel cu vecinul său. Ca urmare a acestor șoapte și murmure neclare întinse în tot hangarul, în fața pământenilor începură să sosească, dați din mână în mână, zeci de ardei iuți. Înaintea acestei emoționante dovezi de simpatie, comandantului Aciobăniței aproape că-i dădură lacrimile. „Măcar dac-am fi avut niște pixuri sau niște brichete, să le dăm și noi”, gândi el cu amărăciune. — Suntem de-a dreptul copleșiți... nu trebuia... - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
nu trebuia... - spuse încet Aciobăniței către mediocrul în vârstă - ați renunțat toți la ardei pentru noi... sunteți foarte drăguți... — Nu vă faceți probleme. Noi toți suferim cu stomacul - șopti mediocrul -, nu putem mânca ardei iute. Episodul 10 Ciorba În timp ce ardeii iuți continuau să se îngrămădească în fața celor doi pământeni, fetișcana mediocră zdravănă, pistruiată, ce părea a fi bucătăreasă, se apropie de hangar și lăsă eroilor noștri două linguri și două furculițe. — Cuțite nu se dau? întrebă încet comandantul Aciobăniței pe mediocrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Elena Marin Alexe Alint a cerului maramă c-o blândă sărutare, privind cum norul se destramă în curte pe cărare. Și-ncepe cernerea de sus, o horă liniștită, tristețea iute mi s-a dus de alb ademenită. Aș vrea s-adun, dac-aș putea, în brațe tot omătul, dar fulgii plâng în palma mea și se topesc cu totul. Pe buze-mi tremură stingher cuvinte de-adorare, iar ochii se
Prima ninsoare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83363_a_84688]
-
la turci! Bată, într-un singur vin: Hazul Hogii Nastratin. * Colo, cu doniți în spate, Asinii de la cetate, Gâzii, printre fete mari, Simigii și gogoșari, Guri cască când Nastratin La jar alb topește in, Vinde-n leasă de copoi Căței iuți de usturoi, Joacă și-n cazane sună, Când cadâna curge-n Lună. Deschideți-vă, porți mari! Marfă-aduc, pe doi măgari, Ca să vând acelor case Pulberi, de pe lună rase, Și-alte poleieli frumoase; Pietre ca apa de grele, Ce fireturi, ce
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
MINE, POEM DE AL.FLORIN ȚENE Autor: Al Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 1069 din 04 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Poem de Al.Florin Țene Cei doi din mine In zodia gemeni sunt născut, Doi în unul, armăsari iuți la minte, După stele aleargă la păscut Ascunse noaptea în cuvinte. Unul îmi pune verbul la încercare Celălalt așează iubirea-n vers, Cînd unul gândește,celălalt pe-o cărare Metafore coboară din univers. Când fac schimburi de căldură C-o
CEI DOI DIN MINE, POEM DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1069 din 04 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362929_a_364258]
-
ochii tăi frumoși te vezi tânără, regină, cum erai odinioară și visezi idila-ți dragă, cum a fost întâia oară, cum cupole de amiază se lăsau în dulci sonate, în idile de iubire, lună, stele și agate, joc de treceri, iuți, încete, scene din trecut bizare, stând în pat așa de tristă tot mereu ți se năzare, în cvadriga ta de visuri timpul își pierde măsura, ochiul lăcrimează singur, a tăcut deja și gura, pe o pernă roz- albastră tot visezi
EU TE IUBESC, PENELOPĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363455_a_364784]
-
asta, că pe un tort, minutarul se învârte fix de 60 de ori, nu e mort, se duce ziua spre noapte precum Dunărea spre port, viață ne inundă ca și ploaia revărsată peste-un cort. Grăbiți în copilărie, vrem timpul iute că să treacă, adolescenți nu prețuim ce avem, sărim la altă treaptă adulți fiind am încetini ritmul, dar viață nu ne iartă, bătrâni am da orice să-ntoarcem iar a vremii roată! Și curgerea nepotolită, ne-asprește chipul încă treaz
DESPRE TIMP de GABRIELA MARIA IONESCU în ediţia nr. 2065 din 26 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/361044_a_362373]