513 matches
-
de sensibili când vine vorba de așa ceva. Ce prostie din partea lor, nu-i așa? În acel moment interveni Tabitha, care-i ceru un foc lui Hugo. Imediat apăru și libidinosul șef al distribuției, un individ mizerabil și bătrân, cu pantaloni jegoși, de material reiat, care-l juca pe Quince atât de bine încât îi făcuse pe toți să se tăvălească pe jos de râs la lectura piesei. O luă țanțoș către ea, duhnind a șosete murdare cale de-o poștă, parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fix, deci nu putea fi decât Hugo. —Bună, zise el, sărutându-mă din zbor și intrând ca la el acasă. De ce ți-a venit poliția la ușă? Că tot veni vorba de ușă, nici c-am mai văzut una mai jegoasă de atât... Dumnezeule, în ce hal arată locul ăsta! E bun pentru poza cu „Așa arăta locul înainte“ din Builder’s Weekly 1. —E destul de curat, zisei eu, fără chef. Doar că e cam aglomerat. —Și încă cum. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
stil georgian și „era plină de detalii originale“, conform informațiilor furnizate de agentul imobiliar. Ceva, posibil original, și-a spus Hugo, izbucnise prin peretele scării interioare și produsese o pată enormă și umedă. Alte detalii de epocă includeau o fereastră jegoasă în formă de evantai, plasată deasupra ușii, alte ferestre înalte și dificil de curățat și niște tavane înalte și crăpate. În esență, era o casă dărâmată, cu trei niveluri, așezată pe coasta unui deal, la marginea orașului. După părerea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
uite ce urmase. Călătoria până la Spitalul de Vest în microbuzul muncitorilor care-i montau bucătăria. Era destul că-i rugase s-o ducă la spital imediat după ce-i acuzase de incompetență și fraudă. Însă călătoria plină de zdruncinături, pe bancheta jegoasă a microbuzului, reprezenta a nouă dimensiune a noțiunii de disconfort. Nici nu se putea compara cu descinderea din limuzină pe care și-o imaginase ea. Și pe care o și plătise. Fir-ar al dracului! Au!!! a țipat Amanda, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
stare să producă un zgomot atât de mare. Tatăl a sărit în capul oaselor și s-a uitat la ceas: 2:37 a.m. I-a dat un cot Amandei. Amanda a scotocit într-o ureche scoțându-și unul dintre dopurile jegoase cu care Hugo începuse să se obișnuiască, deși era dezgustat când le găsea aruncate pe podeaua dormitorului sau prin pat. — Ce s-a întâmplat? a mârâit ea. —Theo. Plânge. —Of, ce mama dracului, i-a sărit muștarul Amandei. Ce pizda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
agonie. —Hugo! a țipat ea. Ursulețul nu contează. Ieși din apă! Dar Hugo n-a auzit-o. Nu mai auzea nimic altceva decât tumultul râului. Se învârtea în mijlocul apei, purtat de curent și agățându-se, în mod neplăcut, de ierburile jegoase de pe fundul râului. Cursul de apă o fi fost el îngust, dar era adânc și mai puternic decât lăsa să se vadă. Ursulețul era tot în fața lui, dar nu reușea să-l apuce. Hugo a simțit cum brațul puternic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
înșfăcat copilul așa cum își înșfacă vulturul prada. Apoi l-a strivit de pieptul ei pentru ca în secunda următoare să-l dezlipească de ea și să i-l arunce grăbită lui Hugo. —Of, e dezgustător! Tocmai și-a șters nasul ăla jegos și plin de muci pe mâneca mea. Ia-l! Repede! Amanda a fugit la chiuvetă și a început, agitată, să frece murdăria cu unul din bureții copilului. — Nu-și dă seama că asta e făcută din crêpe de Chine? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mine. —S-o iei pe Rosa? a spus ea pe un ton tăios. — Doar nu crezi c-aș lăsa-o cu tine, nu? Ce fel de mamă ești tu? Chipul lui Jake s-a schimonosit dezgustat. —Agentul ăla ticălos și jegos! Al, cum naiba ai putut? Cât de jos ești în stare să te cobori? Alice a rezistat tentației de a-i răspunde că, dacă era vorba de jeg, atunci atât Allingham House, cât și Hugo erau mult mai curați decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a închipuit-o imediat pe Rosa stând într-un tunel subteran plin cu hipioți nemți, în timp ce deasupra ar colcăi gândaci. Îngrozită, și-a dus o mână la gură. —De fapt, a remarcat Jake, inspectând un bulgăre de țărână de pe cămașa jegoasă în carouri, acum că La Gunoi! e pe butuci și-așa mai departe, m-am gândit să plec o vreme în străinătate. —E pe butuci? Alice știa că situația nu era prea roz. Dar se ajunsese chiar atât de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din camera noastră Într-o cameră adiacentă, largă, cu pereții albi. roibu m-a invitat să mă așez și mi-a oferit o țigară. — Trebuie să așteptăm puțin, mi-a comunicat el, formând precipitat niște interioare la telefonul cu taste jegoase de pe masă și indicându-mi anticipativ o cutie de șervețele așezată pe o tejghea Îngustă de lemn din fața geamului. Am luat un șervețel și am Început să-l Învârt În mână, bucurându-mă de moliciunea ospitalieră a hârtiei, În care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mâinile În sus, ca să-mi arate că are intenții pașnice. Abia atunci mi-am dat seama că semăna cu Teo Haiduc. Semăna și parcă nu era el. Calmul și aerul său flegmatic dispăruseră cu desăvârșire. În spate purta un rucsac jegos pe care l-a trântit pe cufărul de lemn sculptat care se afla fața patului meu. — Ai vreun celular la tine ? m-a Întrebat el. FĂră să aștepte să-i răspund, mi-a luat el Însuși celularul de pe noptieră și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
verde de pe sobă, plin cu apă din care ieșea abur, și Îl așeză cu grijă pe un scaun. luă apoi un ibric roșu cu care Îi turnă bătrânului, care aștepta așezat pe pat, cu capul aplecat peste alt lighean, albastru, jegos, cu smalțul sărit din loc În loc, apă să se spele pe cap. Se spălĂ cu greutate pe părul lung, alb, Împroșcând cu apă peste tot În jur, astfel Încât la sfârșit se făcuse o băltoacă sub scaun, pe care femeia se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
din camera noastră într-o cameră adiacentă, largă, cu pereții albi. Roibu m-a invitat să mă așez și mi-a oferit o țigară. — Trebuie să așteptăm puțin, mi-a comunicat el, formând precipitat niște interioare la telefonul cu taste jegoase de pe masă și indicându-mi anticipativ o cutie de șervețele așezată pe o tejghea îngustă de lemn din fața geamului. Am luat un șervețel și am început să-l învârt în mână, bucurându-mă de moliciunea ospitalieră a hârtiei, în care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mâinile în sus, ca să-mi arate că are intenții pașnice. Abia atunci mi-am dat seama că semăna cu Teo Haiduc. Semăna și parcă nu era el. Calmul și aerul său flegmatic dispăruseră cu desăvârșire. În spate purta un rucsac jegos pe care l-a trântit pe cufărul de lemn sculptat care se afla fața patului meu. — Ai vreun celular la tine ? m-a întrebat el. Fără să aștepte să-i răspund, mi-a luat el însuși celularul de pe noptieră și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
verde de pe sobă, plin cu apă din care ieșea abur, și îl așeză cu grijă pe un scaun. luă apoi un ibric roșu cu care îi turnă bătrânului, care aștepta așezat pe pat, cu capul aplecat peste alt lighean, albastru, jegos, cu smalțul sărit din loc în loc, apă să se spele pe cap. Se spălă cu greutate pe părul lung, alb, împroșcând cu apă peste tot în jur, astfel încât la sfârșit se făcuse o băltoacă sub scaun, pe care femeia se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
rupeau de pe unde fuseseră aruncați, se ridicau în picioare, ajutîndu-se de coarnele de metal ale paturilor, își reluau mersul lor cu pași mici, astazo-abazic, faciesul imobil. Dar tot mai aveau minte să se tragă (unii) pe lângă niște prosoape mari și jegoase, să se frece de ele, ca purceii de copac, să-și întindă pe măduva spinării cîte-un halat din maldărul de halate dintr-un container, ce scăpau nedușate. După curățenia generală, li se distribuia, tuturor ălora ce izbuteau încă a-și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
plutonului de execuție: - Vă zic alivoar! repeta, în leșin, Doru, vorbele Fiolei, care, e drept, era cam franțuzită și nu crezuse deloc c-or să fie împușcați, până când colonelul Gabrea poruncise ca armele să fie încărcate și observase și privirile jegoase cu care se benoclau la dumneaei plutonierii. - Băga-mi-aș! Ăștia nu glumesc! nu uita să reproducă Doru nici urletul de durere, mai puțin glorios, al Ierbii Fiarelor, aproape concomitent cu prima salvă: fiindcă salve, n-avuseseră de ce să se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încît tot ceea ce mai 318 DANIEL BĂNULESCU Venise momentul unui contraatac. Și pe toată durata, în "Cafenea", cât îi ascultase pe povestitorii aceia ciudați, și când, de la primele silabe, își dăduse seama că Raicopol va fi, într-un final jegos, arestat, iarba se gândise cu febrilitate în care sediu va fi depus vorbărețul conducător de metrou. Dacă era să fie vărsat în arest la Inspectoratul General de Miliție (clădire în care, pe vremuri, își desfășurase activitatea și bunul nostru Ulpiu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ăia, spuse Ologu. Îndemn inutil pentru Fane Chioru. — Unii care fac pe călugării... îl lămuri Costică. — Și lumea îi crede ? întrebă orbul, fără să-și mute privirea. — Așa s-ar zice, constată șchiopul. Ca s-o zic p-a dreaptă, sunt jegoși și nemâncați la față, se prefac bine. Asta e, trebuie să ai două mâini și două picioare, ca să te poți preface. Când ai două picioare, poți să te prefaci că n-ai decât unul. Dar, când ești șontorog ca mine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a fi date numele unor lucruri, atunci meterezele sunt deja construite. Victimele se îngroapă și dorm singure cu sfințenia de oțel a jurmântului sfânt. Făptașii fierb în clocot la Pol, în gheața veșnică. CÂNTĂREAȚA (se așază în fața compozitorului): Grasă și jegoasă am fost cât am fost să fiu în lumea copilăriei. Dar bucățile de muzică mi-au cântat departe de mine pietrele mele de grăsime odată cu mine. Nu mai sunt supraponderală, sunt o cântăreață. Cântăreața din mine m-a învățat să
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
capacitatea mintală și au îndrăznit să meargă la secții de votare beți. Așa se explică de ce țiganii mei de la 32 votează pe Cristea, dar nu știu unde-au pus ștampila, iar dintre cei văzuți de mine în Vulturești, Dumești, Băcești, niște negrozini jegoși se simțeau la mare cinste că "au puterea în mână" în ziua votului. Dacă aceștia erau beți înainte de prânz,... unde-au pus ștampila? E greu de crezut că n-au fost turmentați sau fără minte măcar, cei 564 pentru macedoneni
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
zinc, lângă care se odihnea o cană smălțuită și o bancă grea de stejar lustruită de atâția oameni care s-au odihnit pe ea, acesta era tot mobilierul din camera ceea. La capătul băncii, un om îmbrăcat nepotrivit cu anotimpul, jegos și neras părea că dormitează cu fruntea sprijinită de un băț noduros, rupt din cine știe care gard. Cum stătea așa nemișcat, la prima vedere, părea că face și el parte din mobilierul încăperii. Cei doi își dădură pe spate glugile șiroind
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de șiroirea neîntreruptă a ploii de afară. Aceasta repetă într-un târziu ca pentru sine „Cancer... Doamne” apoi cu o grabă la care nu te-ai fi așteptat de la trupul acesteia destul de voluminos, dădu jos găleata de pe scaun, atinse umărul jegosului, care se ridică deodată în picioare și strigă arătând cu degetul spre un ungher întunecat și înțesat cu pânze de păianjen vechi: „Ceea ce susții dumneata face parte din condiția generală a ființei umane” , se lăsă greoi pe scaunul oferit și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
dintre cele două telefoane. Respira greu ca după urcarea unui munte. Își trecu mâna peste fața și părul udat de ploaie, ca pentru a mai îndepărta din apa care o udase din belșug. De abia acum începu să înțeleagă că jegosul vorbea de data aceasta cu un glas liniștit, fără modulație dar cuvintele treceau pe lângă ea fără sens. -„Nu orice om a înțeles de ce Van Gogh și-a tăiat urechea, acest gest a fost un act de libertate, a fost în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pentru femeia care era poate undeva moartă, plutind în apa galbenă, murdară, către pădurea de sălcii. Omul întins pe bancă începu să respire des și gâfâit, fruntea i se broboni, sau era numai o părere, aerul ieșea din plămâni șuierând. Jegosul adormise iar cu mâinile pe lampă. Cantoniereasa își luă impermeabilul, apoi plecă încet cu pași calculați parcă. Se liniștise acum, o liniște înaltă ce nu izbutea s-o tulbure nici zgomotul ploii, nici zbârnâitul firelor de telefon ce treceau pe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]