932 matches
-
poezia lui Petőfi (1893-1895). Sunt probabil primele lui scrieri literare tipărite. Cam în aceeași vreme îi apare în „Tribuna” schița Sonata Kreutzer (1895). Colaborează mai intens la „Foaie literară”, condusă de Lucreția Suciu-Rudow, la „Tribuna poporului” din Arad, „Familia”, „România jună”, „Luceafărul”. În „Convorbiri literare” (1899) îi apar câteva însemnări în completarea unui studiu istoric, Țara de Sus și Țara de Jos în Principatele Române, tipărit cu un an înainte. Va fi mult timp redactor la „Biserica și școala” (1900-1910). Ca
SECULA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289602_a_290931]
-
este numit vicerector al Colegiului „Sf. Barbara”. Aici începe să se manifeste vocația sa de organizator și animator cultural: conduce o societate literară a teologilor români din Viena, editează „Sionul românesc” (1865-1867, 1872), participă la întemeierea și întrunirile societății România Jună. În anii petrecuți în capitala Austriei va fi făcut și studii temeinice de limbă, literatură și folclor, căci în 1872, la întoarcerea în țară, devine profesor de limba și literatura română la Universitatea din Cluj. Străduințele sale pe plan științific
SILASI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289668_a_290997]
-
până la sfârșitul vieții. Traduce proză și piese de teatru de Leonid Andreev, Henrik Ibsen, Pierre Loti, H. Sudermann ș.a. Versuri, proză, articole pe teme literare și sociale i-au apărut și în „Revista poporului”, „Apărarea națională”, „Epoca”, „Curierul literar”, „România jună”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Viața românească” ș.a. A mai folosit pseudonimele Cheptea, S. Dancu, Stan Pârjol. Afirmându-se ca prozator îndeosebi prin colaborările la „Sămănătorul”, seria de sub conducerea lui N. Iorga, unde din 1906 figura și ca redactor, S.-A. a
SANDU-ALDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289464_a_290793]
-
II-lea, în fond prilej al unui elogiu peste poate al noului rege. Stângăcie în însuflețirea unui personaj ideal, ca și în atingerea obiectivității se înregistrează în romanul Kyazim, care ar fi trebuit să fie o reconstituire veridică a revoluției „junilor turci”, interesantă ca suită de evenimente, dar și pentru reflexul lor în viața aromânilor. Totuși, mai importantă decât încercările lui poetice și prozastice este contribuția adusă de S. la apariția revistelor „Cele trei Crișuri” și „Familia”. Punându-și în aplicare
SAMARINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
darurilor”, „Neamul românesc literar”, „Drum drept”, iar mai târziu, în deceniul al patrulea, în „Cuget clar”. Asumându-și rolul unui „director de conștiință” încă înainte de 1900, în ziarul de limbă franceză „L’Indépendance roumaine”, exercitându-l, în continuare, în „România jună” și în „Epoca”, N. Iorga concepea literatura ca parte constitutivă a unei mari acțiuni de „îndreptare” națională, cu implicații sociale. Acea acțiune era menită, în viziunea lui, să provoace o „răscolire sufletească profundă”, ducând „la o nouă viață morală”, un
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
I.L. Caragiale, spiritul său pătrunzător. Anecdote, cugetări, cât și informații diverse se publică frecvent: despre procesul de presă intentat „Tribunei” din Sibiu pentru mai multe articole „îndreptate contra statului maghiar”, încheiat cu achitarea lui Ioan Slavici, despre activitatea Societății România Jună din Viena, despre o discuție aprinsă la Academie în jurul lui „u mut” între Gh. Sion, Al. Roman, Titu Maiorescu și B.P. Hasdeu, despre sumarele gazetelor „Observatoriul” și „Telegraful român” din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei” din Brașov, „Luminătoriul” din Timișoara etc., despre
UNITATEA NAŢIONALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290353_a_291682]
-
Moftul român”, „Vieața” (e, până în martie 1895, unul din directorii publicației), „Naționalul”, „Lumea veche” (revistă literară și umoristică pe care o editează în 1896 și la care colaborează și bunul său prieten I.L. Caragiale), „Adevărul de joi”, „Pagini literare”, „România jună”, „Noua revistă română”, „Minerva”, „DiGranda” ș.a. Bună parte din foiletoane intră în volumele Ghiveci (1894), Cronicele Doctorului (1898), Verzi și uscate (1900), Factor răspunzător. Decorat! Mica publicitate! (1915), Cu ou și cu oțet (1920), semnate Dr. Urechiă sau Iodoform, alături de
URECHIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290375_a_291704]
-
cea din țară luând contact prin corespondența pe care o întreținea cu prietenii, cât și prin funcția de prim-redactor al „Revistei idealiste”, pe care a deținut-o între 1903 și 1907. A mai colaborat la „Doina”, „Ilustrațiunea”, „Adevărul”, „România jună”, „Literatură și artă”, „Noua revistă română”, „L’Indépendance roumaine”, „La Roumanie”, „La Renaissance latine”, „Le Temps”, „Journal des débats”, „Indépendance belge” ș.a. A fost înmormântat în cimitirul Montparnasse. Studiul lui V. intitulat Le Mouvement littéraire en Roumanie (1899) conturează o
VASCHIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290441_a_291770]
-
1923-1930), medic consultant la Spitalul „Ion Cantacuzino”, apoi inspector general la Centrul de Medicină Preventivă, de unde se pensionează în 1957. Broșurile și cărțile de specialitate, semnate Mihail Zavergiu Theodoru, ca și publicistica lui însumând articole de popularizare în „Universul”, „Dobrogea jună”, „Timpul”, sunt legate mai ales de medicina socială și preventivă. În calitate de scriitor, debutează cu proză la „Adevărul literar și artistic” în 1923, iar editorial în același an cu o nuvelă amplă, structurată ca un microroman, Viața de student, apărută sub
ZAVERGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290718_a_292047]
-
Semilunei, București, 1916; Bucăți alese, pref. Al. Gherghel, Constanța, 1936; Spre „Tropaeum Traiani” și „Monumentul triumfal” de la Adamclisi, București, f.a. Repere bibliografice: Chendi, Scrieri, 107-111, 382-383; Gr.G. Tocilescu, „Armâna”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXVII, 1904-1905; [Petru Vulcan], „Dobrogea jună”, 1922, 28, 29, 31; Predescu, Encicl., 914; Enache Puiu, Literatura în Dobrogea - Petru Vulcan, TMS, 1968, 5; Dicț. lit. 1900, 920-921; Faifer, Semnele, 134-136. G. D.
VULCAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290663_a_291992]
-
București. Practică un timp avocatura, apoi funcționează ca magistrat la Craiova. Debutează în „Noua revistă olteană” (1903), unde susține cronica literară și publică versuri. Prima carte, Viorele, îi apare în 1904. Colaborează la „Viitorul”, „Apărarea națională”, „Noua revistă română”, „România jună”, „Ramuri”, „Românul literar”, „Sămănătorul”, „Revista modernă”, „Carmen”, „Cronicarul”, „Literatorul”, „ Revista idealistă”, „Convorbiri critice”, „Luceafărul”, „Presa Olteniei”, „Gorjanul”, „Situația”, „Jurnalul”, „Condeiul” ș.a. A mai semnat cu pseudonimele Alexandru Amar, Polyclet, I. Polyclet, I.C.P. Polyclet. Prin versurile din Viorele și din Zări
POPESCU-POLYCLET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
la Școala Normală de Fete, la Liceul „Gheorghe Lazăr”, la Gimnaziul „Costeasca” (1945-1948). Colaborează la „Deutsche Bücherei” (Leipzig), „Verlagsbuchhandlung” (Düsseldorf), la „Contemporanul”, „Almanah literar”, „Studii și cercetări de bibliologie”, „Revista bibliotecilor”, „Studia et Acta Musei «Nicolae Bălcescu»”, „Almanahul Societății România Jună” (Viena), „Revista germaniștilor români” ș.a. Este unul din coordonatorii și autorii operei bibliografice Publicațiile periodice românești (II-III, 1969-1987). R. elaborează, împreună cu soțul ei, Nicolin Răduică, două lucrări fundamentale de informare. Prima, Calendare și almanahuri românești (1731-1918). Dicționar bibliografic (1981; Premiul
RADUICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289097_a_290426]
-
mai cu seamă ca istoric și critic literar, colaborând la „Vatra”, „Gazeta Transilvaniei”, „Foaia poporului”, „Calendarul poporului”, „Lumea ilustrată”, „Familia”, „Tribuna”, „Transilvania”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Sămănătorul”, „Junimea literară”, „Viața românească”, „Noua revistă română”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Telegraful român”, „Țara Bârsei”, „România jună”, „Cele trei Crișuri”, „Societatea de mâine”, „Gândirea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Cugetul românesc”, „Dacia”, „Zeitschrift für Romanische Philologie”, „Literaturblatt für Romanische und Slavische Philologie”, „Revue des langues romanes” ș.a. A fost director al revistei „Cultura” (1924) și al ziarului „Drum nou
PUSCARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
tinerii pe care Iacob Negruzzi și-i asocia în 1893 la conducerea revistei „Convorbiri literare”, făcând parte din redacție până la 1900. Aici și-a publicat majoritatea studiilor filosofice și literare. A mai colaborat la „Arhiva românească”, „Noua revistă română”, „România jună” „Adevărul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Argus” ș.a. Ca istoric literar, R.-P. aduce contribuții notabile în eminescologie, cercetând printre primii manuscrisele depuse de Maiorescu la Biblioteca Academiei. Editează, în cadrul unui studiu referitor la epoca vieneză a poetului - Câteva pagini inedite din
RADULESCU-POGONEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289112_a_290441]
-
Cluj (1918-1922). Se specializează la Școala Română din Paris (1923-1925), urmând și cursurile unor mari savanți ai vremii, între care Joseph Bédier la Collège de France și Mario Roques la Sorbona. Devine doctor al Universității din Cluj, cu teza Obiceiul junilor brașoveni (1927). Lucrează la Biblioteca Universitară clujeană, între 1925 și 1929 ca bibliotecar și între 1936 și 1947 ca director, concomitent fiind și cercetător la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (din 1926). Întemeiază și conduce, din 1930, Arhiva de Folclor a
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
etnograf (1968). Studiile cu caracter monografic, de folclor comparat etc., precum și articolele mai „mărunte” au ținută științifică, reprezentând fiecare o contribuție de certă însemnătate în folcloristica românească. Printre ele, remarcabile sunt La Mort-mariage: une particularité du folklore balcanique (1925), Obiceiul junilor brașoveni (1930), Cercetări folclorice în Țara Oașului (1932), Variantele românești ale snoavei despre femeia necredincioasă (1933), Cântare și verș la Constantin. Sfârșitul lui Brâncoveanu în repertoriul dramatic al minerilor români din Nordul Transilvaniei (1964) ș.a. Prin problematică și prin ipotezele
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
căreia la baza ei ar sta tocmai această cutumă a nunții mortului. Adrian Fochi va remarca mai târziu că ideea lui M. este extrem de utilă în încercarea de a decoda setul de mesaje al baladei și al colindei mioritice. Obiceiul junilor brașoveni, Cercetări folclorice în Țara Oașului, Variantele românești ale snoavei despre femeia necredincioasă sunt alte studii demne a fi consemnate, punând în evidență viziunea cercetătorului asupra culturii populare, ca și maniera de abordare a tot ce aparține acestei culturi. Folcloristul
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
unei vechi cărți românești, București, 1941; Dr. Vasilie Popp (1789-1842). La centenarul morții sale, Sibiu, 1942; Muzeul Astrei, Sibiu, 1942; Timotei Cipariu și literatura populară, București, 1964; La centenarul nașterii lui Artur Gorovei, Cluj, 1966; Noi contribuțiuni la studiul „Obiceiul junilor brașoveni”, Cluj, 1966; George Pitiș, folclorist și etnograf, București, 1968; Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hasdeu (în colaborare cu Ovidiu Bârlea), București, 1970; Cercetări etnografice și de folclor, I-II, îngr. și introd. Ion Taloș, București, 1971-1972
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
Pentru a se întreține, face gazetărie. Redactor la „Capitala” (1898-1899), „Economia națională” (1902-1903) și „La Roumanie” (1902), colaborator la „Depeșa”, „Apărarea națională”, „Dorobanțul”, evoluează spre un naționalism cu accente xenofobe. Apare cu versuri, teatru, proză, articole de critică în „România jună”, „Noua revistă română”, „Literatură și artă română”, „România ilustrată” „Românul literar”, „Sămănătorul”, „Făt-Frumos”. A semnat cu numeroase pseudonime: Caton, Erics, M. Pall, Narcis, S. Mușat, Sapho, Senez, Sentino, Sergiu, Stef, Ștefan, P. Ștefan, Trubadur ș.a. În 1902 e ales secretar
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
și șapte de ani și este înmormântat în curtea bisericii. Poemele din ciclurile Fecioara în alb, Când vioarele tăcură, Moartea visurilor, cuprinse în volumul publicat de autor în 1902, au apărut anterior, uneori sub alte titluri, în „Literatorul” (1899), „România jună” (1900), „Literatură și artă română” (1899-1901). Cântecul toamnei și Serenade demonice vor fi editate în volum postum, în 1909. După versificările începuturilor, pe teme umanitare, P. își găsește un drum propriu în poezie în contact cu simbolismul. Nu a fost
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
întrețin tonul surdinizat, atmosfera vaporoasă, dar și obscura ambivalență a figurilor. Ciclul Fecioara în alb pare un cânt de slavă închinat unei iubite de o suavitate boticelliană (La creatura di bianco vestita era titlul dat de P. versurilor în „România jună”). Dar imaginea fecioarei se încarcă de semnificații mai adânci, purtând nostalgia unei purități inaccesibile și aproape inumane: frumosul absolut („Pe când deasupra aplecată, / În semn de veșnică iertare, / Va coborî înseninată / Privirea albelor fecioare”). Domină, fascinant, albul lilial (și fantomatic), gestul
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
1908-1910), unde obține titlul de doctor în filosofie cu o „disertație inaugurală” intitulată Ioan Luca Caragiales Leben und Werke și publicată în 1911. În perioada vieneză este ales secretar și, pentru un răstimp, în 1906, președinte al Societății Academice „România jună”. Debutase încă din 1903, în revista „Luceafărul”, care apărea la Budapesta, cu o povestire, continuând să publice proză, versuri și mai ales comentarii de literatură și publicistică socială în numeroase gazete sau reviste. Din 1911 intră în ziaristică, angajându-se
PETRA-PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288772_a_290101]
-
1914; Peter Rosegger, Grigoraș-Păsăraru, Brașov, 1915; L.N. Tolstoi și alții, Stropi de rouă răcoritoare, Sibiu, 1921; José Echegaray, Marele Galeoto, Sibiu, 1924. Repere bibliografice: „Anuarul Gimnaziului Greco-Oriental Român din Brașov”, 1913, 247; Raportul anual al Societății Academice Române Social-Literare „România jună” din Viena. 1904-1912, Viena, 1912, 5, 12-19, 30; I. Grămadă, „România jună” din Viena, Arad, 1912, 68; Ion Scurtu, „Viața și operele maestrului Caragiale”, „Seara”, 1912, 725; I.I. Nedelescu, „Gogu”, „Gazeta cărților”, 1922, 6; Perpessicius, Opere, XII, 286, 501-502, 546
PETRA-PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288772_a_290101]
-
rouă răcoritoare, Sibiu, 1921; José Echegaray, Marele Galeoto, Sibiu, 1924. Repere bibliografice: „Anuarul Gimnaziului Greco-Oriental Român din Brașov”, 1913, 247; Raportul anual al Societății Academice Române Social-Literare „România jună” din Viena. 1904-1912, Viena, 1912, 5, 12-19, 30; I. Grămadă, „România jună” din Viena, Arad, 1912, 68; Ion Scurtu, „Viața și operele maestrului Caragiale”, „Seara”, 1912, 725; I.I. Nedelescu, „Gogu”, „Gazeta cărților”, 1922, 6; Perpessicius, Opere, XII, 286, 501-502, 546; Al. Dima, Un semănător al luminii, „Calendarul săteanului”, 1937, 70-71; Horia Petra-Petrescu
PETRA-PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288772_a_290101]
-
P. se dovedește un etnolog aplicat. Studiază Jocurile de petrecere (1888) și observă că unele dintre ele, mai ales cele de copii, își au originea în vechi practici magice ale grupurilor de vârstă matură. Mai amplu concepute, lucrările referitoare la „juni” - Sărbătoarea junilor la Paști (1889) și Junii la Crăciun (1890) - reprezintă contribuții de seamă la cunoașterea acestui străvechi obicei românesc. Intenția lui P. de a realiza un studiu monografic asupra tuturor practicilor rituale la naștere, nuntă și înmormântare nu s-
PITIS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288828_a_290157]