676 matches
-
versului și în context, căci numai astfel, plasându-l în curgerea frazei strofice, cititorul poate identifica rețeaua de asocieri sau de transferuri semantice ce conturează structura ideatica a fiecărei poezii. În calitate de generatoare și comutatoare de sens, cuvintele lui Quasimodo formează juxtapuneri și asocieri care, repetându-se la distanță în alte poezii, conturează veritabile trasee ideatice analizabile și din perspectiva diacronica. Două dintre cele mai frecvente în primele volume quasimodiene sunt arbore apă eu poetic, respectiv, păsări cuvinte frunze.274 Uneori eul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
altă parte, ar putea fi privilegiat raportul stabilit de către textul-suport cu fragmentul reutilizat, în cadrul noului ansamblu obținut prin coexistența lor. Premisa întregii analize este dată de faptul că asamblarea hipotext-hipertext implică, inevitabil, o configurație intertextuală nouă, diferită calitativ de simpla juxtapunere a două unități. Perspectiva verticală asupra intratextua lității oferă posibilitatea de a aprecia măsura în care filiația supraviețuiește remodelajului. A doua perspectivă, orizontală, reflectă posibile răspunsuri la problema omogenității montajului: statutul configurației textuale noi. Autorul studiului se întreabă dacă va
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
problema amplasării intertextului și mai ales a interpretării locului lui. Textul B poate fi juxtapus, alăturat textului A, ceea ce produce un efect de discontinuitate ; dacă textul B va fi integrat, așezat în ramă, vom ști că accentul este pe continuitate. Juxtapunerea corespunde intertextualității explicite, în timp ce integrarea este un caz de intertextualitate implicită (ibidem, 56). Pasiunea pentru intertextualitate a adus și în teoria literară românească teze de doctorat publicate, lucrări care au îmbogățit neprețuit studiul monografic al autorilor la care s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia; o la nivel macrostructural: parodia, pastișa, plagiatul și punerea în abis. intertextualitate în jurul textelor: o paratextualitate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie la nivelul sintactic, unde să valorizeze schimbarea de manifestare frastică de la hipotext la hipertext în diverse moduri: coordonare vs subordonare, simplitate vs. complexitate, structuri binare sau ternare, juxtapunere vs joncțiune etc. Sensul de desfășurare a procesului de constituire a semnificației artistice se prezintă ca rezultantă a două sau mai multe niveluri mecanismul intratextual urmează și nuanțează procesul complex al semnificării. (S1a) Între acești muri afumați (s.n.) plini de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
să le expliciteze. Bohr dă termenului de "complementaritate" un sens nou și precis: o relație între "două moduri de descriere care se exclud reciproc", dar care sunt "în mod egal necesare". Al doilea aspect al definiției ia în calcul exhaustivitatea: juxtapunerea celor două serii de descriere constituie o descriere exhaustivă. Al treilea aspect se referă la imposibilitatea unei reprezentări unificate. Exhaustiv nu însemnă imagine unică: fizica nu poate construi o reprezentare unificată a luminii (există, pe de o parte, imaginea luminii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cunoștințelor și experiențelor umane. Teoria omului și a lumii pe care o propunem este "complementară" în sensul în care ea postulează că: M1 și M2 sunt două descrieri ale lumii care se exclud reciproc dar sunt în mod egal necesare; juxtapunerea descrierilor M1 și M2 constituie o descriere exhaustivă a lumii; nu există descriere unificată a lumii (nu putem realiza o sinteză M1-M2). Precizăm că prin "descriere" noi înțelegem "construcție". Această viziune se întîlnește în mare măsură cu unele dintre tezele
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fiind indispensabilă perceperii unui fenomen atît de complex. Deci nu într-o derulare lineară putem vorbi de o eventuală "evoluție" a scriiturii cioraniene, ci situîndu-ne pe niveluri distincte. În logica obișnuită, axele sintagmatică și paradigmatică nu ar putea funcționa în juxtapunere, iar în fața unei mulțimi de opțiuni, alegerea este obligatorie : nu poți traversa strada și pe verde și pe roșu deodată. Dar pentru Cioran, a alege între două opțiuni, între două atitudini, două acte bine delimitate ține de impostură: "Un minimum
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
construiește un limbaj propriu și are nevoie de alteritatea altor culturi și limbaje pentru a exista și pentru a se contura ca valoare. Într-o societate dominată de comunicare și de precepte politice de unificare culturală, se ajunge la o juxtapunere a tuturor culturilor, care anulează diferențele și introduce această problemă într-un impas. Baudrillard cataloghează starea actuală a culturii în termenii unei "totale degradări", în care aceasta a devenit "cel mai mic numitor comun" al realității, fiind transformată într-un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
însoțește întotdeauna critica" (ibidem, p. 105). 221 Susan Sontag, Împotriva interpretării, p. 338. 222 Ihab Hassan, The Postmodern Turn, p. 171. 223 Ibidem. 224 Pentru detalierea acestui tip de artă a se vedea Susan Sontag, "Happening-urile o artă a juxtapunerii radicale", în Împotriva interpretării, pp. 301-313. 225 Ihab Hassan, The Postmodern Turn, p. 172. 226 Ibidem, p. 173. 227 Stanley Fish, "Rhetoric", în Frank Lentricchia, Thomas McLaughlin (eds.), Critical Terms for Literary Study, The University of Chicago Press, Chicago and
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atunci hangiul, smintit și el de frica morții, a făcut o săritură deznădăjduită... Ocnașul a sărit cât colo ca un mototol, a bufnit în ușă, ușa s-a deschis de perete și mototolul a pierit în întunericul nopții". Coordonate prin juxtapunere, propozițiile se rostogolesc implacabil, întocmai destinului eroului. Rămas în prostrație, Stavrache își petrece restul nopții împărțit între confortul spiritual al religiei (mai puțin eficient) și cel fizic al alcoolului (vulgar, dar eficace): "Până la ziuă, d. Stavrache s-a plimbat pân
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
săriseră, împrăștiindu-se peste cadavrele celor doi frați, sutele de hârtii de câte-o mie". Concordia fraternă cele două monade, ca să mă servesc de terminologia lui Leibniz pentru personificarea solitudinii, nu reușesc să "comunice" emoțional decât într-o parodie a juxtapunerii corporale este instrumentată post mortem, în evidentă cheie ironică. Adevărată capodoperă a dansului macabru (pentru a relua o sintagmă făcută celebră de Stephen King în titlul cărții sale consacrate horror fiction-ului american și a rădăcinilor sale intelectuale), nuvela lui Philippide
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
influența Jugendstil-ului apare destul de pronunțat la confiniile cu kitschul. Înrădăcinarea artistului în tradiția legendelor și basmelor populare întru configurarea unei arte naționale primește complementul influențelor stilistice ce caracterizează noile curente artistice europene. Artistul încearcă să depășească stadiul unei simple juxtapuneri stilistice către o sinteză a tradițiilor, autohtonă și europeană, în cazul de față arta bizantină și Jugendstilul. "Personajele nu merg, ci parcă dansează cu pași plutitori. Prin gesturi, costume și colorit, lucrarea amintește de frescele moldovenești. O notă neconcordantă o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fi trebuit să-și plimbe pe Făt-Frumos și pe Ileana-Cosânzeana nu numai prin munți și prin păduri ci și pe mări și pe oceane, pe asemenea întinderi de apă i-ar fi plimbat imaginația lui"227. I. Teodorescu remarca tocmai juxtapunerea temei împrumutată basmului românesc cu cadrul "feeric" al peisajului breton, exact ceea ce disocia cu acribie Paul Constantinescu, castelele al căror stil arhitectonic corespundea unei medievalități occidentale de personajele extrase din basmul românesc, purtând amprenta vestimentară a stilului bizantin din pictura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai rămâne doar un accesoriu simbolic al tentației. Violența imaginii consistă în acest aliaj între atracție și repulsie al unei sexualități virtual punitive. În același timp, tabloul se află la confiniile cu pornografia și kitschul prin specularea efectului carnavalesc al juxtapunerii femeii și șarpelui, clișeu al demonologiei populare, într-o ecuație plină de subînțelesuri lubrice. Tema este reluată în 1907, dar de data aceasta femeia, cu aceeași expresie de lascivitate, se află în picioare, iar reptila îi înconjoară corpul lăsându-i
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
asemeni unui gigantic penis, în timp ce privirea ei se păstrează în aceeași notă lascivă. Elementul viril o pune în posesia puterii, dar o și predă unei ambiguități sexuale pe care Gudrun Körner o transferă la nivelul unei ambiguități a lecturii. Această juxtapunere a celor două naturi ne situează în plină sintaxă monstruoasă, creatură bicefală, femeia-Melusină relevă cele două ipostaze ale sale. "Cele trei motive principale torsul uman, șarpele și capul uman sunt atât autonome din punct de vedere visual și legate printr-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
să pară un arabesc decorativ închis, pe fond deschis. Deseori, pe neașteptate, descriau în aer mișcări euritmice și gesturi evocatoare de mister, iar eu, înfrigurată de emoție, le prindeam sensul exprimărilor în linii sumare și cât mai expresive"519. Această juxtapunere a modelului pe fundalul îndepărtat al peisajelor din insulele Oceaniei se poate observa ca cezură care identifică, subliniază dimensiunea ezoterică a acestei picturi. Influența lui Gauguin se manifestă în acest punct, Cecilia Cuțescu-Storck fiind la curent cu pictura acestuia. "Impresionistul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
diferită de cea obișnuită, cu structurile sociale și pozițiile ei dominante 226"), parcul de distracții Coney Island era de fapt un topos atemporal, care crea iluzia de distracție permanentă. După cum susține McGowan, ,,Coney Island reprezenta hiperrealitatea americană la nivel microcosmic. Juxtapunerea dintre diversele exponate cu parcuri tematice și spectacole aferente atrăgătoare înscrie acest spațiu în rândul celor tipic postmoderne, deși temporal este plasat în epoca modernă a Statelor Unite. Noua utopie americană a readus la viață deșeurile trecutului, etnice, umane ori fabricate
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
arcada de la intrare) Scopul parcului Coney Island era de a oferi distracție pentru toată lumea, distracție pe care și-o putea permite oricine, indiferent de mijloacele financiare disponibile. Pe de altă parte, parcul crea "o atmosferă de iluzie și haos" prin juxtapunerea diverselor echipamente mecanice de distracție 228, pe care le vor folosi mai târziu următoarele generații de parcuri. Cea mai mare atracție a parcului era Steeplechase, denumit de Tilyou "locul cel nostim", ruda mai veche a modernului și provocatorului montagne russe
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
lichefierea simbolurilor și a imaginilor" a dus la anularea distincției între cultura "înaltă" și cultura "de masă"/ populară (Jameson, 1984). Potrivit acestei teorii, atât parcul tematic, cât și expoziția de artă clasică ar trebui acceptate ca forme valide de cultură. Juxtapunerea cόpiilor din arta și arhitectura renascentistă italiană, în hotelul-cazinou Venetian din Las Vegas, cu expoziția de artă înfățișând lucrări ale impresioniștilor francezi și câteva tablouri cubiste de Picasso și cu expoziția de motociclete, aflate în același hotel, nu ar trebui
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
la nivel european se pot lua decizii cu ușile închise, cum se întâmplă la nivelul Consiliului, este "o insultă la adresa democrației"6. Pentru alții, această teză a deficitului democratic nu este decât un discurs intelectual care s-a dezvoltat prin juxtapunerea unor cadre conceptuale și normative despre democrație, elaborate la nivel național, cu scopul de a înțelege natura unei structuri care este departe de a se asemăna cu statul. În anii 1970 însă, concepția despre rolul Parlamentul European cunoaște o schimbare
Despre Parlamentul European: democratizare şi democraţie by Nathalie Brack, Ramona Coman, Yann-Sven Rittelmeyer, Cristina Stănculescu [Corola-publishinghouse/Science/1399_a_2641]
-
interioară între cele două nuclee-pivot (Libia, Tunisia, Algeria), două arii periferice de contact cu pivoții limitrofi iranian și turc (arealele Irak-Kuwait-Bahrain-Qatar și Iordania-Siria-Liban) și o periferie marginală la contactul cu Africa subsahariană (Mauritania, Sahara Occidentală, Ciad, Sudan, Eritrea, Djibouti, Somalia, Yemen). Juxtapunerea elementelor spațiale menționate atribuie spațiului arabofon valența unui “continent intermediar”. Statele arabe petroliere au sesizat în ultimii ani limitele hidrocarburilor ca armă de influență pe plan mondial și au trecut la reinvestirea masivă a capitalurilor acumulate din exploatarea petrolului în
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3055]
-
spontane de creativitate lirica și o revizuire atentă, uneori chiar obstinata, a eboșelor presupus revelate. În opinia mea, nici rolul imaginației, nici rolul inspirației nu ar trebui privit drept exclusiv sau absolut: cei doi agenți se completează reciproc într-o juxtapunere fenomenologica armonioasă, ce contribuie la generarea, la intensificarea și, în ultimă instanță, la transformarea viziunilor empirice în viziuni estetizate. 2.1. Prolegomena. Povestea nebuniei lui Blake Presupusa nebunie a lui Blake constituie un aprins subiect de dezbatere atât în perioada
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
eului creator o serie de viziuni succesive având în centru un staul, o biserică, o moară și o peșteră (E: 41-42). Modelul este circular, iar motivele dobândesc o semnificație particulară în contextul unor scheme de extracție platoniciana și creștină (iar juxtapunerea celor două scheme nu trebuie să ne surprindă: Friedrich Nietzsche observa, ulterior, că religia creștină este un platonism pentru mase, o filosofie deghizata în haine ecleziastice). Staulul este locul nașterii lui Christos, biserica trupul spiritual al său, moară o metaforă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
said: thy phantasy hâș imposed upon me & thou oughtest to be ashamed" (E: 42). În cele din urmă, vocea eului proclama caracterul biunivoc al relației artistice dintre antropic și angelic: "I answerd: we impose on one another" (E: 42). În juxtapunerea celor două elemente, fiecare contribuie la rafinarea celuilalt. O altă Memorable Fancy descrie confruntarea spirituală dintre un înger și un diavol. După ce este înfrânt de argumentul diavolului "no virtue can exist without breaking these ten commandments: Jesus was all virtue
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]