380 matches
-
studiul macroscopic al fenomenelor, de orice natură, în care are loc un transfer de energie sub forma de căldură și lucru mecanic. Numele este derivat din limba greacă ("θέρμη" "therme" = căldură, "δύναμις" "dynamis" = forță) și a fost creat de lordul Kelvin care a formulat și prima definiție a termodinamicii. În germană termodinamica mai poartă și numele de "Wärmelehre (teoria căldurii)" creat de Rudolf Clausius in lucrările sale despre teoria mecanică a căldurii. Termodinamica reprezintă în zilele noastre una din cele mai
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
a Pământului. Deși este cea mai apropiată stea de Pământ și a fost intens studiată, multe întrebări legate de Soare nu și-au găsit încă răspuns; ca de exemplu, de ce atmosfera exterioară a Soarelui are o temperatură de peste un milion Kelvin, în timp ce suprafața vizibilă (fotosfera) are o temperatură de „doar” aproximativ 5.780 K. Investigațiile curente legate de activitatea Soarelui includ cercetări asupra ciclului regulat al petelor solare, originea și natura fizică a protuberanțelor solare, interacțiunea magnetică dintre cromosferă și coroană
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
bine și celelalte stele. Lumina orbitoare a Soarelui provine de la un înveliș de grosime mai mică de 300 km, fotosfera. Aceasta este cea care dă impresia că Soarele are o margine bine delimitată. Temperatura fotosferei este de aprox. 5.780 Kelvin. Văzută prin telescop, ea se prezintă ca o rețea de celule mici sau granule strălucitoare, aflate într-o permanentă agitație. Fiecare granulă este o bulă de gaz de mărimea unei țări ca Franța. Ea apare, se transformă și dispare în
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
ar fi hidrogenul molecular, heliul și neonul, care s-au aflat întotdeauna în fază gazoasă în nebuloasa inițială. "Ghețurile", ca apa înghețată, metanul, amoniacul, hidrogenul sulfurat și dioxidul de carbon, au puncte de topire de până la câteva sute de grade kelvin, în timp ce stările lor depind de presiunea și temperatura ambiante. Ele pot fi găsite sub formă de gheață, lichide sau gaze, în diferite locuri din sistemul solar, în timp ce în nebuloasa inițială ele erau fie în stare solidă, fie în stare gazoasă
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
lucrarea sa "Physico-Mechanical Experiments on Various Subjects", dar Laplace este cel care a dezvoltat studiul acțiunii unui corp solid asupra unui lichid, precum și interacțiunea a două lichide, studiu dezvoltat ulterior de către Carl Friedrich Gauss. În 1862 Sir William Thomson (Lord Kelvin) a demonstrat că, dacă se acceptă caracterul moleculară al materiei, legile forțelor de atracție capilare pot fi asimilate cu legile lui Newton (ale forțelor de gravitație). În 1816, Laplace a dat prima explicație științifică a motivului pentru care teoria lui
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
curent electric maximă a cuprului în aer deschis este de aproximativ 3,1×10 A/m. Ca toate metalele, dacă cuprul este placat cu alt metal, începe un proces de coroziune galvanică. Presiunea vaporilor este reprezentată (în funcție de temperatura vaporilor în Kelvin) în tabelul următor: Atât cuprul, cât și aliajele sale, au o maleabilitate foarte ridicată (pot fi trase în foi subțiri), fiind și foarte ușor de prelucrat. Totodată, ductilitatea cuprului este extraordinar de favorabilă, astfel, putându-se obține fire foarte subțiri
Cupru () [Corola-website/Science/297149_a_298478]
-
definită de ecuația formula 65, unde formula 66 este entalpia și formula 67 este entropia. De aici și din faptul că tensiunea superficială este energia liberă Gibbs pe aria suprafeței, se poate obține următoarea expresie pentru entropia pe unitatea de arie: Ecuația lui Kelvin pentru suprafețe rezultă din rearanjarea ecuației de mai sus. Ea afirmă că entalpia suprafeței sau energia suprafeței depind ambele de coeficientul de tensiune superficială și de derivata ei în raport cu temperatura la presiune constantă prin relația: Presiunea din interiorul unui balon
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
este "k" = 2.1 x 10. [J K mol] Pentru apă, se poate folosi și "V" = 18 ml/mol și "T" = 374 °C. O variantă a ecuației Eötvös este descrisă de Ramsay și Shields: unde diferența de temperatură de 6 kelvini face formula să corespundă mai bine realității la temperaturi joase. formula 82 este o constantă a fiecărui lichid și n este un factor empiric, a cărui valoare este 11/9 pentru lichidele organice. Această ecuație a fost propusă și de van
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
la altul. Izoterma Gibbs afirmă că: formula 88 Izoterma Gibbs se bazează pe unele ipoteze simplificatoare, deci ea poate fi aplicată doar în soluții ideale (foarte diluate) cu doi compuși. Ecuația Clausius-Clapeyron conduce la o altă ecuație atribuită și ea lui Kelvin și care explică de ce, din cauza tensiunii superficiale, presiunea vaporilor pentru picături mici de lichid în suspensie este mai mare decât presiunea standard a vaporilor aceluiași lichid când suprafața de contact este plană, adică atunci când un lichid formează picături mici, concentrația
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
de contact este plană, adică atunci când un lichid formează picături mici, concentrația de echilibru a vaporilor săi în mediu este mai mare. Aceasta se întâmplă fiindcă presiunea din interiorul picăturii este mai mare decât cea din afara ei. formula 97 este raza Kelvin, raza picăturilor. Efectul explică suprasaturația vaporilor. În absența punctelor de nucleație, trebuie să se formeze mici picături înainte ca ele să evolueze în picături mai mari. Aceasta necesită o presiune a vaporilor de multe ori mai mare decât presiunea vaporilor
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
În matematică, funcțiile Kelvin, notate Ber("x") și Bei("x"), sunt partea reală și respectiv partea imaginară a funcției: unde "x" este real, iar formula 2 este funcția Bessel de prima speță și de ordinul ν. Similar, funcțiile Ker("x") și Kei("x") sunt respectiv
Funcție Kelvin () [Corola-website/Science/317640_a_318969]
-
de prima speță și de ordinul ν. Similar, funcțiile Ker("x") și Kei("x") sunt respectiv partea reală si partea imaginară a funcției: unde formula 4 este funcția Bessel modificată de speța a II-a și de ordinul ν. Deși funcțiile Kelvin sunt definite ca parte reală si imaginară ale funcțiilor Bessel cu "x" real, ele pot fi prelungite analitic pentru argumente complexe "x e", φ ∈ [0, 2π). Cu excepția funcțiilor Ber("x") și Bei("x") pentru "n" întreg, funcțiile Kelvin au un
Funcție Kelvin () [Corola-website/Science/317640_a_318969]
-
Deși funcțiile Kelvin sunt definite ca parte reală si imaginară ale funcțiilor Bessel cu "x" real, ele pot fi prelungite analitic pentru argumente complexe "x e", φ ∈ [0, 2π). Cu excepția funcțiilor Ber("x") și Bei("x") pentru "n" întreg, funcțiile Kelvin au un punct de ramificație în "x" = 0. Pentru "n" întreg, Ber("x") are următoarea dezvoltare în serie: unde formula 6 este funcția Gamma. Cazul special Berformula 7, în mod normal notat cu Berformula 8, are următoarea dezvoltare în serie: iar dezvoltarea asimptotică
Funcție Kelvin () [Corola-website/Science/317640_a_318969]
-
-lea. Din distribuție mai fac parte: „” este primul film al lui Pacino ca regizor, producător și actor în același timp. Beneficiind și de sprijinul entuziast al unor actori de marcă, precum Sir John Gielgud, Sir Derek Jacobi, Kenneth Branagh sau Kelvin Kline, Pacino încearcă să demonstreze cu acest film că Shakespeare poate fi accesibil oricui, temele abordate de el fiind nemuritoare. Împreună cu echipa sa de actori, Pacino încearcă să înlăture obstacolele ce limitează accesul publicului larg la cele mai complicate opere
În căutarea lui Richard () [Corola-website/Science/317852_a_319181]
-
asupra echivalentului mecanic al căldurii au pregătit formularea principiului întâi al termodinamicii. Bazele teoretice ale termodinamicii (formularea pricipiilor întâi și al doilea și consecințele lor) au fost puse în deceniul 1850 de William Rankine, Rudolf Clausius și William Thomson (Lord Kelvin). O serie de trei lucrări ale lui Josiah Willard Gibbs (1873-1876) a pus bazele "termodinamicii chimice" și "chimiei fizice". Hermann von Helmholtz (1882-1883) a introdus metodele termodinamicii în "electrochimie". Impactul acestor idei și aplicațiile lor au acordat termodinamicii, alături de electromagnetism
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
vor fi oprite de undele infraroșii emise de către telescop, întregul observator trebuie să stea la o temperatură extrem de scăzută. Trebuie să fie destul de departe de Soare, pentru că radiațiile acestuia să nu îl încălzescă până la o temperatură mai mare de 40 Kelvin(-233°C). Astfel telescopul va avea încorporată o structură metalizata pentru a bloca radiațiile infraroșii de la Soare, Pământ și Luna. Telescopul va fi poziționat după Soare-Pământ, în punctul L2, unul dintre așa numitele puncte Lagrange."" Telescopul este plănuit să fie
Telescopul spațial James Webb () [Corola-website/Science/315723_a_317052]
-
secolului al XIX-lea erau de acord că radiația termică sau vizibilă înconjurătoare este generată de oscilații ale sarcinilor din atomi sau molecule. Altă direcție de progres considerabil era termodinamica. Al doilea principiu al termodinamicii—formulat de către Clausius și Lord Kelvin—a condus la introducerea entropiei ca o funcție de stare cu proprietatea remarcabilă că ea nu poate descrește în procesele naturale ale sistemelor izolate. Max Planck era una din autoritățile marcante în acest domeniu. În lucrările din anii 1896-1900 interesul său
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
iunie 1900, propune urmatoarea formulă, fara altă argumentație decât că un "fit" acceptabil al datelor poate fi astfel obținut: unde α și β sunt constante, care pot depinde de ν; β are dimensiuni de energie, iar α de energie/grad Kelvin. Integrând, și folosind (3.1), obținem: unde -(α/β)ln d este constanta de integrare. Rezolvăm această ecuație pentru U: Cerând ca U → ∞ când T → ∞, si folosind (4.7), rezultă că d=1 și: Această formulă trebuie să satisfacă legile
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
de observat datorită cantității infime de radiație termică și luminoasă pe care o emit. Actualmente, se poate spune că o stea se află în faza de pitică neagră dacă temperatura acesteia este egală sau mai mică cu 2,725 grade Kelvin. Această temperatură reprezintă valoarea temperaturii raidiației cosmice de fond și scade cu trecerea timpului. Astfel, condiția de temperatutră a fazei de pitică neagră a stelelor se modifică, în scădere, în timp. Atâta timp cât valoarea temperaturii stelei va fi mai mare decât
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
a stelei - staționară sau de rotație și nu în ultimul rând timpul de dezintegrare al protonilor materiei stelei.John D. Barrow și Frank J. Tipler au estimat că timpul necesar ca o pitică albă să se răcească până la 5 grade Kelvin, în condiții ideale, este de 10 ani. Dacă teoria privind interacțiunea slabă a particulelor masive este adevărată atunci se estimează că în urma interacțiunii particulelor materiei întunecate din univers (posibil neutrino) cu materia piticelor albe s-ar elibera o cantitate de
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
durata timpului necesar pentru răcire la 10 ani. Fred Adams și Gregory P. Laughlin au calculat că datorită posibilului efect de dezintegrare al protonilor materiei piticei albe în mesoni și positroni, temperatura stelei ar putea crește cu 0,06 grade Kelvin pe o perioadă de timp destul de mare. Deși este o temperatură foarte mică aceasta va fi totuși mai mare decât temperatura pe care o va avea radiația cosmică de fond la acea dată, adică peste 10 ani. În consecință, conform
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
instrumentele de măsurare a temperaturii corpurilor. Este o disciplină practică, fundamentată teoretic prin legile termodinamicii și are aplicații în multiple domenii științifice, tehnice, industriale etc. Temperatura este una din cele șapte mărimi fizice fundamentale ale SI având unitatea de măsură kelvin, ea este o mărime intensivă legată de energia internă a corpurilor. Din cauza unor constrângeri date de legile termodinamicii, definirea unităților de măsură pentru temperatură este posibilă numai prin alegerea a două stări termice perfect reproductibile ale unei substanțe, numite "puncte
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
poate defini unitatea de măsură pentru temperatură. De-a lungul timpului, în funcție de punctele de reper termometric avute în vedere, au fost construite diverse scări termometrice, numite "scări empirice", cărora le corespund unități de măsură proprii. Cele mai cunoscute sunt scările Kelvin, Celsius, Fahrenheit și Rankine dintre care scara Kelvin, numită și "scară de temperatură termodinamică" este o scară remarcabilă datorită faptului că are originea în punctul numit zero absolut, adică cea mai mică temperatură care poate exista în natură; motiv pentru
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
a lungul timpului, în funcție de punctele de reper termometric avute în vedere, au fost construite diverse scări termometrice, numite "scări empirice", cărora le corespund unități de măsură proprii. Cele mai cunoscute sunt scările Kelvin, Celsius, Fahrenheit și Rankine dintre care scara Kelvin, numită și "scară de temperatură termodinamică" este o scară remarcabilă datorită faptului că are originea în punctul numit zero absolut, adică cea mai mică temperatură care poate exista în natură; motiv pentru care unitatea ei de măsură a fost adoptat
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
lor ca senzori în băile de He și He. Pentru diferențe de tensiune de 1 μV (măsurabile inclusiv cu aparate de serie) se pot sesiza diferențe de temperatură de 0,1 mK. Pentru măsurarea temperaturilor de ordinul nK (miliardimi de kelvin), cercetătorii folosesc latici optice laser pentru a răci atomi prin expansiune adiabatică. O viteză de deplasare de 7 mm/s a unui atom de cesiu indică o temperatură de c. 700 nK (recordul de temperatură minimă obținut în 1994 la
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]