911 matches
-
crească un cerc negru, făcând ca astrul să semene cu o orbitoare floarea-soarelui. George își spuse: „Am să privesc numai partea neagră din mijloc și atunci n-am să pățesc nimic“. Dar în timp ce o privea, partea neagră începu să se lățească vertiginos, acoperind orbita soarelui sau a stelei și lăsând în jur doar petalele de flăcări lungi, zdrențuite, care săgetau de jur împrejur. Centrul întunecat era negru ca tăciunele, iar petalele erau de un auriu electric, scăpărător. Obiectul radia lumină amețitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Manechinele trebuie că aveau cu totul și cu totul altă destinație. Dar care? Cele două femei se distrau șușotind la câțiva pași distanță și poate că se uitau la el. Mijlocul femeii-manechin era subțire și finuț și corpul i se lățea spre șolduri fără a întrece însă o anumită lățime. Și totuși fără măsură. Dar și aici se ascundea ceva. Nestor întinse mâna și atinse cu degetul șoldul manechinului. Manechinul se clătină ușor. Își întoarse spre doamna Ivona privirea speriată, fiindcă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
asta însemna mâna întinsă ferm a autorității și a legii: autoritatea n-are timp de pierdut. Și fiindcă Schipor a dat să protesteze și a îndrăznit să întrebe de acuzația care i se aduce, fața toată a milițianului s-a lățit instantaneu și gâtul i s-a lățit și el în prelungirea feței, cu vene cu tot și i s-a învinețit, dar mai ales venele. Și doar atâta n-a fost clar, dacă înjurătura care i-a țâșnit pe gură
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și a legii: autoritatea n-are timp de pierdut. Și fiindcă Schipor a dat să protesteze și a îndrăznit să întrebe de acuzația care i se aduce, fața toată a milițianului s-a lățit instantaneu și gâtul i s-a lățit și el în prelungirea feței, cu vene cu tot și i s-a învinețit, dar mai ales venele. Și doar atâta n-a fost clar, dacă înjurătura care i-a țâșnit pe gură în clipa următoare, porcoasă și rea, îi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Basan și a țapilor, cu grăsimea grîului, și ai băut vinul, sîngele strugurelui. 15. Israel s-a îngrășat, și a azvîrlit din picior; Te-ai îngrășat, te-ai îngroșat și te-ai lățit! Și a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stînca mîntuirii lui, 16. L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni; 17. Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85078_a_85865]
-
cu cobra. Stau față în față, cobra și pisica asta cu coada lungă și stufoasă care se hrănește cu șerpi veninoși. Cobra se ridică pe coadă, se leagănă în aer, parcă ar vrea să-și hipnotizeze victima, capul i se lățește, iar limba îi flutură ca un alt șarpe. În timpul ăsta, mangusta stă nemișcată și așteaptă clipa când va ataca. Ai impresia că e paralizată de frică și că va fi o victimă sigură, încă puțin și cobra o va mușca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și interesat atâta amănuntele despre manguste. Mi se părea uneori că orice rău care mă amenința semăna cu o cobră. Atunci, imaginația mea colabora cu răul. Îl vedeam ridicîndu-se încet ca o cobră, legănîndu-și trupul șerpuitor, sprijinindu-se pe coadă, lățindu-și capul, scoțând limba și fluturînd-o amenințător. Răul mă privea fix, cu ochi hipnotici, mă fascina și aștepta clipa când avea să dea atacul fulgerător... Iar eu... Menirea mea ar fi fost să fiu o mangustă, să atac cobra, să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de mână să vină să se culce cu el. Femeia protesta, se roșea, își ieșea din fire. Îmblânzitorul rânjea ironic și o lăsa să termine. În timpul acesta zgândărea cobra, care, enervată de faptul că era trezită brusc din somn, își lățea imediat capul și scotea limba amenințător. Fără un cuvânt, îmblînzitorul privea spre copilul cu care mergea femeia. Era clară amenințarea. Dacă nu se supunea, copilul urma să moară mușcat de cobră. Înspăimântată, femeia accepta să se culce acolo, lângă cobră
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
prin a ceda și ea străzile. Acum, orașul arăta ca o imensă omidă neagră. De frică, parcă nici nu mai respira. Din spatele ferestrelor întunecate, oamenii spionau străzile așteptând să se întîmple ceva. Dar nu se întîmpla nimic. Numai întunericul se lățea tot mai mult. Până la urmă, au fost sparte și ultimele becuri. N-a mai rămas decât cel de la poarta poliției, pe care polițiștii îl schimbau de câteva ori pe noapte. În rest, toate străzile erau, noaptea, ca arse, chiar și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și la crengile mai agresive, adevărate bice cu ghimpi, pe care le îndepărtam cu mâna ca să ne facem loc. Am coborât după aceea într-o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și când se întîmplase asta? Tufele care mai rămăseseră aveau o parte din crengi carbonizate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Așa din senin, așteptând să adorm. Cum să vă explic? Înlăuntrul așteptării începe să foiască uneori ceva. Auzi un sunet care te face să tresari și deodată vezi cum din așteptare se ridică un cap care se leagănă și se lățește, scoțând limba și apropiindu-se de tine. Atunci recunoști cobra. Era, poate, un semn că devenisem și mai vulnerabil. Uneori vulnerabilitatea, domnilor, îți arată că n-ai decăzut până acolo unde să suporți orice, dar, credeți-mă, nu e simplu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
orbi. Râpa semăna cu povârnișul plin de ferigi întîlnit în drumul spre pădure. Și toată era plină de omizi. Un strat gros de omizi pe care elefanții le zdrobeau mergând, lăsând în urma lor un mâl alunecos și scârbos care se lățea pe iarbă. Dar pe măsură ce omizile mureau zdrobite ca sub șenilele unor tancuri, altele urcau și coborau, venind din toate părțile sub picioarele elefanților. Mâlul animal se îngroșa, picioarele elefanților se afundau tot mai mult în el și am înțeles că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să ajungem dincolo de pădure. La un moment dat m-am oprit. Mi se păruse că auzisem ceva care semăna cu vuietul unei mări. Dar nu era decât vântul. Am pornit mai departe. Iarba se împuțina, iar fâșiile de nisip se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
agățat într-un mărăcine, dar n-aveam chef să întîrzii. M-am smuls, plătind nerăbdarea mea cu o zgârietură zdravănă. Când am ajuns la marginea pădurii, am zărit mai întîi, uluit, figura Eleonorei. Arăta ca o mască pe care se lățea un râs înfricoșător ce-i schimonosea trăsăturile. Am rămas cu ochii pironiți la această mască imbecilizată care-mi dădu un frison de spaimă. Înnebunise? Ce însemna acel hohot de râs convulsiv? Aproape uitasem de ce mă aflam acolo și nu mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Schiță istorică. Scrierea aceasta va fi cred așa de lungă încît, tipărită separat, ar forma un volum destul de considerabil. Tocmai de asta însă îmi vine să vă și întreb dacă nu s-ar putea tipări și separat, ca să se poată lăți mai tare; se-nțelege, dacă tipărirea separată nu-i unită cu cheltuieli mari. Venind la cuprinsul scrierii însăși, poate că vă va surprinde modul de cugetare din introducere. Și mie mi s-a părut că sistema creată de Slavici e
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
XVII și XVIII e reprezentată prin 269 opuri tipărite, dintre cari cele mai multe bisericești. Sfertul întîi al secolului nostru poartă asemenea caracterul secolului al XVIII-le. Cărțile bisericești, ca trebuință generală a poporului, prevalează; cărți mirene nu se tipăresc, ci se lățesc numai în manuscript. Însăși Condica civilă a Moldovei (din secl. acesta) a fost tipărită numai de frica plastografiei, după cum se vede din prefață. Deci se poate stabili în genere principiul că numai cărțile bisericești se tipăreau de regulă, iar lectura
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
XVII și XVIII e reprezentată prin 269 opuri tipărite, din cari cele mai multe bisericești. Sfertul întîi al secolulu-i nostru poartă asemenea caracterul secolului [X]VIII-le. Cărțile bisericești, ca trebuință generală a poporului, prevalează; cărți mirene nu se tipăresc ci se lățesc numai în manuscript. 315 {EminescuOpXVI 316} Însăși Gândirea civi1ă a Moldovei a fost tipărită numai de frica plastografiei, după cum se vede din prefața-i. Deci se poate stabili în genere principiul, că numai cărțile bisericești se tipăreau, iar lectura laică
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
se turbură sângele. N-o iubea pe Ada; nu era gelos! Era, pesemne, urma acelei mișcări atavice de indignare masculină în astfel de împrejurări; era apoi mânia de a se fi turburat și grija de a-și opri turburarea. 172 Lăți pe dinții rari buzele violete, și ochii cu pete galbene îi închise ca să se apere de vederea lor supărătoare . . . Mizerabila! De ce nu-1 păstrase ascuns ca să nu-1 vadă, ca să se poată face că nu știe! Poate că vrea înadins să-1 omoare
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pași de uriaș, foișorul se întoarse și se cufundă sub pământ. M-a trecut un fior. În zare tăcerea era desăvârșită. Pâlpâiră sub un pâlc de salcâmi case albe. Ca o claie înmiresmată, le acoperea liniștea. Pufăind, niște bărboși se lățeau pe acoperișe. Parcă țineau sfat, în vreme ce câteva lămpașe licăreau neliniștit sub deal. Cred că voiau s-o fure pe zâna Viorică care, scoțând noaptea capul pe frunzare, începuse să părăsească palaturile de sub pământ. Neclintiți, bărboșii erau doar niște oale de
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
de încrederea șefilor și asta o știau cu toții. Începuse să bea. Descoperit târziu, pentru activist acest viciu însemna o marcă a poziției sociale. I-o dăruiseră țăranii care, pentru a-i capta bunăvoința, îi făceau cinste la fiecare acțiune. Se lățise în spate iar grumajii i se îngroșau. Încă mai păstra o expresie tinerească și jovială deoarece munca de lămurire nu-i epuiza resursele sufletești. Dimpotrivă. După ce s-a terminat cu colectivizarea, serviciile lui Neculai au început să nu mai fie
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
vârându-se în mine și suflându-mi în față. Iar după ora de română cu „Preda Buzescu“ îmi recitaseră: Tebecistul scoase o secure mică Și lovind pe Preda pavăza îi strică! Mai mult mă enerva acea pată roșie care se lățea de la o zi la alta fără ca eu s-o pot opri, fără să pot face ceva. Parcă mi-o făcuse cineva cu fierul înroșit pe frunte, așa mă simțeam. Îmi pusesem eu niște comprese, o linsesem câte un sfert de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
peste a mea, ci fiindcă ea mi se ridica pe braț, împingându-mi încetișor mâneca hainei și a cămă șii de uniformă! Încet-încet, dezvăluită de degetele ei, groaznica mea pată roșie se ivea deja, în văzul tuturor, creștea și se lățea pe măsură ce ea-mi dezvelea brațul tot mai sus, către cot. Și, nu știu cum naiba, nu puteam să mă mișc, să mi-l trag înapoi! Acum, pe mâna mea moale întinsă pe pupi trul jegos, pata cea roșie se vedea cu totul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Dar faptul că se oprise ca să se gândească la Mark se dovedi a fi o greșeală. Acolo, pe strada prea spațioasă, vertijul îl cuprinse din nou pe Weber. Ceva crucial îi scăpa. Se lăsase descoperit în fața unui atac. Trotuarul se lățea și i se rostogolea sub picioare. Nici o explicație rațională. Se ridică și merse încă două cvartale, căutând ceva, orice, care să fie deschis la ora asta. Un birt soios se materializă vizavi. Deschise ușa, făcând să zornăie geamul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mult pe spate, peste calota lui rărită. Barba îi era tapată, bogată, aproape franțuzească. Iar costumul închis la culoare fusese înlocuit de o cămașă roșie fără guler, care părea din mătase. Pe ecran părea mai înalt, iar umerii i se lățiseră, aproape combativ. Când începu să citească, proza se revărsă din el în cadențele Vechiului Testament. Cuvintele în sine erau atât de înțelepte, atât de în acord cu nuanțele subtile ale naturii umane, încât păreau scrise de cineva deja mort. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de a nu mai găsi răgaz și odihnă pe lungul câmp al izbânzilor lor. Un război atrage pe un altul; cucerirea unui popor cere numaidecât supunerea celui ce se află îndărătul lui, și așa din cucerire în cucerire se tot lățește împărăția lui, slăbindu-se în proporție puterea de cohesiune ce ține la un loc mădularele sale. Energia lui, consumându-se în lupte necurmate, vine un moment unde legătura internă se sfărâmă, și corpul cel mare dezmembrat se desface iarăși în
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]