2,387 matches
-
scriitor CAPITOLUL I DIMINEAȚA C hiar în clipa în care Povestitorul, aflat în Pleistocen și-l închipuia în Elixirul dragostei al lui Donizetti pe José Carreras, ce aveau să se nască peste 13.500 de ani, bătrânul Rex porni să latre îndrăcit spre cocoșul de tablă înfipt în creasta casei (de pe bulevardul Karl Marx numărul 51), plesnit și răsucit în toate părțile de gloanțele trimise din viitor, semn că izbucnise Revoluția... Nu că ar conta, dar în acea zi probabil Revoluția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lipită de peretele estic, fără ferestre, nu putea sta indiferentă mascota casei, un băiețel gol de ipsos, cu pălărie albă pe cap, cu obrajii viu colorați și cu un ied albastru la picioare. Și nici cățeii de porțelan care râdeau lătrând, peștele de sticlă și el râdea în tăcere, stră-stră-străpisica celei din prezent, o birmaneză mofluză, râdea posac, stră-stră-strătrandafirul celui de-acum se înroșise de râs, chinezoaicele râdeau subtil, chicoteau vrăbiuțele de-atunci, cele de acum sunt moarte, pufneau, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
personajul meu fugit din carte. Mioara Alimentară. Pagini de jurnal Scrisoare în do roșu E ra ora 5 dimineața și rapper-ul Soare, cu blugii bufanți ai nopții lăsați pe șolduri, refuza să apară. Un câine întârziat, mușcând vânjos aerul, lătra în semicerc de la stânga la dreapta. În seceta verii, copacii orașului își cereau dreptul la moarte. Mamă, de ce m-ai născut, când tu te oglindești acum în mine și tinerețea mea se veștejește ca tu să te hrănești cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unic în lume în privința extirpării plămânilor pentru a face loc ficatului nesățios după cifrele octanice din alcoolul industrial preparat după rețete cu nimic diferite de cele ale deșeurilor radioactive! Orașul-hibrid Brăila era în comă alcoolică din cauza înaltei ocupații, drink-ul lătrând la soare și la Lună. Beția era un câine bine ținut în lesă, dacă se bea în apartamente, în case, în biserici, în autobuze, pe liniile de tramvai, lângă grătare care salivau după clienți, în școli, sub pământ, în canalizări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trecu prin câine și ricoșă în pământ. Ăștia-s tot din viitor! gândi paznicul și-i chestionă în limba română. Ciudații se uitară la paznic, îl pipăiră ca și cum arăta altfel decât ei și dispărură mormăind spre oraș. Câinele îi conduse lătrând la o distanță respectabilă, deși glonțul nu-i rănise decât amorul propriu. Ca și la Superman, paznicul ruginit ghici cu greu identitatea personajelor. Erau soldații damnați ai lui Sven Hassel, iar mutilații, leproșii lui Papillon, Henri Charrière. Dacă s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la pendula agățată pe perete. — Nici gînd, spune Comandantul, fîstîcindu-se în fotoliul său tapițat cu piele, privind țintă în fundul scrumierei pline de chiștoace turtite. Riscul e prea mare, viața nu e film, îi trece prin minte. La poarta Unității îl latră o droaie de cîini flămînzi, îi dau tîrcoale mîrîind, plini de bale, zburliți, nici vouă nu vă mai aruncă nimeni de mîncare, se gîndește pînă ce soldatul de gardă îl recunoaște în sfîrșit, coboară din post și catadicsește să-i
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
dă primele semne că se dezmorțește? Ferstrele din jurul său se luminează brusc, începe să treacă în revistă fiecare magherniță, vilă, apartament pe lîngă care trece, pocnesc și becurile de pe stîlpii de iluminat public, se trîntesc uși, din spatele gardurilor se aud lătrînd cîini. De unde avusese impresia că se află în mijlocul unui oraș părăsit, se trezește în mijlocul unei hărmălăi de neînchipuit, înconjurat din toate direcțiile de indivizi care aleargă pe străzi ca niște bezmetici țipînd în gura mare înjurături și lozinci deocheate la adresa
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
când o găbjea cu lovituri de ștergar și spunea invariabil: Ămâia măti, Anetă, ai chiorât de n-ai văzuto? De fapt, În căpșorul lui (mare de pe atunci) acoperit de o chică transpirată, toate gândulețele sale erau stăpânite de Vizanti care lătra pe cele mai Înalte note, urla, mârâia, scheuna și de furie, În răstimpuri rodea din zăbrelele gardului de care era legat. De dincolo de gard, Don Alba, câinele mă’șii Domnica, un câine alb, frumos și „negru-n ceriul gurii di
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de joacă, Rozalița, Aneta, Ionel, copiii din cotună i-au cotropit suflețelul care era gata să explodeze de fericire dacă nu ar fi intervenit Vizanti speriindu-l și alungându-i toate visele de revenire la joaca de acum câteva luni. Lătra și schelălăia, „bătea la om” și se zbătea să rupă lanțul pentru a-i arăta nerușinatului, care nu l-a salutat nici acum și nici la prima sa venire, cine-i șeful care are grijă de toată gospodăria lui Ghiorghi
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu vârful cozii prietenul care Îl va părăsi, apoi se alătură cu tot corpul de copil și În timp ce-l privea mieros cu ochii săi verzi și strălucitori Începu să toarcă a ... alinare. Până și Lup’șor a uitat să mai latre la Jănică, nepotul de soră al Ochenoaiei, și-a Îndreptat capul către grupul plângăreț, a ridicat numai o ureche și pricepând că prietenul său Va are probleme cu cineva, Îl privi și a mârâit dur, apoi a scheunat ușor, ceea ce
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
scrie uneori în stilul lui Adrian Păunescu (fără să aibă însă forța acestuia): „E lumea întreagă nebună de stres, / Au loc sinucideri și multe și des, / Climatul se schimbă în oricare zi / În viața aceasta anostă și gri.“ (Stres) ‹ „Mai latră șacalii nostalgici la lună / Sperând să obțină, oricum, un folos, / Instinctul de pradă în haită-i adună / Atrași de-al puterii perene miros.“ (Șacalii nostalgici) „Nici soarta, parcă, nu ne mai ajută / Și Dumnezeu, probabil, ne-a uitat, / tranziția e
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ar fi fost extrem de mirat că un omuleț asa de mic poate tîrîi prin noroi căruciorul acela. Cîinii, cam plictisiți de serviciul lor nenorocit, au concluzionat că nu trebuie să bage în seamă și omuleții de talia lui Niculiță. Nu lătrau nici provocați, înjurați, insultați și chiar zădărîți. După două ore, pe sub aceeași ploaie, prin glodul Uliței Padocului, o imensă grămadă de crengi se deplasa, împotriva tuturor legilor fizicii și matematicii. Motor nu avea, cai nu avea, pînze nici atît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pe prispa casei un ceaun mare, care părea să fie nou-nouț. Toată strategia era concepută ca să șterpelească acest ceaun. În casa sărăcăcioasă locuiau Ion și Aneta Ciobanu, doi norocoși moștenitori, care pe timpul acesta s-au apucat să se hîrjonească. Ce latră așa de tare javra noastră? Ei, acum grija asta ai? îl dojenește Aneta pe Ion, strîngîndu-l la piept și mai tare. Ion încearcă să facă abstracție de tărăboi, dar nu are liniște. Cîinele latră ca la hoț și mai scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
au apucat să se hîrjonească. Ce latră așa de tare javra noastră? Ei, acum grija asta ai? îl dojenește Aneta pe Ion, strîngîndu-l la piept și mai tare. Ion încearcă să facă abstracție de tărăboi, dar nu are liniște. Cîinele latră ca la hoț și mai scoate cîte un scheunat cînd i se bagă bățul pe gît. După un timp, cei doi soți pierd orice chef și atunci se aude un scîrțîit de portiță. Vine cineva la noi. Ca la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Strada se sfîrșește și ies pe un cîmp mare cu iarbă verde. Respir adînc și privesc zona Păcurari, intrarea în Iași, cîmpii, case, clădiri pentru firme și bănuiesc eforul celor implicați în schimbarea peisajului. Un cîine mă atenționează că există. Latră fără nici un chef și mă urmărește de după un gard. În fond, de ce n-aș intra în vorbă și cu el? Cu ce ți-am greșit, bre? Ham, ham. N-avem nimic de împărțit. Sincer, îmi ești simpatic rău. Auzind cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mă urmărește de după un gard. În fond, de ce n-aș intra în vorbă și cu el? Cu ce ți-am greșit, bre? Ham, ham. N-avem nimic de împărțit. Sincer, îmi ești simpatic rău. Auzind cuvîntul simpatic, cîinele nu mai latră. Dă bucuros din coadă și mă face să înțeleg că are chef de joacă. Te plictisești, da? Dacă ai ști ce mi-a făcut o babă, mă rog, o doamnă! Cîinele mă face să înțeleg că este interesat de subiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
celălalt ar fi dorit același lucru. O lipsă de politețe? Gînduri adînci, profunde? Lene și dezinteres? Poate toate la un loc. Lumina zilei se pregătea destul de lent să dispară și noaptea se apropia, însoțită de fondul ei de zgomote: cîini lătrînd, vrăbii agitate, manele care te învăluiau nemilos și un robot de bucătărie nervos tare. Nicușor are fruntea creață și deloc eminesciană, dar acolo, sub carcasa aceea enormă, se coceau gînduri cu iz de materie cenușie, nu glumă. Așa cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
care nu dă terenul. Caricaturi, poze, răcnete, țipete și tot tărăboiul din lume încearcă să îndoaie cerbicia celui care nu dă. Atacurile sînt semnate de Mircea Armașu. Cine-i jigodia asta? se înfurie marele boss. Un amărît, un coate goale. Latră și el săracul..., îi explică secretarul. Chiar așa de scîrbos poate fi? Poate fi și mai scîrbos. N-are casă, n-are nici după ce trage apa. O fi, dar chiar așa o potaie?! O să treacă, șefu'. Cîteva zile și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nu se mai poate această stare de funie ruptă! Rătăcea prin lume. Nu căuta și nu se căuta în nimeni. Niciodată nu a crezut că poate umple sau că se poate umple cu cineva. De la o vreme, nu-l mai lătra nici câinele. Străin, dar niciodată singur. A plecat Dumnezeu, moartea a venit precum păsările iernii în cuibul rândunelelor (o casă pustie nu este locuită de păsări); bătrânul s-a cuibărit pe un nor leneș, moartea i-a făcut culcuș în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fi fost mai potrivit să se bage În seamă cu mine. O dată, cînd strigam la poartă un prieten, ea se oprise În dreapta mea, neputîndu-se hotărî totuși să deschidă gura. Spera În apariția prietenului salvator, dar ăla Întîrzia, doar cîinele lui lătra mai mult la ea decît la mine. Înainte, cînd puteam s-o privesc și s-o recunosc, eu eram cel dintîi care saluta. Îmi povestea toate astea ștergîndu-și ochii cu dosul palmei și făgăduindu-mi că, dacă va ajunge În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
credeam că va Îndrăz ni. Dar nu. Au mai șopotit Între ei și s-au Îndepărtat. Cam În același loc rămăsese nedumerită și intimidată cîndva și Erica Baum. Ea să fi avut pe atunci vreo unsprezece ani, poate doisprezece. O lătrase cîinele, o băgase În seamă. La ăștia doi nu se uitase nimeni. Pe ei doar urechea mea Încercase să se așeze. Femeile altei dimensiuni — Și cum spui că arată ochii mei? mă Întrebă Erica. — Nu știu, sînt de un albastru
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bisericii s-or fi trezit alți creștini la Înălțimea glasului. Să se ducă pînă acolo? La gîndul de a trece la acel ceas prin fața ușii bisericii, Îl luă cu fiori. Dădu să Înjure, dar se opri În ultima clipă. Nu lătra nici un cîine. Norii lunecau spre sud mai mult ascunzînd decît dezvelind stelele. O tăcere de Început de lume, o necuvîntare de cer În așteptare se boltea peste fire. Nu Silviu Ruba fu cel ce dădu vestea, ci fătul. Intrase Înainte de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să se audă cosașii și greierii și iarba și florile înflorind le auzeam și le simțeam pe toate, și se făcuse mare lumină, dar nu îndrăzneam să deschid ochii cine știe, poate-l găsesc. Auzeam ciobanii alergând pe lângă mine, câinii lătrau, eu nu deschideam ochii ca să-l pot ajuta pe cel ce mă rugase. Începusem să plâng, poate-poate-l înduplec să apară. Dar nu-l găseam. Corul se urca sus, tot mai sus, vocile se revărsau suave și tot mai de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
toate, până și iarba, și copacii piperniciți, și umbra lor să știți că făceau umbră la lumina aceea -, și oile, care dormeau mai încolo, și câinii, lângă ele numai Mițosul se luase după noi, uite-l , acu' îi în frunte, lătrând de mama focului, ca să ne apere adică !.... Ne-am izbit în ușa grajdului, că de acolo se vedea lumină! Și dac-o fi, să scoatem animalele dinăuntru ! Înnebunit de frică, de somn, de frig, nu mă gândisem că nu mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
gândurile, mai ales când te apuci să urli așa, la lună, ca apucatu', în miezu' nopții ! Bine ți-a mai spus stăpâna, tu trebuia să te faci miel, nu câine la stână ! Acu' ori dormi, ori rămâi în locul meu și latri, că de altceva nu ești în stare ! N-ai făcut nimic niciodată decât vorbe și vorbe ! Adică, latri ! N-ai mușcat pe nimeni, n-ai sărit la bătaie, cu noi nu te joci... Cred că lupii fug de tine, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]