780 matches
-
aer, apă, foc, pământ), asociate fie elanului generat de iubire, fie disoluției pe care aceasta o provoacă. Apare astfel oscilația între lumină și întuneric, care duce la involuția și la stingerea sentimentului. Privirea, ca oglindă a interiorității, devine aproape un laitmotiv, ilustrând gama largă a sentimentului, de la suferință la plenitudine și din nou la pustietate. La pierderea iubirii, durerea este resimțită fizic, iar singura alinare rămâne protecția dragostei materne: „Mamă, sub pleoapa primordială a pântecului/ ascunde-mă/ acum când orice lucru
INDRIES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287549_a_288878]
-
mod conștient s) stabileasc) și s) mențin) un echilibru, sau dac) doar unele state sau dac) toate aspir) c)tre dominația universal). Și totuși, o mare parte - probabil c) cele mai multe - dintre formul)rile teoriei balanței de putere atribuie, ca un laitmotiv, procesul de menținere a echilibrelor statelor luate separat. David Hume, în clasicul s)u eseu, ,,Despre Balanța Puterii”, recomand) ,,principiul conserv)rii puterii”, ca o regul) constant) a unei politici cump)țațe. Așa ar putea sta lucrurile, ins) s-a
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
vii. O toamnă exuberantă, fabuloasă, „se așterne ca o ultimă aventură / Peste podul ciudat și uriaș al Domnișoarei Inginer”. Domnișoara încarnează mentalitatea pozitivistă, inima ei e „călită la temperatura cuptoarelor înalte”. Resurecția organicului, mai ales în varianta vegetală, e un laitmotiv în poezia lui L. Natura învinge tehnica: „Nu vezi cum / Peste străzile geometrice, peste sulemeneala orașului [...] cresc [...] pădurile, / Imensele păduri care stăpâneau odată / Și pe care sufletele noastre de atunci / Le puteau cuprinde și asculta?” Atracția spre elementar, spre organic
LITUON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]
-
De cele mai multe ori tensiunea, emoția pe care poetul încearcă să le imprime versurilor, prin intermediul sugestiei sau al confesiunii directe, sunt artificiale. Tendința de a urma modelul stănescian, al poeziei abstracte, conceptuale, conduce la construcții artificioase, lipsite de originalitate. Nu întâmplător, laitmotivele sunt cuvinte-metaforă, precum numele, semnele, urmele, sângele, timpul, piatra, sufletul, focul ș.a., relativ uzitate de mai toți poeții șaptezeciști. Cealaltă tonalitate exersată este una vitalistă, senină, în poeme „concrete”, simple, care cântă, în modul cel mai spontan, misterul lumii și
GHERGHEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
ale piesei expresioniste din roman, schimbându-și numele, înfățișarea, comportamentul și ajungând astfel să se multiplice în funcție de spațiul pe care îl ocupă). Ca și în Făptura, unde firele de praf reprezentau universuri paralele care se interferează, și aici apare un laitmotiv, ploaia, care revine obsesiv pe întreg parcursul romanului. Amănuntele biografice ale personajelor romanești sau descrierea tehnică a personajelor din piesa pe care aceștia o repetă la nesfârșit se află într-o fluctuație permanentă; deși autorul utilizează tehnica amănuntului minuțios notat
DRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286882_a_288211]
-
4 și Antumele 5 sunt construcții ingenioase ale unui manierist (în sensul dat conceptului de G. R. Hocke), care, deconcertând prin asociațiile insolite și dezinvoltura (auto)producerii textului, provoacă realul să ia chipul anamorfozelor memoriei. Compozițiile sunt muzicale, contrapunctice, folosind laitmotivul. Decupajul în contingent alternează cu plăsmuirile imaginației deformante, normalitatea / anodinul cu fantasticul, suavitatea arcadică cu violența expresionistă, utopia cu demistificarea ei amară sau ironică - adevărat „bâlci cosmic”, observă Radu G. Țeposu, constatând „incoerența ontologică” a lumii acestor texte. O tensiune
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
oricum, ale atenuării sentimentalității - mențin intimismul în marginile unei discreții delicate, chiar dacă nu îl ridică permanent la condiția artistului. Dar ele introduc în poezie note simboliste. Acestea se precizează printr-o fluență muzicală de factură minoră, produsă prin repetiții, tehnica laitmotivului, prin multiplicarea rimelor, îndeosebi a celor feminine, în strofe de mai mult de patru versuri. Simbolismul poetei se află în preajma poeziei lui Paul Verlaine, Henri de Regnier, Émile Verhaeren și Maurice Maeterlinck, poeți din care a tradus. S-a apropiat
FARAGO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286956_a_288285]
-
macedonskian stau reacțiile unei structuri psihice complexe, scindate interior („sunt și culme și abis”), și o complicată dialectică a compensațiilor interioare, la care participă deopotrivă sarcasmul amar și lucid, iluzia și mirajul idealului, etosul unei înfruntări sisifice a destinului și laitmotivul speranței. Egocentrismul, egolatria sunt corolare ale ideii romantice de damnare, dar în acest mit al poetului - dezmoștenit al sorții - se întrevede, dincolo de complexul frustrării, sentimentul unei incompatibilități definitive între aspirațiile geniului și obtuzitatea, trivialitatea lumii: „Poetul trebuie să fie îngerul
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
se concentrează pe relația om-natură, văzută în variate ipostaze, ca integrare a individului sau ca respingere a lui: „Mă latră pietrele și / Mă adulmecă din urmă. Ploile mă scurmă și / Mă albesc / De visul meu palid, ceresc.” Obsesia ploii, devenită laitmotiv al cărții, este vizualizată ca o revărsare fluidă care eliberează materia și dă viață corpului, binecuvântându-l; asociată în mod evident unei forțe vitalizante, ea ține de miracolul naturii și de harul reîntoarcerii la poveste. De veghe la moartea mea
GHILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287263_a_288592]
-
de documente biobibliografice) ar fi presupus și o influență a acestuia. Dar nu poate fi depistat în lirica lui G. (nici în cea erotică, nici în cea de meditație) fiorul metafizic specific creației blagiene. Câteva sunt coordonatele poeziei sale, adevărate laitmotive depistabile în mai toate cărțile: credința numai în viața de acum (adică în timp, nu în eternitate), încrederea în harul său, de unde și totala dependență de poezie („Știu, fără poezie aș păli”). Insidios, gândul morții îl face să implore patetic
GRUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287378_a_288707]
-
în 1967. Subliniind cu fervoare apartenența criticii la tradiția umanistă a culturii europene, autorul își propune să răstoarne prejudecata conform căreia critica este „ruda săracă” a culturii; dimpotrivă, susține el, folosind o sintagmă a lui André Malraux care va deveni laitmotivul întregii sale opere, critica este un fir al Ariadnei, ghidul indispensabil care călăuzește pașii prin coridoarele și sălile „muzeului imaginar” al artei universale. Dignitatea actului critic vine din puterea sa coagulantă, din capacitatea de a ordona trecutul într-un întreg
HAULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
de impresionantă de motive și variante. Adevărul cu caracter general al unei l. istorice se sprijină pe o serie de amănunte, uneori reale, de cele mai multe ori fictive. Unele dintre acestea pot migra de la o l. istorică la alta, devenind adevărate laitmotive (recunoașterea ciobanului drept frate bun cu voievodul ș.a.). În cazul unor tradiții sau amintiri istorice aureola legendară se pierde, narațiunea rămânând o simplă relatare a unor fapte neobișnuite. Fixarea unei anumite perioade în l. istorică este făcută cu mare aproximație
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
natură evaluativă. Matricea valorico-atitudinală se proiectează în grila constructelor. Oamenii sunt înclinați îndeobște să-i caracterizeze pe alții prin prisma frământărilor, a aspirațiilor, valorilor, intereselor prioritare stringente. În autodescrierea, cât și în portretul făcut altor persoane subzistă astfel, ca un laitmotiv, expresii ca: „cinstit-necinstit”, „ambițios-delăsător”, „cult-incult”, „ascultător-neascultător”, „familist-nefamilist”. Rezerva pe care o avem față de metoda lui Kelly este că nu ține seama de ceea ce am numi „realismul perceptiv” al subiectului. Se naște întrebarea în ce măsură persoanele evaluate de subiect ne apar caracterizate
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
lui Ion Barbu. Însă toate aceste înrâuriri nu strivesc glasul poetului, nu ocultează ceea ce el are personal, autentic, nu îi transformă versurile în simple pastișe. Ciclurile de poeme se centrează pe o imagine sau pe un simbol. În Sărbători trupești laitmotivul este dansul, și titlurile sunt sugestive: Danț pe aproape de păcat, Melodie pentru dansul pântecului. În Vedenii sălbatice poetul recurge la imagini a căror simbolistică trimite spre peisajul autohton, ca fundal al unor ocupații ancestrale: culesul viei, poveștile ce „curg în
ROBOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
Apar, cu obstinație, și nu doar aici, ca simbol bufonul, saltimbancul, măscăriciul, simpla enumerare a unor titluri fiind elocventă: Fluturi și claunul, Claun vorbind muzelor, Claun către adolescenți, Lamentația claunului etc. Cartea Pasărea medievală (1973) nu face decât să potențeze laitmotivele anterioare: presentimentul morții iminente ( Acest turnir), nostalgia după anii copilăriei și amărăciunea în fața unei realități decepționante: „Astăzi castelul / năpădit de bălării / și de ierburi otrăvitoare / coboară spre somnul ruinelor./ Eu însumi nu sunt decât / firul de praf / de la capătul gloriei
SABIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289417_a_290746]
-
Dumnezeu, administratorii lui, care, prin forța credinței și perseverenței lor, vor domestici sălbăticia și vor crea un nou Eden - țara promisă În care să curgă lapte și miere. Noțiunea de popor ales a continuat să rezoneze de-a-lungul istoriei americane, devenind laitmotivul visului american. Cartea lui Herman Melville, White Jacket: or, the World În a Man-of-War, ne vorbește despre exuberanța și zelul pe care americanii le-au simțit, știindu-se un popor ales, destinat pentru lucruri mărețe. El scrie: Noi, americanii, suntem
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
obsesia generală a americanilor În privința autonomiei. Pentru țara noastră, mărginită de două mari oceane, libertatea a Însemnat autonomie Într-o lume dușmănoasă și puțin predictibilă. A nu fi dependent de (și Îndatorat către) alții, ci, mai degrabă, autosuficiența a fost laitmotivul politicii externe și de securitate americane Încă din primele zile ale tinerei republici. Politica externă americană, Înainte de cele două războaie mondiale, a fost Întotdeauna expansionistă În continentele americane și izolaționistă În restul lumii. Statele Unite ale Americii nu au intrat În
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
teatrul lui L. se aliniază tonului general al producției cultivate în deceniile al doilea și al treilea ale secolului al XX-lea, rezistând unei raportări la valoarea medie a acestei dramaturgii. Autorul se simte atras de problematica relației individ-colectivitate socială, laitmotiv prezent, în diferite variante, în toate piesele sale. Se pot recunoaște și aici trăsături comune cu creația lui Camil Petrescu, argumentul conflictului dintre individul cu aspirații înalte, vizând atingerea absolutului, și societatea preocupată doar de interese mărunte și imediate oferind
LUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
un sentiment al damnării, exprimat fie nemijlocit, adesea în cadențe ce trimit la Lucian Blaga, uneori într-un melos cu inflexiuni folclorice, inclusiv de colindă, fie prin insinuarea lui în notații descriptive și meditative, intermitent cu tușe de „creion” arghezian. Laitmotivul acestui lamento continuu, bine temperat, derivă din condiția de exilat: „Aici sunt oaspete nu stăpân / din tot nimic nu e al meu / nici locu-n care nu rămân / nici bobul sec nici rodul greu” (Ens). Aruncat de soartă „în țara străină
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
roșcată și îngerii și De chemat bărbatul pe stele, ambele din 1966, sunt ilustrative pentru disponibilitățile atât de diverse ale autorului. Se întâlnesc aici proza lirico-simbolică îngemănată cu aceea obiectiv-psihologică, proza bazată pe fantasticul folcloric cu aceea ermetică. Tema morții, laitmotiv obsedant, tratată în maniera eposului popular, are semnificații explorate nuanțat în nuvela Țiganca albă, care dă și titlul unei cuprinzătoare antologii din 1968. Ca și în Ciuleandra lui Liviu Rebreanu, narațiunea constă în rememorarea unei crime de către ucigaș. Însă accentul
REBREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
acest prilej se produce marea „scindare” între Imperiul prezent, al romanilor, și Împărăția creștinilor. Imitând in negativo învierea lui Cristos, Augustus se înscrie într‑o tradiție stigmatizată, care debutează cu Nabucodonosor (II, 27). O dată în plus, se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
originii celor două cetăți, a lui Dumnezeu și a lumii acesteia, următoarele, istoria lor și ultimele patru, sfârșitul care le așteaptă. Tema principală a cărții a XX‑a este, așadar, Judecata de Apoi. În jurul acestei teme gravitează o multitudine de laitmotive eshatologice, cum ar fi cele două învieri, millenium‑ul, a doua moarte, înlănțuirea diavolului etc. Augustin lucrează pe baza unui dosar de testimonia, potrivit următorului plan: Introducere (cap. 1-3): - despre Judecata divină (sens, legitimare); I. Mărturii noutestamentare despre Judecată (cap
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevărului, ei pretind cu nerușinare că nu este profet cel care a prorocit acestea și atâtea altele, crezând că propria lor declarație este de‑ajuns ca să le confirme minciuna”. Toate pasajele legate de mitul Anticristului trebuie citite din perspectivă antiiudaică. Laitmotivul succesiunii celor patru imperii pare să îl intereseze cel mai mult pe exegetul nostru. Ca și pentru Irineu și Hipolit, apariția Anticristului nu va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale tragediei istoriei omenirii. Primele trei (dominația
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aceeași obsesie străbate, ascendent, Țara de foc (1943), amplă compunere scrisă în prozodie tradițională, apărută în colecția revistei „Meșterul Manole”. Poemul, o căutare a înălțimilor inaccesibile, „nu e conceput plastic, ci creat muzical-contrapunctic” (Ovidiu Papadima), folosind cu virtuozitate și eficiență laitmotivul, anticipând tehnica și chiar temele lui Ștefan Aug. Doinaș: „- Străine, ce vezi peste ape? / Afară tu singur nu sta, / Ci vino de noi mai aproape. Străinul nimic nu zicea”. Versurile din ciclul Elegii pentru Ardeal sunt tot niște laude, închinate
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
spune că, pentru a ajunge la cer, eroului i-ar trebui „scară de-argințel, / toiag de oțel, / opincă de fier”. Pentru a exprima gravitatea sacrilegiului pe cale să îl comită Soarele, autorul anonim imaginează o catastrofă de proporții cosmice. Ca un laitmotiv apare în multe variante descrierea podului („pod de aramă / preste vamă, / pod de fier / până la cer, / pod de-argint / preste pământ, / pod de ceară / preste țară”). Imaginea nunții („Sfântul Soare, nănaș mare, / sfânta Lună, mare nună, / stelele drușcuțele, / luceferii vătăjeii
SOARELE SI LUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]