607 matches
-
convocase, în realitate, ca să se controleze pe sine însuși. El, după câte aflase, credea că zvonurile despre intențiile de răzvrătire ale țăranilor lui sunt în bună parte exagerări de ale celor fricoși. Credința și-a găsit-o deplin confirmată de lamentațiile arendașilor, încît acuma era lămurit. Mai multă încredere avea în primarul satului și în șeful postului de jandarmi, cu care stătu mai lung de vorbă în aceeași seară, după ce se retraseră arendașii. Amândoi raportară că oamenii sunt liniștiți, cam murmură
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fumul domnea în habitaclu și mașinăria își manifesta morocănos suferința. Își trecu mâna peste fruntea asudată. Reuși să ajungă la tabloul de control și ridică manetele în ordinea în care le coborâse cu câteva minute mai devreme. Sirenele își continuau lamentația acută. ― Atenție! motoarele vor fi supraîncălzite în trei minute! Suprasarcină critică a motoarelor în trei minute! Cu fața aprinsă, respirând din greu, Ripley acționă microfonul intercomului. ― Mamă, am pus toate unitățile de răcire! ― Prea târziu pentru remediere. Miezul a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
atîtea ori în tot atîtea interviuri că „țăranul a murit”, încît am început să mă bănuiesc de necrofilie. Dar cum altfel să răspunzi la întrebări precum „unde se mai află în prezent țărani autentici ?” sau cum să reacționezi la nesfîrșitele lamentații referitoare la dispariția satului românesc, a tradițiilor ș.a.m.d. ? Où sont les tzarani d’antan ? Ei bine, qu’on me faiblisse ! îmi tot venea în minte povestea bătrînului din Maramureș care, după ce unul dintre băieți îi plecase în Spania
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
la o scară de neimaginat, în vremea și locurile noastre. Am încheiat cu aceste cuvinte pentru a-i spune cititorului că poate găsi în această inspirată carte chei multiple pentru lectura propriei noastre lumi, dar nu ca un îndemn la lamentații de care suntem invadați tot timpul -, ci ca sursă de încredere și de căutare a unor armonii posibile după dezordinile actuale, prin redescoperirea, în socialitățile emergente, a virtuților înțelepciunii ancestrale, care își va croi, cu siguranță, drumul prin meandrele inextricabile
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
neerlandeze, n-a fost colț, peisaj, întâmplare, întâlnire în care frumusețea, liniștea, plină tatea, suculența circumstanțelor de-acolo să nu fie alterate de spectrul blestematei realități de acasă. Adevăr vă zic: am luptat din greu să nu cad în bine-cunoscutele lamentații valahe, pe bună dreptate alimentate de uimirile turiștilor străini. Am luptat în zadar. Martor mi-e Dumnezeu. Cărăm România după noi ca pe un blestem. Un jug nedrept, asupritor, umilitor cât cuprinde. Nu am ajuns să mă bucur de Rembrandt
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
pungită, fără să se plângă niciodată de ceva. Tot ce se întîmpla era, în logica ei, hotărât de Dumnezeu. Nu lipsea în nici o duminică de la biserică și respecta cu sfințenie toate rânduielile creștinești, încît, probabil, găsea că nici revoltele, nici lamentațiile n-aveau rost. Înainte de a se culca, bătea în fiecare seară o sută de mătănii, iar dacă tata, care citea în pat, ridica ochelarii de pe nas, pe la a cincizecea mătanie, zicîndu-i ironic (deși era epitrop la biserica ortodoxă), "Lasă-l
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe jumătate băiat la petrecerea de ziua lui, pe jumătate violator de copii. Bonnie îi aduse un CD player și căști, chestie care lui Karin nu-i trecuse prin cap. Veni cu o cutie de CD-uri - muzică pentru fete, lamentații despre orbul bărbaților -, chestii pe care Mark nu le-ar fi ascultat nici mort. Dar cu căștile în urechi, Mark închidea ochii, zâmbea și bătea cu degetele în coapsă. Lui Bonnie îi plăcea să asculte și ea poveștile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
obișnuit (cf. infra, pp. 116-117) menținând o putere specială de protecție și înțelepciune, asemănătoare cu cea pe care au avut-o în timpul vieții pământești. La moartea unei persoane se celebrau diferite rituri de doliu; cel mai natural era plânsul și lamentația însoțită de post și îmbrăcarea hainei de doliu (2Sam 1,12; 14,2; 1Reg 13,30; Am 5,16 etc.). Semnificația religioasă a lamentației este dată în 2Sam 18,18: „Absalom luase și ridicase, pe când trăia, o stelă care este
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
La moartea unei persoane se celebrau diferite rituri de doliu; cel mai natural era plânsul și lamentația însoțită de post și îmbrăcarea hainei de doliu (2Sam 1,12; 14,2; 1Reg 13,30; Am 5,16 etc.). Semnificația religioasă a lamentației este dată în 2Sam 18,18: „Absalom luase și ridicase, pe când trăia, o stelă care este în Emec-Hamelec. Căci zicea: Nu am niciun fiu care să amintească numele meu»”. Expresia „a-și aminti numele” (hizkîr šēm) este explicată de dicționare
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Uzanța de a invoca cu voce tare numele propriului strămoș este foarte cunoscută în textele babiloniene, în cetatea Emar și Ugarit (secolul al XIV-lea î.C.), și în cele aramaice (KAI 214, liniile 15 ș.u.). Alături de plâns și lamentație, puteau fi îndeplinite și alte acțiuni precum: a se îmbrăca în sac, sfâșierea hainelor ca semn al durerii (Gen 37,34-35), scoaterea sandalelor și încetarea de a se spăla. În afară de acestea, adesea bărbații își făceau tăieturi și își rădeau capul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
aducă zilnic mâncare și să-i facă toaleta de două ori pe săptămână. 2. M-am așezat lângă el, pe ciment, cu spatele rezemat de perete, și am rămas un timp așa, fără să scot o vorbă. Acum îi deslușeam lamentațiile : „Nathalia“, spunea, „deschide, Nathalia !“... Vedeam cum întindea mâna, ca pe un peduncul, cum râcâia, cum se retrăgea apoi în sine cu peduncul cu tot, ca într-o scoică. Aș fi putut să stau acolo mult și bine să mă vait
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-și ducă până la capăt Marele Joc. Se învârtea spasmodic, ca o elice dementă, mișcându-se alandala, ca zece ologi, ca douăzeci de epileptici... Continuam să stau cu ochii larg deschiși în întuneric. Zenobia dormea liniștită lângă mine. Prin ușă auzeam lamentațiile, acum înăbușite, ale lui Petru. Încercam să nu mai văd spasmele broscuței aceleia. Pe sub jocul ei agonic simțeam cum se declanșa, neclar și perfid, începutul revanșei. Pierdeam treptat obișnuita forță a refuzului, putința de a mă opune tentațiilor inverse. Mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
În noaptea de atunci n aș fi mișcat nici pleoapele de teamă să nu-mi tulbur prea grațiosul sfinx... N-am să insist asupra unei stări pe care aproape o uitasem. Am să spun doar că în prima noapte a lamentațiilor lui Petru mi-am amintit-o pentru a-mi satisface mărunta necesitate de a privi din patul meu în camera numită a Nathaliei. Și am văzut. Era o odăiță ceva mai mare decât a noastră, plină de boarfe și de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
locuiască nimeni. * Tribul indienilor șankași, care s-au războit cu incașii, retrăgându-se apoi în jungla amazonică, și-a făcut reapariția, după patru secole, în nordul-estul statului Perú. 5. Timp de câteva săptămâni vizitele lui Petru însoțite de tristele lui lamentații s au continuat noapte de noapte. Ele au constituit semnalul, dacă nu chiar punctul de atracție, al unor cauzalități pe care, în lipsa unui alt cuvânt la fel de aproximativ, le-aș numi aberante. Încă de a doua zi lucrurile au început să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca o lumină sufocată de lumină. Am pus scaunul lângă W.C. Ea s-a așezat, demnă și amenințătoare. „Unde e Maria ?“, m-a întrebat. Vorbea scurt, autoritar. Își ținea geanta strâns, pe genunchi. Mă ghemuisem pe jos, în spațiul de lamentații al lui Petru. Stăteam cuminte, aveam grijă să nu-l depășesc nici cu un milimetru. „Nu știu“, am răspuns. „A trecut pe aici o singură dată și atunci nu eram acasă.“ „Să nu minți !“, m-a avertizat Vizitatoarea. Acum îi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am zvârcolit multă vreme, până am auzit tânguirea lui Petru. Atunci mi s-a ridicat o piatră de pe inimă : așadar, trăia... Acolo, jos, dacă văzusem cu adevărat, zăcea altcineva... În amorțeala care mă cuprinsese, mi-am dat totuși seama că lamentațiile lui au durat mai puțin decât în alte nopți. „S-o fi plictisit“, mi-am spus, „sau poate că a înțeles...“. A fost ultima noapte când le-am auzit. De atunci, Petru a dispărut pentru totdeauna din viața mea. * Peter
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
său În roman, scrisori pe care deja le pusese discret la contribuție În cărțile precedente. Recitirea lor nu fusese ceva plăcut. Tatăl lui i se destăinuise, iar el nu-și amintea să fi răspuns cum se cuvine acelor mărturisiri, acelor lamentații, acelor confidențe. Scrisorile tatălui erau aproape toate bătute la mașină. Cu un an Înainte să moară, Îi scrisese: „Bat la mașină din ce În ce mai puțin bine, pentru că mașina Îmbătrînește odată cu proprietarul ei și pentru că mi-am prins În portiera mașinii singurul deget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ridicându-l și întorcându-l pe toate fețele. Apoi îl puse înapoi pe masă. ă Nu, spuse el, abia mascându-și plăcerea oferită de acesteă mică șaradă. Porfiri apucă din nou scrisoarea și se înclină către femeia neconsolată, ale cărei lamentații nu încetaseră de-a lungul schimbului cu Zamiotov. ă Porfiri Petrovici, gânguri funcționarul șef cu satisfacție. Această femeie dorește să vă vadă pe dumneavoastră. Porfiri ezită înainte de a-i răspunde direct funcționarului, fără să se uite la femeia în lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
adânc în inimă, întristându-l amarnic. Astfel realiză că zbuciumul femeii nu era nicidecum artificial și că acesta, chiar dacă părea oarecum străin și exterior, pusese stăpânire pe biata femeie, dictându, asemeni unei infecții, comportamentul mecanic și atât de artificial al lamentațiilor sale. În definitiv, era mai mult ca sigur că insistența cu care femeia ceruse să-l vadă pe magistratul investigator se datorează în întregime acestui zbucium bolnav. ă Vreți să vi-o citesc eu? spuse Zamiotov, referindu-se la declarația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fi soțul acestei doamne dorește să fie primit. Sfârși mesajul cu binecunoscutul său zâmbet afectat. ă Te rog, poftește-l înăuntru, spuse Porfiri, uitându-se la Iecaterina Romanovna, care abia de își reluă văicăreala. Brusc realiză că lacrimile ei și lamentațiile care le însoțeau erau, poate, singura sursă de comfort pentru ea. Zamiotov se înclină și se retrase. Bărbatul care intră în birou poseda demnitatea proprie unei anumite categorii de bețivi și se ținea atât de drept, încât părea mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
calomnii aduse caracterului său. ă Cum pot să vă ajut, Ivan Filomonivici, îl întrebă Porfiri cu gentilețe. ă Îmi veți permite să mă adresez soției mele? ă Cu siguranță. ă Iecaterina Romanovna, hai, vino acasă cu mine. Fără a slăbi lamentațiile, Iecaterina Romanovna se ridică obedientă de pe locul său și trecu lângă soțul său. El îi semnală aprobarea sa cu o dare întârziată de cap și se întoarse spre Porfiri căutând eliberarea. ă Încă un singur lucru, domnule, spuse Porfiri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aerul unei demnități protectoare. ă Iecaterina Romanovna, spuse Porfiri, brusc conștient de o durere acută în piep. Am ceva pentru dumneata. Merse lângă pat și îi înmână scrisoarea. Femeia nu se uita la el, ci își continua șirul nesfârșit de lamentații. ă Este de la Lilia, continuă Porfiri. Fiica dumitale. Iecaterina Romanovna se opri ca să delcare: ă Eu nu am nicio fiică. ă Ai dreptate. În sfârșit, îm pare rău să îți spun că ai dreptate. Lilia este moartă. Iecaterina Romanova se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Lebediev. Eu am o poziție. Am statură. Am o reputație. ă Ba nu ai nimic, spuse Porfiri. Lebediev se încruntă, de parcă s-ar fi chinuit să înțeleagă spusele lui Porfiri. Porfiri îl împinse înapoi la locul său și plecă în timp ce lamentațiile Iecaterinei Ivanovna continuau cu forțe noi. § Prințul Bikov se ridică în picioare când îl văzu pe Porfiri apropiindu-se, apucând strâns căciula din blană. Porfiri începu să tușească și își căută automat țigările. Funcționarul șef Zamiotov își făcea de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau „bătrînești” și rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator, a dinamismului tehnologic, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înlocuit de o stare de uriașă și covârșitoare încântare. Sigur, ar fi fost plăcut să fi avut posibilitatea să aleagă. Să fi plănuit sarcina alături de tată. Dar, sincer, date fiind vârsta și ovarele ei, astea nu mai erau decât niște lamentații nefundamentate. Nu era ea incredibil de norocoasă să i se fi oferit șansa asta? Abia acum, holbându-se la liniuța care îi indica viitorul copil, Alice a realizat cu câtă disperare își dorise un prunc. Și cât de mult se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]