654 matches
-
tacticos, după toate probabilitățile, și te duci cu ea, privind feroce, dar calm. Sunt șanse să-ți iei trabucul cu tine, dacă e o Havană veritabilă. — Ce-i de făcut? Pur și simplu să stăm aici? a început să se lamenteze doamna de onoare. Mor de căldură! Doamna Silsburn și cu mine ne-am răsucit la timp ca s-o vedem privind în direcția soțului ei, pentru prima dată de când ne urcasem în mașină. — N-ai putea să te tragi puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și să plângă, căutând ocazii, provocând, găsind atâta plăcere În a-și frânge mâinile, În a stoarce lacrimi din glandele lor, și În a Înota și a vâsli În acel mediu Înnorat, contaminat, confuz, tălăzuit, al simțirilor umane, Înghițind apele-pasiunii, lamentându-se asupra soartei lor. Acest exercițiu era condamnat În carte, mai ales lipsa originalității. Scriitorul prefera strictețea intelectuală, ura emoția, cerea imperios doar lacrimi exaltate, lacrimi vărsate În cele din urmă, după multă rezistență, din cele mai Înalte forme mentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bărcii. Jina le-a ordonat lui Danny și lui Charlie să stea în mijloc, aranjament pe care nici unul dintre băieți nu l-a apreciat. Nu-i corect, a comentat Charlie. Eu fac surf, știi. Uită-te la Jake, s-a lamentat și Danny. Are, cât, un kil și stă în față. Într-adevăr, terrierul stătea cu lăbuțele din spate în poala lui Irene, iar cu cele din față se agățase de buza bărcii. Codița i se agita cu frenezie. Credeți-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nu m-am prăpădit atunci e datorită prietenilor pe care i-am avut... După mai bine de un an de trăiri existențialiste am început să mă satur de mine, apoi am început să mă urăsc. „Da’ tu de ce te tot lamentezi atâta, mă întreba Marlen? Nu-ți funcționează scula, te-a părăsit iubirea vieții tale și ai nevoie de o scuză metafizică, ești handicapat, schilod, ce dracu-i cu tine? Dacă vrei să te masturbezi mintal, fă-o de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fumător și "degustător" de tării, avea un frate redactor la "Scânteia", ceea ce nu era de neglijat. Era și secretarul organizației de partid din ambasadă. După ce l-am informat asupra sarcinilor "pe linie de comerț exterior", tovarășul a început să se lamenteze că nu sunt posibilități, că militarii sunt orientați doar către S.U.A., că nu privesc cu ochi buni țările socialiste etc., eu punând punct lamentărilor și solicitând "o mobilizare mai susținută a eforturilor", pentru a putea motiva necesitatea unui atașat comercial
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
boltește cea mai lungă înserare a anului. O jumătate de ceas am simțit în jurul meu, din văzduh în pământ, în bălți, în stufării, în pădure, freamătul sfârșitului de zi. Broaștele răcneau în cor, uneori, așa de puternic, încât parcă se lamentau pentru criza solstițiului și scăderea în care intra zeul luminii. Țânțarii au început să mă atace în roiuri; simțeam, în năvala lor învierșunată, hotărârea să mă deșerte de sânge și să mă adaoge lucrurilor moarte în care dospește iar viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vină cu mine. Va trebui să vii tu. Nu pot, a zis mama. A privit spre mine cu o expresie dramatică, ca și cum aș fi fost bolnavă mintal - și oarbă. Ar fi mai bine să rămân prin preajmă. Haide, s-a lamentat Helen. Plec să-mi petrec noaptea pe un gard vin plin de apă și nici uneia din voi nu-i pasă. Desigur că ne pasă. (Mama a scos ceva din buzunar și i-a întins lui Helen.) Dropsuri cu vitamina C
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Nu știe să lupte, dar l-au ales căpetenia lor. La Ludi, nopțile erau pline de disperare și mânie. Glasurile răzbăteau de la o celulă la alta. Cei închiși își povesteau viața, regretele, dorința de a avea o femeie. Unii se lamentau, alții aveau coșmaruri. Un începător din Britannia cânta refrene nostalgice, un altul, îndrăgostit de tovarășul de celulă, îl implora să-i strângă mâna printre gratii. Pentru Valerius, noaptea însemna întâlnirea cu Velunda - glasul ei liniștit, mâinile răcoroase, trupul său alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cei care aveau să ucidă sau să fie uciși a doua zi. Se știa că în timpul acestor banchete - care, pentru mulți gladiatori, constituiau o cină funebră - publicul putea să-i ia în râs pe cei care se arătau speriați, se lamentau, se îmbătau ca să uite că urmau să lupte, își făceau testamentul sau încredințau altora mesaje pentru familiile lor. Se știa că aproape toți gladiatorii se îmbuibau, fiindcă aceea putea fi ultima lor masă; doar puțini, siguri de victorie, nu mâncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și că era moartea personificată. Aldaya și el s-au recunoscut pe dată În fumul cafenelei Novedades. Aldaya era bolnav, mistuit de o stranie febră pentru care Învinuia insectele din junglele americane. „Acolo pînă și țînțarii sînt niște nemernici“, se lamenta el. Fumero Îl asculta cu un amestec de fascinație și repulsie. El venera țînțarii și insectele În general. Le admira disciplina, puterea și spiritul de organizare. La ei nu exista lene, obrăznicie, sodomie ori degenerarea rasei. Specimenele sale predilecte erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spus că eu credeam că Julián se Întorsese la Paris, că era bine, că, după cîte știam, ținea mult la pălărierul Fortuny și că, de Îndată ce Împrejurările aveau s-o Îngăduie, avea să se Întoarcă la el. „De la războiul ăsta - se lamenta el - totul putrezește.“ Înainte să ne despărțim, a stăruit să-mi dea adresa lui și pe cea a fostei sale soții, Sophie, cu care reluase legătura după mulți ani de „neînțelegeri“. Sophie locuia acum la Bogotá, Împreună cu un medic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
corporatistă, s-au resemnat: era cu siguranță posibil să-și găsească un soț și lucrând În domeniul financiar, dacă ținea seama de priorități, nu-și etala ambiția și-și dădea demisia imediat după nuntă. Ca să respectăm adevărul totuși, deși se lamenta și se plângea de slujbă, cred că de fapt Îi plăcea. Scoase o bancnotă de zece dolari, care acoperea ambele feluri neidentificabile de „kebab“, iar privirea mea fu atrasă de mâna ei ca de un magnet. Chiar și eu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Din păcate, avem alte lucruri de făcut, înainte de a te elibera de tirania propriului tău sex. Ești Rukhsana acum, adică nimic. Ai fost adus aici să faci un serviciu statului Fatehpur și te vei achita de datorie, fără să te lamentezi. Dacă mă vei asculta, vei fi răsplătit. Răsucește cuțitul. Dacă nu, vei muri. Acum, urmează-mă și vei vedea figura noului tău stăpân. Pagină separată Pran îl urmează pe Khwaja-sara printr-un nou labirint de coridoare, într-o sală mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
adjunct al Serviciului Politic Indian, unul dintre cele mai vânate posturi din Imperiu. Pentru oricare altul, ar fi fost o ocazie să sărbătorească. PC, în schimb, era oripilat. O slujbă de birou. Probabil fusese o greșeală. Dar oricât s-a lamentat, indiferent de câte ori s-a dus la comandant, a scris la Londra sau s-a îmbătat, înjurându-l pe Wiggs pentru intervenția sa, nimeni nu l-a luat în serios. Au considerat că fie vrea să-i mintă, fie au pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
experiența giganticelor reptile, ca să apară stirpea măruntelor mamifere. Cele câteva mii din zorii timpurilor s-au prăsit, ca să acoperiți acum Pământul cu miliardele voastre de trupuri terminate cu o gămălie puțin cugetătoare. - Ce caut aici? Ce vreți de la mine? se lamenta ciudat glasul lui Homer; părea că sufletul i se dezlipise de trup. - Te-a adus probabilitatea care tinde spre zero, urui liniștitor și cu o umbră de admirație zeul din mijlocul altarului. Ești un caz cu totul extraordinar! - Coliziunea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
a Opta. Dintr-o dată, boala lui Hanbei începe să se înrăutățească și, de astă dată, se părea că niciodată n-avea să mai pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, în cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se închisese în coliba unde zăcea Hanbei, stând cu prietenul său bolnav zi și noapte, dar, în seara aceea, când el fu chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în lacrimi. Dacă tot ne-a fost scris să ajungem aici, mai bine am fi rămas în castelul cel nou de la Nirasaki. Ce jalnic. Așa se cade să arate soția seniorului clanului Takeda? Lăsate în voia lor, femeile plângeau nenorocite, lamentându-se, la nesfârșit, una alteia. Katsuyori se duse la soția lui, pentru a o îndemna să plece: — Tocmai i-am ordonat ajutorului meu să-ți aducă un cal. Chiar dacă am putea sta mai mult timp aici, regretele noastre nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și se înapoiară la castel, vasalii lui Muneharu își urmară stăpânul în moarte. Când ajunse la Templul Jihoin, Mosuke raportă actul de seppuku al lui Muneharu și-i depuse capul în fața scaunului de campanie al lui Hideyoshi. — Ce păcat, se lamentă Hideyoshi. Muneharu era un samurai excelent. Niciodată nu păruse mai mișcat ca atunci. Dar, nu peste mult, îl chemă pe Ekei. Când călugărul sosi, Hideyoshi îi arătă imediat un document. — Tot ce mai rămâne acum de făcut e schimbul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se gândiseră nici o clipă la ce intenții avusese Hideyoshi. Katsuie mai avea un viu vitreg, pe Katsutoshi, un băiat care urma să împlinească cincisprezece ani în același an. Acei membri ai clanului Shibata cărora le păsa cât de cât, se lamentau că, dacă relația dintre Katsuie și Katsutoyo era atât de rece, nu puteau decât să se teamă pentru viitorul clanului. — Katsutoyo e atât de nehotărât, se plângea Katsuie. Niciodată nu face nimic cu adevărată limpezime și hotărâre. Nici măcar nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un timp, fusese cuprinsă de bucurie. Dar ordinul de retragere rapidă nu fusese dus la îndeplinire. De fapt, Genba îi alungase pe toți trimișii, refuzând să-i asculte și zâmbindu-le disprețuitor. — Of, nepotu-meu ăsta o să-mi scurteze zilele, se lamenta Katsuie, abia putându-se stăpâni. Când se află despre zâzania internă din statul major - faptul că îndărătnicia lui Genba era criticată de Katsuie - bucuria din tabără păli. — Alt trimis a părăsit tabăra. — Cum? Încă unul?! Du-te-vino-urile repetate între tabăra principală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Maeda fusese ca o pădure solitară, stând liniștită în mijlocul norilor haosului. Care era situația în tabăra lui Katsuie, începând cu noaptea trecută? Katsuie trimisese cinci mesageri diferiți la Genba și fiecare se întorsese cu un eșec total. Apoi, Katsuie se lamentase că nu mai era nimic de făcut și se culcase resemnat amarnic. De fapt, nici n-ar fi trebuit să poată dormi: ce semănase, aceea culegea - favoritismele sale față de Genba ascunseseră otrava iubirii oarbe. Făcuse o gravă greșeală, lăsându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
până în bucătărie, a pus capul pe masă și a început să plângă. Dependentă de droguri, s-a smiorcăit ea. Nu cred că pot suporta așa ceva! Tata i-a pus mâna pe umăr ca s-o liniștească. —Anna poate, s-a lamentat ea. Anna cu siguranță. Dar nu Rachel. E destul de rău că una din fete e o drogată, Jack. Dar două! Nu înțeleg ce naiba fac cu nenorocita aia de folie de aluminiu. Chiar nu înțeleg! Anna o termină de parcă ar mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a întors încet și... ruptura era acolo! O ruptură identică pe un buzunar identic! Amândouă am izbucnit într-un hohot triumfător de râs. Deci era adevărat! Printre hohotele care îmi scuturau tot trupul, am auzit vag pe cineva care se lamenta într-o engleză cu accent irlandez: —Dumnezeule MARE! A intrat în bar zâna care prevestește moartea? în timp ce noi două ne prăvăleam de râs, cu lacrimile curgându-ne pe obraji, toți ceilalți clienți încetaseră să mai vorbească și se uitau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am povestit cum, din dorința de a echilibra balanța, tata a cumpărat un motan. Numai ca să descopere ulterior că de fapt era tot femelă. I-am spus cum tata s-a așezat în capul scărilor și a început să se lamenteze: „Până și nenorocita de pisică tot femelă e!“. Luke a râs cu atâta poftă încât m-am gândit că merita să-i povestesc despre excursia pe care am făcut-o la Paris când aveam cincisprezece ani. Cum autocarul a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
stăteam în mijlocul străzii cu părul nepieptănat și machiajul scurs. —Și ce văd? a continuat deschizând ochii larg. Văd un dezăstru, asta văd! a spus fluturându-și din nou brațele. Crezusem că voi două sunteți niște feti di treabî, s-a lamentat el. —Las-o moartă, Benny, i-am spus eu. N-ai crezut niciodată așa ceva. Fie că sexul fusese grozav, fie că nu, n-aveam de gând să-l revăd pe Luke. Nu mi-aș mai fi spălat niciodată rușinea. împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]