1,613 matches
-
recomandă pe chirurgul Rentzing; X, același fond, nr. 175, E. de Hochepied către Ioan Theodor Callimachi, pentru a-i recomanda pe un comerciant olandez numit „Enselie“; Următoarele douăsprezece piese provin din același fond, sub nr. 1000: XI, G. Testa, dragomanul legației Olandei, către M. Suțu, intervenind în favoarea consulului olandez de la Alep; XII, G. Testa către M. Suțu, în legătură cu La Gazette de Leyde și cu transmiterea corespondenței diplomatice olandeze la Viena prin curierul otoman; XIII, Suțu către Testa, mulțumind pentru gazete; XIV
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la rang de regat 11. În ciuda blocajului pe care Germania îl instituise în privința recunoașterii independenței, existase un stat, Austro-Ungaria, care făcuse excepție. Guvernul de la Viena, urmărindu-și propriile interese, acceptase să-și ridice reprezentanța diplomatică de la București la rang de legație și să recunoască independența țării înaintea celorlalte puteri europene 12. Dacă la aceasta am adăuga și declarația lui von Hoyos din iulie 1879, potrivit căruia România independentă putea avea după bunul plac relații cu imperiile vecine 13, sau discuțiile purtate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
confirmat însă poziția inițială și timp de încă o lună se va opune acestor sugestii venite de la Washington, referitoare la înaintarea imediată a cererii de admitere. Abia în ziua de 8 iulie 1947, o telegramă de la Ministerul Afacerilor Străine recomanda Legației noastre să prezinte imediat cererea la Secretariatul general al ONU, deoarece întârzierea ratificării Tratatului de pace putea duce la pierderea unor termene utile pentru intrarea în organizația mondială (ultima zi fiind 14 iulie). Cu această ocazie se făceau și câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la Secretariatul general al ONU, deoarece întârzierea ratificării Tratatului de pace putea duce la pierderea unor termene utile pentru intrarea în organizația mondială (ultima zi fiind 14 iulie). Cu această ocazie se făceau și câteva modificări în textul trimis inițial Legației 6. La 10 iulie 1947, Gheorghe Tătărescu adresa oficial o scrisoare Secretarului General, Trygve Lie, prin care solicita admiterea statului român ca membru ONU. În lipsa Secretarului General, plecat în Europa, documentul a fost înmânat adjunctului său, Andrew Cortier, la 11
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
admitere, fără comentarii deosebite, guvernul dovedindu-se mai preocupat atunci să dea amploare schimburilor dure de note diplomatice cu Marea Britanie și SUA. Se constată, totuși, un paradox real în direcția celor două planuri: în timp ce telegramele între Ministerul Afacerilor Străine și Legația noastră de la Washington indicau importanța enormă a acestei acțiuni diplomatice românești, presa nu comenta decât într-o foarte mică măsură efortul de politică externă în direcția ONU. Imediat după înaintarea oficială a cererii de admitere, diplomații români, coordonați de ministrul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pe exploatarea unor tradiții de apropiere cu țările latine. Rămâneau două luni în care România trebuia să acționeze și să se asigure de bunăvoința anumitor membri ai Consiliului de Securitate. La 24 iulie 1947, consilierul cultural Mărdărescu solicita Bucureștiului, în numele Legației, „un memoriu de circa 20 pagini, neoficial, pentru uz indirect“, „pentru pregătirea terenului de către prietenii României, membri la ONU“15. Acest memoriu, în fapt un material de propagandă, trebuia să familiarizeze pe reprezentanții statelor străine cu trecutul istoric al țării
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
reformă ale guvernului român și pe efortul generos, făcut în războiul antinazist. Finalul asigura că statul român „a acceptat marile principii care stau la baza Organizației Națiunilor Unite, în vederea păcii, a siguranței și a bunei stări“16. Pe lângă acest memoriu, Legația mai primea și o persoană cu însărcinări speciale: domnul V.V. Pella, ministru plenipotențiar cl. I. Acesta era însărcinat să „urmărească activitatea și să țină contact cu serviciile ONU, precum și cu toate instituțiile internaționale aflate în SUA“, care desfășurau activități convergente
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ministrul cehoslovac Jan Masarik să acționeze și el în acest sens. Șansele unui asemenea lobby franco-cehoslovac păreau mult mai realiste după ce ratificarea tuturor tratatelor de pace, de către URSS, făcuse o excelentă impresie la Washington 20. Începutul lunii septembrie găsea personalul Legației într-o stare de spirit optimistă. V.V. Pella raporta Bucureștiului că atât Secretarul General ONU, Trigve Lye, cât și mulți reprezentanți ai statelor mici și mijlocii, îndeosebi din America Latină, erau favorabili admiterii unui număr cât mai mare de țări în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
interesate ar trebui să-și manifeste încă o dată voința de a se integra Națiunilor Unite 23. În plus, preambulul tratatelor încuraja sprijinul comunității internaționale pentru candidaturile unor noi membri. În acest context, la 22 septembrie 1947, ministrul Gheorghe Tătărescu trimitea Legației României de la Washington o nouă cerere de admitere, înaintată din postura unui stat „repus în plenitudinea independenței și suveranității sale“24. În text era precizat faptul că România, în noile condiții, se aștepta ca cererea să fie discutată de Adunarea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
30 septembrie, existau totuși mari speranțe pe viitor și, în cel mult două luni, „să se poată din nou aborda într-un spirit de concilațiune și chestiunea admiterii celor cinci state în ONU“31. Din discuțiile cu reprezentanții sovietici, membrii Legației noastre puteau trage concluzia că, la ONU, URSS avea interese mai largi și cazul românesc se includea într-un ansamblu complex de probleme. Chiar și în chestiunea noilor membri, Moscova, deși sprijinea candidaturile celor cinci, la care se adăugau Albania
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sale erau legate de repercusiunile pe care destrămarea statului cehoslovac le-ar avea în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est și în primul rând față de România. Din acest motiv, ministrul român cerea guvernului britanic să ridice la grad de ambasadă legațiile sale din România, Iugoslavia și Grecia și, în plus, să facă publică trimiterea misiunii comerciale britanice la București, care până atunci fusese ținută în secret 38. Două zile mai târziu, la 16 martie, ministrul român la Londra se prezenta din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Stă mulți ani în căminele studențești și, în cele din urmă, primește de la Primăria Parisului o locuință ieftină, în Cartierul Latin, pe strada în care a locuit și Voltaire. În vremea războiului, când este, împreună cu Eugen Ionescu, atașat cultural al Legației Române din Franța, începe, în românește, o nouă carte, Îndreptar pătimaș, pe care n-a încheiat-o niciodată. În 1947, la Dieppe, încearcă să traducă poemele lui Mallarmé în românește și trece printr-un veritabil coșmar. Se hotărăște să adopte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
același an intră în redacțiile de la „Adevărul” și „Dimineața”, apoi secretar de redacție la „Cuvântul liber” și colaborator la „Stânga” și „Viața literară”. În 1942 este trimis în Italia, corespondent al Agenției Rador, funcționând ulterior ca atașat de presă în cadrul Legației României de pe lângă Sfântul Scaun. În 1943 părăsește pentru totdeauna țara și se stabilește la Roma. Activitatea lui R. a fost dedicată exclusiv jurnalismului, pe care l-a practicat cu pasiune, de la reportajul de fapt divers la foiletonul literar și la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289299_a_290628]
-
zi. N-am primit scrisoarea chiar de la Berlin; asta pentru că în loc să cinăm la Bristol, am insistat să mergem la Hiller, de unde am scris, așteptând să plece trenul nostru. Îmi era groază să-i văd la Bristol pe toți oamenii de la Legația noastră și pe toți austriecii care erau acolo în fiecare seară. Inima mea e plină de recunoștință pentru toți cei din anturajul tău care m-au acceptat, începând cu prințul Adalbert 34 și sfârșind cu doamna Mott35. Sunt bucuroasă că
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
trebuie să-ți spun ce fac la Paris. Ies foarte mult, dar nu la dans, doar la distracții serioase, dineuri și piese de teatru. În seara asta am cinat acasă la ducele de Rohan 84. Unul dintre verii mei de la Legația din Londra mi-a spus că a văzut-o pe prințesa Pless 85 la petrecerea pe care a dat-o mama ei în Anglia și că ai rugat-o să invite niște domni britanici plăcuți în același timp cu tine
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
în care coborâm. Berlin, Berlinul lui Napoleon I. Poarta Brandenburg. Și, în seara asta, foarte curând, Potsdam, cel din scrisorile lui Voltaire. Visez, mă mișc visând. În timpul dejunului, la restaurantul Hotelului Bristol, a venit lume să ne vadă. Secretari de la Legația României, fiul ministrului 19, veri unguri, Ianka Iankovici, ultimii în trecere prin Berlin și care, auzind că am sosit, se grăbesc să ne vadă. Se pare că în Berliner Tageblatt a apărut o notă care menționa că moștenitorul tronului i-
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
Otiliei (n. Garfunkel) și al lui Aron Comșa, contabil. Licențiat al Facultății de Științe Juridice a Universității din București, face și studii la Pitman’s College din Londra. Membru al Baroului de Ilfov, este secretar în biroul consilierului juridic al Legației Britanice (1935-1941), avocat pledant la Institutul Central de Statistică (1944-1947) și, concomitent, redactor al publicațiilor „Rumanian Press Review” pentru Misiunea Militară Americană (octombrie 1944-martie 1945), apoi pentru Misiunea Politică Americană (aprilie 1945-iulie 1947). Ocupă ulterior alte funcții: documentarist la Biblioteca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286351_a_287680]
-
învățător în mai multe sate din Oltenia, se specializează, cu sprijinul lui N. Iorga, în chestiuni de cooperație, urmând o școală în Suedia. După absolvirea Facultății de Drept la Universitatea din București, C. se angajează, în 1916, ca interpret, pe lângă Legația Română din Stockholm și se dedică diplomației. În 1920 era viceconsul, iar după un an, secretar al misiunii române la Liga Națiunilor. Este transferat ca atașat de presă la Legația Română din Londra, unde se împrietenește, între alții, cu N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
din București, C. se angajează, în 1916, ca interpret, pe lângă Legația Română din Stockholm și se dedică diplomației. În 1920 era viceconsul, iar după un an, secretar al misiunii române la Liga Națiunilor. Este transferat ca atașat de presă la Legația Română din Londra, unde se împrietenește, între alții, cu N. Titulescu și cu Ion Antonescu, viitorul mareșal. Între 1923 și 1936, elaborează aici lucrări despre cultura și realitățile românești. În 1937 va fi trimis cu însărcinări speciale pe lângă legațiile României
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
la Legația Română din Londra, unde se împrietenește, între alții, cu N. Titulescu și cu Ion Antonescu, viitorul mareșal. Între 1923 și 1936, elaborează aici lucrări despre cultura și realitățile românești. În 1937 va fi trimis cu însărcinări speciale pe lângă legațiile României la Washington și Paris. Colaborase, în primele decenii ale secolului al XX-lea, la „Flacăra”, „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Drum drept”, „Cronica”, „Ramuri” ș.a. După instaurarea regimului comunist, C. a fost exclus din Academia Română (unde fusese ales membru de onoare în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
, Alexandru G. (1867 - 22.IX.1925, București), autor dramatic. Descendent al unei vechi și bogate familii din Muntenia, F. era fiul Zoei (n. Brăiloiu) și al generalului George Florescu. Intrat de tânăr în diplomație, în 1890 ajunge atașat la Legația Română din Paris, pentru ca între 1893 și 1895 să fie șef de cabinet în guvernul conservator. Din 1899 până în 1901 activează ca secretar general la Ministerul de Externe. Continuându-și cariera, în 1911 ajunge ministru plenipotențiar la Atena, îndeplinind apoi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287033_a_288362]
-
lui Wikander cu Münchenul și Wüst deveniseră, încetul cu încetul, de domeniul trecutului. Refuzul lui Eliade este destul de relevant: când a putut, Eliade s-a ferit de vreun angajament politic, iar cadrul politic în care este nevoit să evolueze la Legația din Lisabona nu depinde întotdeauna de propriile sale opțiuni 2. Mai relevant mi se pare faptul că în acești ani, Eliade înregistrează destule elemente din ideologia „spirituală” germană care, o dată cu începutul războiului, câștigă teren pe măsură ce Hitler anexează treptat provincii ale
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Samuel Nyberg, avându-l ca referent pentru partea sanscrită a lucrării pe Ernst Arbman. Teza, Der arische Männerbund, se publică în același an la Lund. - (1938-1939) lector de suedeză la Universitatea din München. 1940 ME: - (martie) numit atașat cultural la Legația română din Londra. 1941 ME: - (10 februarie - 16 septembrie 1945) atașat cultural la Legația română din Lisabona. SW: - publică V³yu. Religionsgeschichtliche Untersuchungen und Texte, Lund, 1941. - susține, la Universitatea din Uppsala, lucrarea Feuerpriester in Kleinasien und Iran, pentru titlul de
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Teza, Der arische Männerbund, se publică în același an la Lund. - (1938-1939) lector de suedeză la Universitatea din München. 1940 ME: - (martie) numit atașat cultural la Legația română din Londra. 1941 ME: - (10 februarie - 16 septembrie 1945) atașat cultural la Legația română din Lisabona. SW: - publică V³yu. Religionsgeschichtliche Untersuchungen und Texte, Lund, 1941. - susține, la Universitatea din Uppsala, lucrarea Feuerpriester in Kleinasien und Iran, pentru titlul de doctor în istoria religiilor, sub conducerea lui Geo Widengren. - docent în iranistică la Universitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
zoroastriska eldskulten”, Religion och Bibel I (1942). 1943 ME: - apar la București Insula lui Euthanasius, Fundația Regală pentru Literatură și Artă; Comentarii la legenda Meșterului Manole și, la Lisabona, Os Romenos, Latinos dos Oriente. 1944 ME: - consilier cultural atașat la Legația română din Lisabona. SW: - membru al delegației Crucii Roșii suedeze, cu misiune umanitară pe Frontul de Est, în Grecia și Turcia. 1945 ME: - (16 septembrie) începutul exilului parizian (1945-1956); ales membru în Société Asiatique, recomandat de Georges Dumézil și de
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]