357 matches
-
Desigur că autorul însuși problematizează raportul dintre inițiat(i) și o alteritate pentru care comprehensiunea simbolisticii sacre este o pură utopie, de nu cumva chiar o inutilă, rizibilă pierdere de vreme. Din această perspectivă, rețin atenția, pe de o parte, lexemele care polarizează ideea unei exteriorități adormite într-o aberantă, grotescă ipostaziere a bâlciului, semn al demenței colective și al morții spiritului: "înspăimântătoare procesiuni: oameni demenți, măști agățate de dosuri de animale/ purtând bonete, pălării cu pene, lumânări./ Sălbatica feerie prin fața
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în toate cazurile o transformare a orizontului de așteptare a cititorului și crearea unei competențe de lectură specifice care nu mai vizează pur și simplu structurarea logică și semantică a acțiunilor, ci mai degrabă activarea de cîmpuri semantice legate de lexemele federatoare. Philippe Hamon are meritul de a pune bazele unei cercetări istorice și semiotice care definește o categorie a descriptivului ca unitate discursivă de sine stătătoare, numită descrierea, scoțînd-o definitiv de sub tutela povestirii, ca atunci, mai ales, cînd funcționează ca
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
pasteluri, scrise de P. într-o tonalitate minoră, blândă, în tradiția expresionismului blagian. Sunt poeme elegiace sau animate de un elan vitalist, unele decorative, altele tinzând către viziune, în care se celebrează taina unei naturi însuflețite. Totul gravitează în jurul unor lexeme precum suflet / inimă, apă, lacrimă, somn, blând, lună, vis etc. Cuvintele-metafore trimit adesea la un simbolism panteist-național: „Dar într-o peșteră din soare bate inima lui Zamolxe/ bate pentru un prunc/ botezat într-o cofă cu luceferi/ și mâinile mele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
semiotică /hermeneutică. De aceea s-a vorbit de semiotică explicită (lucrarea de față inter alia) și de semiotică implicită practicată după modelul Monsieur Jourdain de fiecare dintre noi. 1.5. Semiologie sau semiotică Doi termeni concurenți desemnează același cîmp disciplinar. Lexemul anglo-saxon "semiotics" s-a impus datorită conotației pan-semiotice și intervenției Asociației Internaționale de Se-miotică care a legitimat numele grupului de cercetători reuniți la primul congres internațional din 1969, precum și al revistei internaționale ("Semiotica"). Cuvîntul "semiologie" introdus de Saussure
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
operează selecția) și cealaltă orizontală, sintagma, în care se operează combinarea. Relațiile paradigmatice sînt relațiile in absentia care vizează posibilitatea de substituire în același punct al lanțului vorbirii, subsumată logicii lui sau...sau. Astfel în sintagma "fată frumoasă" putem înlocui lexemul "fată" cu "femeie", obținînd "femeie frumoasă", dar nicidecum *"fată femeie frumoasă". Paradigma instrumentelor cu care se scrie (pix, creion, stilou, marker, cariocă etc.) reprezintă ansamblul formelor limbii pe care le folosim într-o situație dată de comunicare în cursul căreia
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
lexicalizate distincțiile de semnificație în diverse limbi, vom observa că un singur element lexical dintr-o limbă corespunde într-o altă limbă unei sintagme (grup de elemente). Limba turcă nu are cuvinte diferite pentru frate și soră, ci un singur lexem kardeș care neutralizează opoziția de gen (de aceea va trebui combinat cu un lexem care să indice genul persoanei la care se face referire). Se poate afirma că limbile particulare actualizează acele distincții de semnificație care sînt importante și frecvente
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
dintr-o limbă corespunde într-o altă limbă unei sintagme (grup de elemente). Limba turcă nu are cuvinte diferite pentru frate și soră, ci un singur lexem kardeș care neutralizează opoziția de gen (de aceea va trebui combinat cu un lexem care să indice genul persoanei la care se face referire). Se poate afirma că limbile particulare actualizează acele distincții de semnificație care sînt importante și frecvente în culturile popoarelor respective (cf. și John Lyons, 1977:242-243). Spre deosebire de elementele paradigmei care
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
pe această dualitate bazîndu-se posibilitatea de a da sens evenimentelor teritoriale" (E.Goffman, 1992:71). 9.4. Transgresări ale distanței Proxemica repetă trăsăturile limbajului verbal (feature for feature, spune Hall): dubla articulare (segmentare la nivelul unităților dotate cu sens morfeme, lexeme și la nivelul unităților acustice minimale fără sens fonemele, cf. André Martinet), arbitrariul, încărcătura iconică, indicială și simbolică. Mai iconic decît limbajul verbal, limbajul proxemic traduce o constantă, o categorie universală și anume afectivitatea în scara (± simpatie, prin semnificantul apropiere
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
permanentă ce modulează selectarea temelor abordate, a genurilor discursive etc.), inferențial (marcat de implicituri conversaționale, completate de interlocutor prin calcule interpretative) și acțional (vizînd reconfigurarea epistemică și ulterior comportamentală a interlocutorului). ARTICULARE Decuparea "realității" lingvistice în unități dotate cu sens (lexeme și morfeme gramaticale) reprezintă prima articulare a limbajului, în timp ce segmentarea unităților lexicale și gramaticale în entități distincte lipsite de sens (fonemele c, a, s, ă în cuvîntul "casă") constituie cea de-a doua articulare. Dubla articulare a limbajului explică infinita
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
unice. Astfel enunțul: "Ce mai varză!" poate fi citit pe o izotopie culinară (mîncare reușită) sau pe o izotopie culturală (lucrare încîlcită, nereușită ca și "ghiveci"). Noțiunea de izotopie permite explicarea la nivelul discursului a polisemiei și a sensului figurat. LEXEM Unitate de bază a lexicului (lexicul ține de sistemul abstract al limbii), în timp ce vocabularul este legat de activitatea de vorbire. LINEARITATE (în opoziție cu tabularitate) În concepția lui Saussure una dintre manifestările sintagmatice ale limbii naturale, conform căreia semnele sînt
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
mentalitatea primară a românilor a concepției aduse de slavi , a dus la dublarea sorții prin noroc, acesta desemnând imprevizibilul, dar limitând totodată intervenția divină și plasând ceea ce astăzi numim destin, în jocul întâmplării. Modernizarea culturii române a atras în jocul lexemelor privitoare la soartă, destin , prin care intelectualii , și nu oamenii simpli, desemnează exclusiv datul, adică viața predeterminată .Omul este , din această perspectivă, obiectul întâmplării înțeleasă ca formă a predeterminării.Libertatea voinței umane înseamnă o realitate fundamentală devenind problema prezentă în
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
Fata născută din Piatră", "Ileana Cosânzeana", "Mândra Lumii"), dar și o serie de atitudini, gesturi care țin de apanajul unei alte vârste (strigătul înfometat, grăitul "în foaie", cititul într-o carte, îngândurarea). Un loc aparte îl ocupă plânsul prenatal, un lexem cultural larg răspândit, organizat, de regulă, într-o structură relativ stabilă, cu rezonanță puternică. Cea de-a doua subclasă, include textele în care eroul ("făgădașul", "zălogul", "izbânda", "dragul", "nădejdea", "ce ai mai scump") este promis zmeului, diavolului, străinului în schimbul câștigării
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
R u s s e l l236 distinge o clasă de cuvinte care sînt evaluate prin raportarea la vor-bitor, pe care le numește particule egocentrice (egocentric particulars), și a căror semnificație rezultă din această raportare. Dintre aceste cuvinte fac parte lexeme precum: acesta, acela, aici, acolo, acum, atunci. Tot asemenea raportări realizează, arată Russell, și timpurile verbale, adică noțiunile (lingvistice) de "trecut", "prezent" și "viitor". De aceea, atît cuvintele cît și noțiunile respective se grupează în sfera de investigație a pragmaticii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
autorului de text filozofic. În mod obișnuit, limbajul filozofic se organizează însă textual și sintactic, de cele mai multe ori, din perspectiva structurilor de tip raționament și se caracterizează printr-o terminologie destul de bine delimitată, atît de alte terminologii, cît și de lexemele limbii comune. Realitățile desemnate de termenii filozofici sînt construcții ale rațiunii și, de aceea, semnificațiile lor sînt congruente cu conținutul noțiunilor semnificate. Ca atare, semnificațiile sînt mai puțin un rezultat al limbii istorice și funcționale și mai mult identificări ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Conștiința, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. 248 La români, de exemplu, moștenirea din latină a cuvîntului romanus a generat, la unii, preocupări absurde și ridicole în legătură cu măreția fenomenului sau cu forma grafică pe care ar trebui s-o aibă lexemul moștenit. 249 Acest aspect cuprinde și sentimentalismul fals (de obicei conjunctural) în legătură cu unele aspecte ale limbii, precum opinia semidocților că â și sunt ar reflecta originea latină a limbii române. 250 Vezi Anne-Marie Houdebine, L'imaginaire linguistique : questions au modèle
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de reversibilitate (plus semantic = perceperea acțiunii ca inversă Zugun, 2000, p. 120): dezrădăcina, desface, demonta, decoda etc. (b) Compunerea constă în formarea de cuvinte noi, pe teritoriul limbii române, prin alăturarea (cu sau fără cratimă), contopirea sau abrevierea 64 unor lexeme deja existente în limbă. Se disting, astfel, următoarele tipuri 65 de compunere: * compunerea prin alăturare fără cratimă: Ionel Popescu, Ștefan cel Mare, Prâslea cel Voinic, de pe, ca să, o sută trei, cei ce, Luminăția Voastră, câte trei, de trei ori etc.
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
recurge la limbajul obișnuit, dar îl folosește în mod neobișnuit, conferindu-i o întrebuințare specială, neobișnuită: metasemică și metaforică, categorială și expresivă. Prin urmare, individualitatea limbajului filosofic nu este conferită de utilizarea unei terminologii specializate, ci de întrebuințarea particulară a lexemelor: "vizând universalul, limbajul filosofic este mult mai bogat în substantive decât în verbe, în nominative decât în genitive, în propoziții atributive decât în cele relaționale; verbul A FI e mai des întâlnit în sensul lui copulativ, care vizează esența, decât
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
publicistica eminesciană se individualizează prin varietatea și expresivitatea construcțiilor sintagmatice: expresii precum politica lingăilor, politica silei, politica paraponisiților, vizând oportunismul oamenilor politici, se perpetuează de-a lungul întregii activități jurnalistice, devenind mărci inconfundabile ale scrisului jurnalistic eminescian. Asocieri inedite de lexeme, îmbinarea lexicului arhaic cu cel neologic, resuscitarea potențialului semnificativ al unor construcții populare, cultivarea unei topici individuale devin tot atâtea atribute ale originalității scrisului jurnalistic eminescian. Aluzia ironică, vizând sfera vieții politice românești, structura anecdotică a articolelor, sunt generate și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
între obiect și pacient. Ipoteza autorului (Creissels 1995: 235): este posibilă o definiție generală a obiectului, dacă se pornește de la studiul proprietăților complementelor (diferite grade de solidaritate cu predicatul verbal). Obiectul este un tip formal de complement care, indiferent de lexemul verbal pe care îl însoțește, prezintă, prin comportamentul său sintactic, un maximum de solidaritate cu verbul. Obiectele sunt cerute de regimul verbului. Creissels (1995: 253−258) observă că, frecvent, există mai multe posibilități de marcare diferită a subiectului și a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a fi existențial și locativ, ci și a unificării interpretării pentru toate aparițiile sale, inclusiv ca auxiliar, soluțiile fiind diferite. Abeillé și Godard (2000) arată că, în franceză, italiană și română, verbul copulativ și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de timp, dar este diferit de copulă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
complexul predicativ". Obiectul este mai puțin o marcă a saturării și mai mult un semn al expansiunii predicatului; adesea, același verb admite mai multe obiecte a căror natură este profund diferită (acuzativul dublu). Tranzitivitatea nu este o caracteristică imediată a lexemului verbal, ci rezultatul diverselor operații care modifică predicatul pentru a-l face conform cu o situație precisă. Tranzitivele nu au în mod necesar marca de acuzativ. 54 A. Cooreman, B. Fox, T. Givón, "The discourse definition of ergativity", Studies in Language
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
astfel: 1. etimologia respectivei rădăcini; 2. delimitarea familiei de cuvinte; 3. stabilirea împrumuturilor și transferurilor semantice; 4. construirea câmpului semantic și delimitarea lui prin examinarea relațiilor de sinonimie și antonimie; 5. analiza sintactica pentru a se depista trăsăturile distinctive ale lexemelor (se consemnează folosirea combinațiilor fixe sau a cuvintelor în formule și scheme); sensuri metaforice; contextul și situarea istorică a pasajelor. Astfel, o analiză cuprinzătoare face ca un cuvant să reveleze un crampei de istorie, de cultură, de religie, de societate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cum sunt expresiile idiomatice 26. Ideea inițială emisă de Trier, potrivit căreia câmpurile lexicale ce alcătuiesc limba sunt juxtapuse că pietrele unui mozaic, fără goluri între ele, s-a dovedit curând eronată. Cercetările au evidențiat nu numai faptul că un lexem funcționează în mai multe câmpuri deodată (E. Coșeriu da ca exemple franțuzecul frais și italianul fresco ce țin și de câmpul adjectivelor de tip neuf, nouveau, vieux etc., si de cel al adjectivelor ce se referă la temperatura - froid, chaud
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cazurilor li se dă traducerea: IQso¤s (3.2.2.2.), Emmanouel (3.2.2.7.2.). Unele sunt parțial asimilate fie prin articol (ho amen - 3.2.2.12.2.), fie prin faptul că alcătuiesc o sintagma cu un lexem tradus (kathemenos cheroubim - 3.1.6.7., kýrios sabaÄth - 3.1.7.6.). Celelalte nume divine grecești pot fi clasificate din punct de vedere gramatical după cum urmează: Substantive: • de declinarea I: - feminine: megalosýnQ (3.2.1.1.6.), agápQ (3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
106 În sensul dat de Riffaterre, care considera că, printr-o lectură deopotrivă "textuală și memorială", lectorul poate percepe raporturile dintre un text și alte opere care l-au precedat și care constituie intertextul primului și pe baza identificării unor lexeme "marcate stilistic" de contextul în care au apărut inițial. Riffaterre vorbea despre "funcția deictică a urmei textuale" care poate constitui și un punct de plecare pentru o anume interpretare. (Riffaterre, Michael, La trace de l'intertexte, "La Pensée", nr. 215
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]