368 matches
-
quelqu'un d'autre" ("eram fără Îndoiala unul dintre ultimii bărbați ai generației mele care mă iubeam suficient de puțin pe mine pentru a fi capabil să iubesc pe altcineva") Înseamna că totul e cool pe lume. IV. 2. Noii libertini N-au trăit În secolul al XVIII-lea, n-au inventat romanul sadic. Fac parte mai degrabă din generația care l-a redescoperit, după 1968, generația lui Philippe Sollers. Literatura lor evocă cruzimea și energia instinctului, uneori autentic, alteori șarjat
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
N-au trăit În secolul al XVIII-lea, n-au inventat romanul sadic. Fac parte mai degrabă din generația care l-a redescoperit, după 1968, generația lui Philippe Sollers. Literatura lor evocă cruzimea și energia instinctului, uneori autentic, alteori șarjat. Libertinii sînt, desigur, În același timp, niște dandy. Vor să epateze, cruzimea lor afișată este tocmai una din formele de manifestare a acestei voințe de epatare, de scandal, de exploare a frontierelor pe care umanul le are În comun cu animalul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
trebuie să-ți alegi adevărul despre orice și să afli pînă la urmă cine ești cu adevărat.” Alături de emisiuni TV, de reviste, de cărți practice și de religii asemenea, iată că a apărut literatura practică. V. Minimalismul Michel Houellebecq, noii libertini și autoficționarele reprezintă literatura franceză angajată. Angajată În a spune adevărul crud despre lume, despre Occident, despre omul occidental, despre civilizația pe care ei o văd În agonie, ca un eșec răsunător al Încercării multiseculare de a ameliora prin cultură
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ele dispar ceea ce instituisem ca valoare dispare și ea totdeaodată. Autoficțiunea consacră individualismul abrupt al zilelor noastre: singura realitate la care mă pot raporta sînt eu, așadar nu pot vorbi decît despre mine dacă vreau să spun adevăruri. Iar noii libertini Îngroașă conturul miezului pervers, autodestructiv al ființei umane finite, atee, lipsită de credință, căreia nu-i mai rămîne decît cinismul puterii de dominație. Ar fi forte greu să Îi găsim o filiație. Cel mai potrivit ar fi să spunem că
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dar Beigbeder știe că textele lui nu pot deveni cult decît dacă Își conțin proria comdamnare la moarte. Beigbeder scrie de fapt parodii la adresa stilului clasic, brevilocvent, eliptic, prețios și elegant. Prețioasele secolului al XVII-lea sînt astăzi snobii, iar libertinii lui, chefliii de astăzi. Morala stoică a devenit morală cinică. Nimic nu se pierde, totul se transformă. Literatura franceză de astăzi este asiduu studiată În universități. Lipsa unui critic de autoritate este compensată, dacă despre așa ceva e vorba, de o
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
freudieni, erosul este figura polarizantă. Pansenzualismul, de fapt pansexualismul, văzut de Pompiliu Constantinescu drept ideologie frecventată monoman de A. (altfel, tendința, „îmblânzită” și legitimată estetic, apare la mari scriitori ai epocii), se proiectează alegoric în narațiune, într-un joc riscat, libertin, care tranșează în favoarea eclerajului crud, nu o dată impur, exhibiționist. Personajele, oameni neimportanți, fără ambiții și stabilitate socială, anonimi (depersonalizați și la nivelul onomasticii), cu profesii, îndeletniciri erante, se instalează în clipă, consumându-și vitalitatea frenetic, detașat și amar, într-un
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
parodiază pe eroii homerici. Itaca lui Giono ne aduce la o viziune prozaică și lipsită de iluzii în tradiția anti-homerică a rescrierilor burlești. Cu Nașterea Odiseii (1930, publicată în 1938), scriitorul alterează legenda. Ulise este aici un marinar fricos 198, libertin 199 căruia îi este frică să se întoarcă în Itaca după o absență atât de îndelungată fără scuze și este îngrozit că Penelopa are ca iubit o namilă de om. Trecând prin Peloponez îi vine o idee senzațională. Un bard
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
morala acestei aventuri dar n-am găsit niciuna". Astfel se termină povestirea lui Vivant Denon. Surpriza se vede mai întâi în hiatusul dintre aparență și esență, între chip și mască (și totuși suntem în acel limbaj dublu care în sitemul libertin este obișnuit)238, cu alte cuvinte în jocul pudorii, decenței, al voalării codurilor mondene. Ingenuitate eroului este necesară pentru construirea surprizei erotice. "Decenta" doamnă T. va răpi literalmente pe tânărul bărbat pentru o noapte de dragoste. "Nici nu puteam să
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
dezvăluie ceea ce ingenuul știa deja implicit. Surpriza și curiozitatea merg mână în mână ("o mișcare de curiozitate, care mă surprinse și pe mine, mă făcu să făgăduiesc că nu voi fi decât ce se va vrea să fiu")243 și libertinul fluture de noapte, efemerul unui rut nocturn sub cerul sublim și pur, care a gustat din plin momentul și clipa surprizei, adică timpul unei plăceri, fără origine și istorie, lipsit de legătură 244 și de viitor, este readus a doua
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
această agitație ocupă și ține în suspens mintea, este un gen de bucurie care satisface"253. Privirea captivată este prada seducătorului. Lăsăm la o parte problema de a ști dacă surpriza este împărtășită de către regizor și dacă Doamna T... și libertinul din Casa cea mică n-au descoperit fără voia lor dragostea, un sentiment și o bucurie nouă, cea a gazdei care își surprinde oaspetele sub puterea seducției. Totul în arhitectură trebuie să te invite la dragoste. "Interiorul casei era făcut
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
primitor, facil, comod", efectul afrodiziac îmbătător pentru simțuri, totul inspiră, invită, dispune la ospitalitatea dragostei. "Doliul rozelor" Multiple sunt arhitecturile dorinței. De la Grota lui Calypso, de la palatele pastorale la motelurile contemporane, lista este lungă. Am privilegiat câteva construcții din secolul libertin care îi explicitează estetica. Un alt exemplu, contemporan de data aceasta, ne va servi pentru a arăta că edificiul, la propriu și la figurat "funcționează" în fantasmatica erotică a unei ospitalități totodată interculturale și intertextuale. Doliul trandafirilor de Mandiargues care
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și abia în 1812 el reia textul, semnând doar cu inițialele. E foarte posibil ca Vivant Denon să nu fi acordat importanță acest mic text, sacrificându-i paternitatea în schimbul unei carierea oficiale care ar fi tolerat cu greu un text libertin (condamnat mai târziu în 1868 pentru "ultraj" la adresa moralei publice și "bunelor moravuri". 236 Nu vom vorbi despre versiunea pornografică Noaptea cea minunata sau despre culmea plăcerii (al cărei autor este poate Denon însuși), nici de versiunea prescurtată a lui
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Michel Delon, Vivant Denon, Point de lendemain urmat de Bastide, La Petite maison, Folio-Classique, Gallimard, 1995. 237 Claude Lougnot, Vivant Denon: un roman, Editions de l'Armaçon, 1995. 238 "Ca și sentimentele, conjuncțiile de coordonare par niște ornamente de care libertinii știu să se lipsească. Dragostea se reduce la o dorință și decența la un cod monden" (Michel Delon, op. cit. p. 7). 239 Romanescul și surpriza merg prin tradiție bine împreună. Crébillon face aluzie la aceasta în Rătăcirile inimii și minții
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
pentru care o amintire plăcută le-ar fi despăgubirea... Și apoi, la urma urmei, plăcere dar fără poticneli, necazuri și tirania unor obiceiuri" (Vivant Denon, op. cit., p. 53). 245 Trimitem la excelentul studiu a lui Ludovic Michel, La mort du libertin. Agonia unei identități romanești, Larousse, col. "Découvrir", "Jeunes Talents", 1993. 246 Vivant Denon, op. cit., p. 61. 247 Marmontel, "L'heureux divorce", în Contes moraux. 248 Dorat (Claude-Joseph), Les sacrifices de l'amour, 1771. 249 La Place (pierre-Antoine de), Les erreurs
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
anului 1932, când revista unu “s-a sinucis”. În acești ani de activitate s-au alăturat și alte nume nucleului inițial, dintre care merită amintiți tinerii care au continuat și radicalizat demersul suprarealiștilor de la unu. În efervescența mediului creativ și libertin format la lăptaria-cenaclu din Bărăției 37, căreia Victor Brauner îi spunea ”Secolul”, se alăturau constant tineri, interesați de ideile promovate în unu. În volumul memorialistic Născut în '02, Sașa Pană își amintește cu nostalgie aceste momente: “În lăptăria din Bărației
Activism și scandal: revoluția suprarealistă în România interbelică () [Corola-website/Science/295615_a_296944]
-
Sus, Chechiș, Dumbrăvița și Rus mărturisesc că hotarul între posesiunile orașului Baia Mare și localitatea Mocira este râul Ralzaș. Mai știm că satul Rus a aparținut fiscului. Dintr-un alt document aflăm că în 1620 existau în Rus o familie de libertini, 14 familii de iobagi și 6 familii de iobagi fugiți, mărturie a vieții chinuite a țăranului român de odinioară. Între 1812-1820 a fost o perioadă de foamete, în 1872 o epidemie de holeră care a secerat viețile unor oameni, iar
Rus, Maramureș () [Corola-website/Science/301589_a_302918]
-
datat în anul [[1627]]. În conscripțiile secolului al XVIII-lea se menționează existența unor racoviceni care îndeplineau diferite funcții pe lângă castelanii de la [[Turnu Roșu]], pe lângă organele scăunale de la [[Tălmaciu]], precum și pe lângă cele două curți din sat, ca: plăieși, călărași, crainici, libertini etc., „slujbe” care implicau o minimală știință de carte. Ținând cont de aceștia dar și de faptul că în conscripțiile amintite sunt menționați numeroși preoți care îndeplineau funcțiile de „grămătici” , cum a fost cazul lui Ioan Vasile în 1721, respectiv
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
în Dejani coloniștii "uniți" din părțile Turdei. Pe de o parte persecuțiile, pe de altă parte favorurile militare tentante, au fost puternicele stimulente pentru ca mulți să abandoneze ortodoxia și să îmbrățișeze uniația(grecocatolicismul). Satul era compus acum din boieri, iobagi, libertini și coloniști turdeni. Cert este că în cele din urmă, tunurile generalului Buccow, armonizate cu persecuția economico-confesională austriacă, cu șantajul violent practicat de către autoritățile grănicerești, cu aducerea coloniștilor uniți din zona Turdei, cu apostazia diplomatică și oportunismul materialist al unei
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
fost Janan, o fată sclavă din familia al-Wahhab ibn ’Abd al-Majid al-Thaqafi. Janan era frumoasă, inteligentă și studiase de asemenea științele arabe și poezia. Relația celor doi a fost complicată, caracterizată de oscilarea între atracție și antipatie. Din cauza comportamentului său libertin, Janan nu a avut niciodată încredere în dragostea acestuia. Data și cauza morții poetului sunt incerte. Se presupune că ar fi murit în anul 813, la scurt timp după uciderea califului Al-Amin. Se spune că ar fi murit din cauza unei
Abu Nuwas () [Corola-website/Science/302341_a_303670]
-
cădea și ridicarea la oaste a „"gloatelor"” când vremurile erau tulburi. În anul 1764 se menționează în această funcție Vasile Capră, care pentru slujba prestată plătea jumătate din censul cuvenit. Ultimii locuitori, dar nu cei din urmă, erau așa zișii „"libertini "”, foști iobagi care îndeplineau diferite servicii speciale ca: meseriași, curieri, însoțitori înarmați, păsărari, etc. Despre un curier, cu numele de de Curtean, se știe că presta serviciu pe lângă pârcălabul Tălmaciului și că era plătit de către comunitate cu 35 de florini
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Spintecătorul local. Există și imaginea unui Terente haiduc justițiar, ceea ce ar justifica simpatia populației față de el, deși această viziune este mai puțin susținută de fapte. În limbajul uzual, va fi poreclit Terente un bărbat cu o sexualitate puternic afirmată, un libertin sau chiar deținătorul unui penis de mari dimensiuni. Prima realizare de ficțiune inspirată de faimosul bandit a fost romanul foileton scris de Sylvia Bernescu începând cu 1924, " În ghearele lui Terente". Autorul brăilean Fănuș Neagu i-a dedicat lui Terente
Terente () [Corola-website/Science/311263_a_312592]
-
ea a achiziționat Castelul Bagnolet din apropierea Parisului iar după moartea sa acesta a trecut fiului ei, Louis d'Orléans, "Louis le Pieux". Multele ei fiice erau bine cunoscute pentru comportamentul promiscuu. După ce legătură dintre fiica ei favorită, Charlotte Aglaé, cu libertinul Armând, Duce de Richelieu a fost descoperită, Françoise Mărie și soțul ei au încercat să-i găsească fetei un soț eligibil. Alegerea lor a căzut asupra Prințului Ereditar de Modena (viitorul Duce de Modena). În același timp a fost descoperită
Françoise-Marie de Bourbon () [Corola-website/Science/312846_a_314175]
-
tatălui său de la Saint-Cloud și în Paris la Palatul Regal, reședința pariziană a familiei Orléans până la arestarea lui Philippe Égalité în aprilie 1793 în timpul Revoluției franceze. Palatul Regal era frecventat de, printre alții, Marie Anne Mancini, Ducesa de Bouillon, cercul libertin al tatălui lui Filip. Un program cu cea mai bună modalitate de a educa un prinț a fost întocmit exclusiv pentru el de către Guillaume Dubois, preceptorul său. Dubois a intrat în casa tatălui său în 1683 ca "sub-preceptor". Până în 1687
Filip al II-lea, Duce de Orléans, Regent al Franței () [Corola-website/Science/312842_a_314171]
-
de vedere al componenței sociale, în sat trăiau: "iobagi", dotați cu „sesii iobăgești” în suprafață de 10-15 jugăre; "jeleri" fără sesii, dar obligați să presteze și ei anumite „robote”; "plăieși" ce erau obligați a păzi granițele țării; "pușcași", "curieri" și "libertini", unul dintre aceștia fiind Ion Bobanga, menționat în anul 1765, căsătorit cu Maria, una din surorile lui Ștefan Hadju, nobil de Racovița. În cel de-al treilea deceniu de domnie al împărătesei Maria Tereza, Curtea de la Viena decide înființarea regimentelor
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
sub numele de Sancto Martino. De aici provine numele localității în limba maghiară, numit după Sfântul Martin Nyárádszentmárton. Valea este menționată în 1470, Vărgata, Vadu și Grâușorul apar în documente în 1567. Aceste localități erau populate la început de secuii libertini, dar cu apariția categoriilor sociale încă din secolul al XVI-lea iobagii și jelerii au deținut majoritatea, deși loturile se aflau în mâinile nobililor mici și mijlocii. După revoluția din 1848 păturile sociale au fost desființate, iar populația a trecut
Comuna Vărgata, Mureș () [Corola-website/Science/310665_a_311994]