685 matches
-
proprietarul cazanului. Te gândești că, poate, și În 1939 cazanul de țuică al acestui sat se afla tot aici și că oile, pe atunci ale altcuiva, behăiau la fel În timpul nopții. Auzi zgomot de voci și vezi o lumină slabă licărind, prin ușa unei construcții lipsite de orice măreție. Te apropii. Doi tipi ies cu o roabă metalică pe ușa pe care te pregăteai să intri. Conținutul roabei pare cald, scoate aburi. Miroase puternic a drojdie și a folosință. Te saluți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
casei lui, ținând În mână un pahar cu vin, povestind. Dincolo de masă stau acum doar eu și-l ascult. Spune povestea unei alte zile În care din camioane se descărcau alimente pentru Întreaga divizie. Înfometarea din ochii lui de atunci licărește și acum când Își reamintește: am văzut cutii de conserve, cașcaval, unt, țigări și se spunea că ne vor da și bomboane, da’ la prânz nu ne-a dat decât cartofi prăjiți, varză și conserve și 250 de grame de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lespezi de beton ce acoperea marele mormânt. Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjuiește crucea de curând pusă. Pe ea, patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase, Doru Belimace... De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăștie creștineasca rugă pentru cei morți, înmormântați fără mărturia sfântă de ceară și lăsați acolo în hrăpărețul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vreo lacrimă să fi putut ajunge să mângâie țărâna
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
că omul nu mai avea mult până să devină hrană pentru viermi, și simți că bătrânul ezita între calvarul vorbirii și justificarea rolului său dublu. În cele din urmă inspiră adânc și continuă să le vorbească, iar în ochi îi licări un soi de înflăcărare: — Am fost unul dintre acei oameni - acum douăzeci de ani. Am semnat petiții, am redactat scrisori și am participat la mitinguri de protest care n-au dus la nimic. Partidul Comunist, în ciuda conotațiilor sale malefice, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
odăiei, dând farmec focului din sobă. pe când geamurile albăstreau lumina încă deslușită a înserărei geroase. Odaia asta era o dezmoștenită, avea o sobă de zid și lampă cu petrol. Amintiri provinciale pâlpâiau astfel în jur. Toată istoria gospodărească a Moldovei licărea subt poclitul abajurului de porțelan sau în tăciunele răzleț. Lampa Linei ardea orânduit în sufrageria tecuceană, cum ardeau la punct cu regulatoare precise sterilizatoarele din sala de spital, instalate după ultimele modele ale hi-genei occidentale. Aci ca și acolo, Lina
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a unei fraternități, după care tînjim! Acolo, omul e acasă pe orice uliță, îl găsești peste tot: ce faci, Ilie, ce faci, Gheorghe? Și nu se poate să nu simți o cumplită invidie când te uiți și le vezi privirile licărind de o mare și mereu proaspătă încîntare, intensă și aproape inexplicabilă, secret, poate, al dezvăluirii sufletului, al deschiderii ușilor lui ascunse, eliberând spiritul de patimi și oferindu-i satisfacția contemplării. Așa-zisa disimulare, de care s-a vorbit, e o
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
încă în stare de război civil, puteau fi văzuți oameni admirând prunii înfloriți, iar, printre petalele care se scuturau, răsunau cântecele privighetorilor. Primăvara aceea se arăta plăcută, dar abia începuse Luna a Doua. La căderea serii, când lămpile începeau să licărească rece, pe Hanbei îl apuca, din nou, tusea. În timpul nopții, Oyu trebuia să se ridice de mai multe ori pentru a-i masa spatele. În apropiere erau și alți vasali, dar Hanbei nu voia să-i lase să se ocupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
devenea încins și umed. Vasalii terminaseră de împachetat și stăteau aliniați în fața porții. Cai nechezau sub norii de ploaie coborâți pe cer. — Au fost pregătite echipamentele de ploaie? întrebă un vasal, privind, din nou, înăuntrul porții. — În noaptea asta nu licărește nici o stea și, dacă începe să plouă, drumurile vor deveni dificile. Ar fi bine să mai pregătim câteva făclii în plus! strigă altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, de lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să se distreze. La urma urmei, Mitsuhide era un om care se mândrea cu intelectul său și care, mai presus de orice, chibzuia rațional. Nu prea era genul care să folosească ghicitul viitorului pentru a lua o hotărâre. Lămpile care licăreau în camera de oaspeți străluceau printre frunzele tinere. Pentru Shoha și ceilalți poeți, avea să fie o noapte cu scârțâieli de penițe pe hârtie, în timp ce-și scriau versurile. Petrecerea acelei seri începu cu un banchet la care Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a-l folosi, dacă i se împotrivea. În colțul unui alcov mare, dincolo de plasa pentru țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui Mitsuharu era o ușă glisantă mare. Nu auzea nimic din spatele ei, dar putea simți prezența lui Saito Toshimitsu și a altor câțiva oameni cu armele scoase, așteptând doar ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
flăcările lămpilor pâlpâiau încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din fitilele lămpilor. Cineva bătu la poarta din față a templului. După un timp, un slujitor anunță că sosise o depeșă din provinciile apusene. Profitând de ocazie, Nobutada se ridică, iar Soshitsu ceru și el permisiunea de a pleca. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Dacă oamenii își încordau vederea, puteau desluși orașul Kyoto, abia vizibil în penumbra dinaintea zorilor. În spatele lor, însă, spre Oinosaka sau hotarul provinciei cu câmpii înverzite, Tamba, stelele licăreau atât de strălucitoare și limpezi, încât le-ai fi putut număra. Un cadavru! — Mai e și acolo unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia de periferia răsăriteană a capitalei. Cu excepția crângurilor și a colibelor cu acoperiș de stuf, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe lângă Castelul Shoryuji, care era ocupat de oamenii lui, și-și instală intenționat tabăra în Onbozuka, la vreo cinci-șase sute de metri distanță spre sud-vest. Ploaia care-i chinuise în ultimele două sau trei zile încetase, iar stelele începeau să licărească pe cerul care înainte nu arătase altceva decât diferite nuanțe de cerneală. „Inamicul tace și el,“ își spuse Mitsuhide în timp ce stătea la Onbozuka, privind prin întuneric, spre Yamazaki. Îl încerca o profundă emoție și tensiune la gândul că armata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să fie Ogurusu. Mergeți în liniște. Ici și colo se vedeau colibe muntenești, cu acoperișuri groase de stuf. Partizanii lui Mitsuhide ar fi vrut să evite pe cât posibil asemenea așezări omenești, dar drumul trecea printre case. Din fericire, nicăieri nu licărea vreo lumină. Casele erau înconjurate de desișuri mari de bambus, sub luna argintie, și totul arăta că localnicii dormeau adânc, ignorând haosul din lume. Sfredelind întunericul cu ochii îngustați, Akechi Shigemoto și Murakoshi Sanjuro cercetau terenul până departe în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
generali își aduseră omagiile. Apoi, se îndreptară spre sala de banchet folosită pentru solemnitățile de acel gen și, la invitația văduvei lui Nobunaga, se așezară la masă. Erau pregătite tacâmuri pentru peste patruzeci de invitați. Fură împărțite cești, în timp ce lămpile licăreau în adierea răcoroasă a nopții. În timp ce oamenii se destindeau, cu vorbe plăcute, pentru prima oară în două zile, fiecare se simțea puțin cam beat. Banchetul din seara aceea era puțin cam neobișnuit, prin faptul că avea loc după o slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru el și plecă, târându-și picioarele. Aproape toți oamenii din templu se aliniaseră deja pe drum, în fața porții. Fiecare batalion, identificat prin steag, era împărțit, la rândul său, în companii. Comandanții își pregăteau caii în capetele subunităților. Flăcările fitilelor licăreau încoace și-ncolo, dar nu era aprinsă nici o făclie. Pe cer, luna era doar un corn îngust. De-a lungul șirului de copaci, cei șapte sute de ostași se legănau tăcuți în întuneric, ca valurile la mal. — Yahei! Unde ești? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
imediat aici! Spune-i să vină neîntârziat! Tot templul începu să răsune de pași alergând. Yoshida Yaso primi ordinul lui Katsuie și-și goni calul spre Muntele Oiwa. Lunga zi se întuneca în sfârșit, iar focurile de tabără începeau să licărească în umbra frunzelor tinere. Reflectau sentimentul din adâncul pieptului lui Katsuie. La întoarcere, cele două leghe puteau fi străbătute cât ai clipi din ochi, cu un cal rapid, iar Yaso se întoarse numaidecât. — I-am spus că e ultimul dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fost când am văzut că avem fiecare o cameră de hotel imensă. Aștept la mine în cameră să iasă mama din baie, când aud un bip de la mobilul meu. Mă uit cine mi-a trimis mesaj. Numele lui Adam Kirrane licărește pe ecran. Doamne-Dumnezeule! Calmează-te, Katie. Inspiră adânc. Apăs entuziasmată tastele. SUNT IN ORAS. VREI SA NE VEDEM? Mă holbez la text, cu mâna dreaptă încleștată pe mobil. E fantastic, nu? E un basm, și eu sunt personajul principal. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
zice, arătând spre poză. — Am fost, spune Luke după o pauză. Haide, Becky. Lasă‑mă să‑ți fac măcar cinste cu o băutură. Ne așezăm la o măsuță cu două pahare de Pernod dinainte. Văd luminița de la telefonul lui Luke licărind scurt la fiecare cinci secunde, indicând că e căutat. Dar pare să nu observe. Am vrut să te sun, îmi spune, privind în pahar. Am vrut să te sun, în fiecare zi. Dar știam ce‑o să zici dacă te sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și îmi vine să râd. Clientul a înțeles deja asta, spune Luke. Și e pregătit să asculte cu umilință și să fie pus la punct. În majoritatea situațiilor. — Toate situațiile, răspund instantaneu. Nu‑ți forța norocul, spune Luke, cu ochii licărind amuzați și nu îmi pot împiedica zâmbetul care mi se așterne pe față. — Păi... rămân cu privirea în caiet o clipă, gânditoare. Cred că e acceptabil și „majoritatea“. Date fiind circumstanțele. — Deci. -Ochii lui plini de căldură îi întâlnesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Marșului cel Lung e un exemplu foarte bun. Un altul este expansiunea taberei roșii, iar următorul va fi Zi-zhen. Buzele crăpate ale croitoresei se mișcă nervos, ca gura unui pește. Cuvintele îi ies unul după altul, bolborosite. Lumânarea începe să licărească tremurat. Camera e luminată brusc de un cerc auriu-portocaliu. Și apoi, după numai o clipă, lumânarea se stinge. * Tu ai un taler, eu am o greutate, zice Mao. E o potrivire. Lan Ping dă din cap, cercetând chipul din fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Elveția. Era un om gentil, dar foarte prudent, a simțit ce se apropie și nu mai vroia să Îndure alt război... De ce se uită nedumerită lafosta lor grădină, plină de doamne cu copii, paharele de cristal și lingurițele de argint licăresc În soare și ei Înghit lacom, la măsuțele albe, cochete, imensele porții de Înghețată, cu pișcoturi aurii Înfipte În mormanele de frișcă, fără să știe, așa cum nici ea, care se uită cu jind la ei, nu știe, că peste trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Cine? — Eu sunt oaia cea pierdută... Și mă uit la cele trei mese de Înălțimi diferite, puse cap la cap, acoperite cu mușama și mușamaua, și ea, acoperită cu o cârpă nu prea curată. Curate sunt doar coșurile În care licăresc lumânările Înfipte În prescuri, printre biscuiții lemnoși, bucățele de imortele, legate cu ață roșie, vinul pus În sticlele de Cico și cununa rumenită, ca un cozonac, a parastasului și bomboanele mici, roz-verzi-frez, așezate pe zahărul alb al colivei. Ochii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lumânările Înfipte În prescuri, printre biscuiții lemnoși, bucățele de imortele, legate cu ață roșie, vinul pus În sticlele de Cico și cununa rumenită, ca un cozonac, a parastasului și bomboanele mici, roz-verzi-frez, așezate pe zahărul alb al colivei. Ochii lor, licărind fumegos sub broboadele negre. Ce faci? Plângi? — Nu plângi? -- Al cui ești? -- Al cui ești? Alcuiești? -- Ion Hodivoianu, mort negrijit, fără lumânare. Mihnea. Buni. * Am Încercat atunci, la parastas, să mi-o amintesc pe Buni. Pomenește-i, Doamne! Ah, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
presă. Deocamdată toate fețele s-ar fi Întors zâmbind spre Buni, toate simțurile s-ar fi aflat În alertă, pregătite s-o cântărească, s-o măsoare. Deasupra celor cinci cârlionți ai ei, uscați de permanentul ei proaspăt, de proaspătul vopsit, licărind ca arama Într-un asfințit senin de septembrie, se Încrucișează ultrasunete, semnalele liliecilor, priviri pline de subînțelesuri. Atenție! Filmare cu Încetinitorul! Buni se ridică, mai Întâi se ridică umerii gheboșați, apoi micuța cocoașă care Îi Îndoaie gâtul În față, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]