532 matches
-
și duba porni În viteză. Polițiștii priviră În urma ei. Apoi mai schimbară cîteva cuvinte Între ei, rîseră, vorbiră despre planuri, bucurii și obligații viitoare, spuseră „Noapte bună!“ tuturor și plecară, doi În susul străzii, spre spuza de lumini de un cafeniu livid, și trei În josul străzii, unde locul era mai Întunecat, mai liniștit, mai pustiu și unde străluceau alternativ luminile verzi, galbene, roșii. Taximetristul cel glumeț, care-și oferise serviciile mortului de pe brancardă, se Întoarse iute spre colegii săi cu expresia celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
găseau expresia deplină foamea, speranța puternică și nelămurită? Oare nu s-au plimbat și ei Încet, ca și noi, cînd erau tineri, În ceasurile Întunecate ale nopții, privind cum lămpile de gaz licăresc și pîlpîie la colțuri, aruncînd o lumină lividă la Întretăierea străzilor pavate, străjuite de case de piatră? Oare n-au auzit tropotul unui cal, huruitul roților unei trăsuri pe aceste pietre goale? Și n-au așteptat, tremurînd În Întuneric, pînă ce calul și trăsura au trecut, au dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu adevărat pe Prescott. Era prea târziu să mai dea înapoi. Dacă tipul trebuia să cedeze, acum era momentul. ― Cele cinci minute au expirat ― anunță el cu un ton tăios. Își ridică arma. Chipul lui Prescott deveni de-a dreptul livid. Gosseyn adăugă înverșunat. ― Îți mai dau un minut, Prescott. Dacă nu vorbești, sau dacă Kair nu se întoarce, te-ai ars. Vreau să știu de unde și-a procurat , sau ― în sfârșit ― clica voastră, aparatul cu care ați falsificat Mașina jocurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
își agită cu nervozitate mâna:) asta n-are nici o importanță. Le-am zis să-l lase-n pace până când voi lua o hotărâre în ce-l privește. Gosseyn nici nu se gândi să se îndoiască de exactitatea traducerii. Thorson era livid. Vreme de peste un minut, gigantul rămase nemișcat, cu o expresie sumbră și trăsăturile chipului contractate. În cele din urmă rosti: ― Risc enorm intrând, dar... în sfârșit... Urcară treptele enorme de aur masiv de 14 karate, depășind porțile bătute în pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
pe fierar. „E gineri-miu“, mi-a spus el, „noaptea cântă la local, la București, acum face ezecicii...“. După un timp, sunetele s-au stins și în ușa colibei s-a ivit Bach în pijama vărgată, era mai tânăr, părea livid, extazul îi împăienjenise ochii, se clătina beat de muzică, îmi părea rău că tace, aș fi vrut să i aud cuvintele, să aud ce se poate spune în starea aceea; atunci s-a repezit din porumb o fetiță de vreo
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu adevărat pe Prescott. Era prea târziu să mai dea înapoi. Dacă tipul trebuia să cedeze, acum era momentul. ― Cele cinci minute au expirat ― anunță el cu un ton tăios. Își ridică arma. Chipul lui Prescott deveni de-a dreptul livid. Gosseyn adăugă înverșunat. ― Îți mai dau un minut, Prescott. Dacă nu vorbești, sau dacă Kair nu se întoarce, te-ai ars. Vreau să știu de unde și-a procurat , sau ― în sfârșit ― clica voastră, aparatul cu care ați falsificat Mașina jocurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
își agită cu nervozitate mâna:) asta n-are nici o importanță. Le-am zis să-l lase-n pace până când voi lua o hotărâre în ce-l privește. Gosseyn nici nu se gândi să se îndoiască de exactitatea traducerii. Thorson era livid. Vreme de peste un minut, gigantul rămase nemișcat, cu o expresie sumbră și trăsăturile chipului contractate. În cele din urmă rosti: ― Risc enorm intrând, dar... în sfârșit... Urcară treptele enorme de aur masiv de 14 karate, depășind porțile bătute în pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Selenski? - Gata. - Atunci, întrerupe alimentarea! Coridorul fu învăluit brusc de întuneric - de fapt nu numai coridorul, ci întreaga navă, după cum prea bine știa Grosvenor. Acesta își aprinse miniproiectorul atașat de costumul lui spațial. Ceilalți făcură la fel. Fețele lor păreau livide și încordate în lumina proiectoarelor. - Foc! Ordinul lui Morton răsuna cu putere în videocomunicator. Tunurile termoradiante începură să duduie. Căldura pe care-o produceau era de origine atomică, deși nu și de natură atomică. Ea se revărsa asupra metalului dur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
un strat de wolfram, într-o latură avea o umflătură în formă de cioc. Partea ei strict funcțională era montată pe un suport, sprijinit el însuși pe patru roți de cauciuc. În jurul lui Grosvenor, oamenii încetaseră lucrul și se zgâiau, livizi, la monstruoasa mașina. Unul dintre ei se întoarse brusc spre Grosvenor și-i spuse, furios: - Dumneata ești de vină, Grosvenor. Tare-aș vrea să-ți mut fălcile, înainte de-a fi iradiat de unul din proiectilele astea! - Păi, dacă o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
voinței dumitale. Nici un om sănătos la cap n-ar accepta să asiste la dizolvarea aliajului de plutoniu "Pua-72". Aparatele mele de control indică limpede că, de cel puțin un minut încoace, cineva încearcă tocmai acest lucru. McCann deveni și mai livid. - Grave, exclamă el, m-am săturat de nemernicul ăla! Recunosc că, fiind într-o stare sufletească foarte proastă, i-am promis că-i voi raporta despre discuția noastră, dar intenționam să te previn că-i voi raporta... - Bine, Don, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Am ajuns la canalul colector. * Lângă Scarlat, un ceas mic, îngropat într-un cub de email, arăta ora 9. Și-l consultă instinctiv pe al lui. O diferență de câteva minute. Bătrânii rămăseseră în jurul mesei, crispați, cu chipuri trase și livide. Șerbănică Miga adormise cu fața sprijinită în pumni. Capul alunecase și obrazul tras într-o parte îi descoperea proteza. Figura dolofană părea că rânjește. Semăna cu idolii grași, de porțelan, așezați turcește. Aceeași expresie de imbecilitate rafinată și vicleană. Melania
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Inginerul își privi ceasul: 4. Se simți dintr-o dată neliniștit, o neliniște de esență specială, fizică. Avea impresia că se sufocă, voia cer deasupra și nu tavanul cu lustră scânteietoare din care picurau stropi de cristal, nu mai suporta figurile livide ale bătrânilor, maimuța spânzurată în mijlocul odăii, fără un ochi, cadavrul de alături, chipul tumefiat al căruntului. ― Ce ai? întrebă Scarlat încercînd să-și îndrepte trupul între pernele canapelei. Pari agitat. ― Trebuie să plecăm! ― E prea devreme. Abia 4. ― N-are
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Atunci făceți-vă bagajele! Repet, nimic nu mă mai poate reține aici. Căruntul își mișcă privirea spre Dascălu. Întrebă în doi peri: ― Tu ce spui? ― Mi-e egal. Scarlat rămase un timp pe gânduri. Se uitau toți la el. Bătrânii livizi, prea storși ca să mai reacționeze, Dascălu amuzat, indiferent în fond și iresponsabil, inginerul nerăbdător, numai nervi, încordat la maxim. Șopti într-un târziu. ― Bine, o ștergem. * ― De ce ocolești? întrebă Cristescu. Șoferul arătă spre dreapta o pancartă așezată în mijlocul străzii. ― Bagă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și se așeză turcește în fața bătrânei. Melania ridică motanul în poală. Obrazul i se limpezi dintr-o dată. Ochii îi alunecară peste creștetul cârnului. Povestea în șoaptă, făcând abstracție de Ioniță, de Florence și de Șerbănică care o ascultau cu fețe livide, de strigoi. ― "... o grădină minunată cu copaci și flori și fructe de aur. Și păsări cu ciocul de mărgean, cu ochi verzi de smarald și aripile bătute în nestemate, și fluturi albaștri... ― Și fluturi albaștri... suflă fermecat Dascălu. Inginerul își
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o privire ciudată. Cristescu îl examină mai atent. ― Ce s-a întîmplat? De ce te uiți așa la mine? Locotenentul îi ocoli ochii. Rosti greu, parcă opintit: ― Dom Matei... ― Ce-i cu el? ― A suferit un accident azi-dimineață. Maiorul se ridică livid. ― Accident?! ― Ieșind de la spital a intrat în primul bar. N-a băut mult... Pe Bălcescu, a traversat aiurea și a dat un troleibuz peste el. ― Mort? întrebă sufocat Cristescu. ― Mort. * Spre seară, Șerbănică sună la ușa Melaniei. Îi puse în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
netezea marginile pânzei râzând nervos: ― Ei, bravo! Nu vezi facturile? Și pe urmă sânt de meserie. Atât pot să disting și eu. Un fals de un autentic. E clar! Grigore Popa clătină neîncrezător capul. ― Dumneata ești sculptor, remarcă Valerica Scurtu lividă, pe un ton care nu voia să conteste, ci cerșea asigurări. Panaitescu nu-și revenea. Măsura pânzele cu ochi lucioși, îngînînd stupefiat: ― Extraordinar! De 20 de ani... Cine știe cine... ― Sânt ale neamțului care a stat aici! decretă Matei. Pun pariu pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu ambulanța. Două ore mai târziu, în ambulanță, doctorul și femeia stăteau aplecați asupra bolnavului. Din gura lui plină cu tot felul de excrescențe ieșeau frânturi de cuvinte: "șobolanii!" spunea el. Cadaveric, cu buzele ca de ceară, pleoapele grele și livide, cu răsuflarea întretăiată și scurtă, sfâșiat de ganglioni, îngrămădit în fundul cușetei, ca și cum ar fi vrut s-o închidă deasupra lui sau ca și cum ceva venit din fundul pământului îl chema fără încetare, portarul se înăbușea sub o greutate nevăzută. Femeia plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
convenționali, atât de mândri de trecutul lor otoman, Încât nu poți să le aduci nici o critică. Aceștia au publicul larg și cealaltă jumătate a statului de partea lor. Nouă ce ne mai rămâne? Puse țigara la loc Între buzele sale livide și crăpate, unde a rămas tot timpul nesfârșitei sale litanii. — Moderniștii ne spun să mergem Înainte, Însă nu avem Încredere În ideea lor de progres. Tradiționaliștii ne spun să mergem Înapoi, Însă nu vrem nici să ne Întoarcem la ordinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
asta trebuie să-mi termin cartea... E ultimul capitol... În schimb a cerut voie să vorbească cu soția sa. Înainte să-l ridice, ultimul lucru care i s-a Întipărit În minte a fost expresia soției lui, ochii măriți, buzele livide. Însă Armanoush nici nu plângea, nici nu părea șocată. Poate doar extrem de obosită, de parcă faptul că stătea În prag ar fi secătuit-o de puteri. Cât ar fi vrut să-i poată lua mâinile Într-ale lui, să o strângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Întregii puteri de foc exclamative de care punctuația modernă Îmi Îngăduia să dispun. Urmarea e pe măsura celor de mai Înainte: „Căsătoria asta, atît de apropiată și deja atît de Îndepărtată! Am asistat la ea Încordat și cred că eram livid. Căsătoria, ce aruncare de zaruri În providența lui Dumnezeu! Astăzi, zarurile se rostogolesc!“. Mereu aceeași dramatizare excesivă! În loc să semnaleze sobru: „Fiul meu se căsătorește“, el scrie: „Aceasta e intrarea fiului meu În taina iubirii“, de parcă ar fi fost vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
bîlci“. Ne dădeam În vînt să mergem la bîlci, iar tata, care ar fi putut descoperi aici o mină de comparații, nu semnalează acest lucru În nici o carte. Preferă să dea cu zarul despre providența lui Dumnezeu. Preferă să fie livid și Încordat. Culmea e că acest text despre căsătoria mea a fost reprodus În două ziare - un cotidian din Lille și un altul din Marsilia - atunci cînd a murit tata. Textul ăsta, pe care-l detestasem cu zece ani mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe care-l detestasem cu zece ani mai Înainte, am fost nevoit să-l recitesc cînd am luat cunoștință de articolele publicate după moartea tatei. Îl republicau pentru a-i aduce un omagiu! După moartea lui, el continua să asiste, livid și Încordat, la o căsătorie care naufragiase de mult, ca În acele povestiri science-fiction În care personajul e condamnat să retrăiască, repetînd la infinit, episoadele vieții lui care continuă să-l facă să sufere. Eram trist. Tata tocmai murise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
familia creștină, un rol al cărui splendid interpret a și fost, de altfel. Dacă Sofocle l-ar fi cunoscut, ar fi scris o piesă despre Laios, părintele lui Œdip, un personaj nițeluș uitat, cineva care ar fi fost cu siguranță livid și Încordat dacă ar fi asistat la căsătoria fiului său... Tot În Copilăria copiilor mei tata Îl evocă pe diavol. Iată ce sînt silit să citesc : „Diavolul se năpustește asupra unui biet om ostenit și-l conduce spre grădina Înveninată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
A primit un telefon de la un critic de la revista La Croix, care voia să se asigure că nu era el autorul romanului tău! Mama spune că tata n-a mîncat două zile după ce a primit cartea. Se pare că e livid. Mama mi-a spus să nu-i vorbesc despre tine cînd mă voi duce să-l văd. Consemnul e să procedez ca și cum n-ai publicat nimic. Era pentru a doua oară cînd Îl făceam pe tata să devină livid! Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
e livid. Mama mi-a spus să nu-i vorbesc despre tine cînd mă voi duce să-l văd. Consemnul e să procedez ca și cum n-ai publicat nimic. Era pentru a doua oară cînd Îl făceam pe tata să devină livid! Mai Întîi la căsătoria mea, acum cu romanul! Soră-mea a continuat: — E adevărat că mergi cam departe În cartea ta. — Crezi că n-ar fi trebuit să i-o trimit? — A, nu! Imaginează-ți că ar fi descoperit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]