2,048 matches
-
LL, 1963; Lăudat, Ist. lit, II, 44-57; Ist. lit., I, 418-423, 524-530; Dan Simonescu, Poveste de jale asupra uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino (20 decembrie 1663), CPV, 35-37; Ivașcu, Ist. lit., I, 221-222, 224, 233-235; Aurora Ilieș, Studiu introductiv la Radu logofătul Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod (1688-1714), București, 1970; Paul Cernovodeanu, Radu logofătul Greceanu, „Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod (1688-1714)”, STD, 1970, 5; Eugen Negrici, O variantă a cronicii lui Radu Greceanu, R, 1971, 7; Alexandru
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
de jale asupra uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino (20 decembrie 1663), CPV, 35-37; Ivașcu, Ist. lit., I, 221-222, 224, 233-235; Aurora Ilieș, Studiu introductiv la Radu logofătul Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod (1688-1714), București, 1970; Paul Cernovodeanu, Radu logofătul Greceanu, „Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod (1688-1714)”, STD, 1970, 5; Eugen Negrici, O variantă a cronicii lui Radu Greceanu, R, 1971, 7; Alexandru Duțu, Umaniștii români și cultura europeană, București, 1974, 83, 96-100, 112, 122, 185; Cătălina Velculescu
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
în 1895. Protograful, dispărut în decursul secolelor, a fost alcătuit în parte în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504) de unul sau mai mulți dieci de cancelarie (care puteau fi și slujitori ai Bisericii), sub supravegherea domnului și a marilor logofeți Dobrul (până în 1468), Toma (până în 1474) și mai ales Tăutul (care a continuat și în timpul lui Bogdan III) ori, poate, chiar de unul dintre aceștia. Cei mai mulți cercetători consideră însă că manuscrisul păstrat în Biblioteca Academiei Române urmează cu destulă fidelitate textul
LETOPISEŢUL DE LA BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287788_a_289117]
-
LETOPISEȚUL ANONIM AL ȚĂRII MOLDOVEI, 1661-1709 (Letopisețul Țărei Moldovei de la Ștefan sin Vasile vodă, de unde este părăsit de Miron Costin logofătul), scriere terminată în 1712 de un autor necunoscut, atribuită de Dumitru Velciu lui Sava ieromonahul. Cronica, cunoscută în istoriografie și sub denumirea de Pseudo-Nicolae Costin, conține, în continuarea letopisețului lui Miron Costin, expunerea evenimentelor petrecute în Moldova în intervalul 1661-1709
LETOPISEŢUL ANONIM ALTARII MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287786_a_289115]
-
Costin, conține, în continuarea letopisețului lui Miron Costin, expunerea evenimentelor petrecute în Moldova în intervalul 1661-1709. Se menționează drept izvoare ale acestei lucrări cu caracter de compilație „izvodul lui Vasile Damian ce au fost treti-logofăt” și „izvodul lui Tudosie Dubău logofătul”, de fapt și acestea tot scrieri anonime. Autorul, având o bună cultură bisericească și slavonă, pare atașat în oarecare măsură familiei Cantemireștilor - lui Constantin Cantemir și fiului acestuia, Antioh -, fără ca lucrarea să aibă caracterul oficial al unui letopiseț de Curte
LETOPISEŢUL ANONIM ALTARII MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287786_a_289115]
-
descrierea luptei de la Poltava. Limba cronicarului se caracterizează printr-o mare claritate, o topică apropiată celei actuale, printr-o cursivitate rece, asemănătoare expunerii unui istoric. Ediții: Letopisețul Țărei Moldovei de la Ștefan sin Vasile vodă, de unde este părăsit de Miron Costin logofătul, în Letopisițele Țării Moldovii, II, publ. Mihail Kogălniceanu, Iași, 1845, 1-130, în Cronicele României sau Letopisețele Moldovei și Valahiei, II, publ. Mihail Kogălniceanu, București, 1872, 1-117; Letopisețul Țării Moldovei de la Istratie Dabija până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir
LETOPISEŢUL ANONIM ALTARII MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287786_a_289115]
-
Antioh Cantemir (1661-1705), îngr.și pref. C. Giurescu, București, 1913. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 481-485; Constantin Giurescu, Contribuțiuni la studiul cronicelor moldovene (Nicolae Costin, Tudosie Dubău, Vasile Dămian), București, 1907; Constantin Giurescu, Izvoadele lui Tudosie Dubău, Miron logofătul și Vasile Dămian, București, 1914; Iorga, Ist. lit., I, 341-346; Giorge Pascu, Istoria literaturii române din secolul al XVIII-lea, București, 1927, 39-40; Cartojan, Ist. lit., III (1945), 177-179; Lăudat, Ist. lit., I, 287-301; Piru, Ist. lit., I, 331-337; Ist.
LETOPISEŢUL ANONIM ALTARII MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287786_a_289115]
-
I, 341-346; Giorge Pascu, Istoria literaturii române din secolul al XVIII-lea, București, 1927, 39-40; Cartojan, Ist. lit., III (1945), 177-179; Lăudat, Ist. lit., I, 287-301; Piru, Ist. lit., I, 331-337; Ist. lit., I, 552-554; Dumitru Velciu, Izvodul lui Miron logofătul, RITL, 1976, 1; Dicț. lit. 1900, 503-504. A.Sm.
LETOPISEŢUL ANONIM ALTARII MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287786_a_289115]
-
lui Matei al Mirelor, o bănuită cronică - poate în grecește - redactată la Curte), scriind una dintre „istoriile posibile” ale Țării Românești (istorisirea evenimentelor cuprinse între 1290 și 1688 cu o completare până la 1690), autorul, identificat de N. Iorga în persoana logofătului Stoica Ludescu, „slugă bătrână” în casa Cantacuzinilor, produce indiscutabil literatură. Căci prelucrarea și reașezarea datelor în funcție de comandamentele ce dirijează demersul unui cronicar partizan reprezintă un pas decisiv spre literaturizare, pe care Stoica Ludescu ori altcineva îl face cu destulă dezinvoltură
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
și literare la românii din stânga Dunării în restimpul de la 1504-1717, Cernăuți, 1897, 185-195; N. Iorga, Cronicele muntene, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XXI, 1898-1899; Giurescu, Contribuțiuni, 5-8, 20-22; Ilie Minea, O versiune a cronicii lui Stoica Ludescu. Manuscrisul lui Șerban logofătul, CI, 1925, 2-7; Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 497-500; Al. Ciorănescu, Un act al lui Stoica Ludescu, RI, 1934, 7-9: Călinescu, Ist. lit. (1941), 33-34; Cartojan, Ist. lit., III (1945), 233-239; Ion I. Ionașcu, Documente inedite din perioada 1517-1774, STD
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
XVIII, II, 497-500; Al. Ciorănescu, Un act al lui Stoica Ludescu, RI, 1934, 7-9: Călinescu, Ist. lit. (1941), 33-34; Cartojan, Ist. lit., III (1945), 233-239; Ion I. Ionașcu, Documente inedite din perioada 1517-1774, STD, 1955, 4; Ion I. Ionașcu, Despre logofătul Stoica Ludescu și paternitatea cronicii „Istoria Țării Românești”, AUB, istorie, t. V, 1956; Constant Grecescu, Rostul „Vieții lui Nifon” în „Istoria Țării Românești de când au descălecat românii”, BOR, 1958, 9; Constant Grecescu, Dan Simonescu, Introducere la Istoria Țării Românești. 1290-1690
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
diecii Oprea și Petre, care l-au ajutat pe L. să imprime, în 1547, un Apostol (în două ediții, una pentru Țara Românească, alta pentru Moldova). Cel mai de seamă discipol al tipografului a fost diaconul Coresi, semnatar, alături de Oprea logofătul, al ultimei cărți ieșite din atelierul târgoviștean - un Triod-Penticostar (1558). Deși inferioare sub aspect grafic tipăriturilor lui Macarie, lucrările realizate aici au meritul de a continua pe teritoriul românesc, după o întrerupere de peste treizeci de ani, o activitate fundamentală pentru
LIUBAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287840_a_289169]
-
și Banat, scrieri prin intermediul cărora caută să demonstreze că Țările Române meritau încrederea și sprijinul Apusului. Se disting, de asemenea, poemul în proză Cântarea României și cele dintâi încercări de roman autohton: Serile de toamnă la țară de Alecu Cantacuzino, Logofătul Baptiste Veleli de V. Alexandrescu (V.A. Urechia) și Manoil de D. Bolintineanu. Dovedind prețuire pentru înaintași, R.l. publică cinci poezii de C. Conachi și scrisoarea acestuia către mitropolitul Veniamin Costache, fragmentul Răzvan-Vodă din Românii supt Mihai Voievod Viteazul de
ROMANIA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289324_a_290653]
-
de la moșia Ludești din Dâmbovița, pe care a dobândit-o mai târziu, după ce urcase câteva trepte pe scara rangurilor. Trebuie să fi avut ceva avere, căci bunicul său, Leman, fusese „județ” al Bucureștiului, iar tatăl său, Șerban, avusese rangul de logofăt. L. însuși a fost logofăt la Curtea lui Matei Basarab, iar în 1680 era ispravnic al Târgoviștei. Destinul lui s-a împlinit - poate și cărturărește, ca autor al cronicii - în preajma Cantacuzinilor, pe care i-a slujit cu credință. A scris
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
pe care a dobândit-o mai târziu, după ce urcase câteva trepte pe scara rangurilor. Trebuie să fi avut ceva avere, căci bunicul său, Leman, fusese „județ” al Bucureștiului, iar tatăl său, Șerban, avusese rangul de logofăt. L. însuși a fost logofăt la Curtea lui Matei Basarab, iar în 1680 era ispravnic al Târgoviștei. Destinul lui s-a împlinit - poate și cărturărește, ca autor al cronicii - în preajma Cantacuzinilor, pe care i-a slujit cu credință. A scris documentele familiei (ca logofăt trebuie
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
fost logofăt la Curtea lui Matei Basarab, iar în 1680 era ispravnic al Târgoviștei. Destinul lui s-a împlinit - poate și cărturărește, ca autor al cronicii - în preajma Cantacuzinilor, pe care i-a slujit cu credință. A scris documentele familiei (ca logofăt trebuie să se fi descurcat bine în articolele pravilelor), între ele și testamentele (două) ale Elinei, soția marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Tot în preajma Cantacuzinilor a și murit, cândva, între 1693 și 1697. Poate că N. Iorga i-a făcut dreptate
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
Ciorănescu, Un act al lui Stoica Ludescu, RI, 1934, 7-9; Călinescu, Ist. lit. (1941), 33-34, Ist. lit. (1982), 27-28; Cartojan, Ist. lit., III (1945), 233-239; Ion I. Ionașcu, Documente inedite din perioada 1517-1774, STD, 1955, 4; Ion I. Ionașcu, Despre logofătul Stoica Ludescu și paternitatea cronicii „Istoria Țării Românești”, AUB, istorie, t. V, 1956; Constant Grecescu, Dan Simonescu, Introducere la Istoria Țării Românești. 1290-1690 (Letopisețul cantacuzinesc), București, 1960, I-LXII; Cioculescu, Varietăți, 29-44; Ivașcu, Ist. lit., I, 152-155, 208-214; Rosetti-Cazacu-Onu, Ist.
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
DIMITRIU, Toma (? - c. 1775), traducător și autor de versuri. Toma, „al doilea logofăt”, s-a născut în satul Kripani din Kastoria (Grecia). Elev prin anii 1755-1756 la București, vine în 1758 la Iași, unde predă la Academia Domnească. Este numit în 1760 logofăt la Cancelaria Mitropoliei, fiind tot aici, se pare, și bibliotecar
DIMITRIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286780_a_288109]
-
c. 1775), traducător și autor de versuri. Toma, „al doilea logofăt”, s-a născut în satul Kripani din Kastoria (Grecia). Elev prin anii 1755-1756 la București, vine în 1758 la Iași, unde predă la Academia Domnească. Este numit în 1760 logofăt la Cancelaria Mitropoliei, fiind tot aici, se pare, și bibliotecar. Propria bibliotecă a fost donată, de soția sa, Arghira, Academiei Domnești din Iași. Prin activitatea sa de traducător D. se încadrează în mișcarea iluministă din Moldova. O primă traducere, însoțită
DIMITRIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286780_a_288109]
-
de istorie (cronica începe cu „descălecatul”; așezat, prin tradiție, la 1290 și merge până la 1688, cu o completare până la 1690), ci și opiniile mai multor autori (secvențele din care se compun), avându-l la capătul superior al șirului, poate, pe logofătul Stoica Ludescu, „slugă bătrână” în casa Cantacuzinilor - și lucrarea cărturarului (stimabil din toate punctele de vedere) care s-a pus în slujba Bălenilor și a redactat cea mai mare parte (Cronica Bălenilor) a compilației cunoscute sub titlul de Istoriile domnilor
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Șerban Cantacuzino de a stinge conflictul dintre Cantacuzini și Băleni - „Iar când au fost la ghenar 24 deni 7196, făcut-au Șerban vodă căsătorie unii cocoane a lui, anume doamna Alexandra, după feciorul lui Ivașco Băleanul, ce au fost mare logofăt, anume Gligorașcu postelnicul” [L.C.], „întru acest an Șărban vodă au făcut nuntă mare și cinstită, măritând pă fie-sa Smaragda după Gligorie postelnic Băleanul...” [C.B.] -, tentativă nereușită, fiindcă tânăra soție („frumoasă și înțeleaptă, foarte o iubiea tată-său”) n-a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ruxandra, căsătorită în cele din urmă cu Alexandru Lăpușneanu). Pe măsură ce deceniile se scurg, enclavele alogene (dorite, unele, cu insistență - căci dispuneau de toate elementele unei „hipergamii” -, precum arată eforturile lui Bogdan al III-lea de a obține - soli fuseseră marele logofăt Ioan Tăutu și vistiernicul Isac - mâna sorei regelui Poloniei) în seria matrimoniilor domnești sunt ceva mai rare (grecoaicele care s-au măritat cu Iancu Sasul sau cu cei doi frați, Alexandru al II-lea Mircea și Petru Șchiopul - Maria Paleolog
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de neam elen - pe Victoria 11. Fiicele de Domni și de boieri „Frontul” românesc câștigă în consistență în „bătăliile” matrimoniale. Fiice de Domni și tot mai frecvent, fete ale boierilor mari sau de rangul al doilea (ca Stana, fata unui logofăt, care va fi a doua soție a lui Pătrașcu cel Bun, ori ca Neaga, fiica clucerului Vlaicu din Rumceni, măritată cu Mircea Turcitul, alianță pe care Doamna Ecaterina o îndreptățea prin starea achiziționată - „orice ar fi fost Neaga înainte, va
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu coconul lui Șerban-vodă dăspre tată-său, însă scriind la Patrierșie la țarigrad, i-au adus blagoslovenie ca să o poată lua”. Soția lui Matei Basarab a fost învățată Doamnă Elena, soră a lui Udriște Năsturel și fiica postelnicului (apoi mare logofăt) Radu și a Despinei, „din casa lui Mihai Viteazul”12, iar Vasile Lupu a fost însurat prima oară cu Teodosia (Tudosca), fiica marelui vornic Coste Bâcioc (Bucioc), soție care i l-a născut pe Ioan cel slăbănog și bolnăvicios. Tot
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Udriște din Mărgineni), domnițele Ancuța (cea care trăise experiența unei logodne nefericite cu un reprezentant al Movileștilor și se va mărita aici cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul) și Elena - Elina - Ilinca, slujitorii, câțiva boieri cu jupânesele lor, trei logofeți de cancelarie (Radu Șerban întreținea o corespondență intensă; scria în țară și în alte părți), un doctor (căci fostul Voievod era bolnav de gută), „der Leibhartz seiner Durchlaucht”, năimit în Austria, și - la fel ca Petru Șchiopul - un bufon cocoșat
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]