822 matches
-
niște lecții private, tânărului fără experiență...” „Păi, atunci ne-am Înțeles”, zise șoferul ridicându-se de pe scăunel, „În seara asta dormiți la noi, doamna intră Într-o odaie, mata În alta și asta e...” Boscarul se făcea că admiră ultimele luciri roșiatice ale soarelui. „Da, domnule! Nimic nu se compară cu neliniștea amurgului!” Șoferul, care plecase să vadă de treburile curții de păsări, Își aminti ceva și se Întoarse: „Vezi să aibă doamna pe ea chiloții și țâțaru’ cu sclipici!”. „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe un canon: să aibă grijă de omul care se purtase bine cu el. Iedul se ferise să se Îmbete ori măcar să bea. Acuma arăta, și el, ca un diavol la locul lui: blana și barba păreau pieptănate și căpătaseră luciri albastre; coarnele erau lustruite inel cu inel și unse cu ulei de nucă, coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, nu mai atârna În țărână, ci se legăna de colo-colo, Împungând aerul după cum se străduia Iedul să țină drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
codru de pâine Înmuiat În rachiu. În timp ce oamenii se opinteau să salte trupul mort și ghemuit În sanie, purcelul grohăia nehotărât și Întrebător și tremura din toate Încheieturile. Încercară În zadar să-i Închidă lui Florea Cucu ochii albaștri, cu luciri de gheață, Încălziți, totuși, de o duioșie fără seamăn. Pe albia Dunării curgea În loc de apă un soi de păcură vâscoasă. Lenevoasa alcătuire căra Încet la vale puzderie de clădiri Înalte ce se clătinau lin, dar fioros, și lucruri mai mărunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vreo două, ca să spun așa, infernale. Cel paradisiac, era o viziune de grădini și lacuri suspendate, cu bazine imense, din care țâșneau jerbe uriașe, cu chioșcuri de o grație dantelată, în număr imens, totul de o bogăție de linii și luciri de ape pe care niciodată n-aș putea-o exprima în descriere. Alt vis, dintre cele infernale, era o viziune de gropi de lut, ceva mai adânci decât gropile de obuz, pline cu șerpi groși cât un braț de om
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vom întâlni și în Patul lui Procust: cel ce provoacă agresiunea fizică devine inhibat de privirea hotărâtă, paralizantă a adversarului. La Movila, Fred Vasilescu, având reputația unui puncheur remarcabil, se va retrage brusc la masa lui, speriat de ochii cu luciri de oțel ai lui Ladima, care efectiv îl hipnotizează. În opera scriitorului, personajele circumscrise în galeria "duelgiilor incurabili" (Nicolae Manolescu) împrumută fizionomia și modul de a se manifesta al acestui animal fabulos, șarpele, care, înainte de a-și devora prada, o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nu reușește să-și ascundă natura: îmbibată de plăceri trupești, senzuală, voluptoasă și marcată de moliciune, machiată ca să pară mai albă, mai trandafirie, ea își forțează atitudinea ca să dea impresia unei rezistențe pe punctul de a ceda; ochii ei au luciri provocatoare, îmbrăcămintea sa descoperă mai multe decât ascunde și, asemeni unui animal de pradă, ea aruncă întruna priviri roată-împrejur. Iată cam care-s personajele, actorii care intră în scenă. Rolurile, acum: Fericirea și Virtutea dau cu ochii de Heracle în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ale începutului și combustia interogativă de mai târziu, ceea ce rămâne în final este tocmai „fumul mic al ironiei”. Totul e punctat de vocabulele miniaturalului, ale derizoriului, ale fragmentarului: „câteva”, „mărunte”, „puține”, „mică”. „Ironia, mica noastră Grecie” se proiectează acum în lucirile crepusculare ale epilogului imperiul de umbre și deghizamente ale prințului Jumătate. Păpușarul a fost înghițit de propriile-i plăsmuiri. „Și dacă sunt eu, Dumnezeule/ eu/ degetul tremurător al smereniei care ne scrie încet?” De aici, din punctul central al îndoielii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
vremii și din beletristică, toate având drept subiect „vinul voievodal”. Poezie, proză, epigrame, cântece lăutărești - aproape tot ce s-a scris despre Cotnari apare și în carte. Autori celebri, autori uitați, toți s-au întrecut să înalțe ode licorii cu luciri chihlimbarii. Pentru că Domnia este și un excelent memorialis t. „Cu vinul petrec/ Și astăzi, și mâine,/ Guvernele trec/ Cotnarul rămâne...”, cugeta poetul Cătălin Bordeianu. Un alt autor al vremii, Vasile Pintilie, suspina: „Când sufletul mi-e pus pe jar/ Și
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
De ți fugeau ochii pe ele și te lăsa cu alean. Pe la cele ce-s bătrâne, gâtul li i cuprins de salbe, Salbe scumpe și bogate, salbe de Constantinan ți, Ce ajungeau prin a lor curbe, mândrele cămeșuici albe Oglind-n-alor lucire fluturași delicați. La urechi mândru le-atârnă câte o drăguță pereche De cercei lucrați în aur, cu mari pietre n diamant, Apărând printre ștergare, ca drăguțe mici buc hete De steluți cu vii lumine, mândre ca pe firmam ent. Numai
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
catedrală, cu decoră?iuni din abunden??, dar cu �mprejurimile mai pu?în degajate, nu apare � cu excep?ia celei din Pisa � că un obiect izolat. Puternic articulat? cu zona �nvecinat?, ea pune �n valoare spa?iile ?i exalteaz?, prin str?lucirea să ?i prin multiplele sale func?îi, aspiră?iile identitare ale oră?ului. Planul oră-?ului medieval pare a nu avea nimic comun cu planificarea. Totu?i, la Siena, de exemplu, str?zile principale ur-meaz? cele trei linii de creast
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
de la Sainte-Chapelle din Paris (1490). Transluciditatea, cel mai adesea colorat?, a vitraliilor, asociat? cu abstrac?iunea structurilor constructive, face din nav? un spa?iu cristalin ?i sacru, care se refer? la �Oră-?ul Sf�nt, noul Ierusalim, ?i la str?lucirea să asem?n?toare pietrei pre?ioase, a unei pietre de matostat transparente că un cristal� (Sf�ntul Ioan, Apocalipsa). Goticul englez Num?rul edificiilor, dimensiunea marilor catedrale, caracterele constructive ?i decorative, �n sf�r?it, longevitatea acestui stil fac
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
ef de stat. ?i, că ni?te umani?ți, ei ?intesc s? contopeasc? cultură antic? (p?g�n?) cu cultura cre?țin?, �n folosul prestigiului Romei, capitala. A?a se face c?, pentru Papă Iuliu al II-lea (1503-1513), str?lucirea spiritual? a Romei, ca ?i puterea ei politic? ?i militar?, trebuie s? se reflecte �ntr-un cadru urban demn de Romă imperial?. Maestrul acestui proiect ambi-?ios va fi Donato Bramante (1444-1514), care lucreaz? la Romă �ncep�nd de la 1500, la
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
bizarerii care ștric? frumuse?ea acestor edificii�. Borromini (1599-1667), dup? o tinere?e laborioas? ?i obscur? la Romă, �n special pe ?antierul bazilicii Sf�ntul Petru, �ncepe o carier? de arhitect de un oarecare r?sunet, dar departe de str?lucirea european? a lui Bernini, �n ciuda unei mari competen?e de constructor. Prima sa comand?, mica m?n?știre de la Sf�ntul Carol de la cele Patru F�nt�ni, la Romă (m?n?știre, 1635; biseric?, 1638; fă?ad?, 1664
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
daruri, în care arma plutea neliniștitor de indecis. Odată acceptată, ar fi putut insufla mâinii tot felul de elanuri imprevizibile. La urma urmei, care dar nu e o armă?" se întrebă Trees în sinea ei. Desprinzându-și privirile de gravură, lucirile obiectelor din sala muzeului o întâmpinară cu o neinocență expectativă. Tocmai atunci Ondine o întrerupse: − Vreau să fiu armă, nu instrument; pricepi? − Dar arma nu e și ea un instrument de împărțit suferință și moarte? veni replica. − Nu. Ea e
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
prin păru-i răvășit de vânt. Atunci Ian remarcă brățara ieftină ce-o purta, făcută dintr-un material atât de umil încât îi lăsase o dâră întunecată de cocleală pe pielea albă. Și lucrătura grosolană lăsa să transpară înspre el luciri boante, resemnate cu oprimarea obscurității și strălucind doar cu ezitări, mârâit precum o haită de maidanezi bătuți. Ar fi vrut s-o întrebe ce căuta vulgara podoabă la mâna ei învățată de el cu bijuterii fine, dacă tactul nu l-
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
sociabil, candid, locvace. De obicei își ascunde prea via și vulnerabila sensibilitate sub o platoșă de om ironic, malițios. Își destăinuie felul de a fi doar trecut prin distileria cuvântului generos și plin de fervoare, în care se întrevăd însă luciri reci, metalice. Apelând la operă, G. Călinescu găsea calea cea mai potrivită pentru a-l portretiza: „Omul însuși seamănă operei: cu palori pergamentice și maliție asiatică, cu gura slavă, mustăți mongole.” Trubadur cultivat, modern, B. țintește spre un tip de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
stepele nord-caspice și nordpontice timp de două sute de ani, după care, statul, cultura și civilizația lor vor primi lovituri nimicitoare din partea neamului rhos (varegii, suprapuși slavilor răsăriteni) și din partea foștilor aliați, bizantinii . Ce a mai rămas din stră lucirea de odinioară ? Nimic sau aproape nimic. Kazarii rămași pe locul lor de dominație (cea mai mare parte au luat drumul pribegiei spre cnezatele rusești, Polonia și Germania) s-au ruralizat și barbarizat la adăpostul văilor Munților Caucaz, unde au dus
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
luat drumul pribegiei spre cnezatele rusești, Polonia și Germania) s-au ruralizat și barbarizat la adăpostul văilor Munților Caucaz, unde au dus și duc o viață modestă . Cu siguranță că și aceste enclave kazare contemporane păstrează în amintirea lor stră lucirea de altădată, când kazarii și armatele lor apărau granițele Europei Orientale de învă luirea islamică a Califatului de Bagdad, când capitala lor Itil, de la vărsarea fluviului Volga, aduna în piețele sale toate comorile orientale și occidentale. Nu avem alte dovezi
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
iarba răsărită fac praznic la un loc Iar pe 'mprejur copiii se prind la luptă ’n joc. Și scrânciobul se 'ntoarce purtând în legănare Perechi îmbrățișate cu dulce înfocare. Ochiri scânteietoare și gingașe zimbiri Ce viu respind în aer electrice luciri... - «Vara, în zile frumoase cu soare cald, când avea mai mulți oaspeți la masă, Alecsandri îi invita după dejun, să viziteze lunca. Musafirii rămâneau acolo până seara târziu sub lumina lunei, iar pe unde era mai întuneric se atârnau lampioane
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
incendiul este însuși Ahile. Iar armele lui sclipesc orbitor în câmpie: casca lui e ca un astru scânteietor și vârful lăncii ca luceafărul de seară, cea mai frumoasă stea, strălucind tot mai tare în adâncul nopții; armura e ca o lucire de flacără sau ca steaua Câinelui lui Orion, care arde, rău prevestitoare, în cerul verii; iar scutul i se vede de departe, luminând ca luna, sau, într-alt loc, ca o flacără aprinsă undeva la o stână singuratică din munți
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Cine-i crede, / Le năzare / La oricare / L-a chemat din noaptea mare“, „Iese din senin cu ploaie / Și din ploaie cu senin / Și din lacul cristalin, / Și din ceruri și din mare“, „Al lui suflet e o scânteie / Din luciri de curcubeie“, „Ci eu sunt zburător / Ca un vânt / De ușor, / Mă anin / De un ram“, „Sunt ca vânt de primăvară, / Ca amurgul cel de vară; / Din picioare pân’ la cap / Într-un cuib pot să încap,/ Iar în cuib
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
să folosești hrana ca și cum ar conține germenii Care din noi Înșine fac bogată hrană pentru viermi? X Să presupunem că am dori să ne aprindem lampa: Îi punem, cu grijă, ulei Îndeajuns; Dar dacă umplem peste margini urna, Desigur că lucirea luminoasă o stricăm, Sau o stingem cu totul: de-aici putem Învăța, Fără multă muncă sau trudă obositoare, Că dacă omu-și hrănește „urna” (trupul) fără cumpătare, Întunecimea criptei Îi va fi pedeapsa. XI Puțin vin nobil inima Înveselește; Eliberează mintea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
pe cap în loc de apă și vin. / Botează-mă cu pământ.” (L. Blaga, 87) „Lumina lămpii de pe noptieră vine însă din spatele meu, încât fața mea e într-o umbră ușoară, pe când e luminată în plină față, iar umerii i-au căpătat luciri de sidef.” (C.Petrescu, Procust, 302) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când complementul opozițional are structură infrapropozițională, relația de dependență pe care se întemeiază se exprimă prin locuțiunile prepoziționale în locul (care impune substantivului, pronumelui să stea în genitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
omului, capabil să elaboreze prin simțurile sale lumina. Iar lumina reprezintă cuante, versuri ale poesiei universale relatate prin om. Cade luna-n vis că apa/ sare-n părți prea speriată/ somnului stârnindu-i groapa./ Să privim în ea? Ne-mbată.// Luciri repezi, mai precis/ săbii despicând lumina/ întrezărim la poartă-n vis/ unde ne veghează umbra.// Călare gândul, călare/ pe-un grifon, se prăbușește/ în abis și călărindu-l / cuvânt este și chiar este,/ lună este și nu este...789. Vrăjitorii
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Deasupra chipurilor de om.// «O viziune a apocalipsei», își spuse,/ Toate acestea nu sunt posibile și adevărate/ Decât când țesătura lumii/ Începe să se destrame. Or eu/ Sunt viu și uman.» Scara de oricalc/ De deasupra-i dispăru, ca o lucire întâmplătoare./ Trupul i se restrânse brusc în forma pieritoare” (O viziune intermediară). Însă repudierea viziunii nu conduce la cantonarea în minimalismul biografic, de vreme ce există și o anume ocultare a planului imediat, având ca supape reveria și histrionismul. Numai că imaginarul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]