1,553 matches
-
și-un tren să vin spre dumneavoastră, Stați liniștiți, căci eu ajung mereu, Pe drum chiar voi deschide și-o fereastră, Să vi-l trimit prin gînd pe Dumnezeu. Posibil să mă întîlniți pe stradă ‒ Prin noapte, cu un sfeștnic, lunec blînd, Iar sub potopuri, ca și prin zăpadă, Sub pelerina mea ajung curînd. Atît vă rog, cînd spaima vă cuprinde, În față cînd nu mai vedeți vreun mal, Să v-amintiți c-o mînă vă întinde Un om chiar și
COLINDĂTORUL de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2293 din 11 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383072_a_384401]
-
Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2328 din 16 mai 2017. Pe-nserat, când blânda-lună Se-oglindește-n luciul mării, Plâng egretele și stârcii, Își înalță, valul, spuma. Farul trist, stingher, pe maluri, Își aprinde ochiul magic; Vin spre țărm, plutind, vapoare, Lunecând ușor pe valuri. Se aud în depărtare, Voci de zâne despletite; Cheamă-n larg, către abisuri, Rătăciții lupi de mare. Luna falnică iși cerne, Vise, temeri și dorințe; Pe nisipuri argintate, Faldul nopții, se așterne. Citește mai mult Pe-nserat, când
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
temeri și dorințe; Pe nisipuri argintate, Faldul nopții, se așterne. Citește mai mult Pe-nserat, când blânda-lunăSe-oglindește-n luciul mării,Plâng egretele și stârcii,Își înalță, valul, spuma.Farul trist, stingher, pe maluri, Își aprinde ochiul magic;Vin spre țărm, plutind, vapoare,Lunecând ușor pe valuri. Se aud în depărtare,Voci de zâne despletite;Cheamă-n larg, către abisuri,Rătăciții lupi de mare.Luna falnică iși cerne,Vise, temeri și dorințe;Pe nisipuri argintate,Faldul nopții, se așterne.... V. ADES, de Florina Emilia
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
urmă să pleci ai ales Și toarce-n neliniști un vers nepătruns. Răpus de poveri într-un dor ne`nțeles Mai tremur în palma tăcerii ascuns, E rece pustiul în care-am ajuns Căci doar amăgirea suspină-n eres. Cum lunec spre iarnă cătând propriul Eu Rămân prizonier, iar tu un destin, Mi-e vocea străină, mi-e pasul mai greu, Noianul de frunze plânge divin. Un gând înnoptează în rugă mereu, Eu n-o să mă vindec nicicând de senin... Citește
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
culesIar tu fără urmă să pleci ai alesși toarce-n neliniști un vers nepătruns.Răpus de poveri într-un dor ne`nțelesMai tremur în palma tăcerii ascuns,E rece pustiul în care-am ajunsCăci doar amăgirea suspină-n eres.Cum lunec spre iarnă cătând propriul EuRămân prizonier, iar tu un destin,Mi-e vocea străină, mi-e pasul mai greu,Noianul de frunze plânge divin.Un gând înnoptează în rugă mereu,Eu n-o să mă vindec nicicând de senin...... XIII. FĂRĂ
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
plânge, și-o plânge, cu stea după stea. Cupola de sticlă se sparge-n fractali, Septembrie șade-n obrajii mei pali; Ape sub ape, cu ape în ape - Volburi din matcă dorind să mă scape. Fulgeră! Tună! - Chipul meu pal Lunecă veșted, pe val după val, Plouă cu moarte și plouă cu vânt, Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ. 24 august 2016, Constanța Sursa foto: #Lonely #Days - A #Gothic #Tale #ArsMuriendi #literatura #poezie #poezii ... Citește mai mult Se
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
concursuri zonale, avea niște schiuri ultimul tip, Zakopane, din lemn de hicori, ne explica, dându-și importanță, noi ne chinuiam încă pe doage, așa numea el cu dispreț schiurile noastre primitive, pe care trebuia să le ceruim mereu pentru a luneca bietele de ele cât de cât. Ce să mai vorbim de restul echipamentului său, de clăpari, de costumul de fâș roșu impermeabilizat... Pe peronul gării, înainte de plecare, apăruse și Tavi, fratele Adinei și apropiatul meu prieten, student deja la Cluj
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
în noapte un înger de-un crenel. Și voi, ocnașii lumii, cinstiți și iluzorii, împrăștiați de friguri și sorcoviți de cîini, voi, care știți răsplata și flegmei și sudorii, voi, ce vă faceți patul în miezul alb din pîini, mai lunecați pe-o frunză, mai botezați nisipul, ... Citește mai mult La ora cînd flașneta se duce să se culceși Foișorul focuri mai stinge doar în vis,cînd porumbeii sorții pe cronici de Neculcevor să-și ridice cuibul cel din vechimi prezis
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
în noapte un înger de-un crenel. Și voi, ocnașii lumii, cinstiți și iluzorii,împrăștiați de friguri și sorcoviți de cîini,voi, care știți răsplata și flegmei și sudorii,voi, ce vă faceți patul în miezul alb din pîini,mai lunecați pe-o frunză, mai botezați nisipul,... XVII. NU SÎNT ACELA, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2299 din 17 aprilie 2017. Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată. În ochiul meu jilav dorm cîmpiile și dorm mări
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
iar apoi intră În prăvălie cu pas hotărât. Proprietarul ședea la locul lui, Înapoia umilei tejghele din lemn ros, Încărcată de hârtii și de registre. Nu dădu să se ridice, mărginindu-se la un scurt semn din cap. Privirea Îi lunecă pe bocceaua stacojie, Înainte de a-l fixa din nou pe Dante cu suficiență. — Doriți să Îmi propuneți un gaj, messere? Poetul Își mușcă limba pentru a și-o ține În frâu. Nu o putea rupe cu Domenico. Nu acum, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deja departe. Dante pășea cu fața ascunsă sub vălul beretei, prefăcându-se că se ferește de văpaia soarelui amiezii. O urmărea pe femeie de la o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când ar fi fost nevăzută, ascunzându-și frumusețe sub faldurile largi și sub mască. Pasul ei rapid nu părea deranjat de căldura Încă intensă, În pofida umbrelor edificiilor, care se alungeau. De acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai negru: două lacuri de tenebre fără fund. Dante se ridică spre dânsa, fără să Își dea seama de ușurința cu care izbutea acum să Îndeplinească această mișcare. Ea Își duse o mână la spate, desprinzând un șiret. Rochia Îi lunecă repede peste spate, dezgolind-o. Pe trupul ei apăruse șarpele multicolor Încuibat pe pântecele ei, de unde urca În spirală către arcuirea sânului. Ochiul bestiei Îl fixa pe poet, chemându-l, În timp ce Antilia se apropia Încă și mai mult. Dante simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mari, ca un Înecat. Fata o zbughise pe coridor, sughițând În plâns, iar el coborî treptele Încet, cu pași Îngreunați. Când ajunse la capăt se uită În sus, către stele. Văzu o lumină ieșind de la una din ferestrele cămăruțelor și lunecând Încetișor spre capătul coridorului acoperit, urmată de o formă nedeslușită. Erau umbrele unor umbre. Pentru o clipită, flacăra opaițului, plecată sub o adiere de vânt, lumină un obraz descoperit. Dar imediat umbra o Înghiți, ascunzând-o vederii. Acum era abătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
CURATĂ MULȚĂMIRE CETITORIULUI ȘI RĂSAR NOI CHIPURI VREDNICE DE ȚINUT MINTE îngăduie-ne, Cetitoriule, care te apleci cu sfielnică grijă asupra rândurilor aceste, a face aici o pauză. Trage-ți și tu răsuflarea, hodinește-ți ochii și lasă-i să lunece iute peste vorbe, căci n-avem a spune nimic din ceea ce, îndeobște, îți reține atenția. Aibi încredere în noi, nu te ducem pre tine în ispită de la trebi, nu mai povestim, ci facem puțintică retorică. Șezi colea lângă noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poate împiedica pe Povestitor să se așeze unde vrea?î, ci pentru că, tot vorbind de una, de alta cu Huruzuma, se duce dracului opera și noi la operă ținem ca la ochii din cap, că ei ne-au mai rămas. Lunecăm deci mai departe, mai spre dreapta, trecem la Iovănuț ce privește cu coada ochiului carnea rumen-maronie a tătăroaicelor care serveau forfotind, trecem și de tătarul tuns scurt, cu urechile atente, pe care l-am zărit o clipă la începutul povestirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ȘI EL DREPTATE... Ajuns în fața intrării hanului, pan Bijinski își privi calul și spuse: — Ești bun să oprești puțin?... Calul încetini și opri. Pan Bijinski își ridică unul din picioarele lui mici, dar vânjoase, trecându-l peste șa, oftă și lunecă jos. își netezi surtucul, își îndreptă peruca și sui bătrânește treptele hanului. — ... îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în două - povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese prin Dardanele, zigzaghează printre insulițele Egeei, se coboară în Mediterana, urcă spre Adriatica și - quod erat demonstrandum - trage pe unul din cheiurile puturoase ale Veneției. Episodul 144
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se făcea că veniră să-și încerce norocul pe rând, următorii: din Englitera, înalt prudent și pistruiat, lordul Harrington, care pusese la picioarele prințesei modelul cu totul și cu totul din aur al Turnului Londrei, în vârful căruia un străjer luneca făcând rondul și strigând la capătul micului traseu: „Fiiiive o’clock teeeeea!” Din Castilia s-a repezit într-o suflare Don Felipe Gonzales de Cierta Soledad, aducându-i prințesei o cămașă intimă de purpură pe care stătea zugrăvit la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu pătrunsese decât sporadic, sub formă de boabe. Când însă va pătrunde în cantități mari pe la începutul sec. al XIX-lea, nu va putea fi înlocuită cu nimic. Episodul 178 AȘTEPTÂND PRÂNZUL în timp ce oaspeții gustară din dulceață, făcând-o să lunece mai ușor pe prăfuitele gâtlejuri cu câte-o sorbitură discretă de limpede apă, de undeva din fundul ogrăzii se auzi o izbitură seacă, urmată de un muget sumbru. Se pregătea prânzul și-n fața acestei evidențe, gândindu-se că pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unor mateloți - la însorita Grecie, la o familie numeroasă și la asuprirea turcilor. După ce-și curăți hainele și ațipi vreme de vreo trei sferturi de ceas, Metodiu ieși pe punte. Soarele trecuse de crucea amiezii, coborând spre Habsburgi. Vasul luneca încet pe Dunăre la vale, înspre Buda. La proră stătea cel ce părea a fi stăpânul corăbiei și căpitanul ei, decojind o portocală. Pești nenumărați, lăhămețiți de un veac de aprig pașalâc, se azvârleau după cojile aruncate în apă. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
numai bănuiește, este destinul ieșit din comun al acestuia din urmă. Sortit să fie unul dintre cei mai importanți conducători ai umanității, Ionel revine încet, dar sigur la starea de reverie din care tocmai fusese trezit cu brutalitate. Ochi săi lunecă în gol, amorțind într-o nemișcare vecină cu neființa. Noi știm, însă, că numai extraordinarul presentiment imposibil de formulat al unei situații fabuloase în care va ajunge și de care va depinde soarta întregii omeniri îl poate face pe Ionel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vă rog! Și, făcând în direcția mea gestul cu care, pe scenă, gazdele amabile își invită oaspeții la masă, Kleiman ne întoarse spatele, își descheie haina și o porni spre scara de marmură, cu mâinile în buzunare, legănându-se și lunecând de parcă se îndrepta spre o doamnă pe care vrea s-o invite la vals. Aplecat în față, începu să urce scara. În acest timp, părintele mă întoarse cu fața spre el și-și puse mâinile pe umerii mei. Păream uniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
el cu hotărâre, prevenindu-mi refuzul, doar iei de la un rus, prostule, nu de la un european necunoscut. Apoi începu brusc să vorbească despre Kazan și despre tatăl său, pe care-l numea tătuțu’. Îl auzeam mai bine pentru că acum trăsura luneca lin pe asfalt. Eu, însă, nu mă simțeam în apele mele. Această bancnotă de o sută de ruble, care mă luase prin surprindere și de care mă bucuram atât, mă făcea dependent de Iag într-un mod umilitor. Ascultând, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
eu, amintindu-mi de noaptea care trecuse; dar, cu oricâtă sinceritate și insistență încercam să alătur acest cuvânt de sentimentele pe care le încercam, cu oricâtă căință mi-l aduceam în minte, acest cuvânt nu rezista, se dezlipea și cădea, luneca de pe mine. Dar, dacă nu-i trădare, atunci ce să fie? Dacă ceea ce am făcut nu este o trădare, atunci înseamnă că spiritul meu nu-i răspunzător pentru ce fac simțurile, că simțurile mele, oricât de impure, nu pot murdări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și spinarea stând pe scaun, cu o carte de note ruptă așezată sub el; apoi se lăsă pe spate, și speteaza murdară a scaunului începu să trepideze. Violoncelistul își pleca fața cu sprâncenele ridicate își lipea urechea de degetul care luneca pe strune, în timp ce violonistul, stând cu picioarele depărtate, își agita torsul, plin de pasiune. Îmi era jenă de fața lui fericită care, cu atâta bucurie, te invita s-o privești; îmi era jenă că nimeni, absolut nimeni nu-i dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]