422 matches
-
-l fèrè sè-i impunè, fècându-l s-o urmeze, ademenindu-l în ținuturi de întuneric cald și umed, Matei pètrunzând fèrè teamè, plin de dorințè, croindu-și drum cu ușurințè, de parcè ar alunecă pe valuri, sfâșiind somnul misterios ai pereților lunecoși de carne care se deschid înaintea lui înflorind în mii de petale, fècând interiorul mètèsos sè-l cuprindè într-un ritm ondulatoriu și magic, Matei pètrunzând tot mai adânc în țèrile insondabile și intime ale femeii, exercitându-și puterea dominantè a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
a o înclina exact spre zarea dincotro mirosea a Haydn, Brahms și Bach, apoi viola da gamba, la care plângea o fată, urâtă și de arcuș și de știmă, dar nu și de dirijor. Violoncelul care închega prin sunetele arcușului lunecos clipele care s-au dus, numai clipele acelea! Șapte viori albastre, sălbatic de frumos înfățișând prin sunete sfârșirea tinereții, timpanul aprobând rar granița dintre vârste, iar la unison, două piane cu coadă la care cânta când dirijorul tânăr, când același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
muntele de sare. noi doi, subțiați de frig, inhalăm speriați răsăritul, pietrele le implorăm să ne hrănească nevăzutul trup din care am dispărut când ne-am mutat unul în altul. abur și sânge, febră și lingori de noi se desprind, lunecoși și subțiri, cu contur întrerupt, când în brațe ne luăm, două fuioare de fum împletim, care visează înaltul. un loc atât de cast timpul mustește ca putregaiul sub tălpi. din neatenție, noi alunecăm înspre partea abruptă. tu, fiule, stai drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
acolo, să nu ne pierdem unii de alții și ei să nu rămână, pentru totdeauna, În frig, În beznă. — Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Cine?... m-ar Întreba Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și jalnica lor țară? Mirosul greu, umed al băii peste care s-a pulverizat În grabă un deodorant ieftin. Fața străină, miraculos Întinerită, pentru că fără ochelari că o vede Încețoșată În oglinda de proastă calitate. Bideul fără dop, gresia prea lunecoasă, pe care i-a fugit piciorul. Cu ce le sunt eu dator, de fapt? m-am Întrebat atunci. Cât am fost, zeci de ani, singur și sărac, când eram un paria, un nimeni, când am Îndurat nesiguranța, umilința și foamea-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fotolii vechi și-n rânduri Înșirate pe foi mototolite și aruncate la coș. Nu-ți fie teamă de măreția atâtor asfințituri ce ard În părul lung, mătăsos, și nici de florile ce-au rămas ca o mirare pe trupu-mi firav, lunecos. Doar lumină și rouă am adunat În drumul meu, spre templele cerești, unde fericirea pâlpâie În lumânări stelare. Deschide,ascultă-mă, iubite! pe străzi s-a lăsat Întunericul și brațele pline de rod abia le mai port. Un orb s-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
să-ți povestesc când o veni vremea... Până acolo sunt în altă bolgie. O haită de câini nemâncați își cască boturile negre spre trupul meu semiîmbrăcat, răstignit în vârf de pari. După vreo douăzeci de metri de echilibristică printre capetele lunecoase ale pepenilor, care dimineața, cu vederea încă netrezită bine, mi-apar totdeauna surprinzător în cale, începe satul, de unde mă latră câinii, făcându-se parcă tot mai mulți. Un cal costeliv, lăsat liber să pască, se apropie indecent de aproape să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
plajă plină de alge ce putrezesc și de scoici, sidefii și negre, aruncate de valuri. Nisip puțin. Poate de aceea nu e nici țipenie de om în jur. Ca să pătrunzi în mare, trebuie să eviți pietrele de la margine, ascuțite și lunecoase, acoperite de mușchi. Dar după aceea ești răsplătit. Apa e limpede, curată și aproape imobilă, iar pe fundul mării petele verzi ale algelor, incastrate în lespezi albe, alcătuiesc un mozaic natural de-a dreptul fabulos. Înot cu ochii deschiși, privind
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
foșnet nu se aude dacă "fac pluta". Cu ochii pe jumătate închiși, ascult. Deodată, chiar deasupra mea începe o sarabandă a pescărușilor. Sunt mulți. În timp ce unii se reped să-și înhațe prada, ceilalți se învîrt în cerc, într-un zbor lunecos, ușor isteric. Din când în când, scot țipete scurte. Acum îmi trec prin cap tot felul de năzbâtii. În antichitate, zeii se foloseau adesea de păsări în scopuri nu tocmai poetice. De ce oare în vara aceasta pescărușii îmi stârnesc mereu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
doamna Chivu, abia atingând banca. Își simțea și acum voința anihilată. Se trezea cu obrajii prinși între palmele ferme ale doamnei Chivu. Capul îi era răsucit și bărbia îi era ridicată către fața ei. Simți bețigașul de ruj trecându-i lunecos și gras peste buze, necurat, mirosind ciudat a ceva putred și dulce. De sub pleoapele coborâte, privirea ei îi fixa buzele căutând vreun retuș de făcut. Dar era agitată și în criză de timp și pe moment nu găsea nimic de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de luminile scenei. Dar ea trebuie că se uita la Călin sorbindu-l din ochi. Sau urmărea spectacolul în toate amănuntele lui. În poală ținea poșeta, iar în poșetă Lucian știa că se ascunde bețigașul de ruj, roșu, gras și lunecos. Acel bețigaș trebuia să-l uite. Se mustră că lăsase privirea-i să zăbovească pe chipul ei și repede și-o îndreptă către rândurile îndepărtate unde lucirile ochilor nu se mai deslușeau în ceața de întuneric. ASFALT AL COPILĂRIEI Avantajul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vorbești în șoaptă, asta înțelegea Dragoș. Doamna Melinescu pronunța un cuvânt ciudat, autopsie. Dar cobora vocea și își lua o mină conspirativă, deși nu reușea să-și ascundă spaima. Auto mai suna cum suna. Dar psie... psie suna amenințător și lunecos ca un șarpe. Oricum, n-avea să dureze foarte mult. Lumânarea, vizibilă pe ușa deschisă a casei din fund, departe, rămânea să ardă toată noaptea. Dar pălea peste ore, în lumina zilei. Și pălea în lumina prietenoasă și mângâietoare a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Gică, ca să nu las nici o șansă atacanților, și l-am văzut pe Janika cum zace pe jos, lângă banca din vestiar, și am mai văzut că e nemișcat și-i curge sânge din ureche și am simțit că mingea e lunecoasă și știam că de la sângele lui Janika, și cum stăteam așa, strângând mingea la piept, m-am gândit la radioactivitate, dar n-am simțit nimic deosebit, la pipăit mingea era la fel ca întotdeauna, mi-am închis, pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
două sute de metri, și atunci am simțit că mă ustură mâna și uitându-mă, am văzut că-mi curge sânge din micile răni pe care mi le făcuse la degete, de-aia îmi alunecase mâna de pe scară, pentru că aveam palma lunecoasă de sânge, și am vrut s-o las naibii de minge, să rămână acolo unde e, dar atunci m-am gândit că nici de-al dracu’ n-o s-o las, și m-am ridicat și am alergat la lance, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
perete și am văzut că prin fiecare colivie trecea un fel de jgheab făcut din cutii de conserve îndoite. Am început să le torn și eu apă din sticla pe care o aveam în mână, deși împletitura de rafie era lunecoasă, numai de câteva ori am turnat pe de lături, toate păsările, probabil de frica mea, s-au retras spre fundul cuiburilor din pereți, unde era întuneric, urmărindu-mă de-acolo, nemișcate, cu capul ușor înclinat într-o parte, cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
îndrepta spre Franța, Spania și cele două mări. De pe această înălțime ei au coborât iar pe un drum anevoios, într-o vale adâncă. Din mijlocul acestei văi se ridica un munte singuratic, făcut din stâncă tare, cu povârnișuri repezi și lunecoase, în creștetul căruia se afla un castel înconjurat de un zid de aramă. Iată fortăreața în care vrăjitorul își ține prizonierii; ar trebui să ai aripi pentru ca să poți ajunge acolo; e lesne de înțeles pentru ce stăpânul acestui castel folosește
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
la fel, luptându-mă cu ticăloasele de hașuri și cu oclusivele glotale. Chiar și cuvântul glotal îl pronunțam într-o singură silabă cu un fel de înghițitură sau gâlgâială. Spunk încerca să-și stăpânească zburdalnicele finaluri de cuvinte și vocalele lunecoase. Eu vorbesc normal acum. Dar e vorba de zece ani de trudă istovitoare. — N-am fost suficient de bun. N-am fost suficient de bun. Pentru reclama ta! — Nu zău făcui eu. Mai ții minte despre ce reclamă era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
privind „imaginea României” din reportajul liric al lui Marinetti despre excursia sa în regiunea petrolieră Moreni, botezată „Cetatea Sondelor“ „...Toate drumurile României o văd roșind noaptea și ziua (...). Automobilul futuriștilor români, care mă duce, e un fluture crepuscular vrăjit. Tactilismul lunecos al goanei noastre. Ca un demon zburător prin văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri mediteraneiene, artiștii futuriști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nou. - Spus numai patruzeci kilometri. - Unde eram? La Tokio? - Nu, Registro. La noi toți japonezii venit aici. - De ce? - Nimeni știut. Ei galbeni, domnu d'Arrast. Pădurea începuse să se mai rărească, iar drumul se făcuse mai bun dar era la fel de lunecos. Mașina patina pe nisip, prin geam pătrundea o adiere umedă, călduță, puțin acrișoară. - Tu simțit? spuse șoferul, trăgând aerul în piept cu lăcomie, ăsta miros de mare. Până la Iguape puțin. - Dacă nu ni se termină benzina, spuse d'Arrast. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și, în prag, în lumina de afară, zări silueta grațioasă a unei tinere negrese care-i întindea ceva. El luă paharul și bău rachiul gros de trestie. Fata întinse tava după paharul gol și ieși, cu o mișcare atât de lunecoasă și de vie, încât d'Arrast simți dintr-o dată dorința s-o oprească. Dar când ieși în urma ei, nu o mai recunoscu în mulțimea negrilor și a persoanelor de vază din oraș, care se adunaseră în jurul colibei. Îi mulțumi bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se îndepărtă. Noaptea era plină de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lui, nu se mai auzea decât un vuiet nedeslușit. Piatra începea să-l apese dureros pe țeastă și, spre a se mai ușura de greutate, avea nevoie de toată puterea brațelor sale uriașe. Când ajunse la primele străzi de pe povârnișul lunecos, umerii îi înțepeniseră cu totul. Se opri și ascultă. Era singur. Își potrivi bine piatra pe foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în felul acesta semăna cu vestitul amiral, deși împrejurarea în care își pierduse ochiul nu era deloc glorioasă. Faptul se petrecuse la prima cursă în ocean, pe un vas destul de șubred, a cărui punte plină de pete de ulei și lunecoasă juca sub picioare pe timp de furtună. Sub rafalele unei furtuni oribile, Nelson a ieșit să caute ceva pe punte și a observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
către munți. În munții cei mai apropiați, cei ai Roșcovei, Iarba Fiarelor, ce le adusese și bulendre mai groase, se orientă și, după ce-i cază, o zi, pe cei doi foști pacienți într-o cavernă cu bolta umedă și mai lunecoasă ca o bucată de unt, construi, într-un pinten împădurit, unde nu urca nici animalul, un soi de bordei căscat în pământ, căptușit cu frunze uscate, bine camuflat, acoperit cu cetină și-n 286 DANIEL BĂNULESCU Capitolul 9 ZIUA A
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tot în vis, cu senzația că viața îi era stoarsă din trup. Atunci s-a zbătut, s-a zbătut ca să scape cu viață și, în timp ce făcea asta, Livia se transforma încontinuu în tot soiul de chestii umede, puturoase, diforme și lunecoase. El n-o putea prinde și în tot acest timp strânsoarea ei devenea tot mai aprigă. Chiar înainte să leșine, a reușit să rostească următoarele cuvinte: — Ești bătrână, Livia. O hoașcă bătrână. N-o să mai găsești niciodată pe altcineva. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]