KorAP: Find »[drukola/base=mărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

Bine - spuse viziriul. Dar ce șnițel ai? — Șnițel otoman! - răspunse cu mândrie armeanul. — Ei, ce serviți? - întrebă viziriul pe moldoveni. — Bunăoară - spuse spătarul Vulture - eu aș dori - și cred că mă aflu în asentimentul tuturor - un șnițel otoman. Ce zici, Măria-Ta? Mai încape vorbă? - răspunse Barzovie-Vodă. Negreșit că îmi doresc astfel de șnițel. — Cât despre Broanteș, mănâncă ce mâncăm și noi - spuse spătarul Vulture. Așa că ați mai rămas să ne spuneți ce doriți doar luminăția voastră. Ne-ați face o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
așternutul curat ca lacrima și-l strigă încetișor pe Barzovie-Vodă, care, ca unul ce mai dormise în odăile viziriului și știa câte poți păți dormind singur, odihnea într-un pat alături îmbrăcat într-o cămeșoaie brodată cu frumoase motive populare. — Măria-Ta! — Ce-i? - sări iepurește Barzovie-Vodă, ducând instinctiv mâna sub pernă și scoțând De oratore a lui Cicero, de care nu se despărțea niciodată. — Vezi și dumneata ce văd eu? - șopti spătarul. — Unde? — Uite-acolo, lângă ușă! Barzovie-Vodă își îndreptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
niciodată. — Vezi și dumneata ce văd eu? - șopti spătarul. — Unde? — Uite-acolo, lângă ușă! Barzovie-Vodă își îndreptă privirea într-acolo. — Ptiu, drace! - făcu Barzovie scuipând în așternutul curat ca lacrima. Maică Precistă! De unde a răsărit asta, spătare? — Știe-o hingherii, Măria-Ta - spuse spătarul fără să-și ia ochii de la cadână. Când m-am trezit era acolo. — Să ne facem că dormim, poate pleacă - zise Barzovie-Vodă. — Fă-te dumneata, eu stau și mă mai uit puțin - spuse spătarul. Apoi. întorcându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și tu o pâine p’acilea... nu? Cadâna surâse și mai tare. — Ia loc, te rog - continuă spătarul, arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu mâinile în poală. — Te bate Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun, se mai aplecă o dată, scăpară amnarul și după o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
unde-i sunt hainele, care-i capitala Moldovei, ce-i cu semnul ăla de pe șold, e aluniță sau ce dracu’ e, și altele și altele, toate însă cu același rezultat. Asudat și încruntat spătarul se răsuci spre patul lui Barzovie-Vodă: — Măria-ta, dormi? — Pe lancea lui Hector, nu! - răspunse Vodă. — Dar ce faci? Picotesc și cuget - surâse Barzovie-Vodă, scoțându-și de sub plapumă frumosul său cap buclat. — De picotit văd că picotești, dar de cugetat oare la ce cugeti? Ascultându-ți vorbele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
bastonul de pașă, iar alții chiar capul vreunui pașă căruia sperau să-i ia bastonul, se spălară pe ochi, se îmbrăcară pe trup și se duseră pe furiș în camera unde dormea rapsodul Broanteș. Broanteș, ia-l de unde nu-i! — Măria-Ta - grăi spătarul Vulture privind cu ochi critic așternutul gol - mă tem că tânărul nostru dă obol acelor nevoi de care și noi în junețe, într-o joi, avut-am parte, dumneata cu Luxița, fata boierului Salcie, iar eu cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Abăluță și se plecă până la pământ în fața noului venit. — Cine sunt și ce vor? - șuieră acesta printre dinți. — Sunt doi călugări și întreabă de Vodă - răspunse încovoiat armașul. — Daaa? - făcu noul sosit. Și dacă nu cumva ai uitat, ce face Măria-Sa la aceste ceasuri? — Doarme! - bâigui înspăimântat Abăluță. — Păi vezi? - spuse aproape cu blândețe celălalt. Și tu urli din toți... ăștia... cum le zice... — Bojocii - gemu Abăluță. — ...așa, bojocii. Păi se poate? Nu mai fac, vistiernice Ximachi! - șopti armașui. Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
precedat la rândul lui de cel pe care l-a schimbat, ca să poată fî înlocuit de moștenitorul tronului său, și acesta o simplă verigă într-un lanț care, fie-mi iertată vorba proastă, mai zăngănește și astăzi. Nu mai departe, Măria-Sa Sima-Vodă l-a schimbat cu temei pe cel la care voiam să ajung, Barzovie-Vodă, om luminat... Ia mai dă-l dracului! - făcu Ximachi. Cu totul de acord - grăi Metodiu. Dar înainte de a-l ia mai da dracului, se cuvine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi. Ia uită-te cum i-ai mai speriat! — Taci, Alfred! - spuse la fel de domol Sima-Vodă. Nu-l luați în seamă, cuvioșiile voastre: e un papagal fără minte. M-a scăpat o dată de la moarte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Sima-Vodă, arătând spre Alfred - și de-asta v-am întrebat... nu vă fie cu supărare... ca toate păsările, e atras de lucrurile strălucitoare... în sfârșit... cred că înțelegeți... Se lăsă o tăcere penibilă. Primul care o sparse fu vistiernicul Ximachi. — Măria-Ta, te-am trezit fiindcă dânșii vin de la Râm. — De la Papa, știu, știu - spuse cu blândețe Sima-Vodă. Ce face Papa, dragii mei? Metodiu și Iovănuț se priviră nedumeriți. — E... bine - spuse Metodiu. — Așa deci... Mă bucur, mă bucur... - zise Sima-Vodă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
zise Sima-Vodă, reluând firul unui dialog care, mutatis-mutandis, va dura aproximativ un secol, antrenând alte pături sociale. Carevasăzică, veniți de la Râm. Și de ce v-a trimis Papa aici, dragii mei? Metodiu își drese glasul: — Nu Papa ne-a trimis aici, Măria-Ta, ci Barzovie-Vodă ne-a trimis la Papă. — I-auzi! Se minună Sima-Vodă, mângâindu-și firele rare din barbă și împrăștiindu-și astfel pe veșminte o fină mătreață. Și ce voia Barzovie? — Tâlharul voia o alianță cu creștinătatea împotriva turcilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce va pogorî cu podghiazuri din afară spre a ne strica și risipi. Asta cam așa e - recunoscu Sima-Vodă. Turcii sunt ca femeile: nu te iartă nici mort. Dar n-ar strica să le tragem clapa. Nu te-aș sfătui, Măria-Ta - zise Ximachi. N-avem oști. Ce-am de pierdut? - făcu visător Sima-Vodă. Mâine-poimâine mă petreceți la groapă. I-am slujit patruzeci de ani pe păgâni și cu ce m-am ales? — Cu fumăritul! - cârâi pasărea. — Ce fumărit? Care fumărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ani pe păgâni și cu ce m-am ales? — Cu fumăritul! - cârâi pasărea. — Ce fumărit? Care fumărit? Fumăritul e ca fumul, se duce încotro bate vântul. I pak, să știți de la mine, turcii sunt pe ducă, i-am mirosit eu. — Măria-Ta, eu zic că nu gândești bine - mai zise Ximachi. — Lasă să gândesc eu prost, da’ măcar să mă țineți minte! - zise Sima-Vodă. Tu știi, vistiere, că sunt oameni în urbe care nici nu știu cum mă cheamă? Tu știi că Iusuf-pașa, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și simtă. Când ai o viață de câine, măcar să mori mușcând. Așa că, dragii mei - se răsuci el spre călugări - mergeți înapoi la Papa și spuneți-i că eu, Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă. Apoi grăi cu glas mai blând: Ruxăndriță, porumbița mea, până deseară la ospăț, n-ai vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
rămase cu șapte copii care se păruiau ziulica toată, întrucât foștii lor tați făceau parte din partide diferite. Când ajunse în fața lui Sima-Vodă, bi-vel-vornicul puse genunchiul stâng jos și se plecă până la pământ. Apoi spuse: Cu gânduri bune am venit, Măria-Ta, și-ți mulțumesc că m-ai chemat. — Cu gânduri bune să te și întorci, Drăguțescule - răspunse binevoitor voievodul. — Să te-audă Dumnezeu, Măria-Ta. Să m-audă, Drăguțescule - zise Sima-Vodă. Paulina veni și ea și-ngenunche plăpândă, uitându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
puse genunchiul stâng jos și se plecă până la pământ. Apoi spuse: Cu gânduri bune am venit, Măria-Ta, și-ți mulțumesc că m-ai chemat. — Cu gânduri bune să te și întorci, Drăguțescule - răspunse binevoitor voievodul. — Să te-audă Dumnezeu, Măria-Ta. Să m-audă, Drăguțescule - zise Sima-Vodă. Paulina veni și ea și-ngenunche plăpândă, uitându-se spre Ruxăndrița. — Niciodată Doamna nu fu mai frumoasă - spuse ea subțire. — Bine, bine - făcu grăbit Sima-Vodă - duceți-vă și luați loc, că uite, vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
din cei prezenți aici nu-și cunoaște clipa cea neagră, permiteți-mi să ridic acest pahar în sănătatea dumneavoastră, și, dacă tot trebuie să intrăm în pământ, măcar s-o facem cu burta plină! La mulți ani! — La mulți ani, Măria-Ta! - strigară în cor boierii. Afară, în fața porții domnești, un trecător care mergea repede, zgribulit, se opri și ascultă. Nu se mai auzi nimic. Trecătorul dădu din umeri și plecă mai departe, fluierând. Episodul 86 MICI DISCUȚII LA MASĂ După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
țigăncușă intuiția că, oricât s-ar strădui, oricât ar munci pentru binele societății din care făcea fatalmente parte, nu va reuși niciodată să se bucure de nurii unei asemenea ființe: covârșit de revelație, acest om simplu trecu trist spre babord. — Măria-Ta - sparse tăcerea spătarul Vulture, întorcându-se spre Barzovie-Vodă - de fiecare dată când sunt pe mare, mă gândesc că nu cugetam îndeajuns la cât de trecătoare sunt mărimile lumești. Abia aici, pe valuri, bag de seamă că și dumneata, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
fii pus domn în locul meu. Aveam pe cineva la Poartă - fie-i țărâna ușoară! - care mi-a șoptit: „Vezi că spătarul Vulture...”. însă pe vremea aceea mă mângâiam traducând din Tacit și mi se părea mai important ablativul decât fumăritul. — Măria-Ta - răspunse spătarul Vulture - faptul că am stat să mă gândesc dacă să te schimb sau nu arată, cred, marea dragoste ce ți-o purtam. Să fi fost dumneata un domn rău, plăcându-i vărsarea de sânge, una-două te-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-ți tăia capul. — Dar eu - interveni țigăncușa în discuție - deși nu știu cele cinci declinări, i-aș fi mai credincioasă spătarului decât Măriei-Tale, dragă Vodă. — Cu femeile e altceva - răspunse grav Barzovie. Femeile trebuie stârpite de mici. — Vai de mine, Măria-Ta! - râse spătarul. Cum să stârpești femeile?! M-ați înțeles greșit - zise Barzovie-Vodă. Nu e vorba a le elimina pur și simplu prin violență, pe care de altfel o detest, ci, printr-o acțiune tenace, inteligentă, de lungă durată, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
marinar ce urma să strige „Pământ!”, se sparseră în zeci de silabe, conjuncții care nu mai legau nimic, propoziții stinghere și ascuțite care luând înălțime, tulburară zborul ordonat al unui stol de cocori îndreptându-se spre țările calde. Știi ceva, Măria-Ta? - zise țigăncușa Cosette, mângâindu-și salba de monede feudale ce-i acoperea ca o platoșă forma eternă a pieptului. Dacă ți-ai da jos veșmântul de domn ce-l îmbraci, și-ai lua altul mai slab și mai prost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare, un cărăbuș slav. Vru să se scoale, însă tina era nu puțină. — Te cheamă pământul, Măria-Ta - glumi inoportun spătarul Vulture, ajutându-l să se ridice. Ce spui tu, spătare... gâfâi Barzovie-Vodă, scuturându-și veșmintele. Pe-aici altă dată au călcat pașii marelui Ovidiu. Pe aici nu cred să fi ajuns - răspunse spătarul. Mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe cărăruie, până ieșiră la un ochi mare de apă unde, mai încolo, se zărea plutind o luntre cu un om. — Hei creștine! - strigă spătarul Vulture. Cum le zice la locurile astea? — Șto? - făcu creștinul, punând mâna la ureche. — Aoleu, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - cred c-ai sărutat greșit. Episodul 134 FAMILIE MARE Văzând că omul cu barca vrea să se îndepărteze, spătarul Vulture strigă iarăși: — Hei, creștine! Unde te duci? Auzind întrebarea, creștinul se opri din vâslit și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în stufărișul ista? Că io din stufărișul ista nu prea ies! - strigă creștinul din barcă. — Păi ce să-ți dăm atunci? - urlă Vulture. Creștinul se scărpină din nou la ceafă: Mahorci aveți? Sau votki. Sau asta, cum îi zice, făinî. — Măria-Ta - șopti repede spătarul - mai avem punga aia cu tutun? — O mai am - răspunse Barzovie-Vodă - dar voiam să i-o duc vistiernicului, că iară-mi scoate ochii că nu i-am adus nimic de la Stambul. Lasă-l dracului de vistiernic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-i invită pe înalții oaspeți moldoveni să ia loc acolo afară, pe niște scăunele nu tocmai frumos lucrate, dar de o mare stabilitate. Mai la o parte, Covaliov, cei câțiva Agarici și micuța Știucî prinseră a curăța peștele. — Mă uit, Măria-Ta, la creștinul acesta, zise spătarul Vulture așezându-se, și mă gândesc că omul poate îndura orice și oriunde, numai să-i dai un petic de pământ, o femeie și-un câine. — Așa este - răspunse Barzovie-Vodă. Puțin pământ, o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]