445 matches
-
ca la Shakespeare sau o simplă casă unde actorul nu are pe nimeni, ca la Cehov). Am mai avut șansa să învăț că atunci când actorul nu mai are ce rosti pe scena "Publicul a plecat, doarme și a uitat de măscăriciul lui". Ar mai fi multe de spus despre lucrul cu Alexa Visarion și cât m-a revitalizat această întâlnire teatrală, dar încă nu s-au așezat în mine toate înțelesurile. Cert este că după această experiență am mai făcut trei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și pedagogul Alexa Visarion, Caragiale este o chemare fără sfârșit, un autor personal, un răspuns la căutările creative, mereu surprinzător prin noutatea sa, omul de care ai nevoie, călăuza... Cinic, caustic, sceptic, dar și neliniștit sau sentimental, de la geniu până la măscărici, de la zeu tutelar și istoric al secolului XIX, până la caricatură a românismului, reacționar, canalie sau nepatriot, Caragiale a adunat, poate, cel mai larg spectru de calificative din partea colegilor și prietenilor, a ziariștilor și comentatorilor, dar și a simplilor săi concetățeni
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ce a cuprins țara și al invaziei barbare din afară, timp al morții, al disperării... iar Vodă, gras și slinos, nu mai are răbdare cu Manole, care se gândește la lumină și frumusețe, la înalțarea bisericii... Mai era și un măscărici, nebun ce își permitea multe și lua în derâdere totul." Bufon la palat? Și poporul în spate?", au comentat colegii, cei înregimentați. Da, scenariul nu a avut nicio șansă. Și totuși cine mă poate distruge cu adevărat sunt doar eu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
carnavalești (Petru Poantă). Cuvintele acestor bufoni grotești sunt stâlcite, sonoritatea coborâtă, mișcările trupului au ceva grotesc. Aceleași lucruri se remarcă în parodierea sau degradarea infernului și a paradisului în Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul și Ivan Turbincă. Personajele devin niște măscărici, pactul cu diavolul este grotesc, râsul regenerator abundă și ni-l închipuim ca fiind râsul întregului popor (Petru Poantă). Infernul e un "grandios ospăț", Raiul e sărăcie lucie. Dănilă Prepeleac își bate joc de dracii hilari și proști. În povestea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la o revelație. În lucrările următoare, intenția vădită a enciclopedistului cărturar este să-l decupleze pe Creangă de "Junimea", ai cărei membri nu l-au înțeles cum se cuvine și nici nu l-au promovat așa cum merita, considerându-l un măscărici bun de glume deocheate, ceea ce constituie desigur o exagerare. În capitolul "Întoarcerea vechiului fond românesc", din Introducerea sintetică, după stenograma unor cursuri, din 1929, Iorga e de părere că junimiștii îl "împingeau" pe Creangă să scrie tot felul de "pătaranii
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
vieții și comunicării. Florin Șlapac, nu altul decât rafinatul degustător de esențe tari ale unui ev lingvistic fabulos (irezistibil prin cromatică, suculență comică și morală în poemul "Zăpodie") își îngăduie imposibile derapaje într-un idiolect aproape macheronic al paiațelor și măscăricilor, pitoresc, truculent, cu mixturi de paremiologie și cruzime deochiată. Idiolect ce dă copia neretușată a pustiului sufletesc, a necurățeniilor și primitivismului condiției de fantoșe belicoase, ridicole, dezgustătoare, prinse în mâzga unor dispute de mortăciuni cu ifose. Mascaradă, bufonadă, carnaval al
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
hărăzit natura, și nici nu se rușinează cînd le dă la iveală pe cele rele“.2 Nepotul lui Rameau și Omul din Subterană seamănă ca două picături de apă în ce privește lipsa de aderență la real și la ideal, ambii sînt măscărici și artiști în felul lor, ambii epatează. La amîndoi este vorba de acel estetism invers, despre care vorbea Bahtin în legătură cu personajul dostoievskian. Spre deosebire de personajul lui Diderot, personajul dostoievskian se transformă într‑o instanță hibridă, care înglobează și calitatea de martor
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
a mobilelor din saloanele lui Pașadia, fie ca materialitate pestilențială, viciată a mahalalelor, a cârciumelor, a bolgiei Arnotenilor. Povestitorul parcurge calvarul acestei lumi labirintice, ca spațialitate și temporalitate deopotrivă, spre o biruință decisivă a visului: cei trei Crai, însoțiți de măscăriciul Pirgu, slujesc „vecernia de pe urmă“, pentru a dispărea apoi „în purpura asfințitului“. Imaginea Bucureștilor stăpâniți de craii de Curtea-Veche ia naștere, ca și imaginea Berlinului copilăriei lui Benjamin, în momentul pierderii ei iremediabile. Matei Călinescu observă că, în cazul Crailor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
va evolua până la "danțul" oriental al domnișoarei Hus, avatarul modernist barbilian cu accente balcanice al coregrafiei decadente. Aspectul hazliu al procesiunii nu mai realizează un contrast atât de puternic cu actul crud al decapitării, introdus într-un ceremonial ludic cu măscărici și toboșari, iar versul liber înlocuiește formele prozodice clasice, conferind poeziei un caracter prozaic, anecdotic. Demitizarea rolurilor decadente, prozaismul și intertextul subliniază ecartul ironic față de o estetică simbolisto-decadentă resimțită ca epuizată și al cărei instrumentar este exhibat demonstrativ în felul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Avem aici și o aluzie la derizoriul gloriei obținute postmortem, a derizoriului existenței și efemerității fiecărui act, fie el și cel al presupus nemuritoarei arte? Putem scruta acest tablou și prin scena shakespeariană a monologului hamletian în fața craniului lui Yorick, măscăriciul, nebunul. O filozofie a morții, dar mai ales angoasa ei într-o mizanscenă venerică brizează sensibilitatea poetică de liră simbolistă a artiștilor finiseculari. Moartea nu rezidă doar în simbolistica transparentă a craniului, ci în prezența nimfetei care ni-l oferă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ales, însă, ea cuprindea cîteva cuvinte tari la adresa lui Titu Maiorescu...". Supărat pe idolul său pentru că "putea fi uneori teribil de violent, în corespondență, ca și verbal", Șerban cel Rău îi împrumută vocabularul, numindu-l fire de oriental indolent și genial măscărici, descoperindu-i și alte tare: prin temperamentul său antipoetic, n-a înțeles nimic din spiritul nou al simbolismului, cu eclipse surprinzătoare în acele rare momente de paroxism negativist, cînd nici un om și nici un lucru nu-i mai satisfăceau exigențele, n-
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Aritmosofia orientează interpretarea și spre simbolismul cifrei șapte (Pașadia, Pantazi) ca indicator al unei perfecțiuni deturnate în eonul întunecat (Kaly Yuga) spre un aspect caricatural a cărei esență o recunoaște doar Povestitorul, chiar dacă cei trei se lasă călăuziți de un măscărici produs al decăderii ultime, un comediante care se salvează tocmai prin impuritatea care înseamnă adecvare, salvare la care nu are însă acces Corcodușa pedepsită tragic pentru că ridicase o clipă ochii spre purpura imperială, uitîndu-și condiția de floare de maidan. Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
că snobul veritabil trebuie să aibă stil pentru a se sugera cît mai bine noblețea ce îi lipsește. La porțile orientului se manifestă în plus și duhul balcanic (P. Constantinescu) care transformă nu de puține ori pe homo caragialiensis în măscărici, imitator grosier care termină prin a percepe cu ostilitate mediul național; mai mult, spiritul caragialean coboară pînă la limita extremă a Orientului european iar Mateiu descoperă zona balcanică chiar în mijlocul lumii românești unde viciul știe a se împodobi cu haina
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
clasicismului cărora le-a fost credincios Ion Luca Caragiale: "...oricît ar părea de oribil, verva bătrînului Caragiale, ostentativa-i comportare plebeiană, verdeața limbajului său, era dispus să le convertească în trivialitatea volubilă a lui Pirgu, sub a cărui înfățișare de măscărici își cam vedea tatăl" (idem). S-a mai afirmat iarăși că veritabila noblețe mateină ar consta în talent; nu ar fi lipsit de interes să se raporteze această postură la un posibil model pre/ anticreștin, de sorginte păgînă, ce are
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și savurată" a limbagiului lui Pirgu, a Penii Corcodușii și în seva expresivă a cuvîntului, cînd e vorba să prindă tipurile din familia Arnoteanu.") și la statutul unor personaje aflate în relație de filiație: "Intermediarul amorurilor clandestine ale lui Pașadia, măscăriciul hilar și antreprenorul de vicii Pirgu cuprinde mult din esența morală a neuitatului Mitică. Dar, pe cînd Mitică este, în concepția lui Ion Luca, un inofensiv, un flecar și un profitor mărunt, pe aceeași scară a degradării, Pirgu devine, în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
apreciate superlativ de alți comentatori. Celebrul articol al lui N. Davidescu Caragiale cel din urmă ocupant fanariot, sau inaderența lui la spiritul românesc (Cuvîntul liber, august 1935) s-a acoperit de mult de ridicol prin aprecierile hilare și total părtinitoare ("măscărici literar"), fiind drastic și în spiritul adevărului corijat de Șerban Cioculescu (Detractorii lui Caragiale) și P. Constantinescu (Inaderența lui N. Davidescu la spiritul critic), însă asupra rezervelor lui M. Ralea așezate sub un titlu nepotrivit (Crima lui Caragiale, în volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de fericită amintire, care a fost ulterior guardian și custode de York. Acesta povestea cu bucurie următorul episod: Sfântul Lanfranco, voind să intre într-un ordin religios, pe vremea când deja devenise un mare teolog, a îmbrăcat o haină de măscărici și a peregrinat prin diferite mănăstiri pentru a cunoaște viața monastică. El, când ajungea, bătea la ușa corului cu toiagul, iar când vedea călugării privind spre ușă și râzând, spunea: «Dumnezeu nu este aici». Dar când a ajuns la Bec-Hellouin
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ori mai scump în cursul anului. Tirgu d'Afara are o afluență enormă; față de cei câțiva cumpărători care se întâlnesc aici, hoinarii de ambele sexe abundă. Mai multe ulițe ale târgului sunt înțesate de birtași, patiseri, gratargii, cofetari și cafegii, măscărici și de săli de dans sub frunziș. În pofida felurilor de mâncare grosolane, la ușa acestor localuri e îmbulzeală; lumea se bate pentru a intra. Zelul cu care populația se năpustește asupra târgului poate fi judecat chiar și numai după un
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
rupându-se, brusc, stinsă, ca un balon subțire, atins de dunga unei lame. N-ar fi meritat să-l asculte. Pregătirile, aceste ultime zile de îmblânzire, mâncarea de dimineață și de la prânz, apoi șocul întâlnirii care nu se mai termina... măscăriciul acesta periculos, un mecanism fragil, derutant, eficace... continuă pendulare și amețeală, goluri și neputințe și reveniri, încă mai îndârjite... o obosiseră. Monstrul reușise până la urmă să-i transmită, s-o facă să perceapă alternanțele, tensiunea permanentă... se putea aștepta la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ori unde nu îmi fierbe oala. Cînd calcă țara Hantatarii "Eu bucuros în lupte merg, Cînd între ei se bat magarii În fundul pivniței alerg. Se certe Ungurii și Leșii... "Ce-mi pasă mie? La Cotnariu "Eu chefuiam cu cimpoieșii, "Cu măscărici și lăutari; "Și sub umbrarele de cetini "Norodu-ntreg juca și bea, Iar eu ziceam: să bem, prietini, "Să bem, pîn-nu vom mai putea. "Dacă venea să rătăcească "V-un învățat archeolog, "Vorbind în limba păsărească, "Nu m-arătam ca să mă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dulci sonete doamnelor influente. Nu, Poetul nu vrea să fie o slugă cu tain la bucătărie. în cetatea tiranică, stăpânită de un autocrat (și camuflată now-a-days sub dantela de cuvinte a cetății ideale), artistul cade mai prejos de slugă, ajungând măscărici și complice al stăpânului. Așa că, până la urmă, Poetul alege drumul care duce spre singura cetate care îl va primi cu dragoste și onoruri: cetatea democratică. 70 Firește, Platon, prin Socrate, vorbește ironic și despre omul democratic și societatea corespunzătoare, cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de poliție... — Îmi pare rău, Îi spun eu unui paznic, tipul e puțin țicnit. L-a apucat și cu mine În avion. Pare un picuț cam confuz, mă bat eu ușurel pe cap. Cei din securitatea aeroportului Îl târăsc pe măscăriciul ăla buimăcit și plin de proteste, În timp ce soția lui șocată Îi urmează Împreună cu copilul care acum țipă. Bladesey vine la mine Încercând să-și dea seama ce se Întâmplă. N-avem vreme de pierdut Confrate Blades, e momentu să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Când acționează singur, Ariel vorbește doar în două rânduri (nu se iau în considerare, acum, cântecele sale, de fapt poezii cântate). O dată, invizibil, când îl zădărește pe Caliban, semănând vrajbă între el și cei cu care se nhăitase, pivnicerul și măscăriciul; la minciunile și lăudăroșeniile lui se aude din nevăzut glasul lui Ariel spunând din când în când: „Minți“, „Minți, minți - nu poți“, „Minți tu“, lăsându-l pe Stephano să creadă că vorbește Trinculo, care suferă urmările - o poznă, o șotie
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Trinculo impresia că se apropie o furtună: „Dacă mai tună cum a tunat, nu știu unde să-mi vâr capul [...]. Cel mai cuminte lucru ar fi să mă ascund sub caftanul lui“, adică al lui Caliban, lungit la pământ de spaimă că măscăriciul este: „Un duh trimis pe capul lui“ să-l chinuiască. În sfârșit, într-un registru mai înalt, la apariția și la dispariția lui, ca harpie, în fața grupului regal. Însoțit, la apariție, și de fulgere, tunetul funcționează aici ca o punctuație
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Când acționează singur, Ariel vorbește doar în două rânduri (nu se iau în considerare, acum, cântecele sale, de fapt poezii cântate). O dată, invizibil, când îl zădărește pe Caliban, semănând vrajbă între el și cei cu care se nhăitase, pivnicerul și măscăriciul; la minciunile și lăudăroșeniile lui se aude din nevăzut glasul lui Ariel spunând din când în când: „Minți“, „Minți, minți - nu poți“, „Minți tu“, lăsându-l pe Stephano să creadă că vorbește Trinculo, care suferă urmările - o poznă, o șotie
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]