KorAP: Find »[drukola/base=mașa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...23 >

561 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

și să-i aducă la ușă flori. Apoi o strângea În brațe cu atâta patimă și o săruta cu atâta foc, Încât aproape că o sufoca. Jucau jocuri dintre cele mai ciudate. Interpretau diverse arii din opere, bătrâna cânta, iar Mașa Îi ținea isonul. Începeau cu o arie din Boris Godunov, Încheiau cu Romeo și Julieta sau cu Othello. Își schimbau mereu rolurile Între ele. Mașa era când patriarh, când țar, când Dama de pică. Iar bătrânei Îi plăcea să joace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
sufoca. Jucau jocuri dintre cele mai ciudate. Interpretau diverse arii din opere, bătrâna cânta, iar Mașa Îi ținea isonul. Începeau cu o arie din Boris Godunov, Încheiau cu Romeo și Julieta sau cu Othello. Își schimbau mereu rolurile Între ele. Mașa era când patriarh, când țar, când Dama de pică. Iar bătrânei Îi plăcea să joace rolul lui Iago. Scena balconului le dădea o oareșicare bătaie de cap, bătrâna fiind nevoită să se cațere pe o scară, iar Mașa, să stea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Între ele. Mașa era când patriarh, când țar, când Dama de pică. Iar bătrânei Îi plăcea să joace rolul lui Iago. Scena balconului le dădea o oareșicare bătaie de cap, bătrâna fiind nevoită să se cațere pe o scară, iar Mașa, să stea Îngenuncheată pe parchet, cu un buchet de trandafiri În brațe, sorbind-o din priviri. Când ajungeau la „O, nu-mi vorbi de lună, căci schimbătoarea lună Își schimbă fața În fiecare lună“, bătrâna nu se putea abține să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
nici Hamlet, nici Regele Lear, nici Fortuna. Uneori, bătrâna amesteca pasajele din Richard al III-lea cu cele din Visul unei nopți de vară, stârnind o harababură de nedescris. Începea cu: „E vreun călău pe-aici?“. Și o punea pe Mașa să-l caute prin toate ungherele. Apoi continua: „Nu-i nici un călău. Eu sunt. Să fug! De mine? Sunt o nemernică! Sperjurul, cel mai ticălos sperjur, omorul, cel mai ticălos omor, tot ce-i păcat, păcate de tot soiul, mă-nvinuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
ca o mânză tânără nechez, momind pe nărăvașul armăsar...“. Și ajungând aici, bătrâna necheza, scoțându-și capul pe geam, trimițând bezele spre balcoanele vecinilor. „Cântă mai departe“, Îi poruncea bătrânica Mașei, Întinzându-i cartea și prăpădindu-se de râs. Și Mașa continua cu un glas ieșit ca dintr-un butoi, scurtând pasajul și sărind peste unele cuvinte: „M-ascund la vreo cumătră În pahar, sub chip de măr răscopt; și când la gură ea dă să ducă prima sorbitură; o Împroșc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
năzbâtii...“ Într-o zi, Îi căzu Biblia În mână, și bătrâna Începu să interpreteze scene din Vechiul și Noul Testament. Când era Isaac, când Iacov, când Rebeca și când Moise, ridicând toiagul peste Marea Roșie și despicându-i apele În două. Pe Mașa, În schimb, o puse să-l interpreteze pe Iisus, iar ea se mulțumi să fie Maria Magdalena. De multe ori, jocul era Împins spre sacrilegiu. Bătrâna tot insista să-i spele Mașei picioarele și să i le șteargă cu peruca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
moștenitor, sfidase lumea până În ultimele sale clipe, iar din propria bătrânețe făcuse un adevărat spectacol. După dispariția nonagenarei, reprezentantul firmei Golden Weyr tot insistase să-i ofere Mașei o altă slujbă. Dar după cele opt luni petrecute În compania Berthei, Mașa se simțea atât de epuizată, Încât abia aștepta să se Întoarcă În satul ei natal. * * * Aproape se luminase de ziuă. Aerul limpede și răcoros al dimineții pătrundea prin ușa grajdului, aducând de afară miros de baltă și mohor proaspăt cosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
pierdeau pentru o clipă din vedere, zbenguindu-se deasupra curții pline de tot felul de orătănii gălăgioase, după care se Întorceau făcând aceleași piruete În aer și se așezau, ciripind cu gingășie, la locul lor. Cu găletușa strânsă Între picioare, Mașa stătea privind pierdută la această zbenguială matinală ale celor două păsăruici, gândindu-se mereu la ale ei. Trecuse atâta amar de timp de când se Întorsese din Țara Sfântă, Însă chipul fardat puternic al nonagenarei Îi bântuia și acum prin amintiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de copită În podea o aduseră Înapoi, dar nu pentru mult timp, la realitate. „Hai, Își spuse ea, termină odată de muls și du-te la treburile tale...“ Însă de la Îndemn până la faptă era o cale destul de lungă, astfel că Mașa, după ce-și șterse mâinile de poală, rămase cu ele atârnate În gol; gândurile Îi zburau când la Țara Sfântă, când la oaspetele care sforăia și acum pe lavița din tindă, când la copilăria ei pierdută În negura uitării... La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de la uși cu vaselină, cu borhot sau chiar excremente, după care se culca la loc, pândind cu urechea, cum cei ai casei, buimăciți de somn, se sculau unul câte unul, mai Întâi babulea, apoi mama ei, Fevronia, și, În sfârșit, Mașa, lipăind cu picioarele goale prin casă, Înainte de a se duce spre toaleta așezată tocmai hăt, În fundul curții. De fiecare dată, după o astfel de pățanie, babulea Îl fugărea În jurul casei agitând bastonul ridicat În aer, iar biata sa consoartă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
goale prin casă, Înainte de a se duce spre toaleta așezată tocmai hăt, În fundul curții. De fiecare dată, după o astfel de pățanie, babulea Îl fugărea În jurul casei agitând bastonul ridicat În aer, iar biata sa consoartă se punea pe plâns. Mașa se spăla pe mâini și tăcea chitic, ca și cum n-ar fi pățit nimic; se răzbuna abia seara, când tatăl ei cădea frânt de oboseală, adormind o dată cu găinile. Atunci, apropiindu-se pe vârfuri de patul lui, Îi ungea barba cu miere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
se perindau În fața ochilor. Se ridicau din memoria ei ca niște baloane de săpun, pluteau prin fața ochilor, devenind din ce În ce mai mari, din ce În ce mai colorate, apoi se pulverizau În aer, lăsând În urma lor un gol În suflet. În primii ani ai copilăriei, când Mașa nu Întrecuse nici de Înălțimea mesei, granița, o fâșie lată de pământ, Întotdeauna proaspăt arată și greblată până la fir, ce șerpuia ca o panglică de culoare cenușie printre dealurile molcome și văi, ieșind din pădure și pierzându-se În alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
copilărie. Povestea, pesemne, o inventase chiar el, ca să-i pună fantezia la Încercare. După bănuții vechi, urmau cei noi, scoși din pușculițe. Aruncatul banului În fântână se Înrădăcinase adânc În familia lui Nicanor. Se transformase-ntr-un fel de sărbătoare. Mașa aștepta cu nerăbdare luna decembrie. După ce treceau sărbătorile pe stil nou, venea rândul celor pe stil vechi. Postul dinaintea Crăciunului Îl respectau În casă cu sfințenie. Duminica, Mașa nu scăpau nici de liturghie, nici de vecernie. Câteodată, babulea o trezea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
adânc În familia lui Nicanor. Se transformase-ntr-un fel de sărbătoare. Mașa aștepta cu nerăbdare luna decembrie. După ce treceau sărbătorile pe stil nou, venea rândul celor pe stil vechi. Postul dinaintea Crăciunului Îl respectau În casă cu sfințenie. Duminica, Mașa nu scăpau nici de liturghie, nici de vecernie. Câteodată, babulea o trezea cu noaptea În cap și o lua la utrenie. Privind mulțimea de icoane ce se clătinau În fața ei, Mașa mai-mai că nu adormea În picioare. Glasul preotului Fadei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
dinaintea Crăciunului Îl respectau În casă cu sfințenie. Duminica, Mașa nu scăpau nici de liturghie, nici de vecernie. Câteodată, babulea o trezea cu noaptea În cap și o lua la utrenie. Privind mulțimea de icoane ce se clătinau În fața ei, Mașa mai-mai că nu adormea În picioare. Glasul preotului Fadei o făcea să-și revină În simțiri. Pentru fiecare slujbă la care participa, fetița primea de la bunica ei câte-un bănuț, pe care-l dosea În tigva de bostan. De-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
răsplătită numai de babulea, ci maică-sa Îi dădea pe ascuns și ei câțiva bănuți. Nicanor o lua pe genunchi, o mângâia pe creștet, Îi strecura și el În palmă o bancnotă de zece lei. Pentru un copil nerăbdător ca Mașa, mersul la biserică se transforma Într-o corvoadă. Slujbele de amiază Îi păreau că nu se mai sfârșesc, iar cele de dimineața era și ele lungi și plicticoase. Mașa Însă moștenise de la tatăl ei o imaginație bogată și, atunci când stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
palmă o bancnotă de zece lei. Pentru un copil nerăbdător ca Mașa, mersul la biserică se transforma Într-o corvoadă. Slujbele de amiază Îi păreau că nu se mai sfârșesc, iar cele de dimineața era și ele lungi și plicticoase. Mașa Însă moștenise de la tatăl ei o imaginație bogată și, atunci când stătea În fața icoanelor și-a sfeșnicelor, Își Închipuia fel de fel de lucruri, unele de-a dreptul coșmarești, astfel că slujbele Începură să i se pară din ce În ce mai scurte. Imaginea cupolelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
dacă era Într-o dispoziție mai bună, În loc de Tudor Îi dădea un Bălcescu nou-nouț. O sută de lei reprezenta, În mintea Mașei, o sumă de-a dreptul fabuloasă. Cu o sută de lei nici nu știai ce să-ți cumperi. Mașa Își umpluse ghizdanul cu tot felul de biscuiți, napolitane și bomboane. Le ronțăia seara, Înainte de culcare, cu plapuma trasă peste cap, ca să n-o vadă nici bunica, nici șoriceii ce săpaseră adevărate galerii sub patul ei. Își cumpărase din oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
sfârșit, În catastif. Sub notă, domnul Mecadosta trăgea o linie, trecând și data. Uneori, consemna ora, minutul și secunda fulminantă. Linia și data le trecea cu penița obișnuită, tocmai ca să sublinieze, prin contrast, diferența, dintre circumstanță și instanță. Ei bine, Mașa, cu banii adunați din buzunarele oaspeților și ale părinților, Își cumpărase din prăvălia unui evreu rădăuțean, prieten cu tatăl ei, un stilou identic cu cel pe care-l avea directorul. De aici și până la jocul „de-a domnu’ Mecadosta“ nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
cel pe care-l avea directorul. De aici și până la jocul „de-a domnu’ Mecadosta“ nu a fost decât un pas. Îi lipsea doar catalogul pentru a deschide În șopron o altă școală, paralelă cu cea care funcționa În sat. Mașa Îl confecționă dintr-un glosar vechi, pe jumătate ros de șoareci, pe care l-a găsit cotrobăind prin pod. Și, cum ducea lipsă de elevi (ea suplinea directorul și cadreleșcolare), Înscrise În catalog toate orătăniile din ogradă, după ce le botezase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
care Încerca cu tot dinadinsul să le facă să-și Însușească deopotrivă alfabetul chirilic, cât și cel latin. Ceata o completă motanul Fedea, pe care Gligori, prietenul ei de joacă, aruncându-l Într-o copcă, Îl boteză Adam, după care Mașa Îl Înălță la rangul de Învățător. Preda puzderiei de mâțe, ce se oploșiseră pe lângă casă, arta subtilizării puilor din curtea lor și cele din Împrejurimi. Își exersa demonstrațiile cu atâta sârg, Încât, În cele din urmă, Nicanor, la insistențele babulei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Mărfarul l-a dus În Urali sau poate În Siberia. Sau, cine știe, poate trecerea graniței i-a fost fatală. Mult timp după aceea, din șopron s-a auzit behăitul de rău augur al căpriței Eva, Înălțată și ea de Mașa la rang de Învățătoare. Probabil că Eva Îi ducea dorul lui Adam, care, izgonit din casă, obișnuia În lungi nopți de iarnă să toarcă, dormitând În iasla ei. Noul catalog al Mașei era plin de cifre. Dacă găinile erau notate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de cifre. Dacă găinile erau notate În funcție de mărimea ouălelor adunate În cuibar, cocoșul Dosoftei primea doar doi și trei, și aceasta fiindcă-i scula pe-ai ei cu noaptea-n cap. În casa lui Nicanor nu existau prea multe jucării. Mașa avea doar o singură păpușă, Marusia, un căluț de lemn și un ursuleț de pluș, pe care Îi culca sub perna ei. Ziua se juca „de-a slujba“ cu Gligori, improvizând În spatele casei un altar. Străchini vechi și oale ruginite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
altar. Străchini vechi și oale ruginite le serveau drept clopote, iar crengile Înflorite de mălin, drept sfeșnice și candelabre. Biserica era o salcie pletoasă, icoanele - frunzele de brusture, iar lumânările - clopoțeii și narcisele culese din cimitir. Gligori era preot, iar Mașa, când dascăl, când pălimar. Înarmați cu cădelnițe confecționate din cutii de conserve goale găsite lângă graniță, umblau tămâind copacii și tufele de zmeură ce creșteau din abundență pe marginea pârâului, plecându-și cu smerenie capul spre pământ. Gligori știa toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
nici vinul. Sărmăluțele erau făcute din frunze, umplute cu fel de fel de fructe, iar vinul Îl preparau din căpșuni sau coacăze, care creșteau În grădină din belșug. La praznic, participau și enoriașii plămădiți din lut și câlți. În afară de enoriași, Mașa și Gligori mai modelau și cai, căruțe, și fel de fel de orătănii, și, mai ales, ostași. Soldații făceau și ei parte din peisaj... Era suficient să ieși din curte,ca să-i vezi patrulând pe lângă fâșia de pământ ce despărțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]