522 matches
-
mărturie în acest sens oferă și fostul său elev, Al. Ciura, citat de Ioan Chindriș). Și e cât se poate de semnificativ că studiul debutează cu un exercițiu de critică a criticii. Calul de bătaie îl reprezintă o presupusă „contrazicere” maioresciană (umbra lui Gherea se face simțită). „Geniu cuprins de lumea ideală” și „blazat în cuget” ar fi, după Alexandru Grama, două sintagme care nu pot sta una lângă cealaltă (p. 54), cu atât mai mult cu cât, am văzut mai
Paiul și bârna by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2405_a_3730]
-
și să se prefacă a le satisface. Referindu-se la această inversare de roluri, T. Maiorescu a numit instituțiile statului improvizat “forme fără fond”. Departe de a fi o formulă calpă, cum au numit-o unii, și nevalidată istoric, teza maioresciană se verifică, vai, foarte bine, în condițiile tranziției din ultimele decenii. (N.M.) Principiul naționalităților este o inovație politică a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovațiuni, inspirate de cea mai înaltă echitate
Politică și cultură de I. L. Caragiale () [Corola-journal/Journalistic/12933_a_14258]
-
superb articol al lui Mihai Zamfir pe care l-am publicat chiar în România literară) că a venit timpul unei mai bune înțelegeri a pluralității poeziei eminesciene. Eminescu al viitorului imediat nu va mai fi un anumit Eminescu, nici acela maiorescian (deși o revenire la splendoarea formală a antumelor pare a-i atrage pe unii comentatori), nici acela călinescian, împins la limită de Negoițescu (deși nu pare să se fi stins de tot focul din măruntaiele marelui romantism eminescian). Va fi
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
sînt, mai degrabă, contestatare (Al. Dobrescu, M. Ungheanu). Actualitatea lui n-a mai fost simțită cu adevărat vie și necesară din anii '40, cînd E. Lovinescu și o parte din criticii situați de el în cea de a treia generație maioresciană l-au invocat ca pe o minte luminată, în stare să-i sprijine în propria bătălie contra obscurantismelor la modă. Readucerea lui Maiorescu în librării și programe didactice, după articolul lui Liviu Rusu din 1963, a reprezentat, desigur, o nobilă
Maiorescu, astăzi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17291_a_18616]
-
fi energic conotată ideologic în generația '30, cînd Mircea Eliade, de pildă, redescoperea vigoarea primară și magică a unui Hasdeu, cînd iraționalismul își reintra în drepturi și cînd pînă și G. Călinescu, singur printre marii critici ai momentului, condamna "formalismul" maiorescian. Patru sau cinci decenii mai tîrziu, după tezele din 1971, aceeași, în linii generale, va fi tema refuzului, cu precizarea că nu se putea da pe față iraționalismul, mascat de un naționalism de școală nouă, comunistă. între timp, în anii
Maiorescu, astăzi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17291_a_18616]
-
pot adăuga cele de natură ideologică pe care le-a avut în vedere E. Lovinescu. Apelul la ordine și la rațiune a redevenit actual în confuzia de astăzi a valorilor artistice, morale și ideologice. Dacă ne întoarcem la esența concepției maioresciene asupra artei, observăm că ea a jucat, la rîndul ei, un rol cu mult mai însemnat decît au fost dispuși să creadă chiar susținătorii ei din secolul XX. În lipsa ei vădită de sofisticare, în simplismul ei cîteodată, concepția aceasta are
Maiorescu, astăzi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17291_a_18616]
-
și al revoluțiilor de care gîndirea secolului XX a fost intoxicată. Proletcultismul anilor '50 avea în junimism un adversar mult mai redutabil, și nu doar literar, decît era capabil să-și dea seama. După cum, logica limpede și nenegociabilă a spiritului maiorescian se cuvine invocată cu tărie astăzi, cînd domnește confuzia valorilor și a criteriilor, în artă, în politică, în mentalități.
Maiorescu, astăzi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17291_a_18616]
-
e scris între ghilimele și cred că așa ar fi fost mai potrivit să rămână și în ediția a doua, dat fiind că numele cenaclului condus de Crohmălniceanu (inițial de George Ivașcu) face trimitere, de gradul al doilea, la gruparea maioresciană. Titlul capitolului lui Crohmălniceanu trimite complice la cartea omonimă a lui Gh. Panu, care evocă întîmplări de la Junimea lui Titu Maiorescu. Notă: Vezi și articolul „Mitologii”, de Cosmin Ciotloș, din numărul 31 a.c. al revistei România literară.
Pagini trăite de istorie literară by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4391_a_5716]
-
trebuie reamintit în acest context de maximă instabilitate a valorilor. Poate că maxima instabilitate a fost în anii 1990-1995 și că acum lucrurile se mai limpezesc, dar suntem încă în atmosfera acestei in-stabilități și modelul lovinescian, mai mult decât modelul maiorescian, este foarte actual. Prin ce? Printr-o serie de principii statornice ale criticii lovinesciene, la care ar fi folositor să reflecteze tinerii critici, dar nu numai ei. Care sunt principiile criticii lovinesciene, cele mai importante? Le-aș enunța cât mai
Modelul lovinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9773_a_11098]
-
bucura de binefacerea stării civilizate”. Se putea mai limpede (și mai subtil) spus? De ce totuși împrumutarea formelor occidentale nu a creat de la sine civilizația? În ce sens au rămas goale aceste forme? Întrebare legitimă, care merită un răspuns potrivit cu textele maioresciene, nu cu prejudecățile noastre. Din chiar discriminarea din finalul pasajului citat, se poate deduce acest răspuns: nu principiile democratice sînt neplăcute de Maiorescu, ci felul în care ele s-au întrupat în instituțiile românești de după divanurile ad-hoc. Acestea (școala, Academia
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
nu poate fi eliminată de nici un soi de edict teoretizant, nici măcar din cîmpul criticii literare, fără riscul ca aceasta să-și uite menirea ori să sucombe. Propozițiile lui E. Lovinescu ne pot iarăși călăuzi: ,, Întreaga critică actuală este (...) estetică, adică maioresciană. Nu ajunge însă de "a fi"; îi trebuie să aibă și conștiința poziției sale culturale și a obligației ce i-o impune, într-un moment istoric atît de neprielnic... Față de rezerva și chiar de acțiunea violentă a publicisticii de ieri
Un impas al lovinescianismului? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15710_a_17035]
-
și pentru drama pe care o expune în carte. Autorul este un căutător (un aventurier în estul sălbatic) de modele într-o lume fără modele, o lume în care și România și Olanda se regăsesc deopotrivă. Tocmai de aceea "direcția" maioresciană nu poate avea vreun efect în acest mileniu. Cărtărescu și Nedelciu au luptat în felul lor tocmai pentru această descentralizare a literaturii. Dacă ierarhiile verticale nu mai pot fi resuscitate, lui Sorin Alexandrescu îi rămîn analogiile din paradigma istorică. Din
Identitate și ruptură by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16048_a_17373]
-
reeditării cărții, la prudente sau defavorabile în generația optzeci (adversar ireductibil, Ion Bogdan Lefter). Cât îi privește pe douămiiști, se remarcă, cel puțin în anumite grupări ideologice radicale, o întoarcere la sociologismul lui Gherea, ceea ce presupune un refuz al esteticului maiorescian și călinescian. Preeminența acordată de criticii generației șaizeci esteticului e corect interpretată (ca politică!) de unii (Alex. Goldiș), dar refuzată (ca evazionism) de alții (C.Rogozanu). Vom trăi și vom vedea.
G.Călinescu și detractorii săi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3313_a_4638]
-
pune virgulă În loc de trei puncte, adică așa (sunt redundant pentru că-mi este teamă de tipografi și de computerul care și-a „implementat” ortografia actuală): Luminarea-i stinsă 'n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, În serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumără ce este „În casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt Înșiruite strict În aceeași serie gramaticală. Și ce Înșiruire strâmbă
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
l-a putut îndupleca pentru călătoria prin Italia" și precizează că poetul se temea ca nu cumva, în Italia, să nu fie reinternat într-un sanatoriu. Apoi e scrisoarea Emiliei din 13/25 martie 1884 către Maiorescu pe marginea proiectului maiorescian de a-l instala pe Eminescu în țară: "Ar trebui să i se facă acum rost de o slujbă și totodată de un concediu de 2-3 luni. Acest lucru nu se va putea obține rapid pe căile obișnuite, prin intervenția
Documente inedite Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16231_a_17556]
-
mare importanță. De acum încolo și pentru totdeauna, jurnalul lui Rebreanu va rămîne așa, desfigurat, cum a fost, de mîini iresponsabile. Degeaba afirmă dl Niculae Gheran că același tratament l-a suportat și jurnalul lui Maiorescu. Nu-i adevărat. Jurnalul maiorescian a fost revăzut de autor, ștergînd unele pasaje cu negru intens sau tăind cu foarfecă părți de pagina. Livia Maiorescu, care a păstrat la ea în Polonia, din 1919 pînă în 1940, toate caietele jurnalului, n-a tăiat nimic, lăsînd
Jurnalul lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17893_a_19218]
-
Caracostea, N. Roșu) și blamat, împins în unghiul infam al prohibiției, de către critica aflată în solda partidului comunist, de la Ion Vitner, J. Popper, Ov. S. Crohmălniceanu la Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Se părea că "ceea ce biruise după înverșunate lupte ideologice ale contemporaneității maioresciene", și anume "valoarea estetică", alcătuia "un bun definitiv cîștigat, o evidență de neclintit". Atît Sămănătorul, care forma "focarul cel mai periculos al confuziei între ideea estetică, cea etică și cea etnică", precît și Gîndirea, "lipsită de un condei critic de
Actualitatea unui manifest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16679_a_18004]
-
jumătate și alături cu subiectul. O altă perioadă polemică a fost aceea din primele decenii ale secolului XX, cînd, pe terenul unei literaturi postromantice și academizate se năștea modernismul. Bătălia s-a continuat în interbelic, avîndu-i drept protagoniști pe criticii maiorescieni și estetici cărora li se opuneau critici din generațiile anterioare (Iorga, Ibrăileanu), atașați de o idee literară mai veche. Tot atunci au existat și cîteva polemici de natură ideologică. După 1948, polemicile au devenit, pentru ani buni, campanii de presă
Polemică, pamflet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14189_a_15514]
-
vede universalul din Eminescu și universaliile din opera sa, acum accentul cade, trist, pe național și pe specific, înțelese în conformitate cu linia partidului... Până și teoria gheristă a „decepționismului", a „prăbușirii elanului revoluționar" al poetului își face loc în peisajul gândirii maiorescianului Vianu (vezi, de pildă, articolul Eminescu, publicat în Limbă și literatură, vol. I/ 1955, p. 298 a ediției de față). Aceste compromisuri nu constituie o surpriză, dar rămân o mereu înnoită dezamăgire. Dincolo de erorile și inconsecvențele ei, ediția realizată de
O ediție discutabilă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6422_a_7747]
-
îl salvăm cu grație în final. Mecanismul ar fi acesta: iată cît de multe imperfecțiuni are și totuși cît de mare e! Surprind analizele amănunțite de roman așezate lîngă pasaje precum: ' Susținînd și în publicistică, dar și prin operă, idealul maiorescian și lovinescian al primatului valorii, Nicolae Breban a fost și mai este, poate, suspectat, precum au fost suspectați și cei doi mari critici, de insuficiență a vibrației naționale. Suspiciune iscată de judecăți simpliste: scriitorul ni se pare a fi o
Critica insuficientă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15603_a_16928]
-
contextul românesc, meditând asupra destinului lui Tudor Vianu, care, ca tipologie culturală, s-a dovedit "dornic să sedimenteze cunoștințe și o implicită moralitate, nu să mântuie" (p. 457); ne putem da seama foarte bine că în disputa istorică dintre modelul maiorescian și cel naeionescian al intelectualului român simpatiile lui Ianoși se îndreaptă cu fermitate către primul. Parafrazând o sintagmă devenită celebră, Ion Ianoși procedează, cu acest volum, la o "dezintoxicare prin cultură" a cititorului, propunându-i însă, nu așa cum s-ar
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
și ne putem da seama dacă ea este primară sau secundară. Exemplele de propagare în timp a unor lecturi cu omisiuni, dovedite prejudecăți curente, sînt nenumărate. Un astfel de exemplu este acela, pe care l-am comentat recent, al interpretării maiorescienelor „forme fără fond” doar pe baza unor fraze din articolul În contra direcției de astăzi în cultura română, trecîndu-se cu vederea (iată de ce numesc fenomenul orbire critică!) alte fraze din același articol, și mai ales un întreg pasaj concluziv din Direcția
Orbirea critică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13102_a_14427]
-
permitea comentatorilor ulteriori să vină cu o teză exact opusă, ea însăși mai spectaculoasă decît simpla recunoaștere a valabilității celeilalte (se înscriau în opoziție atît Lovinescu, zicînd că civilizația românească a evoluat de la formă la fond și considerînd reacționară teza maioresciană, cît și Călinescu, observînd paradoxul că pașoptiștii, pe care-i viza teza, aveau mai curînd fond decît formă). Un exemplu și mai frapant, pentru că este punctual, îl reprezintă versul bacovian din poezia Plumb (care dă și titlul volumului din 1916
Orbirea critică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13102_a_14427]
-
în care dl. Lengyel a văzut miri și mirese "beți de nu mai puteau stă pe picioare", nu ne arata nici un fel de popor, ci voiește pur și simplu defăimarea românilor" (p. 127). Direcția nouă în Ardeal este o scriere maioresciana nu numai prin titlu, ci mai ales prin susținerea principiului fonetic în scrierea limbii române, desolidarizându-se de etimologismul învățatului blăjean Cipariu, pe care-l ascultase în anii de liceu. Septimiu Albini a fost mai ales un dascăl. Alcătuind o
Septimiu Albini by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/17984_a_19309]
-
de a se analiza, de a-și fixa datele vieții afective, intelectuale și publice, de a se judeca în amănunt și recapitulativ, la fiecare sfârșit de an, de a judeca și pe alții în notații sobre și cu acea incisivitate maioresciană, atât de caracteristică, mai târziu în discursuri și critice, totul cu metodă și disciplină riguroasăť". Romanele ciclului Bizu completează confesiunea. Memorii-le arată că Lovinescu își posedă și își înțelege personalitatea până în cele mai mici detalii. "Este oare întâmplător faptul
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10619_a_11944]