522 matches
-
coerentă, desenul din covor. Absolutizarea principiului cauzalității inverse reclamă, în consecință, o lectură complice, care ignoră voit imaginea textului ca întreg. De altfel, când sublinia rolul imitației ca element-cheie al modernizării culturii și civilizației noastre, delimitându-se de de teoria maioresciană a formelor fără fond, Lovinescu descria un proces cu dublă determinare: atât dinspre "formă" spre "fond" (în acord cu perspectiva impusă de "expresia creatoare de realități"), cât și invers, de la "fond" la "formă" (determinare propriu-zis psihologică, pentru că desemnează drept cauză
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
aruncată în trecut, fără nicio legătură cu realitatea" (p. 101); atât cu Mite, cât și cu Veronica poetul ar fi întreținut, crede în continuare Lovinescu, niște legături "platonice" (p. 119; p. 173); Legenda ne-a lăsat o motivare în adevăr maioresciană: poezia, arta nu pot ieși din relații conjugale, ci din raporturi contrariate" (p. 162) etc. 73 Spre deosebire de Lovinescu, pentru care personalitatea eminesciană ilustra doar un "caz" special, explicabil exclusiv cu ajutorul psihologiei erotice, Nicolae Iorga semnala, în schimb, polimorfismul personalității: "sînt
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
XIX, "formele fără fond" și logica generală a imitației programatice. În acest context, E. Lovinescu ar fi avut mai multă noimă. V. N.: Așa este. Lovinescu, către sfârșitul vieții, a ieșit cu cărțile pe față, scriind despre junimism, despre generațiile maioresciene și postmaioresciene acolo e el foarte interesant. Cărțile astea nu sunt citite cu destulă atenție; el sublinia figuri foarte interesante printre filozofii români interbelici: P.P. Negulescu, om extraordinar de serios, după mine mult mai serios și mai substanțial ca profesor
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
un "naționalist fanatic", trebuie să li se răspundă că poetul a fost atât de profund în problemele naționale fiindcă a judecat deopotrivă cu inima și cu mintea, normă pe care el o formulează în varii contexte, după principiul, devenit și maiorescian, al naționalității în marginile adevărului 16. Iată ce spune chiar în amintita conferință din 1876: "Dar tocmai fiindcă influența austriacă se prezintă ca o țesătură foarte complicată de cauze și efecte, încât fiecare individ din țara noastră trăiește sub presiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
mai primejdioasă decât I.A. Cantacuzino, căci se lasă ispitit de meseria lui de avocat, pactizând, din acest punct de vedere, cu profitorii din rândurile "aliatului"-ocupant! Subliniez, de aceea, o diferență esențială dintre geniul politic eminescian și strălucitoarea inteligență maioresciană, care, în raționalismul ei cartezian, a decis în favoarea pragmatismului imediat, chit că filosofia lui de viață coincidea cu cinismul Marelui Inchizitor dostoievskian, cinism pe care tocmai îl dezvăluia geniul lui Dostoievski concepând, în acei ani, romanul Frații Karamazov. Altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
dostoievskian, cinism pe care tocmai îl dezvăluia geniul lui Dostoievski concepând, în acei ani, romanul Frații Karamazov. Altfel spus, calea adevărului, urmată de Eminescu, nu putea duce decât la sărăcie și la stabilimentul doctorului Alexandru Șuțu, pe când calea raționalismului lucrativ maiorescian direct spre glorie, spre poziție socială înaltă și bogăție. De acolo, din Empireu, Maiorescu putea să noteze în Însemnări zilnice, iarăși cu dispreț cinic, despre "boema română", vizându-l și pe Eminescu. În luciditatea lui amară, poetul știa că drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
ziariștilor, rostite în Parlament. Eminescu nu putea fi scutit de "internări" (mai întâi la bolnița Mânăstirii Neamț din cauza că "agăța femei pe stradă, la Iași", apoi la stabilimentul doctorului Șuțu din București), de chete publice făcute cu sila, de ediția maioresciană ce-l cobora "în infern", totul făcând "imposibilă reintrarea lui Eminescu în presă, ca ziarist angajat, polemist, teoretician". N. Georgescu nu insistă asupra motivelor medicale ce au dus la decesul poetului, ci asupra crizei publice din viața acestuia, ce s-
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
masacrantă. De unde și îndrituirea de a da romanul editării textelor poetului "Scrisorilor", de la origini până în zilele noastre, pe filiera Ibrăileanu, I. E Torouțiu, Perpessicius, Al. Oprea, și de a analiza în detaliu, aplicat, aproape maniacal, pe sute de pagini, nucleul maiorescian până la Perpessicius, revizitând cu mijloacele sale performante de filolog, bibliotecar academic, de istoric și critic literar, toate edițiile Eminescu dintre 1883 și 2000. Le supune unei radiografii ce ia în calcul cauzalitatea lor ascunsă, meritele și scăderile, cu voluptatea solitară
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
al lecturii înlănțuite a poemelor, menite să depisteze în curgerea poveștii continue pragurile teoretice, conceptele tip singurătate, melancolie, despărțire, odă, cugetarea sacră ș.a.m.d., mitologeme circulante ale unei arte poetice unice ce informează întreaga operă în versuri. Despre nucleul maiorescian, ediția princeps "Poesii" de Mihai Eminescu (Editura Librăriei Socec I. C. București, 1883/1884), urmată de încă 11 ediții, N. Georgescu scrie cel mai cuprinzător studiu pe care-l cunoaștem, fiind de părere că organizarea, arhitectura interioară în catene și verigi
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
vervă caricaturistă, medalion, portret, schiță sumară (Pompiliu Constantinescu). În Titu Maiorescu și posteritatea lui critică, E. Lovinescu se dovedește a fi un bun istoric, psiholog și monografist. El a trecut de la faza militantă la o fază contemplativă, a cotinuat spiritul maiorescian prin disocierea valorilor etice, etnice și politice de valoarea estetică. În critica sa, el pornea de la gust, nu de la principii. Relativismul i-a permis o acceptare a tuturor școlilor literare. Nu a admis o estetică dogmatică, ci o pluralitate estetică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
acceptare a tuturor școlilor literare. Nu a admis o estetică dogmatică, ci o pluralitate estetică, iar critica sa era concretizată prin istorism, psihologism, monografism. E. Lovinescu unește magistral informația, conștiința profesională și arta. Monografia este dedicată celor trei generații de maiorescieni: 1. Prima generație postmaioresciană: M. Dragomirescu, S. Mehedinți, P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, D. Evalceanu, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, G. Bogdan-Duică, Duiliu Zamfirescu, N. Petrașcu, Anghel Dumitriescu; 2. A doua generație postmaioresciană: I. Petrovici, E. Lovinescu, Paul Zarifopol, D. Caracostea; 3. A
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
abstractizează forma considerând-o un principiu diferențiator al universului artistic de nonartistic. Rimele eminesciene sunt noi, formate din "împreunarea unui cuvânmt prescurtat (...) sau din două cuvinte" ; utilizarea substantivelor în realizarea rimei. Poeți și critici Acest articol marchează sfârșitul criticii generale maioresciene. Criticul a reușit să susțină și să impună o nouă direcție în cultura românească. El consideră că literatura de bună calitate s-a afirmat deja și ea are suficientă forță să elimine din spațiul literar pseudovalorile, în special tendințele moderniste
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
există simulare, răceală, notă forțată. CONCLUZII Maiorescu a fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică obiectivitate. T. Maiorescu aștepta de la literatură simțământul natural, respectul adevărului, înțelegerea ideilor universale, adâncirea elementului național, sinceritatea simțirii, eleganța și precizia limbajului. Din această orientare decurg și criteriile de judecată critică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
împiedică acțiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanț infinit, și omul activ este din capul locului condamnat la fragment" (Aforisme, 1868). Un asemenea elogiu al faptei nu este surprinzător. Ajunge să ne amintim de mulțimea proiectelor maioresciene, numai parțial realizate, de faptul că a dorit să fie activ până la epuizarea energiei spiritului său. Tot ce e pe jumătate îi părea nedemn, implicarea deplină o chestiune de onoare. Arta vieții o rezuma la un singur cuvânt: abnegație. Inimii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cu seriozitate, servită de cât mai mulți, în cadrul unui program de durată. Civilizația nu se înghite cu lingura într-o clipă, ci se construiește îndelung, cu trudă, cu stăruință, cu răbdare, punând la lucru energiile disponibile. Știm astăzi că proiectul maiorescian de construcție socială comportă "lecturi" diferite, că el trebuie citit la mai multe nivele pentru a fi înțeles în toată amploarea și complexitatea lui. Îl putem urmări sub unghiuri diverse, într-o sferă de inițiative sau alta. El se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
activitatea practică, entuziasmul bine strunit cu spiritul critic, realizarea personală în spațiul ideilor cu o pedagogie civică mereu valabilă. Dacă spiritul nu e altceva decât "puterea de a împrumuta unei circumstanțe actuale resursele trecutului și energiile devenirii" (P. Valéry), spiritul maiorescian se definește ca o propensiune constructivă, susținută și disciplinată prin rigorile filosofiei. Un asemenea spirit nu-și pierde nicicând actualitatea. E spiritul unui gospodar ce asumă rosturile unei culturi și mai mult decât atât. "Ai un singur bloc de marmură
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ideatice fertile. De pildă, Camil Petrescu nu a fost capabil să sesizeze capacitatea extraordinară a lui Lovinescu de a recupera decalajul față de Europa (ceea ce este propriu doar unui critic de vocație), după cum Eminescu, dimpotrivă, a manifestat recunoaștere față de spiritul tutelar maiorescian, tocmai în baza privilegiilor mereu însoțite de primejdii existente în dialogul dintre cel care inițiază, analizează axiologic și partenerul mai tânăr, talentat, genial chiar, aflat însă la început de drum. Alchimia relației conturează subtilitate și adâncime, deopotrivă intelectuale și sentimentale
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
decât o paradoxală subiectivitate acceptată de toată lumea? Chestiune de inteligență și talent persuasiv în afirmarea unui punct de vedere. Cel mai asiduu teoretician al criticii literare făcute cu artă și program, în aria culturii noastre, a fost Călinescu. Împotriva rigidității maioresciene, el admite că actul critic devine complex, când însuși criticul e un artist. Este necesară emoția în receptarea și judecarea operei literare, care nu e totuna cu emoția creatoare de ficțiune a autorului de literatură. Încât, critica literaturii este și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
că avem o literatură postmodernistă și cu atât mai puțin o "generație" de autori postmoderni (să nu se supere tinerii scriitori din anii '80)"83. De altfel, există în spațiul românesc în ceea ce privește discutarea postmodernismului, o adevărată reeditare a celebrei teorii maioresciene a "formelor fără fond", a lipsei de sincronizare dintre fenomenele mondiale, dar în special cele europene, și ceea se întâmplă în societatea și cultura autohtone. Astfel, orice discuție despre un posibil postmodernism (/postmodernitate) cultural românesc revine la stabirea unor frontiere
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
manifestul propriu-zis de la Salonul Independenților din 1896. Argumentele lui I. Bacalbașa constau în afirmarea necesității dezvoltării artelor frumoase, a unui gust educat, a promovării tinerilor artiști și a noilor direcții din arta europeană. Din acest punct de vedere, reiterând demersul maiorescian din "O cercetare critică asupra poeziei române", Bacalbașa propune temporar suspendarea unor impenitente judecăți critice, ca de altfel și suspendarea reticenței față de elementele novatoare în arta plastică, tocmai pentru a încuraja afirmarea plenară a artiștilor români. Un proces de durată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
G. Ivănescu a vorbit despre "Preocupări filologice în epoca Junimii", iar Alexandru Dima despre "Personalitatea lui Titu Maiorescu". Această a II-a serie a Prelecțiunilor (1974-1989) s-a constituit, în vremuri dificile, într-un "vis al inteligenței libere" (după expresie maioresciană). Între cei care au dat forță, temeinicie și continuitate conferințelor de tip junimist, am menționa doar câteva nume: Constantin Noica, Edgar Papu, Alexandru Paleologu, Liviu Rusu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Ioan Alexandru, Mihai Ursachi, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mihai Șora, Gabriel
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
încorporarea sa unui topos destinat prin excelență educației. O instituționalizare care, treptat, avea să diminueze din impactul la publicul larg al intelectualității ieșene. Înțelesul acesta asupra prelecțiunilor ca demers paideic, este posibil fie numai și prin prisma bine știutei generozități maioresciene, asupra căreia, punctual, zăbovește profesorul Liviu Rusu, într-un foarte util studiu introductiv la Criticele lui Maiorescu. Astfel, încă din perioada în care studia la "Theresianum", viitorul critic avea să-și manifeste din plin latura aceasta altruistă: "ajuta pe colegii
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
tuturor junimiștilor: "Respectul pentru adevăr definește activitatea Junimii în toate direcțiile. În numele adevărului se condamnă falsa erudiție, megalomania, exagerările lingvistice, formele fără fond etc. Deviza ei era: adevărul înainte de toate, declară memorialistul, iar Eminescu recunoaște drept principiu fundamental al operei maioresciene naționalitatea în marginile adevărului, sub-scriind el însuși la acest principiu, fiindcă ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național"13. După ce constata că poporul român are "ceea ce trebuie unui popor pentru a se dezvolta: impulsul spre viață
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
de natură "terapeutică", un fel de extirpare a neliniștii cotidiene și a grijilor de tot felul prin practicarea unui extraordinar cult al prieteniei, se trece la un registru cu nuanțe paideice, așa cum l-am descris mai sus, cu particularizarea preocupărilor maioresciene pentru educare. Comunicarea cu Celălalt, deși aparent unilaterală, mai însemna ceva: privirea față-către-față, în profundul sens existențial pe care îl dă Levinas acestei expresii, între tot ceea ce avea mai de preț Iașul acelor ani, un pretext pentru intelectualii vremii (mai
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
dat și o definiție critică a poporului român, a moldovenilor în primul rând. Asistăm apoi la discursul lui Kogălniceanu și la alte demersuri, până când s-a simțit nevoia unei limpeziri mai ferme cu privire la realitatea românească. Atunci s-a impus discursul maiorescian. "Asemenea momente aurorale sunt rarisime. Ele au un prestigiu mitic. Tudor Vianu avea dreptate când invoca acel spirit de temeinicie al Junimii, în care critica și construcția mergeau împreună și găseau un climat social disponibil" Să înțelegem că Societatea Juni
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]