398 matches
-
sensului”, la zidul dărâmat al unui Ierusalim utopic. N-ar fi de mirare, poate, idolatria care a crescut, treptat, În jurul Crailor... Micul grup de fanatici admiratori de la Început, practicând, Într-un fel de „club” neconstituit, smerenia imnică sau docta exegeză manieristă sau mimetismul vanitos și ezoteric și-a sporit, treptat, cotizanții. Bijuteria literară care este Craii de Curtea Veche Își mărește, În succesive ediții, dintre care unele de mare tiraj, publicul. Deși a beneficiat de elogii competente și suscită azi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
care ratează golul și apoi se uită mirat, la bocanc. Cabotinul nici scuza bocancului n-o are!” ( În revista Teatrul, nr.8/75). S-ar mai pune o problemă, pornind de-aici : este ca botinul una și aceeași persoană cu manieristul? PÎnă la un punct, poate! Dar acesta din urmă ar putea avea atuul elaborării: spre exemplu, marele Emil Botta era un manie rist, dar unul de geniu. Fiindcă avea rasă. Cabotinul nu are rasă : dar cochetează cu farme cul...Ergo
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
în ochi, în care eu am zărit o clipă apocalipsa înmormântării iubirii într-o relație comodă și reciproc avantajoasă : „Ce tip extraordinar pentru tine !“. Recunosc că mi-a fost teamă o clipă că Jean-Claude ar fi putut fi plicticos și manierist, dar aveam să-mi dau seama curând că era complet sărit de pe fix. Iar asta avea să mă cucerească definitiv. Eu și Jean-Claude eram făcuți unul pentru altul. El era romantic și încrezător, eu eram seacă și mă îndoiam de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
pietre căzute din cer și integrate apoi în Kaaba derizorie a istoriei literare. Civilizația străină din care au rămas aceste vestigii a purtat numele de suprarealism. Pentru că suprarealismul aducea oarecum, pe de-o parte, cu ars magna sive combinatoria a manieriștilor, pe de alta cu onirismul romantic profund, s-a putut crede că el se integrează, cumva, cuminte și regulat, în dialectica școlilor și curentelor artistice ale civilizației europene moderne. îi vom găsi pe suprarealiști înghesuiți, de obicei, între dadaiști, futuriști
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
reputația ta, trecutul ("n-a făcut nimic ca lumea") și viitorul ("e terminat, nu va mai face nimic") sânt deformate aici, complet deliberat, până la ne-mairecunoaștere. Citești despre tine însuți și afli că n-ai nici o valoare, că ești artificios și manierist, plagiator, gușat și, in extremis, că ai omorît-o pe maică-ta. Simți că nimic din ceea ce scrie acolo nu este informație, că totul e un fel de montare a unui grup împotriva ta. Textul injurios nu e scris nici doar
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
atât mai uluitoare cu cât Nabokov a scris "Lolita" tocmai ca să învețe mai bine - până-n cele mai sucite colțișoare ale ei - limba engleză. Tulburătorul roman e fără-ndoială, cum scria autorul, "un omagiu adus limbii engleze", dar și un triumf, manierist până la leșin și puternic în același timp, al idiomului învățat de scriitorul rus în copilărie, uitat apoi și reînvățat în America. "Lolita, flacără a rinichilor mei!", exclamă pătimaș, undeva, Humbert. Despre un adolescent spune că era "numai mușchi și acnee
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
scenei sub picioare, de mască", scrie Nicolae Manolescu; "Pe scenă, e o apariție inconfundabilă. Fără să denatureze personajele, el le împrumută întotdeauna o intensitate a trăirii la limita calcinării. Hieratic în gest și vorbă, fără teama de a trece drept manierist, creează în juru-i un spațiu singular de aristocrație intelectuală, de poezie dureroasă", adaugă Victor Durnea. Ilustru exponent al boemei artistice interbelice, îmbarcat, alături de prietenii tinereții (Arșavir Acterian, Pericle Martinescu, Horia Stamatu) pe "Corabia cu ratați", amestecat în tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Univers"-uri, cărți lucioase, alb-negre, din "Biblioteca de artă" (ochesc îndată înțelepciunea formelor de Sendrail, Arta fantastică de Brion și tot soiul de alte pălăvrăgeli despre gotic, manierism, baroc, rococo și artă modernă - care ar fi toată de sorginte gotică, manieristă, barocă sau rococo). Grele, de consistența și aproape de dimensiunile unor planșete de desen, albumele de artă curbează un raft întreg, unde zac oblic, lăcuite din belșug, mirosind a chimicale. Doar unul este întors puțin încoace. Poți vedea pe coperta lui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
men tis în cultura europeană modernă. Ca să clarifice mai bine acest lucru, Eco distinge, asemeni altor exegeți, trei tipuri de labirint. Este vorba mai întâi de labirintul clasic, unicursal, precum cel grec din vechiul Knossos. În al doilea rând, labirintul manierist, făcut anume să producă rătăcirea (în germană, Irrweg, din irren, „a rătăci“, și Weg, „cale“). În cele din urmă, labirintul în formă de rețea, cel mai complicat. Cu privire la cel clasic, observă că deține deja o direcție și o soluție („de cum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
alternative, toate parcursurile duc la un punct mort, cu excepția unuia singur, ce duce la ieșire“. Desfășurat imagi nar, ia forma unui arbore. Numește de fapt via falsa, calea menită să rătăcească la un moment dat orice călător curios. Pentru mentalul manierist, ea indică un fel de labirint de dra gul la birintului, ca întrun joc ce nu vrea să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel deal treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o rețea, orice punct
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
orice artist în perioada lui de formare. Vom distinge astfel patru moduri de expresie artistică, care sunt, fiecare, de descifrat ca „text“ ce stă în spatele operei artistului respectiv, în funcție de vârsta și de experiența pe care o are: textul expresionist, cel manierist, cel academic și cel realist. Fiecare din aceste patru orientări conține un grad important de influență străină, culturală, a unui model compus artificial de artist, cu valoare de „text“, adică de sursă din care se dau continuu citate și care
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
zestrea exploziei interioare hotărăște nervul operei sub forma unei exacerbări a conținutului, ca un conținut care răzbește peste forme, le invadează și le modelează după puterea de constrângere de care acest conținut poate da dovadă. În cea de a doua, manieristă, forma reapare în exces și respinge puterea conținutului de a se impune; iar excesul formei, care reprezintă un regres proporțional al conținutului, conduce la rafinamente sugestive, care cred în aparența artei ca artă, dar care nu pot trece dincolo de supremația
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
a urmări manieră vreunui maestru. Poezia ,,Melancolie” este o dovadă că Malin Tăcu se pregătea să refuze modelele, impunându-și propriul model. Nu știu dacă ar fi căzut prea de timpuriu În manierism, Însă dacă ar fi fost un poet manierist, ar fi fost unul de calitate. Încărcătură emoțională a fiecărui poem nu e una căutată sau elaborată, ea vine dintr-o stare poetica perpetua, stare care i-a dat posibilitatea unei ușoare exprimări. Alexsandru Malin Tăcu intra astfel În categoria
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
sa forță de a trage înainte căruța istoriei. Episodul 72 RUGĂCIUNI Și iată-i acum pe cuvioșii călugări Metodiu și Iovănuț ajunși în culmea Copoului. Au amândoi veșmintele pline de praful unei Europe pătimașe, sfâșiate de lupte intestine, trăind timpuri manieriste, decadente, în care-i era frică omului să iasă din casă după ora 9 seara. în umerii și-n mânecile sutanelor au praf alburiu de Italia, cu miros de citrice și măslini, în faldurile de pe lângă trup praf gălbui de Balcani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de destine literare de primă mână ce puteau fi urmărite in the making. Dintr-odată, „greii“ prozei românești au dispărut, „clasicii în viață“ au părut să intre în degringoladă, „reușitele“ lor literare fiind cel mult palide amintiri, silnic aggiornate tematic, manieriste ca stil, a ceea ce scriseseră odată. De la Ianus al lui Eugen Barbu și până la Supunerea lui Eugen Uricaru, numai dezamăgiri. Spectacolul, oricât ar plăcea carnasierilor noștri, e trist. Unde s-or fi dus toți acei scriitori dinainte grație cărora aveam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
rezumatul meu de patru sau cinci rînduri nu vă incită, nu aveți decît să nu începeți lectura, pentru a nu pierde timpul”. La Cervantes aceste titluri de capitole au însă un farmec nebun, chiar dacă ele cochetează cu un anume stil manierist asumat (dar și cu complicitatea potențială o cititorului). Pentru a rezuma : imposibil să nu cedezi în fața lor. Cum spuneam însă mai sus, lista scriitorilor care au simțit nevoia să-și atragă cititorii din aproape în aproape cu astfel de titluri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de sub paturi, de prin balcoane, debarale, băi etc. Am sentimentul că o bună parte din cărțile mele și ale colegilor noștri de generație, care au apărut în tot acest timp, inclusiv după 1989, sunt o specie de literatură artificială, monocordă, manieristă, extrem de săracă și cu totul nenaturală, un fel de evaziune a minimalismului textual, sau experimentalist, paralel cu tragediile care s-au întâmplat și se întâmplă în viețile oamenilor, curgătoare pe albia reală a istoriei din preajmă, ca un râu subteran
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
volum de poezie nou, Ștrumfii afară din fabrica. M-au amuzat îndoielile unora, mie omul abia acum a început să-mi placă cu adevarat. În rest, m-am tot plictisit uitându-mă la alții cum își obțin catarsisuri obosite cu manieriști „simpatici“ precum Foarță sau Brumaru. Despre proza nouă publicată aș mai aminti texte care „au mers“, care mi-au indicat posibile urme de viață pe planetă ficționala românească. Dan Lungu și babă lui comunistă i-au indignat prin clișee pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
de război cu săbiile deasupra capului, iar soțiile lor jeluind neconsolate. Un alt tablou, În același stil, Înfățișa un bărbat mort Într-o cadă de baie. Margaret nu se omora după asemenea tablouri, dar n-a zis nimic. Le găsea manieriste, pompoase și teribil de artificiale. Lui Karl nu i-ar fi plăcut, Își zisese În sinea ei. Cum stătea cu Georges În fața unei pânze enorme În care erau mulți luptători din Antichitate, spartani, și-a zis ea, deși nu era
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
am numit (pe urma faimoasei definiri date de Jung eului ca arhitectură imemorială și pluristratificată) omul cu etaje. Numai că Andrei Oișteanu, preocupat de etnologie, simbologie și antropologie, este un artist; colajele sale suprarealiste dezvăluie o adevărată și o barocă, manieristă patimă a deghizării de sensuri, a structurilor imbricate, o manie a cifrului; șiruri de chei vechi, sticluțe de poțiuni farmaceutice arhaice, sugestii de mail art, fizionomii de tip "les annees folles", clepsidre minuscule, brevete de meserii de odinioară ș.a.m.
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
speculum mentis în cultura europeană modernă. Ca să clarifice mai bine acest lucru, Eco distinge, asemeni altor exegeți, trei tipuri de labirint. Este vorba mai întâi de labirintul clasic, unicursal, precum cel grec din vechiul Knossos. În al doilea rând, labirintul manierist, făcut anume să producă rătăcirea. În cele din urmă, labirintul în formă de rețea, cel mai complicat. Cu privire la cel clasic, observă că deține deja o direcție și o soluție () . Desfășurat imaginar, ia forma unui fir. Al doilea tip de labirint
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și o soluție () . Desfășurat imaginar, ia forma unui fir. Al doilea tip de labirint este ceva mai complicat: Desfășurat imaginar, ia forma unui arbore. Numește de fapt calea menită să rătăcească la un moment dat orice călător curios. Pentru mentalul manierist, ea indică un fel de labirint de dragul labirintului, ca într-un joc ce nu vrea să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel de-al treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o rețea, orice punct poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lui Rafael: Atenție. Ne aflăm pe o culme omenească. La aceste Înălțimi nu mai e Îngăduit să judeci ! Or, dacă Încetezi să judeci, singura soluție e surîsul. Tată termenii Între care va trebui să aleg. Surîsul și Întrebarea. Rafael și manieriștii. Pietà de la San Pietro și Pietà Rondanini. În Tahiti, Gaugain ar fi putut să așeze la intrarea colibei sale un sfinx surîzÎnd. Nu există o statuie mai nimerită pentru țărmul unui paradis himeric ; și nici Îndemn mai potrivit decît povața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și neagă fără să știe totdeauna precis spre ce aspiră, știind Însă bine ce refuză; iar ceea ce refuză este resemnarea... CÎnd Renașterea a simțit că se Înăbușe În aerul ei sterilizat, aerul proaspăt a pătruns prin privirile anxioase din tablourile manieriștilor, un Pontormo sau un Rosso Fiorentino; Marsyas a reînviat pentru a privi lumea cu ochii lui Parmigianino din celebrul autoportret Într-o oglindă convexă. În acești ochi Înfrigurați se Întrezăresc Întrebări pe care clasicismul nu le-a bănuit. Ei sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
țărmul unei lumi În care mîna sculptorilor n-a ezitat să cioplească astfel. Opțiunea mea rămîne o chestiune de gust și de inadecvare, În ciuda afecțiunii pentru Elada. Si, pe urmă, Îmi place prea mult ideea că ochii personajelor desenate de manieriștii florentini ascund ochii sfinxului. Ei se deschid parcă din nou... Poate că povestea barocului pornește mult mai departe decît de la Marsyas, de pe buzele unei guri mutilate care surîde nisipurilor altfel de cum statuile grecești, dar nu neapărat altfel decît ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]