1,836 matches
-
director al Băncii pe acții din oraș. Vă caută o domnișoară, domnule profesor. Vocea caldă, desuet protocolară a bătrânei doamne, francă În orice Împrejurare dar niciodată ofensatoare, Îl făcu să sară repede din pat și să deschidă larg și ferestrele mansardei. Unui străin, urcatul scării Înguste de lemn Îi lua două minute, poate chiar ceva mai mult, dacă și-ar fi permis să observe fie și fugar portretele atârnate pe perete, figuri mai mult sau mai puțin ilustre ale familiei Ster
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de franceză” de joi după amiază, trecută În contul chiriei. Am obosit, domnule profesor. Vârsta! Dacă nu aveți nimic Împotrivă, vom continua la mine. Deși aici... e altfel... Când Încă mai venea sus, așezată În balansoar, lângă geamul mare al mansardei, distinsa septuagenară Își depăna amintirile Într-o franceză curioasă, când fluentă și plină de savoare, ca vorbitorii nativi, când stângace, școlărească, precum Începătorii sau autodidacții. Era un truc la mijloc. Dacă lucrul acesta ținea de domeniul evidenței, sensul său rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
astfel drum liber mâinii aceleia grijulii spre ceafă. Așa o zări pe Marta. Stătea pe un taburet, cu spatele drept și răsfoia absentă o revista de modă. Prin geamul deschis se vedea cerul plin de stele. Acest amănunt făcea din mansarda hotelului „Astoria” locul preferat al cuplurilor clandestine și al celor În călătorie de nuntă. Primii plăteau și o taxă de confidențialitate pentru care nu primeau nici o chitanță. Coriolan oftă. Suferise, dar acum Îi era bine, În special după ce vomase Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-mi amintesc și te voi sluji cu credință până la moarte. Cum să mă Întorc acasă cu buzunarele goale? Cu sufletul sărac? Fie-ți milă de robul tău, Sebastian Gavril Gheretă! Ridicând ochii spre cer zări lumina ca de far a mansardei. Domnul Șendrean era o persoană cu care se putea sta de vorbă la orice oră. Mai ales În chestiuni delicate. Intră În curte și apăsă pe butonul soneriei, prelung, fără remușcări. Așteptând să i se deschidă, avu timp să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rețin... Să mergem sus. Vă deranjez... Nu mă deranjați. Cât e ceasul, de fapt? Spre doișpe, domnu’ Șendrean... Și ce vânt te aduce la mine În toiul nopții? Gheretă se așeză pe scara spiralată și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul cu mâneca mantalei. Cozorocul Îl vei lustrui după ce vei răspunde la Întrebare, zise Petru pe un ton imperativ. Sunt nefericit, domnule Șendrean... Clipea des, un tic nervos, accentuat În stări emoționale. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu plece cu mâna goală, presupun... O agrafă de păr, un sutien... Ziceai că vinzi tablouri... Pe nesimțite, se apropiară de garsoniera Iolandei. Blocul semăna cu o cazarmă trecută În rezervă și ea Îl ocolea ori de câte ori i se ivea prilejul. Mansarda lui Petru fusese până ieri refugiul ei preferat. Acum Însă, lectura clandestină a Caietului cu vise, În albul de var al garsonierei sale, mobilată simplu, după un proiect propriu, având un căutat aer monahal, un loc de reculegere după excese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vis pe care el Îl reducea la două cuvinte „baise-moi”, spuse În diverse moduri, de la țipăt la bocet, de la rugăciune la somație, dar niciodată În germană, niciodată În română, În timp ce picioarele ei lungi și puternice Împingeau În peretele Înclinat al mansardei, gata să mute acoperișul de țiglă roșie cu porumbei cu tot, În vreme ce Radu Lupu termina partea a doua Imperialului, Adagio un poco mosso, urmând să atace partea treia, Rondo. Allegro. Asta până nu demult... Bucuria lui fu scrută pentru că Iolanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și războaiele, sunt date oamenilor ca să le ducă până la sfârșit... Cu câtă ușurință rostise bătrânul aceste cuvinte. Cu ușurința cu care el Însuși primise vestea că fata aceea a plecat. La câteva luni după ce petrecuseră noaptea de Înviere baricadați În mansarda căminului de fete. Cu mâncare puțină și o sticlă de vin. Prin geamul deschis ieșea mirosul tot mai Înțepător de grâu Încins pe care Îl exhalau trupurile lor tinere și vlăguite. A părăsit clădirea cu mâinile În buzunare, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tare cum numai tu poți desena! Divin! Hai În codru cu verdeață, să ne-o tragem pân' la greață, Îi șopti ea la ureche vizionarului. Îl prinse de mână și Îl duse pe scara Îngustă și Întunecoasă care ducea la mansardă. Pe chiloții de un alb orbitor al fetei, se putea citi scrisă cu litere roșii fosforescente inscripția TOP SECRET. E timpul să-ți vezi și tu dosarul, iubitule, sper că ai o lanternă potrivită pentru bezna În care vei pătrunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
frigider. Era un mod Încurajator totuși de a accepta schimbarea, indiferent de sens. Dar nici aceasta nu mai conta acum când simțea lipindu-se de el abdomenul plat și fierbinte al Iolandei. 18. Retras În penumbra scării ce ducea la mansardă, Flavius-Tiberius nu se putea lăuda cu o poziție prea comodă. După discursul Eleonorei, se trezi cu un picior bine proptit În noul an, și cu celălalt Înnămolit În 1986. Dacă nu ar fi fost destul de Înalt, ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu firea. Îl examină cu atenția unui numismat, apoi Îi restitui obiectul spunându-i: Păstrează-l, o să avem nevoie de el! Își luă o sticlă cu vin, ceva de mâncare și se așeză din nou pe scara ce ducea la mansardă, de data asta Într-o poziție mult mai confortabilă. Ea a rămas pe loc descumpănită. Nu băuse nimic până atunci. Îi era sete. Nu mâncase nimic. Îi era foame. În loc să se apropie de masă și să urmeze exemplul lunganului, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Brândușă pun la punct cu siguranță condițiile tranzacției, chelnerii dorm cuminți În picioare, ceilalți au plecat, iar eu m-am săturat să mai stau lipită de peretele ăsta, gata să trec prin el sub apăsarea ta. Scara care duce la mansardă e liberă, iar lumina stinsă. Cu atât mai bine. Eu văd În Întuneric. Ca pisicile. Urcară scara fără ca ea să-și scoată mâna din buzunarul său. Un gest cu care Îl obișnuise Violeta. Ori de câte ori erau singuri În lifturi. Sau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
simțit coapsele calde ale Eleonorei eliberate brusc din chingile Mustangului ei de velur negru, pâlpâind În Întuneric ca o amforă de fildeș. Se mai auzi șuieratul stins al unui fermoar, un țipăt scurt apoi, urmat de un balans insesizabil al mansardei. Ca Într-un cutremur de mică intensitate pe scara Richter cu epicentrul În Vrancea, provocat cum bine se știe de ciocnirea a două plăci tectonice, și Înregistrat doar de o aparatură sofisticată la Centrul de seismologie a pământului de la București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe acoperișul casei sale, lângă câteva țigle sparte de grindină, pe care avea de gând să le Înlocuiască În aceeași zi. Câteva case mai Încolo, prin vocea tremurată a preotului, un mort Își lua iertăciunile de la toți cei dragi. De la mansardă coborau, destinși și Împăcați cu sine, Eleonora și negustorul de antene. 41. Ce e clar În lumea asta? Nimic, Își răspundea tot el. Blocul avea de bună seamă un număr al lui dar, din pricina frigului, se făcuse atât de mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în unghere ascunse sub scândurile dușumelei. Sunt doar obosit. Mă paște o gripă. Acestea erau singurele explicații destul de simple ca să supraviețuiască unui circuit complet în jurul minții mele și, deși o parte din mine, - un calorifer izolat din micuța baie de la mansarda creierului meu - era îngrijorată de momentul ales pentru această ispravă și de riscul pe care-l reprezenta încrederea în soluțiile gata făcute (și eram conștient - vag, de la distanță - de acest sentiment de îngrijorare), pur și simplu nu exista presiunea suficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o mătușă și la un unchi în oraș. Nu mă aflam tocmai în acel punct al carierei în care să pot cere același salariu ca și savanții mai cu experiență, dar mătușa și unchiul meu aveau o cameră goală la mansardă și mi-au pus-o la dispoziție ca birou de studiu. Acolo mi-am desfășurat munca. Nimeni cuprinse cu privirea podeaua în carouri, după care coborî ochii la mâinile sale. — Când am auzit prima dată zgomotele venind de acolo, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
există o ancoră de ordin fizic. La acel nivel, un subiect ca al meu este în esență gând și matematică abstractizată. Zi de zi, când mă așezam la masă pentru a lucra cu cifre și sisteme, înotam de fapt prin mansarda aceea mică din ce în ce mai departe într-o mare de idei, lăsând în urmă cărămizile și piatra casei. Nu sunt mulți oameni pe lume care să ajungă atât de departe ca mine, care să se poată ține la suprafața unor profunzimi atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rînd, cu tot părul în ochi, ca o țigancă. Fusta, numai eu știu cît de roșie era, se lasă umflată de vînt. În spate, zăplazul căzut al bunicii Leonora. Aveți și altele? Mă omor după fotografii alb-negru. Mai am, prin mansardă, o cutie burdușită cu instantanee îngălbenite (albastrul de Voroneț, somptuosul albastru de Voroneț rezistă de 450 de ani; clișeele din anii 70 nu), dar n-am chef să le dezgrop. De cînd trupul meu se cam cheamă plecare, mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
bine. Vergangenheitsbewältigung " Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte Te-or întrece nătărăii de ai fi cu stea în frunte". M. Eminescu, Glossă 24-25 august, 2001 Am șters din agendă numele unui prieten murit. Casc ochii pe geamul mansardei, dînd, de capul lui, spre cimitirul Eternitatea. Iarăși mi s-a scufundat flota. "În-țe-lep-ciu-ne", Iordana. Golul în fața căruia te trezești cîteva dimineți în șir, în fiecare lună, o să treacă. Știi c-o să treacă. Și nu-ți priește să urci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dînd, de capul lui, spre cimitirul Eternitatea. Iarăși mi s-a scufundat flota. "În-țe-lep-ciu-ne", Iordana. Golul în fața căruia te trezești cîteva dimineți în șir, în fiecare lună, o să treacă. Știi c-o să treacă. Și nu-ți priește să urci în mansardă tocmai în faza depresiv-melancolică. N-ai încotro? O să vină Șichy și i-ai promis să-i arăți fotografii din...? Cristoase! Cred că-i pisoiul vecinilor. Se rostogolește de durere în mijlocul drumului, l-o fi lovit vreo mașină. Bezmeticii ăștia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
spunea că o carte bună se scrie cu un pix ieftin? Altfel, după cum se poartă moartea asta (prea des șterg din agendă numele prietenilor muriți), n-o să mai apuc să-l termin. În loc să fac ce trebuie, urc scara incomodă a mansardei, repetînd treaptă de treaptă versul lui Blaga: "(...) păduri ce ar putea să fie, și niciodată nu vor fi; (...) păduri ce ar putea să fie, și niciodată nu vor fi; (...) păduri ce ar putea să fie, și niciodată nu vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cald. Nu-mi ținea, oricîte brațe de lemne aș fi înghesuit acolo. Nici o căldură de godin nu umplea frigul lăsat în mine de plecarea lui Iordan. Restul fiind cenușă și lacrimi. Restul resturi. O să evacuez toate mainimicurile care-mi sufocă mansarda. Construită în cinci pereți, ca mansarda lui Mircea Eliade. Poate c-o să mă mut cu totul aici și-o să închiriez parterul. "Banii sînt scurți", cum spunea bunelul. Din ce în ce mai scurți. Deschid caseta cu vechile fotografii alb/negru, zimțate pe margini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de lemne aș fi înghesuit acolo. Nici o căldură de godin nu umplea frigul lăsat în mine de plecarea lui Iordan. Restul fiind cenușă și lacrimi. Restul resturi. O să evacuez toate mainimicurile care-mi sufocă mansarda. Construită în cinci pereți, ca mansarda lui Mircea Eliade. Poate c-o să mă mut cu totul aici și-o să închiriez parterul. "Banii sînt scurți", cum spunea bunelul. Din ce în ce mai scurți. Deschid caseta cu vechile fotografii alb/negru, zimțate pe margini și mă bucur că n-am ochelarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Am mers prea departe. Nu-i pot face asta lui Victor. În iubire, fată mică, nu-i totul frumos. Fii pregătită pentru mizerii. Mizeriile iubirii." Deschid geamul și uimitorul miros de cimbru miroase, cumva, a gaz de lampă urcă pînă-n mansardă. O lună subțire-n obraz (fără obraz) mă obligă să mă aplec peste pervaz, s-o văd. NE NAGHIBAITISI V NARUJU, cum scria în patru limbi și-n rusește sub ferestrele trenurilor. De pe undeva din vecini, cîntecul lui Demis Roussos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
din ce în ce mai rarele saloane de melomani. Dar ce triumf, în 3 noiembrie '39, cînd Andrei Oțetea, director al Teatrului, a dat sala Naționalului pentru concertul inaugural. Dirijor: Mișu Jora. Afișul a stat atîta timp înrămat cu grijă (o mai fi prin mansardă?), că am învățat alfabetul după el. Îmi aduc aminte ce s-a cîntat? Da. Uvertura Coriolan de Beethoven, Clavecinul bine temperat (preludiu și fuga în mi minor prelucrare de Mihail Jora), Lalo, Concertul pentru violoncel, Simfonia în sol minor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]