2,098 matches
-
Acasa > Poeme > Emotie > IARNA- PRIMA PARTE Autor: Margareta Merlușcă Publicat în: Ediția nr. 2168 din 07 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Zeiță fermecată, ce cobori din cer, Înaltă, rece și plină de mister, Acoperi totul, cu mantia ta, albă, pură O vrăjitoare, ce somnul dulce-l fură. Dar câteodată, nu ești prea delicată Și ușa, n-o ții întotdeauna ferecată, Iar crivățul și gerul, evadează din infern Și fără milă, ei fac prăpăd, nimic nu e etern
IARNA- PRIMA PARTE de MARGARETA MERLUȘCĂ în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382838_a_384167]
-
să-mi pese și-am să deschid albumul Cu vise înghețate, ce-n nopți prea reci le-adun Și dintr-un vârf de munte, spre tine-am să-mi dau drumul, Pe-o sanie lăptoasă, ca un copil nebun. Cu mantia ei rece, bătrâna jună-primă, Ar vrea să ne-nvelească, îmbrățișați și goi Ce face iarna asta, e pur și simplu crimă Să n-o lăsăm, iubito, să-nghețe ființa-n noi! Caloriferul arde, Gerar este afară Mai adu un pled
IARNĂ ÎN LUNA MAI de DANIEL DOBRICĂ în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382882_a_384211]
-
fir de raze, iar în pletele-i negre ninsoare de flori. La cingătoarea bătută în nestemate purta o sabie din care țâșneau fulgere albăstrii. În mână avea o chitară strălucitoare cu corzi din raze de soare, iar pe umeri o mantie străvezie din cer albastru cu puzderie de stele pe umeri și poale. Zâmbea tot timpul și arunca împrejur petale de flori pe care le săruta. Sosise ceasul vrăjit... Deodată, aleile, strada și piața din fața magazinului s-au umplut de bănci
CAP.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382849_a_384178]
-
nr. 2335 din 23 mai 2017 Toate Articolele Autorului Slava cerului și Domnul Nu au margini nici hotare Doamne, Dumnezeul nostru Ești ne-nchipuit de mare. Tu Te-mbraci în strălucire Cu atâta măreție Și lumina Te-nvelește Cu o mantie argintie. Tu-ntinzi cerul ca pe-un cort Și pe ape-Ți stă ființa Căci în toate și din toate Îți tocmești Tu locuința. Din nori albi Tu îți faci carul Ș-umbli pe aripi de vânt Și din flăcări
PSALMUL 104 de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2335 din 23 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/382906_a_384235]
-
dimineața mea s-a rătăcit în vis și de-atunci, ca un abis mi-e viața fără Tine, cum noaptea fără Lună mi-e pustiu și sorii toți îmi par cu gheare și cu dinți - flămânzii - ce-mi sfâșie, mărunt, mantia de liniște a singurătății, risipind-o prin cuvinte și iluzii pierdute într-o lume în care gerul nepăsării este singurul anotimp. Referință Bibliografică: DINCOLO DE LUMINĂ EȘTI TU... / Cora Dimitriu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1793, Anul V, 28 noiembrie
DINCOLO DE LUMINĂ EȘTI TU... de CORA DIMITRIU în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383005_a_384334]
-
era învățătura? Pe urmă, observam că atunci când suna un clopoțel, respectivii copii alergau bezmetici spre ușa școlii, ca niște oi fugărite de un câine ciobănesc. Iar lacoma gură a școlii îi înghițea pe nerăsuflate, după care se înfășura cu o mantie de liniște. Dar înăuntru?... Ce făcea acolo hămesita școală cu oițele-copii înghițiți? Mama spunea că învățau carte. Hm! Misterul acesta m-a chinuit multă vreme. De aceea eram emoționat că mi se ivise prilejul să-l dezleg. Pe holul școlii
PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1714 din 10 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383049_a_384378]
-
publicat în Ediția nr. 2335 din 23 mai 2017. Slava cerului și Domnul Nu au margini nici hotare Doamne, Dumnezeul nostru Ești ne-nchipuit de mare. Tu Te-mbraci în strălucire Cu atâta măreție Și lumina Te-nvelește Cu o mantie argintie. Tu-ntinzi cerul ca pe-un cort Și pe ape-Ți stă ființa Căci în toate și din toate Îți tocmești Tu locuința. Din nori albi Tu îți faci carul Ș-umbli pe aripi de vânt Și din flăcări
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
în cap de unghi Piatra sa de temelie. Tu îi măsuri adâncimea ... Citește mai mult Slava cerului și DomnulNu au margini nici hotareDoamne, Dumnezeul nostruEști ne-nchipuit de mare.Tu Te-mbraci în strălucireCu atâta mărețieși lumina Te-nveleșteCu o mantie argintie.Tu-ntinzi cerul ca pe-un cortși pe ape-Ți stă ființaCăci în toate și din toateîți tocmești Tu locuința.Din nori albi Tu îți faci carulș-umbli pe aripi de vântși din flăcări îți faci îngeriCare Te slujesc pe
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
ce păreau infinite, în luciul lor cenușiu. Dar, oricât alerga muta reptilă, nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
mătasea Pe pleoapa adormită, O șoaptă parfumată, Un cântec de caval. Să-mi picure pe buze Nectar de iasomie; Mărgăritare scumpe, Din ochii umeziți. Sclipiri de gingășie Pe trupu-mi vâlvătaie; Izvoare-nmiresmate Să-mi murmure-n dorinți. Desăvârșite clipe Sub mantia tăcerii, O primăvară caldă Ivită dintre munți. Covorul de brândușe Să-mi fie alinarea, Iar pasărea măiastră Să-mi dea aripi spre cer. Citește mai mult În miez de nopți,Să-mi fieSublimul clar de lună,Însoțitor și prietenPe lângă
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
prietenPe lângă plopii suri;O palmă ca mătaseaPe pleoapa adormită,O șoaptă parfumată,Un cântec de caval.Să-mi picure pe buzeNectar de iasomie;Mărgăritare scumpe,Din ochii umeziți.Sclipiri de gingășiePe trupu-mi vâlvătaie;Izvoare-nmiresmateSă-mi murmure-n dorinți.Desăvârșite clipeSub mantia tăcerii,O primăvară caldăIvită dintre munți. Covorul de brândușeSă-mi fie alinarea,Iar pasărea măiastrăSă-mi dea aripi spre cer.... XVI. FERICIRE, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2246 din 23 februarie 2017. Cândva mi-ai bătut la
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
se armoniza cu propriul eu. Doar astfel ne explicăm de ce uneori, transpare pân-la noi, o șoaptă strălucindă: „Ce liniște crepusculară este azi!” Da, și-avem a reține, că ori de câte ori îi vom lectura versurile, paginile de proză sau de jurnal, din mantia amurgului plumburiu, va străbate, unduind înspre noi, și-o firavă, dar binefăcătoare liniște crepusculară. Astăzi, acum - la 135 de ani de la nașterea sa - și-ntotdeauna! Să-ți rămână amintirea floare înmiresmată în crepuscularul înnobilării! Livia Ciupercă/UZPR
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92512_a_93804]
-
hebdomadar Flacăra) nu se dă în lături de a introduce note clar polemice: Când sexoscribi fonf-ludici dau buzna în poem/ Eu, de rămân încalte sfinxul hirsut, boem, / Tresar când metafizici și logosuri se schimbă./ Vreți să virez? Dă-mi, Darling, mantia mov-cristală,/ Mă cheamă la o nuntă o lume din astrală!’’. În volumul cu titlul aparent blând, dar în realitate incitant: FiinD. 365 + 1 Iconosonete, Theodor Răpan nu-și propune să iasă în evidență prin note polemice și nici prin euritmii
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
Am trecut, din nou, Prutul. Mantia toamnei întârziate, cu lumini fascinante, acoperea, în egală măsură, atât malul drept, cât și cel stâng al Milcovului de azi, o frontieră pasageră, unde podurile existente sunt traversate, în ambele sensuri, mai ales de europenii cu aceeași limbă, naționalitate, istorie
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92956_a_94248]
-
în zbor. Pe deasupra caselor bate orologiul cleios, din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor. Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre, cînd viconții și marchizii se-ntorc bătrîni și goi din pădure? Sfîntă Fecioară, dă-mi poala mantiei tale albastre, sînt mucenicul născut pe-un tăiș nevăzut de secure. Cînd plouă-nfundat mă doare mîna cu care sărut, crestele copacilor ca pe fiii lui Zamolxe mă ... Citește mai mult Ah, mă-nvechesc și dau rod frunzelor uscate,prin
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
în zbor.Pe deasupra caselor bate orologiul cleios,din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor.Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre,cînd viconții și marchizii se-ntorc bătrîni și goi din pădure?Sfîntă Fecioară, dă-mi poala mantiei tale albastre,sînt mucenicul născut pe-un tăiș nevăzut de secure. Cînd plouă-nfundat mă doare mîna cu care sărut,crestele copacilor ca pe fiii lui Zamolxe mă ... XXII. COLIND DE PRIMĂVARĂ, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2290
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
ce păreau infinite, în luciul lor cenușiu. Dar, oricât alerga muta reptilă, nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
ce păreau infinite, în luciul lor cenușiu. Dar, oricât alerga muta reptilă, nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
ajunsese oare cu adevărat un mesager al Domnului, se surprinse pe sine poetul că se gândea, unul dintre Îngerii care pășiseră pe străzile Sodomei, intangibili până și În toiul delirului iscat de dorințele imunde? Antrenate de rotirea din ce În ce mai rapidă, poalele mantiei Începuseră să se ridice și să se lărgească sub forma unei extraordinare corole care se tot deschidea sub privirile spectatorilor, amuțiți dintr-o dată, În timp ce muzica se răspândea Într-un crescendo frenetic, punctat de ropotul percuțiilor. Dante simțea cum crește valul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
percuțiilor. Dante simțea cum crește valul dorinței pe care toți bărbații de față o proiectau asupra ei. Se ridicase și el, imitându-i pe ceilalți fără să Își dea seama, ca și când o putere l-ar fi silit să urmeze ascensiunea mantiei, care acum dezvăluia Întreaga splendoare a trupului. Pe mușchii Încordați ai pântecelui vibra doar un cercel de aur susținut printr-un lănțișor. Zeci de ochi fixau buimăciți puful subțire care desena cu dulceață arcuirea pântecelui. Femeia continua să se Învârtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Părea că momentul acela nu se va mai sfârși niciodată. Apoi, brusc, muzica se opri, În aceeași clipă În care dansatoarea Își curmă dintr-o dată rotirea vertiginoasă, aparent fără nici un efort, ca și când nu ar fi cântărit nici cât un fulg. Mantia Îi căzu la loc peste trupul gol, ascunzându-l privirilor. Ea Își strânse vălul peste șolduri, rămânând Îndelung nemișcată, spre a-și recăpăta suflarea, părând că nu Își dădea seama de frenezia pe care o deșteptase În cei de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tare aș vrea să... Veniero se oprise dintr-o dată, atras de ceva. Dante Îi urmări direcția privirii, plin de curiozitate. Antilia Își făcuse apariția În fundul tavernei și se Îndrepta spre dânșii. Femeia Înainta cu pași lenți, Învăluită până la glezne În mantia ei de păun. Nu părea să se pună pe dănțuit. Se opri lângă masă, aproape de Dante, În timp ce Baldo se dădea grăbit la o parte. Poetul Înțepeni, pradă unui neașteptat sentiment de rușine. Pentru o clipă, amintirea Beatricei care umbla pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umbla pe străzile Florenței se suprapusese peste mișcarea mlădioasă a șoldurilor dansatoarei. Acum avea, În sfârșit, ocazia de a privi de aproape trupul acela statuar care Îl stârnise Într-o asemenea măsură. Picioarele goale se iveau de sub tivul turcoaz al mantiei, Împodobite cu lucitoare inele de aur. Pe chipul ei, pe lângă ochii cum nu se poate mai negri, se distingeau pielea arămie și dinții mari și albi. Culoarea roșiatică a carnației amintea de eleganța unei statui antice. Clătină Încetișor din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
albi. Culoarea roșiatică a carnației amintea de eleganța unei statui antice. Clătină Încetișor din cap, scuturându-și cerceii mari din aur. Apoi, cu un gest plin de grație, se așeză pe scaun, lângă dânsul. În mișcare, marginile de jos ale mantiei se deschiseră un pic, lăsând să se Întrezărească strălucirea trupului gol. Fața lui Dante se aprinse. Ceilalți trebuie că surprinseseră și ei acea splendoare, dacă era să te iei după agitația care șerpuia În rândul membrilor Studium-ului. Nici unul dintre mușterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una dintre limbile creștine pe care le cunoștea; nici ebraica sau idiomul barbar al maurilor. În efortul cântării, femeia Își mișcase un umăr, iar marginea mantiei coborâse, descoperindu-i gâtul. I se păru că o flacără Îi țâșnește din piept, urcându-i pe gâtlej Într-o vâlvătaie sinuoasă. Era un tatuaj, care se cățăra din adâncurile tainice ale trupului ei, ajungând În cele din urmă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]