1,327 matches
-
personajele își dezvăluie particularități psihologice și intelectuale distincte. Ca poet, S. este autorul volumelor Teamă de semn rău (1993), Scut de zăpadă (1994) ș.a., în care abordează miniatura, mizează pe sugestie și pe un imagism mai elaborat, dând cuvintelor „o materialitate apăsată” (Mihai Cimpoi). În Surâsul călugărului - The Monk’s Smile (1996), ca și în alte câteva culegeri, miniatura, cultivată inspirat, e transpusă în formă de haiku. SCRIERI: Credință, Chișinău, 1975; Dreptul la fericire, Chișinău, 1976; Popasuri cubaneze, Chișinău, 1977; Balada
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289830_a_291159]
-
La Roma, el frecventa o secta maniheiștilor, a căror doctrină promova convingerea că lumea este esențialmente rea, că răul este o forță imanentă caracterului de a fi al lumii, că nu omul este cel care greșește, ci că amestecul de materialitate În spiritualitatea omenească este sursa răului și a păcatului În om. În Histoire de la pensée (vol. 4, p. 100), Jacques Chevalier Îl amintește pe Jean de Mirecourt, un călugăr cistercian, ale cărui scrieri au fost cenzurate În 1347. Unele dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mlaștina este aici un topos ambiguu, receptacul al durerii, dar și generator de suferințe. Ambiguitatea e confirmată de adevărul că mlaștina îmbină două elemente primordiale: pământul și apa. Prin contopire, ele creează, în opinia lui Gaston Bachelard, schema esențializată a materialității: "De aceea vom acorda o mare atenție combinării dintre apă și pământ, combinare care află în pământul frământat cu apă pretextul său realist. Pământul frământat cu apă este atunci schema fundamentală a materialității. Însăși noțiunea de materie este, credem noi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
opinia lui Gaston Bachelard, schema esențializată a materialității: "De aceea vom acorda o mare atenție combinării dintre apă și pământ, combinare care află în pământul frământat cu apă pretextul său realist. Pământul frământat cu apă este atunci schema fundamentală a materialității. Însăși noțiunea de materie este, credem noi, întru totul solidară cu noțiunea de pământ frământat cu apă."68 În contextul imaginarului poetic, viermele (izomorf șarpelui) devine el însuși coextensiv cu materialitatea htonică: "Bineînțeles, pentru imaginație, orice ființă care se târăște
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Pământul frământat cu apă este atunci schema fundamentală a materialității. Însăși noțiunea de materie este, credem noi, întru totul solidară cu noțiunea de pământ frământat cu apă."68 În contextul imaginarului poetic, viermele (izomorf șarpelui) devine el însuși coextensiv cu materialitatea htonică: "Bineînțeles, pentru imaginație, orice ființă care se târăște se înrudește cu șarpele. Viermele, care ar putea face obiectul unei monografii literare, este adeseori schița unei reptile."69 Coroborând informațiile oferite de opera bachelardiană, ajungem la următoarea interpretare: într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vs. spiritual constituie axa opoziției doamna T.Emilia Răchitaru. Granițele narative și stilistice nu sunt deloc relative, ci precise, trasate repetat. Camil Petrescu insistă, tocmai cu o astfel de motivație, dar urmărind, în același timp, afirmarea obtuzității și inexpresivității, asupra materialității trupești specifice aceluiași personaj feminin, Emilia: aceasta are sân "turtit ca o minge caldă", genunchiul "neted și lucios ca sideful deasupra" dobândește, când este flexat, "două îndoituri de carne grasă, ca două toarte de vas."437 Fie și utilizarea comparației
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sunt consemnate scene cotidiene, unele grotești, sau se fac referiri la realitatea socială și literară. Viața pare că aparține unui haos larvar; numai prin scris îți apropii nu doar adevărul, ci și frumosul. De aceea, scriitura se schimbă, are o materialitate aproape picturală, alteori e o melopee a luminii, un spațiu parcă suspendat, de un realism fantastic, unde un ochi migălos desenează „ritmuri pe un pretext indiferent”. În întregul ei, opera lui P. reprezintă poate cea mai radicală asumare de sine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 67, 69, 126; Die Naïve Kunst Rumäniens - Herbert Wiesner, Ed. Ansid, Târgu-Mureș, 2002, pag. 154, 155, 221. „Eugenia Stănescu a reușit totuși să adauge spațiului edulcorat al subiectelor despre copilărie și adolescență o materialitate picturală mai susținută, un plus de plasticitate ce articulează mai robust o viziune personală. Lirismul, gingășia, sunt dublate de ea de profunzime ale emoției pe care le obține printr-o insistentă revenire asupra aspectului de suprafață al motivului. Ea știe
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
reverii e dincolo de „descripție” și de valorile plastice: Selim (din afara ciclului, dar ținând totuși de atmosfera lui), vânzătorul de bragă și „zaharicale”, rămâne nu doar o „nălucă” venind dintr-un timp dus, al copilăriei, ci și prilejul unei revărsări de materialitate, văzută cu o prospețime și o acuitate a notației senzoriale care fac din relieful și vibrația picturală a detaliilor „metafora” unei bucurii a concretului, așa cum se oferă ea unei inocențe a simțurilor. Domnișoara Hus, ca o altă Pena Corcodușa, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
sunt ele mai interesante. De aici și elogiul auzului și al văzului, bineînțeles, simțul distanțării, al imaterialității, al cerebralității al suporturilor nobile îimaginea și sunetul) precum și clasamentul descrescând înspre odorat și gust, apoi pipăit, simțuri de jos ale proximității cu materialitatea lumii și cu suporturile vulgare îmirosurile, savoarea, contactele tactile cu materialul din care-i făcută lumea, obiectele). înțelegem astfel cum poate practica un creștin, în mod legitim, anumite plăceri: mulțumindu-se cu simțurile care permit accesul la divinitate. Ceea ce favorizează
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sumară de suflet imaterial și de carne concepută ca închisoarea acestui spirit. Concepția lui Montaigne despre trup e mai fină, mai radical postcreștină decât și-ar putea cineva închipui: o materie corporală parcursă de fluxuri, de forțe, de energii, o materialitate zebrată de niște determinisme care scapă conștiinței, rațiunii, dar care, cu toate acestea, nu-i sunt supuse lui Dumnezeu. Acest trup nu este purtător de nemurire. Sufletul, dacă există, este numele a ceea ce scapă rațiunii raționale și care judecă. Nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția lui Aristotel. Pentru că autorul Metafizicii n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fizică date de Epicur în scrisorile către Pythocles asupra naturii și către Herodot asupra fenomenelor cerești: infinitatea întregului; așadar, infinitatea celor compuse, precum și aceea a lumilor; eternitatea mișcării; inexistența începuturilor; adevărul simulacrelor; invizibilitatea acestora în raport cu viteza lor; corporalitatea sufletului, așadar materialitatea sa; diseminarea particulelor fine ale sufletului în agregatul trupului, asemeni unui suflu; sufletul ca sediu al sensibilității; legătura intimă dintre suflet și trup, de fapt, continuumul material în discontinuitatea structurilor atomice; despărțirea sufletului material de trupul material ca definiție a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
iubiri.” - nota Etei Boeriu din G. Boccaccio, Decameronul, vol. I, p. 3. 604 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 22. 165 deoarece Boccaccio scrie într-o nouă epocă, în care tot ceea ce reprezintă omenesc este strâns legat de natură, de teluric, de materialitate. Il Filocolo încearcă să imite marii clasici ai literaturii antice (intervenții divine neașteptate, metamorfoze), face trimiteri la realități istorice cunoscute, conține numeroase digresiuni care trădează o erudiție a autorului legată de mitologia străveche, reușește chiar să explice formarea unor orașe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
una-i și aleasa-mi dragă.” 653. Personajul feminin pozitiv are de multe ori trăsături ce îl fac străin de lumea profană, comună, și îl ridică pe culmile idealizării, într-o sferă a visării și a intangibilului; femeia își pierde materialitatea concretă, devenind din ce în ce mai abstractă: „N-avea cosițe roș-văpaie,/ Nici castanii, și nici bălaie,/ Ci mi-au părut de-adevărat/ De aur că erau, curat.”654 Ca și în poezia de dragoste a lui Dante Alighieri, se insistă asupra imaginii ochilor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
al magnetului. Interesant este faptul că de această bucată de fier se prind ace, cuie, unele monede etc. Cu alte cuvinte, bucata de fier capătă proprietăți magnetice. Aceste experiențe demonstrează că în jurul magneților există un câmp, ale cărui proprietăți și materialitate sunt scoase în evidență prin atragerea obiectelor din fier și prin orientarea piliturii de fier în apropierea magneților. Acest câmp a fost numit câmp magnetic. Din antichitate se cunoștea faptul că la suprafața Pământului acul magnetic se orientează strict într-
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
narațiunile în proză. Poezia nu este o formă de scriitură bine adaptată dispozitivului pornografic; în schimb, ea este preferată pentru a reprezenta erotismul și obscenitățile, cum vom vedea în continuare. Prin natura ei, poezia pune, într-adevăr, în prim-plan materialitatea semnificantului verbal, în timp ce scriitura pornografică privilegiază tranzitivitatea limbajului, presupus a-și pierde din importanță în fața spectacolelor pe care le lasă să se întrevadă. Desigur, această tensiune este variabilă în funcție de genurile și curentele de poezie (epopeea este funciar narativă, dar nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
de totdeauna. Din perspectiva ei, polaritatea viață-moarte, terestru-spiritual capătă un relief memorabil. Particularitatea acestei rostiri este că într-o formă echilibrat melodioasă, calm elegiacă, de felul unui blând și inofensiv murmur abia dacă muzical, spune lucruri deloc temperate, neliniștitoare, dureroase. Materialitatea percepțiilor directe se filtrează în sunete de o mare puritate. Înăbușirea conținutului dramatic într-o formulare dulce somnolentă este de un neașteptat efect. LUCIAN RAICU SCRIERI: Persoana întâia plural, pref. N. Manolescu, București, 1964; Călcâiul vulnerabil, București, 1966; A treia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
Fără să îi minimalizeze pe ceilalți, și pentru S. poetul cel mai apreciat este Tudor Arghezi, a cărui creație a comentat-o adesea, începând cu volumul Cuvinte potrivite. Singular e considerat geniul verbal arghezian, de o forță hugoliană, „de o materialitate copleșitoare”, iar o atenție deosebită e acordată poeziei de inspirație religioasă. Criticul îl așază pe Arghezi alături de Paul Valéry, R. M. Rilke, T. S. Eliot, Giuseppe Ungaretti, în lirica românească socotindu-l „cel mai mare poet după Eminescu”. Foarte receptiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Saklas este o ipostază a Regelui Întunericului și nu are nici un rol În crearea lumii. Nici creștinismul majoritar, acuzat de iudaism și de vulgaritate, nu este cruțat. Maniheenii, În special, merg și mai departe decît Marcion, negînd orice realitate a materialității sau a suferințelor lui Cristos; după ei, adevăratul Cristos este o entitate cosmică și mîntuitoare care rezidă În Lună, fiind totodată prezent pretutindeni ca Jesus patibilis, sub forma Luminii risipite și aflate În suferință. A afirma că Dumnezeu a murit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
scrisul arghezian trădează un spirit creator falocentric (cum altfel ar fi putut scrie poetul iubitei lui?), un intelect exhibat ostentativ, o natură orgolioasă, neconvențională și incomodă. Textul polemic arghezian, privit la toate nivelurile producerii sale (de la intenție și concepție, până la materialitatea sa grafică), poartă amprenta unei masculinități napoleoniene. În cazul particular al corespondenței, argumentația sa vizează un destinatar personalizat, pe care intelectual îl domină conștient, deși afectiv îi e subjugat. În plan sintactic, concizia (ca trăsătură manifestă a virilității stilistice) este
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
vers și poezie, "două lucruri separate și independente", chestiune pe care o pretinde cunoscută de "cei ce se îndeletnicesc cu astfel de articole măcar ca antrenare sportivă". De aici, o întreagă pledoarie pentru creația neînregimentată și pentru înțelegerea poeziei dincolo de materialitatea sa grafică. Textul reprezintă, de asemenea, un atac direct la adresa simboliștilor care încearcă să toarne arta în tipare fixe. Discursul se întemeiază, ca de fiecare dată, pe adevăruri general valabile: "(...) simbolul există decând cu omul; e-n natura celui ce
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ține de funcția polemică a metalepsei. Exprimări de genul "aruncă în retragere și derută, cu bolovanii constipației lor consistente" sau "organul polemic al trupului său a reușit să scoată un horcăit porcesc", extrem de răspândite în publicistica pamfletară argheziană, trimit la materialitatea inferioară a corporalului biologic sau la degradarea acestuia prin funcții animaliere. În text, ele concentrează iconic fenomenul metamorfozării, de obicei, independent de celelalte secvențe. Purtătoare ale unei forme infantile de agresivite, expresiile, deși traduc intenția vexatorie a enunțiatorului, sfârșesc prin
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care face totul posibil, este ceva sădit Și izvorât din substanța primordială, este glasul, este puterea care unește, care clădește întru Și spre spiritualitatea ființei umane, este aducător de har Și pogorâtor de divinitate. Și chiar a creat omul în materialitatea sa... Și i-a dat viață... L-a făcut pe acest „obiect al creației sale” părtaș la toate onorurile Și privilegiile oferite de cunoaștere, i-a sădit taina apropierii universului prin grija pentru aproapele său, i-a oferit dragostea Și
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
cum se mai întîmpla în lumea satelor intrate pe calea istorierii, că unul dintre ei a dat bir cu fugiții de frica celorlalți doi; sau a crede că așa-zisul testament s-ar motiva prin dorința primară de integrare în materialitatea cosmică, eventual în „dosul stînii”, de unde ar deriva „întreaga” semnificație a textului, mi se pare o regretabilă fundătură. Este ca și cum am afirma, la repezeală, că experiența tragică a zeiței Iștar, din seria călătoriilor pe „celălalt tărîm”, de la Inanna la Ghilgameș
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]