2,843 matches
-
lumină și generozitate - / cineva spunea că ești cel mai modern și cel mai deștept;/ ce-am să râd când oi vedea mâinile tale murdare de bani și de sânge/ definitiv încrucișate pe piept." (La moartea unui fabricant de iluzii) Secolul "melancolic și cabotin", cînd începe, ca niciodată, să-ți pară rău că timpul trece, și cînd te temi de urmele trecerii pe care, odinioară, le numeai progres, e, probabil, de vină pentru înăsprirea poeziei, într-un modernism de-al doilea care
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
pe gură." (Poem) Posedatul este însă și un vizionar care are acces la misterul întrepătrunderii lumii vizibile și a celei invizibile. Transcendența și-a pierdut atributele pozitive, amenințînd existența omului: "Viermuială a îngerașilor carnivori, / trupurile rozalii și bine lustruite, / gurițe melancolice binevorbitoare de dulcegării,/.../ și iată-i pe ei cum se apropie rozînd peisajul, / cum ies prin el ca niște degete printr-o / mănușă spartă. / și iată-i pe ei cum se întind deasupra orașului / ca buba dulce și urlătoare". (Despre
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
de dulcegării,/.../ și iată-i pe ei cum se apropie rozînd peisajul, / cum ies prin el ca niște degete printr-o / mănușă spartă. / și iată-i pe ei cum se întind deasupra orașului / ca buba dulce și urlătoare". (Despre gurițele melancolice) Cu atît mai puternică este angoasa, cu cît "nu-i niciodată sigur că atunci cînd poetul se află în paradis, el nu se află, de fapt, în infern", nota Al. Cistelecan în cronica sa la mult așteptatul volum al poetului
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
la Alfred de Musset, gulerul cămășei a la Byron, "macferlanul" cu niște aripi suggestive și, mai presus de toate, foulardul, un foulard inimitabil, epic, pitoresc și expresiv, un foulard care, după dispoziția sufletului tarasconezului din Delea Vechie, are aerul cînd melancolic, cînd entuziast, cînd satiric sau tragic. Dar la început această carieră artistică a fost grav împiedicată de o împrejurare nenorocită: numele prozaic, care cu atîta glorie împodobea firma prăvăliei cu zarzavaturi din Delea Vechie... Și iată că, în urma unor adînci
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
a reușit să-i oprească pentru un minut, cinci sau treizeci din drumul lor pentru a le aminti că muzica clasică este cea mai frumoasă, așa cum spune el cu toată convingerea. Și de fapt, a obținut mult mai mult. Zâmbetele melancolice ale celor trecuți de vârsta a doua, examinarea îndelungată a unora care probabil n-au mai ascultat niciodată așa ceva, poticnirea găștilor de adolescenți „cool” în drumul lor spre „mec” și, binînțeles, ochii plini de lacrimi ai mamei, cea care l-
Metrou în ritm de "Bolero" by Toma Teodora Antonia () [Corola-journal/Journalistic/81077_a_82402]
-
Gheorghe Grigurcu Istoric literar cu o susținută activitate, aparținînd generației subsemnatului cu care s-a întîlnit în calitate de coleg puțin mai tînăr în sălile Universității din Cluj într-un moment de care mă desparte o melancolică distanță de peste o jumătate de veac, Mircea Popa ne oferă încă o carte, de astă dată închinată raporturilor lui Lucian Blaga cu contemporanii săi. Ne vom opri acum asupra unui capitol al raporturilor în cauză, "într-un cîmp de manifestare
Polemica lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8117_a_9442]
-
vremea lui, scriitorul atât de rezervat s-a impus, într-un cerc restrâns, ca exponent al curentului național-popular și, precum zice, ca un "ostaș al propășirii". Mai cunoscut în timpul său pe traseul ideologic, observator al lucrurilor și oamenilor, al evenimentelor, melancolicul din fire oscilează fără extremale. Reacțiile sale pendulează ba în nostalgia vechilor rânduieli, ba întru scrutarea critică a prezentului, ba în perspectiva progresului. De la "Să spui drept, răsipirea cea iute a trecutului mă pătrunde de jale" la "Moldova este o
Alecu Russo, spiritul critic și contemplația by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6949_a_8274]
-
și locuitorii lui la 1840, o, zice autorul, "preumblare pitorească pe capitalei Moldovei", cu expresivități voluntare și involuntare. Când a fost surghiunit la Soveja, Russo a scris un jurnal după toate regulile unei asemenea specii de la Amiel încoace. Diaristul evocă melancolic "târgul", notează cu umor în stare să ascundă dezolarea secvențe din realitate prinse în imagine literară. Iată o "întrevorbire" între exilat și ministru: - "Domnule, domnia-ta vrei să răzvrătești țara! - Eu, domnule ministru? Zău nu vă înțeleg! - Domnia-ta ai
Alecu Russo, spiritul critic și contemplația by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6949_a_8274]
-
japonard în care accentul cade fie pe instantaneul vizual ("Pod roșu-arcuit. / Ziua vine spre mine / în straie Shinto" - Dimineață ), fie pe o rigoare abstractizată: Iau distanță, / iau aer. / Și-accentul / găsește / alura / sa" (În noul an). De la o caligrafie cu melancolică miză, ce ni-l reamintește pe Ion Pillat ("În marile-i spații de tăcere, trenînd, / Cînd brațele s-au atins și se tem să rămînă, ca între fulgere, / Își strecoară de sus niște plopi respirația grea / Și se disting două
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
Absolutismului rustic blagian i se opun diligențele cosmopolite ale autorului, călător asiduu pe alte meridiane și traducător al unor importanți poeți precum Saint-John Perse, Machado, Seferis, Kavafis ș.a., închinînd numeroase poezii locurilor vizitate cu care își arondează existențialul. E o melancolică risipire în orizonturi îndepărtate ca un soi de probă inițiatică pe calea unei evoluții spirituale: Am fost călător în Asia / și poate n-am să mai fiu, / lung mă priviră oamenii / sub zări fulgerate. / Am fost călător în Asia / cu
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
la jumate pe care scrie vodcă ș-atât", Adevărul, 9.09.2002), te-am zărit printre morminte ș.a. Metonimia argotică poate interveni și în dezvoltarea unor scenarii de tipul "cauză pentru rezultat": în loc de a spune că cineva este trist sau melancolic, se recurge la descrierea unei origini bufe a stării: a căzut în butoiul (sau cazanul) cu melancolie. Identificarea legăturii dintre cauză și efect nu totdeauna evidentă, metonimia reprezentând un test de perspicacitate și o sursă de umor. Pentru a-i
Metonimii argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6974_a_8299]
-
două distribuții de dinaintea celei finale, la ideile complet diferite pe care regizorul le năștea în funcție de actorii protagoniști. La șansa uriașă a Ofeliei Popii de a juca acest Mefisto. Priveam pe geam dimineața care se ridica din ploaie. Puțin leneșă, puțin melancolică, prea puțin vioaie. Ca mine. Mă gîndeam la răceala cu care a fost primit în țară de critică - atitudine aproape generală față de montările acestui regizor, indiferent de cum au ieșit ele de-a lungul timpului. Nici măcar tonuri revoltate, nici polemici de
Edinburgh semnează pactul cu Mefisto by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6978_a_8303]
-
considerăm "doliul drept o stare patologică." Paralela cu melancolia ține de obligația profesională a psihanalistului, însă comparațiile nu se susțin decât în mică măsură. Doliul nu presupune automat și "tulburarea sentimentului de stimă față de sine", așa cum se întâmplă la "marii melancolici", chiar dacă durerea sufletească și "pierderea interesului pentru lumea exterioară" sunt decelabile în ambele cazuri. Important e că până și părintele psihanalizei insistă asupra caracterului non-patologic al doliului. Cu alte cuvinte, e vorba de o reacție previzibilă, trecătoare, a individului în fața
Mic tratat despre doliu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6987_a_8312]
-
lui Freud se așază în matca unei viziuni integratoare despre mecanismele memoriei. E un aspect esențial, pentru că așa cum dovedește chiar empiric fiecare caz în parte, memoria reprezintă o componentă decisivă în declanșarea mecamismelor doliului: "Dar atunci de ce nu este doliul melancolic? Și ce anume înclină doliul spre melancolie? Ceea ce face din doliu un fenomen normal, deși dureros, e faptul că Ťo dată terminat travaliul doliului, eul se află din nou liber și lipsit de inhibiții.ť Prin această latură a sa
Mic tratat despre doliu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6987_a_8312]
-
în fosta Uniune Sovietică» surprinde o secvență din lumea în care trăim și o plasează în labirintul comunicării, sub unghiul subiectiv a doi cosmonauți uitați în spațiu”, crede autorul montării. „O elegie despre depărtare în apropiere, care amintește de povestirile melancolice ale lui Ray Bradbury și de «Space Oddity» a lui David Bowie” sau „O meditație poetică despre dificultatea comunicării în era satului global, a Internetului și a sateliților”, spun criticii. Premiera spectacolului va avea loc vineri, 16 decembrie, de la ora
Agenda2005-50-05-cultura () [Corola-journal/Journalistic/284475_a_285804]
-
dar Coșovei ajunsese, din punctul de vedere al formei, la o veritabilă matrice metrică a poemelor: în medie, fiecare avea undeva între două și patru părți, dispuse strofic, începea metaforic (cu o imagine de obicei deconcertantă și electrizată de fiori melancolici), specula apoi câteva formule intertextuale (versuri celebre ale unor mari poeți de la noi sau de aiurea), campa în așa-numitele cuvinte mari (viață, moarte etc.) fără a întreține totdeauna distanța ironică, se replia în câte o amfibologie, se expanda în
I did it my way by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2852_a_4177]
-
stele și-n zodiac ca-n carte?”) etc. Apropiată de suferința erotică, topirea sentimentelor într-o poezie a toamnei colorată cu vițele roșii ale lui Blaga îi apropie în chip neașteptat pe cei doi poeți, într-o nișă de exuberanță melancolică. Problema acestei alegeri, pariul monografiei lui Răzvan Voncu, nu este însă atât istoria temei într-o literatură în care vinul a lăsat destule urme și nici chiar revelația unor nuanțe care au scăpat acuității criticilor de până acum: autorul face
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
București, prielnică se pare unor cariere și avantaje personale... Să revenim însă la Ion Buzdugan. Versurile sale, plasate în timpul în care au fost așternute, vădesc, din punct de vedere literar, mai mult decît o agreabilă cursivitate, un tip de eleganță melancolică ce ne poate încă reține interesul. Constituie un document nu doar moral ci și liric. Găsim în ele ecouri firești din Goga, din Macedonski și Pillat, topite într-o pastă melodioasă, precum o complinire a discursului acestora cu un prețios
Un poet basarabean by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4310_a_5635]
-
drum spre țara ideală de undeva din Occident, unde domnește dreptatea, unde oamenii sunt ca frații și surorile, iar statul potent joacă rolul de părinte protector; fugari care se ascundeau de familiile lor - de soții, soți, părinți; îndrăgostiți nefericiți, deconcertați, melancolici și veșnic înghetați. Cei pe care îi urmărea legea, fiindcă nu reușiseră să-și achite creditele contractate. Hoinari, vagabonzi. Nebuni care după o nouă recidivă a bolii erau duși înapoi la spital, de unde - prin forța unor dispoziții incerte - erau deportați
OLGA TOKARCZUK - Rătăcitorii () [Corola-journal/Journalistic/4313_a_5638]
-
formă de exprimare a sentimentelor: de la certă atracție fizică, la ceea ce francezii numesc „amitié amoureuse” și la camaraderie cvasimilitară ori tandrețe fraternă. Corto Maltese nu are niciuna din trăsăturile Don Juanului. Din contră. El poartă prin lume, cu discreție, amintirea melancolică a unei iubiri pierdute - sau imposibile. Hugo Pratt ne atrăsese atenția că nu-i vom vedea chipul niciodată - ceea ce ne îndreptățește să speculăm că niciuna din protagonistele ce compun galeria invocată nu e marea lui iubire. În schimb, am putea
Iubitele lui Corto Maltese (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4317_a_5642]
-
reîntoarcerii. Cum îi spuneam însă adesea regretatei Monica Lovinescu, pe care o vizitam de fiecare dată cînd eram la Paris, mă consideram un imigrant, ajuns în Canada în căutarea unui mod de viață sănătos și productiv, și nu un exilat melancolic și cu ochii plini de lacrimi. Fiindcă mă întrebați despre orizontul cultural românesc comparat cu cel din străinătate, în primii ani după plecare mi-am dat seama că pregătirea și capacitatea intelectuală a multor oameni de cultură pe care îi
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
și care - declară autorul - pare a-i fi anticipat propria evoluție literară (și chiar accidentele biografice!). Așa încât îi face un portret plecând nu numai de la mărturisirile criticului, ci și, adesea, de la propriile sale mărturii: „Radu G. Țeposu a fost un melancolic profund care își înșela/juca melancolia prin accese de jovialitate. Încă de la primele sale eseuri, din anii de liceu, trecând prin mediul formator al Echinoxului, cunoscând toate posibilele atitudini ale intelectualului refuzat de societate, de la profesor de sat până la redactor
Radu G. Țeposu, un portret empatic by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4332_a_5657]
-
piept. Dar ce naiba m-a apucat? Cîteodată descopăr în mine porniri fabulatorii imposibil de stăpînit. Stau cu Ondina la măsuța noastră de pe balcon, ne bem cafeaua și deodată pleosc! un bolovan care se scufundă neauzit în apa tulbure a autismului melancolic. „Iar te-ai cufundat în nouri?...”, mă trezește ea la realitate ca o mămică grijulie. Și eu revin buimac la ceea ce mă înconjoară, fac figura unui pisoi zgribulit care abia a deschis ochii. Ondina are întotdeauna dreptate. Însă partea proastă
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
Mircea Mihăieș este cumva la antipod: privirea sa e retrospectivă, interogativă, de-structurantă întro anume măsură, efortul său nu merge spre construcția unui sistem critic original ori sintetic, ci spre cufundarea în text, ghidată în fond doar de întrebarea „post”(modernă), melancolică, imposibilă: „Ce rămâne?”
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
foviști, nabiști, expresioniști și chiar avangardiști, uneori sensibilizați de relația cu peisajul, pictorii băimăreni reușesc ficțiuni vizuale de o mare substanță emoțională care oferă, în general, o lectură neofilită a acestuia. Starea de prospețime, mixată cu aceea a unui lirism melancolic, generează sentimentul unei curiozități creatoare sănătoase încărcate de sevă. Atât pentru Hollosy cât și pentru ceilalți mentori ai Coloniei care i-au urmat, era clară ideea, diluată apoi de cercetători din motivele deja amintite, că existența unei mișcări artistice sau
Baia Mare, intersecție artistică între Budapesta și București by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/4210_a_5535]