11,299 matches
-
Apărut după un deceniu de neomodernism cu fața îndreptată spre modelele interbelice, Ion Mircea se regăsește integral în acest stil înalt, oracular, pe care-l prelungește în componenta orfică a poemului. Întreaga antologie intitulată Pororoca merge în sensul indicat prin metafora ei constitutivă. Așa cum apele Amazonului se întorc, o dată pe an, către propriul izvor, urcând vijelios înapoi (fenomen, să admitem, uluitor), poezia lui Ion Mircea, aranjată în volum într-o ordine ce răstoarnă cronologia, coboară pe firul unei memorii care este
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
căutăm totuși noduri în papură, vom sublinia tocmai această claritate de emblemă a desenului, transparența aproape deplină a unor versuri ce "îmbracă" și instrumentalizează idei. Spre deosebire de criticii care deploră obscuritatea liricii lui Ion Mircea (Nicolae Manolescu, de pildă, vorbește despre metafora ca o "fereastră oblonită"), i-aș reproșa acesteia, pe unele porțiuni, anume structura imediat-vizibilă, suprapunerea perfectă a ochiurilor poetice peste cele semantice. Ermetismul versurilor e un fals ermetism. Îndrăgostiții sunt împletiți ca un 8, două corpuri și două suflete fac
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
cazul cuvîntului personaj, și influența sensului său principal din limba actuală, inducînd ideea de inautenticitate și de ficțiune. Un personaj este în mod fundamental o invenție dintr-un roman, un film, o piesă de teatru; transferat pe scena publică (altă metaforă uzuală), evocă peripeții, spectacol, dar și lipsă de consistență, de realitate...
Persoane, personaje, personalități... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11794_a_13119]
-
și nu numai al meu, desigur), că există diferențe considerabile între poeți în năzuința lor spirituală și în capacitatea lor de expresie, în funcție de înălțimea până la care pot urca pe scara spre cer, în funcție de accesul spre mister, în funcție de sugestia și deschiderile metaforei revelatorii. Pe unii poeți nici nu-i tentează această experiență spirituală a drumului vertical spre transcendență. Aceste diferențe justifică inițiativa antologiilor de poezie religioasă românească și ele sunt destul de numeroase din 1990 încoace. Se apropie de zece. Prima, dacă nu
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
exhiba apetențele "scandaloase": "Acolo, între picioarele lor despărțindu-se la coapse,/ simt ele geniul nostru./ Acolo s-a pitit, evlavios și pudic,/ talentul nostru cît e el.// Nouă ne place cu ele amîndouă odată,/ Poetu' le excită organul erectil al metaforei/ Criticu' le pune diagnosticul pe text". Deoarece succesul erotic nu e numai o marcă a bărbăției ("Ca oricăror macho adevărați, nouă ne plac femeile mai mult decît retoric"), ci și un indice al "putinței" în genere, în speță al actului
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
cristică crucificată de epoca brutală în care trăiește și caută ceea ce probabil înseamnă un singur lucru - redempțiune și inspirație". Singura obiecție pe care aș aduce-o e că misticismul nu mi s-a părut "oblic" (adică indirect). E tratat prin intermediul metaforelor, firește, dar e totodată foarte explicit, permează până și compoziția cadrelor. Totuși, din punctul de vedere al cinematografiei, filmul nu se poate numi ortodox. Procedeele tradiționale se îmbină cu cele inventive, destul de rare în vremea în care filma regizorul. Panoramează
Festin pe VHS/DVD by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11821_a_13146]
-
1939-1940. E vorba și de un spațiu pierdut, sudul Basarabiei, învăluit în ambiguitate. Cursivitatea tonului melancolic dobândește virtuți poetice, descriptive, naturiste, nostalgice. Urmând "firul amintirii", naratorul descoperă omul "singur în fața istoriei", vegheat de ochiul triunghiular al lui Dumnezeu, ascuns în metafora discului solar. George Meniuc e unul dintre puținii scriitori basarabeni postbelici, a cărui operă (antologată în ceea ce are mai bun și mai durabil) suportă translația și integrarea în literatura din România.
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]
-
ale pictorului și profesorului Zamfir Dumitrescu. Dar dacă poetul spunea doar că geometria se întîlnește cu poezia, după mai bine de jumătate de veac pictorul spune definitiv și radical că pictura este geometrie. Și cum pictura nu este decît o metaforă a lumii vizibile, adică a lumii înseși, concluzia este una singură: întreaga fire este geometrie. Astfel, pictorul, transformat pe nesimțite într-un ordonator al realului infinit, poate vorbi despre geometria pămîntului, despre geometria apei, despre geometria frunzei, despre geometria luminii
Instantanee by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12859_a_14184]
-
La final există chiar o mică bibliografie. Cele mai bune pagini ale acestui poem ca o sonată în proză sunt acelea de atmosferă, în care lirismul ușor oniric izbutește câteva scurte stări de plăcută reverie, precum și frumoasa, nu și originala, metaforă metatextuală de la pagina 19. Marian Ilea, Libertatea începe în șapte aprilie, Editura Dacia, Cluj, 2004, 120 p. Dan Zavulovich, Sonata da recitar, Colecția Avanpost, Ed. Paralela 45, Pitești, 2003, 92 p.
Medio-Monte se întoarce by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12946_a_14271]
-
înfășurat într-un vechi halat de baie. Odată însă, crezînd că dorm, s-a îndepărtat murmurînd “I am damned” - “Sînt blestemat”. Era momentul în care intra în noapte, iar noaptea îi dădea toată educația de care avea nevoie. Noaptea era metafora sa. Noaptea cobora și nimic nu putea s-o oprească. Era ora creației împotriva întunericului și a morții. Moartea lui Carlos ne-a făcut - pe mama lui și pe mine - să percepem o realitate indestructibilă. El continua să trăiască în
Carlos Fuentes - Copiii by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/12938_a_14263]
-
repede, la distanță de nici o pagină. Alte Antonii, suave, feminine, erotizate, își fac apariția în pseudoroman. Folosesc epitetele cu o oarecare reținere, autoarea se joacă ironic (uneori mult prea evident autoironic) cu ideea de scriitură feminină. Antonia nu e o metaforă, dar seamănă cu scrisul unui roman. Are mii de chipuri și prin urmare nici unul, e un fel de promisiune dorită cu ardoare carnală, niciodată atinsă, doar schițată în nenumărate, infinite, obsesive portrete. Secvențele care alcătuiesc cartea au uneori aer de
Chipurile lecturii by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12948_a_14273]
-
o mască a nostalgiei începuturilor o constituie chiar și un anumit tip de poezie. Spre a nu se răzleți prea mult de substanța presupus omogenă a lumii dintîi, creația poetică apare contrasă în obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia e un acoperiș lunecos, timpul/ detună-n oglinzi imaginea fără contur
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
Dianei/ înainte ca leii și racii/ să le devore (sic!) ficatul”. (trecând peste Bega direct în cetatea Efes) Robert Șerban scrie într-un ton mai serios și mai grav, neliniștit, jonglând paradoxuri pe linia incertă dintre text și viața, alternând metaforă drumului, a călătoriei cu cea a casei și izbutind, în acest sens, un mic și foarte frumos poem aproape suprarealist: „Întinzi o pânză/ o prinzi în cuie pe râma înaltă/ dar înainte de a-ți alege/ pensula cu păr de cal
Literatură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12998_a_14323]
-
demult, cînd propensiunile către o asemenea stare (mai ales, poetică) au devenit inavuabile. Toată abilitatea teoreticianului, a criticului literar, nu a reușit în ani de cercetare a literaturii (a poeziei) să dovedească incapacitatea, inaptitudinea obiectelor, a lucrurilor de a primi metafora, deși “...pura și simpla vrabie în balans/e-o vrabie pură și simplă”, (“Oră”) deși “Eternitatea autentică - se dovedește în ciuda tuturor aparențelor - nu suportă polisemia/ Metaforele ca și viermii,/ sînt la fel de periculoase.” (“Profesorul îmi mai spune”). Poetul nu poate să
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
a literaturii (a poeziei) să dovedească incapacitatea, inaptitudinea obiectelor, a lucrurilor de a primi metafora, deși “...pura și simpla vrabie în balans/e-o vrabie pură și simplă”, (“Oră”) deși “Eternitatea autentică - se dovedește în ciuda tuturor aparențelor - nu suportă polisemia/ Metaforele ca și viermii,/ sînt la fel de periculoase.” (“Profesorul îmi mai spune”). Poetul nu poate să stea decît “cu un picior în geometrie,/ cu celălalt în confuzie” și nu avangardele, postmodernismul, tardo-modernismul și toate celelalte vor avea forța de a fixa “Limitele
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
ideii de poem, dar, de fapt, se petrece un lucru mai important, reflecția este transferată asupra existenței, asupra semnelor și caligrafiilor “Ucigașului caligrafic”. Textul și viața reprezintă o nesfîrșită Caligrafie; atît de înflorită, încît numai poeticitatea o poate exprima deplin. Metafora însă e insuficientă și periculoasă. Mult mai aproape de adevărul acestei Caligrafii enorme ar putea sta geometria, ca atare, poetul caută tăietura ei precisă, siguranța și formele perfecte, cercul, sfera, triunghiul, “sătul să mă tot privesc/ sub cele o mie de
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
după strat în drumul spre geometrie, poetul constată că totuși, ultimul nivel găsit nu e geometria. (“Gheața, geometria/ există undeva, fără-ndoială,/ și se vor topi și îndoi în noi,/ Cu siguranță, într-o zi”.) Ceea ce stă dincolo de orice poem, metaforă, dincolo de orice oglindire în geometrii și forme perfecte este, deocamdată, ființa de carne și sînge. Imperfectul este, iată, cel constructiv, cel perfectibil, nu încă geometricul, linia pură. Umanul imperfect și el, hélas! construiește, scrie, întreabă, el se îndeletnicește cu imperfectul
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
artificiul “distins”, de elevația factice, căutînd a înlătura asocierile, după cum declară d-sa, “tocite, umflate sau golite de sens”. Poeta se apropie de lucruri cu o atenție a descriptorului mai curînd decît cu o dispoziție a contactării lor fantaste prin metaforă, atitudine ce nu exclude, ci dimpotrivă sporește, un atașament emoțional. Căci în măsura în care antipoezia e o ironie la adresa poeziei, ea ni se înfățișează adesea, în chip compensator, vascularizată, în pofida asperităților ei, de-o sensibilitate existențială care se poate dovedi o față
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
vremea Columnei lui Traian, străpuns de fiorul tragic al sculpturii dacilor, poetul Alecu Croitoru vrea să fie contopit că măreția Înaintașilor noștri, ca pescarul Amin În Îmbrățișarea lui cu morunul antediluvian din proza cu titlul omonim, al lui Vasile Voiculescu. Metafora revelatorie - „Câmpie de trupuri zvâcnind” -, un vers mediană din poemul La Roma, lâgă Columna Traiană, este premonitorie pentru informația din ultima strofă, care urcă puternic În tonalități wagneriene: „Vuietul acestui câmp, / mă Învăluie, mă doare.../ Și o clipă, mă cheamă
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
zvâcnind” -, un vers mediană din poemul La Roma, lâgă Columna Traiană, este premonitorie pentru informația din ultima strofă, care urcă puternic În tonalități wagneriene: „Vuietul acestui câmp, / mă Învăluie, mă doare.../ Și o clipă, mă cheamă / acolo-n vâltoare”. Aici, metafora, ca În atâtea zeci de exemple, are suficienți indici contextuali, Însă ea rămâne nucleul enunțului formulat - alăturarea prin suferință, asumarea acestuia, deci luare În posesie a ei, În sensul unei contopiri conștiente cu arta. Numai Încape Îndoială că istoricitatea de pe
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
vîrtuți inițiatice, chemînd În sprijin, În seriaDoinelor (dăina), „cuvîntul adamic” (cf. Theodor Codreanu) pentru a ajunge, pe urmele lui Eminescu, la adevărul din inimă, nu la cel mortificat. Cum bine se știe, Întreaga lirica a lui Cezar Ivănescu stă sub metaforă rodirii și obsesia morții, Îndemnînd la exerciții de exorcizare prin repetiție; sau, altfel spus, celebrînd rodirea morții (cf. M. Mincu). Poezia devine terapie (soteriologie), Îmblînzind spaimă de moarte: „Vorbind despre moarte mă simt mai puternic și mai viu”, simțea nevoia
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
felul de indivizi, tot felul de fantasme. Fiindcă vouă nu vă pasă. Anacronismul vostru revoltă cerul, clinchetul banului a devenit "sfânt". Nu de puține ori, în singurătatea mea, v-am văzut îngenunchiați în fața roșiei democrații. Poem Mâna mea dreaptă vorbește metafore, deși nu i se aude vocea mai niciodată. Sfioșenia ei - lună ce mângâie cerul în asfințit. În lopețile Copii urâți ies, tiptil, din uterul nopții, târând după ei o corabie, robi la galerele timpului roșu. Strigătele lor înfundate în lopețile
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/9374_a_10699]
-
multe semnificații. Poet el Însuși - și Încă de marte altitudine - George Popa atribuie „spațiului”conotații diverse și adesea neașteptate. Astfel, „spațiul cel mai dinamic din câte au fost vreodată zugrăvite În lirica universală”, dar „incaptabil”, datorită semnificației sale particulare „este metafora plastică a dorului unei ființe superioare”. Aceasta transpune poetic drumul Luceafărului către Demiurg. Altfel spus, de această dată Demiurgul este văzut ca entitate (situată spațial mai În adânc) și nu ca „sine profund transtemporal”. Totul se reduce În esență la
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
refere mai întâi metaforic, din titlu, la cele două dimensiuni principale ale prozei eliadești, dimensiunea istorico-socială (nodurile); și dimensiunea mitico-simbolică (semnele), pentru a trece apoi la încercuirea lor analitică, executată minuțios în cuprinsul celor aproape 500 de pagini ale cărții. Metafora nodurilor și semnelor devine explicită când criticul va vorbi despre cele două "axe stilistice" care susțin proza lui Mircea Eliade, una realistă (vizibilă în Maitreyi, în Întoarcerea din rai, în Huliganii), și alta inițiatică, fantastică (în Domnișoara Christina, în Secretul
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
eseuri, care are un handicap locomotor și se deplasează în scaun pe rotile. Atâta doar că personajul, așa cum și eu, și dumneavoastră ne așteptam, este unul complicat, are mai multe straturi. Cel mai bine el ar putea fi rezumat prin metafora măștilor succesive, care se cer înlăturate pe rând până să ajungem la adevăratul său chip. (De fapt, între aceste măști, între aceste chipuri de împrumut, nici nu mai știm dacă există un chip adevărat sau totul este măsluire, înscenare, contrafacere
Măștile by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/9337_a_10662]