1,100 matches
-
ani din cauza mea? Dacă eu una îmi făceam doar de cap? Și dacă se răzgândea și se împăca cu Janie? Ideea asta m-a îngrozit; chiar îl plăceam. Foarte mult. Și ce se întâmpla dacă nu putea să-și țină micuțul în pantaloni? Dacă nu îi fusese infidel doar lui Janie, ci era cam fustangiu? Poate că n-ar trebui să cred că eu sunt cea care îl poate vindeca; ar trebui în schimb să o iau la goană în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tu ești încă destul de naivă să crezi că n-ar trebui să te măriți cu primul bărbat care te cere. Da, de-abia dacă-l cunoști! Da, târăște multe! Da, s-ar putea să-i fie greu să-și țină micuțul în pantaloni! Dar, pe scurt, Anna Walsh, HABAR n-ai ce norocoasă ești! Am așteptat să se oprească din țipat. — Îmi pare rău, a zis, puțin îmbujorată, respirând mai repede decât de obicei. M-am cam... ambalat. Îmi pare sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
motorul de-afară. Cu toate astea, ceasul din bucătărie, în stil rococo, arăta că nu trecuseră decât opt minute de când sunase la 999 și până când un bărbat în costum verde-boiler și o femeie i-au sunat la ușă. Ăsta e micuțul? a întrebat cu bunătate bărbatul cel solid, uitându-se la Theo. Țipetele copilului se domoliseră, transformându-se în niște gemete epuizate. Hugo a clătinat din cap. Ochii îi înotau în lacrimi, iar în interiorul nasului avea o senzație dureroasă. —Bine, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și niște legitimații), parcă erau Pat și Pataschon, în haine de funcționar. Cineva le croise costumele pe întuneric, greșiseră dulapurile sau făcuseră schimb între ei: cel mare avea mânecile doar până la cot, ziceai că îi fuseseră suflecate cu forța. Celălalt, micuțul, înota prin croială, îi atârna haina peste unghii. N-ai fi ghicit nici firma, nici culoarea, nici anul de fabricație; oricum suflai creta de pe ele. „Ne credeți proști, nu?“, s-a interesat masivul. Rânjea. Apăruse și fața: mare, osoasă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un vânat câștigat; apoi s-a ridicat și s-a îndreptat și spre strachina plină cu apă din care-a sorbit cu nesaț. Și lanțul se mișca și suna din verigile sale ca o parte componentă a noii sale ființe. Micuțul Grivei devenea câine. BUNICA -1 Era o femeie înaltă, subțire, sprintenă, energică, dreaptă și frumoasă. Avea o față netedă, fină, albă, ușor ovală, înconjurată de un păr brumat, bogat, ca o diademă voievodală de argint. Ochii îi erau căprui. Niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
că făptura era înțepenită nu pentru că s-ar fi odihnit după un prînz copios cu tot felul de substanțe linse din eprubete, ci din simplul motiv că murise. Nici unul viu nu i-a fost de folos, deoarece, așezîndu-l pe braț, micuțul a fugit rapid pe pielea repede și a dispărut înainte de-a-l înțepa, cum s-ar fi cuvenit, și înainte ca băiatul să-l repună pe traseu, încît, din enervarea unei a doua încercări, să-și facă treaba. Apoi s-
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
luptat, ieșind din ea, în afară, întâi cu brațele, apoi cu tot corpul și tot ce conține el ca sentimente și gânduri. La rezidența ambasadorului am cunoscut-o pe soția ambasadorului, Monica, pe frumoasa roșcată, fetița lor, Louise, și pe micuțul Emil, familia lui Ragnar Ängeby. Am avut de ales între camera cu portretul regelui suedez și altă cameră luminoasă, cu vedere spre bulevard și pomii care-mi păreau cunoscuți de o eternitate. Am ales camera luminoasă. Am stat tot timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
povestit deodată că în copilărie, după moartea tatălui său, îi era imposibil să adoarmă. Bunica lui dinspre mamă, contesa, l-a sfătuit să ia binișor gândurile și să le închidă într-o cutie. Și, miracol, grație acestui „procedeu” de basm, micuțul Boni a reușit să doarmă bine! Apoi, nu știu cum, a venit vorba despre sinucidere, și Boni mi-a spus serios că modul cel mai simplu de a-ți lua viața e de a pune o pungă de plastic pe cap: oxigenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Nea Turuianu, spune-i copilului acela să vină la mine în birou! 99 După câteva secunde, guardul a intrat însoțit de copil. De ce nu te duci la școală?, l-am întrebat. Am spart mărțișorul lu’ to-va-ră-șa în-vă-ță-toa re, a silabisit micuțul printre sughițuri de plâns. Dar ce mărțișor era acela de s-a spart? Încântat peste măsură de atenția care i se dădea, copilul s-a oprit din plâns și a început să mi explice. Tovarășa ne-a spus că astăzi
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
înaintăm vreo reclamație, șefii ne cereau clemență pe motiv de invaliditate. Cu puțin timp în urmă îi murise un copil de meningită. Lipsa de promptitudine a celor de la dispensarul comunal, implicit a doctoriței și a întârzierii salvării au făcut ca micuțul să nu poată fi salvat. Reclamațiile lui au ajuns până la Tribunalul de la Haga, care însă nu i-a mai putut da copilul înapoi. Celălalt „revoluționar”, Andrei, cumnatul inginerului șef de la C.A.P., era un tânăr obraznic, adeseori reclamat de săteni
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
splendidă decât toate. Era foarte interesant pentru mine că aceste flori nu aveau nici un cuvânt de spus în legătură cu locul sau cu momentul în care răsăreau, și totuși reprezentau un asemenea triumf al frumuseții, acoperind zidul acela neînsemnat. Am văzut și micuțul kinkaju care dădea ocol cuștii lui pătrate de sus până jos, înainte și înapoi. Chiar și în mijlocul celui mai cumplit accident, trebuie să te arăți agil - să nu îți ardă de dormit decât când vine ora de culcare. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pară o anomalie, ținând seama că eram copii de actori de vodevil, o sectă care, de obicei, nu e adversă publicității, dar mama mea citise odată într-o revistă un articol despre crucea pe care sunt nevoiți s-o poarte micuții profesioniști - înstrăinarea lor de societatea normală și presupus dezirabilă - drept care a adoptat o dârzenie de fier în această privință, atitudine de la care n-a abdicat niciodată. (Nu e momentul să discutăm dacă cei mai mulți sau toți copiii „profesioniști“ ar trebui scoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
punându-și fiul la loc pe picioarele lui. Ce ești tu, ghiulea? Devon Își Înfășură strâns brațele În jurul lui Derek și refuză să se mai miște de acolo. Nu, e o lipitoare, răspunse Janice râzând. Dă-i drumul tatei, Devon. Micuțul nu se clinti. Janice Îl sărută pe Derek pe buze, Într-o demonstrație de forță. Acesta o luă pe după umeri, dominând-o cu Înălțimea. Cum ea era așa de blondă, iar el așa de negru, scena părea desprinsă de pe coperta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
scabroase de mamă, de copii, de unchi și de mătuși, după care ușa de scândură se trântește în trombă de peretele coșcovit, iar pe pat se prăbușesc de-a latul, încleștați într-o îmbrățișare soră cu moartea, Marele Sile și Micuțul van Vierme! Acesta, ultimul, epuizat de povară, era stacojiu la față. Toc-toc! Ce priveliște duioasă, de cuplu, pe toți dracii! comentează malițios Dănuț. M-hm, dacă nu te-aș cunoaște, Boss, aș jura lejer că ești un tip romantic. Sau
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
chiar de ziua sa? Pe urmă, am venit noi, subsemnații, cu Pale Botîncur, cu Nae și cu Cezărel Crocodilul, pe post de curățitori și de hamali ad-hoc. N-aș fi lipsit, în ruptul capului! A avut baftă de amici apropiați Micuțul, poate fiindcă și el a fost băiat popular, de gașcă, valabil, serviabil, solvabil, pașnic și de comitet, la viața lui. Viață nesportivă, dar ce viață! Cu singura rezervă că, mental și fizic, nu suportă munca regulată. Și că are gura
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ultimă și respectuoasă cerere: Sunteți atât de drăguță încât să ne remiteți..., câh-hmm..., un foarte mic avans? Da' cum se poate una ca asta?! Am deplină încredere! Aveți suma integrală, la dispoziția dumneavoastră! Însă, luați act în permanență, băieți, că micuțul meu Horus trebuie să fie neapărat, dar neapărat, înapoi, mâine până la ora șase, spre ziuă. Fără nici un fel de amânare sau de discuție! Vă țin pumnii strânși, amândurora! Succes! Ai grijă, Șefu', la cap, ai grijă. Atenție! Că vii de-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
te rog! Un, dos, tres! Zis și... Executat! Vierme extrage, el știe cum și de unde, trei recipiente cilindrice, la o ochire sumară, identice, din sticlă mată, verzulie, pe care le depune indiferent, în fața comanditarului. Continuând să se deplaseze pe mutește, Micuțul se apleacă preocupat, peste un șir de vase aliniate crescător sub ferestruică, lângă singura sursă de aer mai rece, vase parțial descoperite, despre care nu se poate afirma cu certitudine dacă sunt din lut sau din metal (că doar n-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și Îngerul arată cu indexul mâinii drepte, către coșul de nuiele, de care Vierme se și debarasează iute, apostolește, părăsindu-l în mijlocul trotuarului. Dă-l mai sub bec, Frate! cere Poetul. Uauu...! Aoleu..., auu..., mama mea, da' slut mai e, micuțul! Urât! Urât rău! Zbanghiu! Urât ca naiba! Printre exclamațiile întretăiate, vietatea năpăstuită din coș li se relevă, privitorilor, a fi un fel de fetus smochinit și zbârcit, păros, anemic și hidos, ca un gargui; gușat, ceacâr, cu ochii de lemur
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-le și lor, Boss! Hai! zice Fratele. Într-o doară, Vierme catadicsește să se salte de pe plasticul său, oarecum sastisit și să depună coșul în locul unde poposise, pentru a putea oferi asistenței, o perspectivă cât mai lesniciosă. Cu o mână, Micuțul înlătură bucata mânjită de scutec, rulând-o tacticos, pentru a expune privirilor circumspecte ale celor doi polițiști, cutiuța strălucitoare ferecată în aur și argint, cu străvechile ei însemne-indentații templiere. Hoo...! Pe asta, de unde-ați mai șparlit-o, băi, descreieraților?! dă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
solide, dar tot sunt de vânzare pentru șase sute de dolari bucata. Cățelușii ăia-s așa de triști, că până și fetele dolofane cu permanentele alea scârboase de studente la colegiu stau ore-ntregi să ciocănească-n vitrină, zicând: „Te iubesc, micuțule. Mămica te iubește, mititelule“. Viitorul e pur și simplu irosit pe unii oameni. Sari la puntea de observație din vârful Acului Spațial, de unde nu poți vedea picioarele de oțel, așa că e ca și când ai plana deasupra Seattle-ului într-o farfurie zburătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
În mână. Apoi descoperiră un bilețel strecurat Într-o coloană și Își continuară vânătoarea de comori În jos pe scări. Maja Își dori ca animatorii să fi socotit bine numărul invitaților, astfel Încât să găsească surprize pentru fiecare - Învingători și Învinși: micuții nu suportă Înfrângerile. Și ca să spunem adevărul, nici cei mari. Noi am fost În Venezuela acum zece ani, când Carlo era responsabil cu instalațiile petrolifere, continuă țâfnoasă mama lui Matilde, care voia neapărat să spună tuturor că soțul ei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ar fi trebuit să frîneze roțile enorme, cînd tunul a luat viteză pe panta biutei, astfel că soldatul Patrana era să sfîrșească strivit de zidul magaziei de muniție (prilej cu care Întreaga grupă de ostași a reușit să afle că micuțul are o pereche de ochi căprui, blînzi, fiind pentru o clipă, În care a retrăit seturi de amintiri pe care nu știa că le mai are, căscați dramatic); pentru că, făcînd echipă la tenis cu piciorul cu Călin sau cu Cristian
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
făcute de un italian țicnit numit Pasolini. Patrana n-a suflat o vorbă cît a durat filmul ăsta care se cheamă Teorema... nu știu ce l-a pătruns mai tare, stilul neorealist de sub care se Întrevede o metaforă ciudată sau somnul. Pentru că micuțul Patrana nu are ochi, are niște pleoape, care sînt În cea mai mare parte a timpului pe jumătate lăsate, așa că pare că doarme chiar și cînd e treaz (la fel cum pare că e treaz cînd doarme). În ultimele două
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și cu caietul de engleză (care și-a pierdut menirea și a ajuns un fel de martor murdar și ilizibil al micilor evenimente). Ieșeam noaptea, În post, tîrÎnd după noi niște pături pe care le aruncam peste iarba Înaltă, parfumată, micuțul Începea să sforăie Înainte să apuce să se Întindă. Ne-am bronzat la stele, care nu pot să-ți spun cum se vedeau de- acolo, din mijlocu’ lu’ nicăieri (alt mijlocu’ lu’ nicăieri, altă vîrstă istorică, dar stelele, aceleași). Adevărul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și a venit glonț spre mine (eu fumez, În vîrful unei biute, ascult muzică pe un post belgian la un radio de buzunar și veghez asupra bunului mers al omenirii), ora fiind În jur de unu noaptea; ei bine, și micuțul ăsta care abia poate să bălmăjească ceva În limba română Îmi spune niște chestii Într-o limbă care seamănă șocant de mult cu cea care vine din radio; nu vorbește, turuie cîteva fraze bune și Încheie cu un glorios n
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]