826 matches
-
mod fundamental în orientarea către Celălalt”2. Antropologia lui René Girard 3 pare să confirme critica augustiniană a „păgânismului”. Creștinismul o rupe în mod radical cu religiile sacrificiale care, în lumea veche, sunt rezultatul camuflajului colectiv al dorinței ca rivalitate mimetică. Pentru Girard, motorul violenței este ascuns în natura conflictuală a dorinței individuale. Dorința își găsește întotdeauna obiectul prin imitație. Rivalitatea mimetică provoacă o tensiune socială care face imposibilă orice coabitare. „Descărcarea” energiilor negative ale rivalității se produce prin ritul sacrificial
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rupe în mod radical cu religiile sacrificiale care, în lumea veche, sunt rezultatul camuflajului colectiv al dorinței ca rivalitate mimetică. Pentru Girard, motorul violenței este ascuns în natura conflictuală a dorinței individuale. Dorința își găsește întotdeauna obiectul prin imitație. Rivalitatea mimetică provoacă o tensiune socială care face imposibilă orice coabitare. „Descărcarea” energiilor negative ale rivalității se produce prin ritul sacrificial, mai precis prin celebrarea morții unui „țap ispășitor”. Încărcat cu vinovăție imaginară, obiectul expiator trebuie să moară, pentru a tăinui originea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sacru, întrucât societatea s-a eliberat de violență. René Girard identifică mecanismul victimizării în toate religiile arhaice, pe care le analizează în contrast cu tradiția iudeo-creștină. Scripturile, în opinia sa, dezvăluie procesul de culpabilizare arbitrară a inocenței și atacă frontal psihologia rivalității mimetice. Murind pe cruce, Iisus înăbușă pulsiunea de răzbunare și anihilează circuitul vicios al violenței. Tradiția ascetică a Părinților Bisericii - pentru care isihia (pacea) lăuntrică este o pregustare a împărăției cerurilor - a subliniat necesitatea convertirii atașamentului față de realitățile finite ale acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru care isihia (pacea) lăuntrică este o pregustare a împărăției cerurilor - a subliniat necesitatea convertirii atașamentului față de realitățile finite ale acestei lumi către o dorință sublimă pentru Dumnezeu, Cel care fiind nemărginit în dăruirea Sa îndreaptă instinctele oarbe ale dorinței mimetice. Numai deschiderea totală a inimii către Dumnezeu dizolvă contradicțiile interne ale psihismului individual și colectiv. Milbank conchide astfel: „în cele din urmă, împărăția cerurilor înseamnă (speculativ) și ilustrează (practic) purtarea sarcinilor celorlalți, chiar și a celor care ne acuză. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în frumusețea divină nu este promisiunea posesiei violente și autiste. Prin deschiderea treptată față de revelația frumuseții tainice este refuzat a fortiori orice capital simbolic de putere prin care, cei perfect tribali, își mențin stima de sine și popularitatea. Numai rivalitatea mimetică călăuzește dorința erotică către un obiect perisabil, cu strălucire aparentă. Frumusețea infinită este un orizont de participație nu poate fi disputată, ci se deschide unei conversații verticale. Oboseala sau vlaga, născute din întâlnirile fără garanții, dar pline de promisiuni, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tot mai ușor de recunoscut, pe măsură ce Înaintăm În timp. Chiar și energetismul „șefului integralist”, privit cu o oarecare suspiciune de Lovinescu, Întrucît ar contrazice dominanta sensibilității lui Voronca, nu se mai Înfățișează, considerat În acest context, ca o simplă atitudine mimetică, veleitară, ci se așează organic În ansamblul căutărilor neliniștite ale unor soluții de existență care sînt În egală măsură și poetice. „Seismograf” al epocii sale (cuvîntul e printre cele mai vehiculate În cercurile avangardiste), poetul Înregistrează, asumîndu-și-le, și confruntîndu-se cu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
alchimie du verbe”, În sensul considerării cuvîntului ca material cu semnificație și valoare În sine, putîndu-se dispensa, ca atare, de simbol (deplasare a accentului de pe funcția expresivă a limbajului pe cea autoreferențială); de unde și definiția dată imaginii poetice, În afara perspectivei mimetice, drept „plăsmuire abstractă [...], raport pur a două elemente cît mai Îndepărtate (sau cît mai apropiate) Între ele”; interesul particular acordat sintaxei textuale, În defavoarea Înțelesului noțional al cuvîntului; interpretarea poeticității limbajului ca distanțare de normă („faceți greșeli de gramatică”); refuzul distincției
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care se instalează dezinvolt, Înregistrîndu-le reportericește metamorfozele. Senzația primează (acea „senzație prinsă stea În cleștele poemului actual”), traducînd o voință de instalare În concret, de obiectivare a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului” romantic - dar un „concret” distanțat de simpla reproducere mimetică, comportînd restructurări esențiale, deschis spre un vast cîmp relațional, cîștigînd o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, În Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
atrăgând atenția asupra împrejurării că ne aflăm în prezența unui tip de literatură ce se deschide, simultan, spre sine însăși și spre real. Așadar, deși nu exclude reacomodarea amicală între text și realitate, această poezie rămâne prin excelență ambiguă, deopotrivă mimetică și nemimetică, într-un fel fals tranzitivă, din moment ce se folosește de înșelătoarea trasparență exhibată la un nivel de suprafață, tocmai pentru a atrage atenția asupra multiplicității modurilor în care se poate înfățișa realul. Nu în ultimul rând, țin să precizez
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
proiecție, mai mult sau mai puțin fantasmagorică. Aceasta este, la o privire superficială, poziția lui Platon, care, după cum știm, în cartea a X-a a Republicii, decreta valoarea artei drept îndoielnică. Întrucât considera obiectele materiale ca fiind ele însele obiecte mimetice, imitații ale formelor sau structurilor transcendente, autorul Dialogurilor conchidea că până și cea mai reușită operă de artă - imitație, în fond, a unei imitații - nu ar face altceva decât să falsifice (întreit!) Ideile (prototipuri imuabile ale lumii sensibile). „Plăsmuirile” ar
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
oprit cu precădere asupra celei dintâi, grăbindu-se să tragă concluzia că, de la Platon încoace planează asupra artei suspiciunea inconsistenței, a iluzoriului și, în ultimă instanță, a falsului. Din această perspectivă, este îndreptățită afirmația lui Susan Sontag, conform căreia teoria mimetică, încă de la începuturile sale, „provoacă arta, cerându-i să se justifice”1. Însă în Cratylos, relația mimetică apare prezentată în termeni considerabil diferiți. Plasat - după cum prea bine se cunoaște - între doi adversari, dintre care unul (Hermogene) susține teza convenționalistă (thései
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
artei suspiciunea inconsistenței, a iluzoriului și, în ultimă instanță, a falsului. Din această perspectivă, este îndreptățită afirmația lui Susan Sontag, conform căreia teoria mimetică, încă de la începuturile sale, „provoacă arta, cerându-i să se justifice”1. Însă în Cratylos, relația mimetică apare prezentată în termeni considerabil diferiți. Plasat - după cum prea bine se cunoaște - între doi adversari, dintre care unul (Hermogene) susține teza convenționalistă (thései), a arbitrariului numelui, iar celălalt (Cratylos) teza „naturalistă”(phusei), a motivării, Socrate lasă la început impresia că
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Actul propriu-zis al numirii, al fabricării numelui, va presupune, așadar, imprimarea unei forme ideale asupra materiei lingvistice, asupra sunetelor și silabelor.2 Aspectul esențial pentru demonstrația noastră rămâne acela că Socrate descrie raportul dintre nume și obiectul numit în termeni mimetici: natura obiectului ar determina forma ideală a instrumentului care va servi la numirea lui. Fără a exclude de astă dată posibilitatea ca mimesis-ul să conducă la adevăr, se stabilește așadar o relație semantică între numele real, materializat în sunete și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
materializat în sunete și silabe, și numele „ideal” sau „natural”. Andrew Benjamin avea dreptate să constate că, în acest context particular, cunoscutele valențe negative ale imitației dispar: Este crucial să observăm, chiar în această etapă, că în legătură cu numirea - cu activitatea mimetică a numirii - adevărul este posibil. A înțelege de ce depinde de a recunoaște ce este numit în cadrul relației de atribuire a numelor 1. Dacă în concepția lui Platon, adevărul (a!lhvqeia) nu este accesibil artei (fie că este vorba de pictură
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aivnetai), ci la însăși realitate lucrului, la ființa esențială (u!siva). Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că, în Cratylos atât raportul just, adecvat, cât și cel inadecvat dintre nume și (obiectul) numit sunt descrise, deopotrivă ca fiind mimetice 2. După părerea lui Andrew Benjamin, acest aspect poate oferi cheia de interpretare a concepției platonice despre mimesis: O întrebare care se ivește, la acest punct, este ce ar presupune asemănarea și neasemănarea? Ea apare pentru că (...) mimesis-ul în sine nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în sensul unei autoreferențialități principiale a literaturii, distanța este destul de mare. Fondul problemei nu constă în a aproba sau în a respinge o asemenea viziune, ci în a cântări implicațiile paradoxului pe care ea îl implică: limbajul poate fi, simultan, mimetic și non-mimetic, reprezentațional și non-reprezentațional. Vom reveni asupra acestei chestiuni în capitolele următoare. Pentru moment, să reținem doar că această preocupare pentru ascendență - cu alte cuvinte „cratylismul” sau mimologismul secundar, așa cum îl înțelege Genette, suscită, inevitabil, o anume „efervescență a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aceste condiții, ea va fi întotdeauna redusă, ștearsă chiar, de omologia deopotrivă dezvăluită și cerută de interpretare. (...) Mimesis-ul, prin tradiție, solicită postularea unei omologii atât în interiorul obiectului, cât și în interiorul interpretării. În consecință, avantajul reprezentat de inaugurarea demersului cu analiza mimeticului în platonism constă în aceea că permite cântărirea atentă a tuturor acelor elemente care intră în joc când vine vorba de o reconsiderare a figurii...2 Postularea unei omologii atât în interiorul obiectului, cât și în interiorul interpretării depășește simpla corespondență între
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
artistul o poate reprezenta în felul său. Luând termenul de la Platon, i-a dat alt sens, noțiunea lui fiind mai aproape de cea primitivă sau, mai bine zis, constând în fuziunea dintre două noțiuni: cea rituală și cea socratică 2. Procesul mimetic ar presupune așadar o liberă reelaborare a datelor realului, rămânând intim legat de cunoașterea lumii. Potrivit felului elenic de gândire, orice formă de cunoaștere e în funcție de natura pe care o reflectă și căreia tinde să i se conformeze. „Imitația nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
fi mai puțin aceea de a oferi o clasificare riguroasă a artefactelor literare și mai curând o tentativă de a investiga polimorfismul acestora din urmă, în funcție de criteriile verosimilității sau, după caz, ale necesității 2. 1.3 Mimesis-ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs științătc "1.3 Mimesis‑ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs știință" Denaturalizarea mimesis-ului, conceptul propus de Antoine Compagnon în 19983, desemnează, în linii mari acea tendință de alunecare dinspre paradigma hard a verosimilului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și mai curând o tentativă de a investiga polimorfismul acestora din urmă, în funcție de criteriile verosimilității sau, după caz, ale necesității 2. 1.3 Mimesis-ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs științătc "1.3 Mimesis‑ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs știință" Denaturalizarea mimesis-ului, conceptul propus de Antoine Compagnon în 19983, desemnează, în linii mari acea tendință de alunecare dinspre paradigma hard a verosimilului (å?êüò), către paradigma soft (verosimilul în sens cultural, având ca punct de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dreptate s-a remarcat că Barthes contestă autenticitatea textelor realiste invocând ca argument tocmai incapacitatea lor de a provoca o veritabilă halucinație a obiectului. Confruntat cu o atare exigență, nici un limbaj nu poate fi referențial și nici tip de literatură, mimetică 1. Pentru M. Riffaterre, în schimb, iluzia referențială se sustrage, măcar în parte, paradoxului barthesian al efectului de realitate. Demersul său postulează, după cum se știe, un ecart între uzajul comun al limbajului și cel literar: În limbajul cotidian, cuvintele par
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mimesis I), mimesis-configurare (mimesis II), respectiv mimesis-refigurare (mimesis III). Prima observație care se cere - înainte de a rezuma firul demonstrației prin care cele trei momente se interarticulează - ar fi aceea că, asemenea lui Northrop Frye, Ricoeur traduce termenul mimesis prin „activitate mimetică” și îl identifică, în linii mari, cu mythos-ul (construirea intrigii). Așadar, mimesis și mythos sunt, în viziunea filosofului francez, operațiuni, și nu structuri, în buna tradiție a Poeticii aristotelice conform căreia - ne amintim - activitatea mimetică nu avea în vedere altceva
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
traduce termenul mimesis prin „activitate mimetică” și îl identifică, în linii mari, cu mythos-ul (construirea intrigii). Așadar, mimesis și mythos sunt, în viziunea filosofului francez, operațiuni, și nu structuri, în buna tradiție a Poeticii aristotelice conform căreia - ne amintim - activitatea mimetică nu avea în vedere altceva decât arta de a construi povestiri. Ceea ce ar putea părea la prima vedere o privilegiere a mythos-ului - construirea intrigii reprezintă un model de concordanță, o paradigmă a ordinii, fiind caracterizată prin atribute ca stabilitate, capacitate
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
prima vedere o privilegiere a mythos-ului - construirea intrigii reprezintă un model de concordanță, o paradigmă a ordinii, fiind caracterizată prin atribute ca stabilitate, capacitate de totalizare, desăvârșire - nu reprezintă în fond altceva decât o manieră indirectă de elogiere a inteligenței mimetice și mitice, care este în primul rând recunoaștere, „o recunoaștere care iese din cadrul intrigii pentru a deveni aceea a spectatorului”99. Pe scurt, mimesis-ul apare din această perspectivă drept tot ceea ce poate fi mai străin de copierea unui real preexistent
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și „avalul” său (precomprehensiunea sau prefigurarea, respectiv refigurarea). Mai simplu spus, prezumtiva arbitrarietate a înlănțuirii sintactice este limitată, dintr-un unghi, de referirea la real, dintr-altul, de receptarea operei de către spectator sau cititor: Pentru a putea vorbi de „deplasare mimetică”, de „transpunere” cvasi-metaforică dinspre etică spre poetică, trebuie să concepem activitatea poetică și ca legătură, nu numai ca ruptură. Este mișcarea însăși dinspre mimesis I spre mimesis II. Dacă nu încape îndoială că termenul mythos marchează discontinuitatea, termenul praxis ș
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]