5,217 matches
-
orice altceva în lumea teatrului, dar nu autori tragici. Lor le putem spune pe bună dreptate dramaturgi, creatori de teatru, scriitori excelenți și făcători de canon cultural, dar nu autori tragici. Pentru asta ar fi avut nevoie de același fundal mitic ca Eschil și Sofocle, de aceleași credințe și de același set de valori. Vîrful de tensiune culturală care a fost arta totală a tragediei grecești nu poate fi retrăit, ci doar comentat cultural. Strădania de a reînvia ipostaza artei totale
Pe urmele Antigonei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8111_a_9436]
-
respect pentru uzanțe, dar care este, într-o largă măsură, independentă de starea afectivă a indivizilor." (Durkheim, 1995: 363). O parte din aceste constatări au rămas valabile până în ziua de azi. Au dispărut, desigur, pedepsele aplicate de societate, pedepse fie mitice, fie sociale. Imaginația oamenilor primitivi era cât se poate de contondentă: una din credințele larg răspândite susținea că ruda care nu-și respecta obligațiile de doliu era urmărită de sufletul defunctului - și ucis. De cele mai multe ori, societatea nu așteaptă pedeapsa
Mic tratat despre doliu (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6943_a_8268]
-
Ștefan Bănulescu și-a asumat ori și-a trăit destinul. L-am cunoscut pe Ștefan Bănulescu atâta cât se lasă cunoscut din cărțile lui pe care le-am citit din obligație, întrucât îmi asumasem corvoada realizării unei lucrări despre dimensiunea mitică și fantastică a scrierilor sale. Odată cu finalizarea acesteia, mi-am dat seama că nu pot părăsi textele autorului, fără să fi spus tot ceea ce cred despre ele, eliberată de chingile statutului de doctorandă. Astfel că, extinderea - într-o monografie - a
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
-i facă somnul mai dulce. Iar dacă, dintr-un cercetător al operei, m-aș transforma într-un ,,vânzător" al acesteia, aș începe prin a livra potențialilor cititori, pe post de eșantioane, câteva din emblemele imaginarului bănulescian: Câmpia bănulesciană, un spațiu mitic Cântecele de câmpie (poemele publicate de Ștefan Bănulescu în 1968, care au circulat, mai apoi, ca Addenda a volumului de nuvele Iarna bărbaților) concentrează, ca într-un parfum tare, toate esențele care fac din teritoriul campestru unul ,,pulverizat de vraja
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
de la Metopolis. Până atunci, proza scurtă a scriitorului impune imaginea câmpiei sud-dunărene dintr-o dublă perspectivă: cea realistă - în care spațiul geografic este înfățișat ca marcat de anomalii climatice (revărsări de ape, secetă) și de convulsii sociale (războiul) - și cea mitică, în care același univers devine cadru de manifestare a unor fenomene inexplicabile, loc cu o floră și o faună austere, dar fabuloase (iarbă crescută până la umeri, salcâmi și sălcii, plopi în care înfloresc maci roșii, mistreți bătrâni, dropii, bivoli, cai
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
sau de a fi lăsați să mâne caii ce poartă Biserica cu roate. Construcția cu ,,pereți din scândură neleguită, roți înalte cu butuci groși și două oiști" e o emblemă a locului, un semn că această comunitate are un trecut mitic ce se pierde în ,,vremi de început de istorie". Orașul care nu se vede, nu se aude (din nuvela Masa cu oglinzi) Prefigurări ale acestuia, sub chipul târgurilor unde nu se întâmplă nimic, se ghicesc în reportajele autorului, publicate în
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
expoziții în țără și în străinătate, se apropie de Virgil Cioflec și este din ce în ce mai prezent în paginile presei culturale. În pofida slăbiciunii sale organice, din ce în ce mai acuzate, mișcările lui sufletești îi reflectă pertfect vîrsta interioară și inepuizabila disponibilitate creatoare. Ca o incarnare mitică a principiului creativității, Luchian se împuținează organic pe măsură ce se exteriorizează și se exprimă în ordine spirituală. Smulse parcă din propria sa existență, ca un factor de echilibru în absolut, operele sale țin în cumpănă entropia ființei sale determinate și ireversibila
Ștefan Luchian sau melancoliile unui ,,spirit liber...“ by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6957_a_8282]
-
un prozator uriaș și inclasabil în opera căruia istoricul literar distinge două categorii de vinuri, mai bine zis două feluri de băutori, împreună cu vinurile lor: vinul cinegetic, vinul cotidian și profan al personajelor civile, ca oricare dintre noi, și vinul mitic, al personajelor ieșite din temporalitate, investite - și ele și vinurile lor - cu virtuți simbolice, care cuprind și anunță criptic partea nevăzută a lucrurilor, adică viitorul.Vinul mitic al prozatorului, pe care îl găsim în Hanu Ancuței, în Frații Jderi sau
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
vinul cotidian și profan al personajelor civile, ca oricare dintre noi, și vinul mitic, al personajelor ieșite din temporalitate, investite - și ele și vinurile lor - cu virtuți simbolice, care cuprind și anunță criptic partea nevăzută a lucrurilor, adică viitorul.Vinul mitic al prozatorului, pe care îl găsim în Hanu Ancuței, în Frații Jderi sau în Zodia cancerului, este un revelator de umanitate și de adâncimi ale tradiției, un fel de „Caron care face trecerea dintre spațiul mundan, al comunicării obișnuite, și
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
de adâncimi ale tradiției, un fel de „Caron care face trecerea dintre spațiul mundan, al comunicării obișnuite, și cel al Povestirii” (p.322). Spațiul povestirii este etern, dar învățăturile sale se așează în deplină înțelegere alături de cele ale realității, vinul mitic inspirând abatelui de Marenne cugetări care par uneori banale, dar nu sunt, pentru că ele îmbină armonios mai multe lumi, cum este aceea în care se manifestă diferit dulceața celor trei bunătăți: „Trei lucruri - spune abatele - dacă nu sunt foarte bune
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
ființei și «Tinerețe fără bătrânețe»; M. Constantinescu, Triumful lui Făt-Frumos; Gh. Mușu, Zei, eroi, personaje; Ion Gheorghe, Cultul Zburătorului), dă seama o dată în plus de o tendință extrem de fecundă a culturii noastre actuale. Aceea a reevaluării unor mari motive (modele mitice sau scenarii magic-spirituale) arhaice, pe linia valorizării speculative vizând configurarea unor nuclee eticiniț iatice, a unor arhetipuri continuu emergente, într-o multitudine fenomenală abordată din unghiul mitologiei comparate, al antropologiei, ontologiei sau stilisticii categorial abisale. Din acest punct de vedere
Doi eseiști, la începuturile lor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4303_a_5628]
-
văzut prietenii din tinerețe abandonându-l rând pe rând. A trăit la propriu simbolica „răstignire” de odinioară, „sfânt și martir” laic al teatrului francez, care, dăruinduse trup și suflet scenei, a înfăptuit miracolul acelor reuniuni efervescente care au fost serile mitice de la Avignon sau de la Chaillot. Vilar a ridicat la rangul de program estetic faimoasa definiție dată de el statutului pe care și-l acorda: acela de „régisseur”, cum nota el (un fel de „regizor tehnic”, s-ar putea spune), adică
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
Philippe Noiret și Daniel Sorano la Michel Bouquet și la atâția alții. Vilar îi descoperea și îi dirija discret, zgârcit cu indicațiile, căci, spunea el, „dacă autorul se pricepe la vorbe, actorul se pricepe la tăceri”. Deasupra trupei plana umbra mitică a lui Gérard Philipe, căruia, prin 1950, în cabina în care se demachia, Vilar îi propusese rolurile Prințului de Homburg și Cidului! Philipe acceptase, iar această alianță pecetluită atunci avea să asigure momentele triumfale ale T.N.P. și ale Festivalului de la
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
stare de spirit și poetică a epistolei, fiecărui interlocutor și fiecărei situații. Intuiția lui Dan C. Mihăilescu este cu adevărat remarcabilă, deoarece, dacă ne scuturăm de prejudecata unui „nenea Iancu” comic și satiric, a unei lumi caragialiene populate exclusiv cu Mitici, descoperim formidabila suplețe a unei scriituri care iese din spațiul privat al corespondenței și trece în cel public al operei. Există un Caragiale burlesc și unul absurd, un Caragiale (fals) nostalgic și unul de o cruzime portretistică paralizantă. Dar, mai
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
a fost lăsată să se ducă la fața locului, nu se știe ce a mai rămas în picioare. Martorii nu ne dau nici o speranță. La 30 iunie, tot anul acesta, milițiile Ansar Dine (Apărătorii credinței) au pătruns în Tombuctu, oraș mitic din nordul Mali, clasat încă din 1988 ca monument pe aceeași Listă UNESCO, și, sub ochii îngroziți ai locuitorilor, au purces la demolarea a cincisprezece moschei venerate de secole de un cult considerat idolatru de către acești nebuni ignoranți, care strigau
Două tragedii culturale: Tombuctu și Alep () [Corola-journal/Journalistic/4239_a_5564]
-
culisele propriei existențe, pe care, încăpățânat, și-o refuză. Eugen Simion observa: "Orice element trecut în poezie capătă prin această ridicare la putere simbolică o nuanță de sublimitate metafizică. Prozaicul adverb înăuntru devine un majestuos, înfricoșător Înăuntru, vântul ia înfățișarea mitică a Vântului, o stea, care poate fi identificată cu iubirea, intră în această mitologie ce spiritualizează totul ca o zeiască Lucitoare"6. Cu alte cuvinte, refuzul teatrului în negativ de a exista este tocmai sacrificiul necesar pentru a atinge această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se legene ca rimbaldesca navă. (Protocol) Ca Prince Henry am stat (Duo) Intonînd hölderlianul acord... (Dintr-o iarnă) Două poezii poartă chiar titlurile Gérard de Nerval și Coleridge. Eminescu ocupă un loc proeminent în această arenă, care capătă treptat ecouri mitice și chiar biblice. Autorul "Luceafărului" considera că mitul este un simbol, o hieroglifă în care e încifrat misterul existenței începuturilor, care se descifrează prin poezie. La fel îl consideră Botta pe Eminescu, un simbol încărcat cu sentimente dureroase, covârșitoare, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
e pură speculație - nota mea). Aș spune, completându-l pe P.H.L., că ipotetica „iubire de sine” ar putea fi mai curând ceva asemănător cu setea de completitudine din teoria bătrânului Platon: fiecare individ își caută „jumătatea” pentru a restaura ființa mitică „integrală”, singura care trebuie să fi cunoscut fericirea divină. Nu cumva mitul anticului filosof precede genetica modernă, care a identificat în același organism hormoni masculini și feminini, cromozomi x și cromozomi y (dacă îmi amintesc bine lecția de biologie...). Partea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a naturii, pentru a ne pierde, a ne absorbi în Unul universal, idee hindusă, idee goetheană și nietzscheană, idee din finalul operei Tristan și Isolda. Poeziile de mai sus sunt doar câteva exemple de creații din lirica universală dezvoltând complexitatea mitică și simbolică a spiritului orfic, pe care îl aflăm rezumat în lirica lui Pindar: "Muritorilor le sunt date zile nemuritoare", deoarece "există o vecie a vremii"; acest lucru are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și celei divine este suferința și că mântuirea de suferință trebuie să fie scopul omului. Cu un ochi transcendental a intuit autorul vrâncean al baladei Miorița moartea ca pe o nuntă de înveșnicire cu întreaga natură, o apoteoză feerică transvaluată mitic. Omar Khayyam, după ce în majoritatea robaiyatelor vorbește despre adevăruri cunoscute de toți privind iluzia existențială și deșertăciunea universale, în unele catrene văzul său transcendental trece dincolo: La cei răi nu-mi voi spune, nici celor buni secretul, A gândului esență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
radical în Lauda somnului, poetul din Lancrăm va sui către un da nietzschean al celebrării frumuseții firii și al tărâmului natal, al vieții în diversele ei hipostaze, iubirea peste toate. Fascinația liricii blagiene vine din necontenitul zbor al gândului, proiectând mitic și transfigurând poetic universul și ziua umană un izvor nesecat al emoției intelectuale: "Lumea e albastră haină,/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vraja sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Poetul primește de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mod nefericit de Lucian Blaga, pentru care el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești) reprezintă poarta de aur prin care are loc trecerea într-un cosmos feeric, de legendă. Căci în viziunea populară integrarea cosmică este posibilă sub semnul miticului. Numai în mit este cu putință comuniunea cu lumea, numai așa lucrurile dobândesc același limbaj spiritual, numai așa păstorul poate vorbi cu oaia năzdrăvană și se poate uni cu "mireasa" lumii. Viziunea din Miorița cuprinde planuri multiple: macrocosmosul și microcosmosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
freamătul frunzelor și continuată de sunetul cornului, se prelungește cu tensiunea infinită a dorului care trece de pe orbita timpului pe vectorul veșniciei. Lirica lui Eminescu participă la universul din Miorița în primul rând prin afinitatea pentru macrocosmos. Și participarea la mitic apare de la primele poeme. În Venere și Madonă poetul visa o lume care să gândească din perspectiva basmului și să trăiască după modul poetic. Climatul de poveste, prezent în numeroase poezii, nu este nici el simplu decorativ, ci reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este nici el simplu decorativ, ci reprezintă o modalitate de trăire a stării poetice ("Arfele visează mituri"; Iar în ochii ei albaștri/ Toate basmele s-adună") care face posibilă ca și în balada vrânceană, comuniunea nemijlocită cu lucrurile. La Eminescu miticul are rolul de înveșnicire feerică a realului, transformându-l în prezent etern. * Se poate contura mai bine viziunea cosmică eminesciană referindu-ne la lirica lui Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Autorul Cuvintelor potrivite, manifestă o pregnantă tendință de a reduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul este la Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei: "O, lumea este o albastră haină/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vara sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Astfel transferul mitopeic devine un leitmotiv fundamental: "iunie este/ verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]