431 matches
-
Era parcă țintuit în cuie. Cu mîna stîngă rămasă liberă, apucă briceagul, se propti de stîncă și făcu o sforțare deznădăjduită, ca să-și smulgă brațul din strînsoare. Nu reuși decît să stîrnească fașa care se strînse și mai tare. Era mlădioasă ca pielea, tare ca oțelul, rece ca noaptea. [2] O a doua curea, îngustă și ascuțită, ieși din adîncitura stîncii. Era ca o umbră ieșind din botul unei fiare. Linse într-un chip îngrozitor torsul gol al lui Gilliat și
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
alta, dar nu-l lăsau să doarmă. Toate, dar mai ales o întrebare. De ce el nu poate să-i vorbească? Se legase de sora de suflet a Anicăi. Leat cu ea și mai mică decât el cu vre’un an. Mlădioasă, rumenă și cu părul ca floarea de soare, fata i se lipise de inimă, dar nu o iubea. Vroia doar să poată fi mai aproape de ea, la horă, la șezătoare, de Anul Nou, cu ea, cu Anica. O urmărea la fel de
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de lucru, mergi de o ajută pe mamă ta și ia seama, lasă flăcăul să- ți intre în vorbă că n-o fi foc și pară. Saveta întorcea mereu capul oamenilor din sat. Chipul blând, ochii calzi, trupul împlinit și mlădios, mirosind mereu a trandafir, făceau din tânăra fată o prezență plăcută. Soarele răsărea, soarele apunea, iar Saveta iubită de toți se stingea ușor. - Vezi, tu, ce-i așa palidă? - Apoi de, țață Ileană, o fi având ea ceva. Dumnezeu știe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
care pătrundea prin ferestruică, stârnit de vânt printre ramurile palmierilor, aflați acum atât de aproape. Apoi vântul păru a se înteți, zvonul' dulce de ape se făcu șuierat de valuri. Își închipuia, dincolo de ziduri, o mare de palmieri drepți și mlădioși, unduind în furtună. Nimic nu semăna cu ceea ce își închipuise ea, dar valurile nevăzute îi răcoreau ochii obosiți. Stătea așa, greoaie, cu mâinile atârnând, ușor încovoiată, simțind cum o pătrunde frigul de-a lungul picioarelor ca de plumb. Visa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Nimic nu semăna cu ceea ce își închipuise ea, dar valurile nevăzute îi răcoreau ochii obosiți. Stătea așa, greoaie, cu mâinile atârnând, ușor încovoiată, simțind cum o pătrunde frigul de-a lungul picioarelor ca de plumb. Visa la palmierii drepți și mlădioși și la fata care fusese cândva. După ce se spălară, coborâră în sufragerie. Pe zidurile goale cineva zugrăvise cămile și palmieri, înecând totul într-un sirop roz și violet. Prin ferestrele boltite se strecura o lumină sărăcăcioasă. Marcel îl întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vedea cum urcă din deșert, cuprinzând cerul întreg, viță de aur înghețată atârnând din zenitul întunecat, din care voi putea să beau pe săturate, să-mi umezesc gaura asta neagră și uscată, pe care nici un mușchi de carne vie și mlădioasă n-o mai răcorește, să uit de ziua când mi-am plătit cu limba nebunia. Era cald, cumplit de cald, seara se topea, sau așa mi se părea mie, aerul îmi înțepa ochii și vrăjitorul a intrat fără bască. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Firul de iarbă, vântul și păpădia (fabulă) A fost odată un fir de iarbă ce, în fiecare primăvară, încolțea. Soarele, din ochi voia săl soarbă, Când, firul de iarbă, ca un Făt-Frumos, creștea. Gâzele și fluturii se odihneau pe firul mlădios și-ademenitor; și, vai, din când în când mai chicoteau, făcându-l din ce în ce, cuceritor. Dar, într-o zi, vântul, foarte gelos pe înălțimea, culoarea și succesul lui, veni și-l întrebă cu glas mieros: - Frate, de ce ești
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
conștiința propriului său eu, a ajuns să se cunoască!... Omul e Dumnezeu! Locotenentul Gross, uscățiv, slăbit, cu barbișon retezat și cu ochii mici, negri, fulgerători, comanda o companie de pionieri. Vorbind, se aprindea repede, iar vocea lui aspră, neplăcută, devenea mlădioasă și cuceritoare. Era ovreu și inginer la o fabrică de mașini din Budapesta. Acum se opri un moment și se uită împrejur parcă ar fi așteptat o întrerupere. Întâlnind ochii lui Bologa, care nu-l iubea, zicând că e farsor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperia, Un straiu de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-au ei Un pod din pânza lor diamantoasă, Legăndu-l dincolo de alți copaci. Prin podul străveziu și clar străbate A lunei rază și-nverzește râul Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră Nemaivăzută feerie. - Iară peste pod Trece albă, dulce, mlădioasă, jună, Albă, ca neaua noaptea, păru-i de aur Lin împletind în crinii mînilor, Ivind prin haina albă membri-angelici, Abia călcând podul cel lung cu-a ei Picioare de omăt zâna Miradoniz. Ea-ajunge în grădina ei de codri Și rătăcește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie Câte grații tăinuite se descopăr, i se-mbie Și ascultă cu iubire tot ce valurile-i mint
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aurul tot al zilei și îl împle de splendoare, De poți număra în fundu-i tot argintul adunat. Apoi iar se pierde-n codrii cu trunchi groși, cu frunza deasă, Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă, Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat; Codrul - înaintea vrajei - o cetate fu frumoasă, A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri groase, A ei bolți streșini de frunze arcuite-ntunecat. Sara sună glas de bucium și cerboaice albe-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rămase-atuncea naintea minți-mi? Vai! Nu-mi mrejuai gândirea cu perii tăi cei deși, Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vr-odinioară; Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș. Oricât fii mlădioasă, oricum fie-al tău port, Și blândă ca un înger de-ai fi cântat în psalme Sau dacă o heteră jucând băteai din palme, Priveam de o potrivă c-un rece ochiu de mort. {EminescuOpIV 261} De dulcea iscodire eu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
DE PE OCHI RIDICI... De pe ochi ridici închisă Languroasa, lungă geană, Rai de fericiri promise Și de tainică dojană. Și-ți pui degetul pe gură, Sfătuiești și ameninți Și îmi dai învățătură Să ne facem mai cuminți. Atunci brațul meu cuprinde Mlădiosul tău grumaz: "Mîni vom fi cum vei pretinde, Dar cum sunt mă lasă azi. Astfel lupt cu-a ta mustrare Ceasuri, zile, săptămâni, Și mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. {EminescuOpIV 384} SBOAR-AL NOPȚII NEGRU
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
noștri și, într-o după-amiază de toamnă târzie, am mers să vedem și "Artis". M-ar apuca un căscat teribil dacă aș începe să descriu parcul și animalele. 53 Toate erau așa cum trebuiau să fie. Girafele înalte, papagalii zgomotoși, panterele mlădioase. Ioana a mers mai tot timpul cu ochii strânși, ca să nu vadă din greșeală vreun liliac. Eu am făcut poze. Cristina a făcut poze. A făcut coadă la bazinul cu crocodili ca să-i vadă cum mănâncă șobolani albi. Apoi a
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Atunci a văzut orașe frumoase și necunoscute, care nu erau ca ale țării lui, chiar dacă erau mai mici. Orașele acelea străine în care a intrat aveau mult aur și argint, aveau cărnuri dulci și poame răcoritoare, aveau printre sclave dansatoare mlădioase și cântărețe gingașe și multe alte lucruri și făpturi care se aflau și în țara lui. Dar în orașele străine toate acestea se puteau prăda. Totuși nu-l încînta numai prădăciunea. Oamenii erau pretutindeni alții și, după desfătările din scurtele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
decolarea imaginii În orizont simbolic. PÎlcul de mesteceni nu se mai află acum doar sechestrat Între cele două sensuri de mers ale străzii, ci și așezat Între sensurile rigide ale unei civilizații tehnice și cele ale unei lumi suple și mlădioase, călăuzită de duhul naturaleții. Cuvîntul stingher subliniază acum singurătatea, dezorientarea, stînjeneala mestecenilor În peisajul urban, sfiala cu care solicită mut măcar un pic de Îngrijorare din partea omului. Dacă nu chiar, pentru firile mai empatice, un gen de identificare. Pentru că stinghere
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
protecție, prea umil și incapabil să dovedească, asemenea adevăraților vinovați, flexibilitatea atitudinală și abilitatea felină de menținere a imaginii verticale, va deveni, firesc, "pharmakosul ostracizat"98. Apologia regimului "curat constituțional" marchează incontestabil raportul de intertextualitate cu piesa caragialiană: Arzăreanu (intervenind mlădios): Îmi dați voie, domnule inspector... (Cu poză, patetic.) Să nu ne înduioșăm, domnilor, pentru o pedeapsă bine meritată! Democrația e severă și fără milă când sunt în joc interesele poporului!... Țara cere muncă și cinste multă celor ce o slujesc
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în jurul copacilor bătrâni și cu brațele întinse se rotea pană când amețea și se lăsa să cadă cu fața îngropată în iarbă, râzând. Uneori începea brusc să alerge, fără vreo pricină... Alerga, însoțită de Pârvu, ca o ieduță, cu trupul mlădios și sprinten, care aluneca printre ierburi, paltini și aluni... pentru bucuria de a sări. Îi plăcea să hoinărească, de-alungul pârâului care susura tainic la umbra copacilor; venea din inima pădurii, de unde nu se știe, trecea prin spatele casei și se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
s-o aștepte, și de cum o zărea venind, ridica botul, parcă sa adulmece mirosul ei și aerul din jur. Se uita la ea cum se apropia, și ochii îi străluceau. Anuca se apropia de el, și căpriorul își freca gâtul mlădios de șoldul ei, mângâindu-l parcă, prin acea atingere, ca o pisică mulțumită. Acum se ținea pe picioare. Totuși, nu avea curajul să umble pe afară prin zăpadă; o adulmeca doar, și atât, ori se tolănea și o privea cu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se furișează, hoțomanul!“ iși zise el zâmbind. Jderul își căuta salvarea, simțind că-i urmărit, ascunzându-se. Pădurarul începu să-și piardă răbdarea așteptând... Dar, iată-l că țâșnește. O zvâcnire minunat de ușoară, de sprintenă, o alunecare atât de mlădioasă, cum nu mai văzuse niciodată în toată viața lui de pădurar și vânător. Nu sare, nu aleargă... pare că nici nu atinge zăpada, pare că plutește pe deasupra învelișului moale... Deodată, îl vede în întregime, foarte clar, nu-i distinge însă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sub veșminte, pesemne că era goală. O clipă se îndoi că Macro ar fi fost la înălțimea misiunii, dacă își închipuia că o asemenea femeie îl putea fermeca pe el, care în casa Antoniei avusese sclave cu pielea ca mătasea, mlădioase ca niște trestii, ce fuseseră educate de mamele lor, preotese ale iubirii în templele din Syria; pe el, care își potolea încordarea și adormea sub mângâierile drăgăstoase ale lui Helikon. Ennia îi puse o mână pe genunchi și-l mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fată cu părul de aur ieșise să-l întâmpine și acum râdeau împreună, scăldați în argintul și purpura amurgului, cu ochii plecați înspre râpă. Pe Hilda, amanta oficială a pictorului, o cunoșteam pe atunci numai din vedere. Tânără, înaltă și mlădioasă ca pantera, avea chipul pictat de el în fiecare dimineață și corijat cu farduri mereu, peste zi. În zilele din săptămână, o vedeam pe promenada din fața marilor hoteluri. Părea o dansatoare spaniolă, cu „cinciul” negru al părului, presat și bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
plăcuseră de la prima vedere, ochii vineți, genele castanii, de aceeași patină ca și părul lins, plecat din boneta care-i ascundea o bună parte a frunții drepte și netede. Doamna Pipersberg o angajase, impresionată de arătarea ei masivă și totuși mlădioasă. O primise după ce făcuse un calcul rece de femeie de afaceri, concediind pe loc două fete slăbănoage, stoarse de muncă. Ceva mai înaltă decât mine, Albertina mă privea de sus, cerceta banana ce i-o dăruiam în treacăt, și zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
învăluită într-o demnitate de veritabilă marchiză. Singură Nora nu ceda insistențelor. Se așeza retrasă, cuminte, îmbrăcată cenușiu sau în culori apropiate de această nuanță, alături de Mariana, o studentă felină, cu părul ca de cânepă, cu toate trăsăturile feței compromise, mlădioasă ca un bici de lux și albă ca o franzelă nerumenită. Din cauza sufletelor noastre care se întâlniră pe negândite, ne-am prins de mână, eu și Mariana, o dată doară, ca să ne privim surprinși și să ne bucurăm cu înțelegere. „Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]