627 matches
-
cu o voce neatentă, scriind ceva pe marginea unui document. M-am ridicat instantaneu în fund. — Mi-ai spus Coral? — Sigur că nu! Am spus Claire. Noapte bună, Claire. Atunci eu de ce auzisem Coral? Oare Randall spunea adevărul? Într-adevăr, moțăisem și mă trezisem și tot așa. Claire... Coral. Îmi dădeam seama că numele semănau. și chiar dacă Randall ar fi pronunțat numele fostei lui prietene, ce însemna asta? Era o scăpare inocentă, erau două nume formate din aproape aceleași litere. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pe care-l scrisese Luke. Lucram de vreo oră, când pleoapele au început să mi se îngreuneze. Cu bâzâitul blând al motorului și cu pătura moale, de cașmir, așezată pe mine, n-a mai durat mult până când am început să moțăi. Următorul lucru de care am fost conștientă a fost faptul că Randall mă înghiontea ca să mă trezească. — Cred că suntem pe punctul să aterizăm, mi-a spus el, frecându-mi blând încheietura cu degetele. Mi-am mișcat degetele de la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
asupra propriului detin. Planul era strălucit, credeți-mă pe cuvânt, opera unui pungaș adevărat, și nu poți decât să îți scoți pălăria în fața ingeniozității ridicate la un asemenea nivel. Dar, despre toate acestea, ceva mai târziu. În timp ce Lucy cugeta și moțăia în spate, Tom și cu mine vorbeam în față. Nu se mai urcase la volanul unei mașini de când renunțase la slujba de taximetrist la New York, în ianuarie, și simplul fapt de a conduce din nou acționa ca un tonic asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
MARCHEAZĂ Ținta Rezultatele ultimei analize de sânge au venit imediat după miezul nopții. Era prea târziu ca să mă externeze din spital, de aceea am rămas până dimineață, planificând febril structura noii mele companii în timp ce îl urmăream pe epuizatul Javier Rodriguez moțăind în patul de vizavi. M-am gândit la mai multe nume care să capteze spiritul sarcinii pe care mi-o asumam și, în final, mi-a venit neutrul, dar grăitorul Biografii fără Limite. La cam o oră după asta, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
oricum să iau o pauză și o ascult. E o plăcere să te duci la clasa întâi. Mereu mă uimește cât e de liniște aici, în timp ce la doar câteva scaune distanță, în spatele draperiei, domină haosul. Câțiva pasageri citesc, alții doar moțăie în scaunele lor rabatabile din piele. O femeie bine îmbrăcată, plină de aur, răsfoiește tăcută Vogue, și un bărbat în vârstă într-un costum negru-antracit se uită pe hublou. Nimeni nu cere ceai decofeinizat, apă cu gheață, pungi sau formulare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nu cumva să-i zărească cei de alături șlițul umflat al pantalonului, uneori, când nu mai putea Îndura, mergea În toaleta parfumată a casei Dobrotă și se ușura singur, după ce controlase neliniștit Încuietoarea ușii. Intra apoi În vârful picioarelor și moțăia, istovit de plăcerea rușinoasă, de energia risipită inutil și se trezea În acordul final ca să o aplaude, mecanic. Candelabrul mare de cristal lumina prea tare ca să mai Îndrăznească să o privească atent, ea se rotea cu taburetul, Într-o iuțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ani de trăit Împreună, pentru ca, tot povestite, ele să-și piardă tăișul, să nu mai doară? Iar dacă nici lui Hermann nu i-a putut povesti tot, tot, tot, de ce se tot străduiește să i le spună lui Traian, care moțăie, neatent, cu ochii la autostradă? — ...Drumul ăsta Începe să fie prea lung pentru vârsta noastră. Mult, nu mai e și n-aș vrea, tocmai acum, să adorm la volan. Dar Încearcă și tu să rămâi treaz, pentru că În două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
retrasă, singur, de dimineața până seara În bibliotecă, Întinzând seara singurul costum, tot mai lucios În coate, sub saltea, ca să-l calce, mâncând o dată pe zi, dacă avea noroc, dezertor, așteptat de Curtea Marțială, de linia Întâi a frontului, transfug... Moțăie, tot mai amorțit, În scaun, Întrezărind În fugă o fotografie mișcată care se va risipi În buimăceală și somn când va Încerca să o rețină și doar niște cuvinte. nesiguranță frică singurătate foame Povestea lui nici ea, nici nimeni altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tâmpenie! Nu știi când a vândut pianul? Când n-a avut din ce trăi, că bărba-su murise În pușcărie și pe ea o dăduse afară de la serviciu! — Și ce ai? Glaucom sau cataractă? Ce ai, Buni? Iar Buni ar fi moțăit din cap, cu un zâmbet Încremenit În ochii șterși, aprobând necontenit, unica ei grijă fiind să le dea impresia că aude tot, că vede tot, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, dragele mele, fiți liniștite! Clipsurile roz/bleu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
valutist cu vechi state. Vă rugăm Însă, fiți liniștiți, imediat ce vom avea date noi, vă vom transmite. După Telejurnal, reluăm transmisia la aeroport. Capitolul 14 Callypso cu o mie de fețe Oricum, și ele au fost pe fază, pentru că, de unde moțăiau, claie peste grămadă, cum au adulmecat dâra de Yves Saint Laurent Tabac Original after shave lotion TABAC ORIGINAL, odată au făcut ochi și au Început să se foiască pe canapeaua de vinilin albastru. Dar Victor luase deja startul cu florile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
loc, ce memorie brici pot să am! Mai e ceva mai greu să faci, sărmane/ cum ai putut să vii tu pe tărâmul lui Pluton/ unde-și au lăcașul morții nesimțitori/ bicisnicile umbre de oameni răposați? Și pe urmă am moțăit, dormeam, nu dormeam, nu aș fi putut spune, cine Îmi poate de altfel spune dacă nu visez și acum? Dar poate nu am visat, poate doar m-am gândit cum ar arăta Tărâmul acelui Hades, dacă aș coborî după Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
care a dus la Vatican documentele, cu o zi Înainte de bombardamente. Ce făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu autostrada fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
al colectivului: Își Înfigea „colții“ zdravăn În tine și te plictisea de moarte, sugându-ți treptat energia până te lăsa lat și nu mai erai În stare decât să te holbezi la telenovelele alea australiene care se dau după-masa, când moțăi În timp ce-ți digeri prânzul și, În consecință, ești mai puțin pretențios În privința calității divertismentului. Rachel avea să mă Înjure pentru că, Într-un moment de neatenție, lăsasem să-mi scape locul În care mergeam. Am zâmbit politicos și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
chip să te scoli din pat.” „Promit că mă scol repede.” „Eh, dacă aș avea atâția bani câte promisiuni nu ți-ai respectat tu, n-ar trebui să mai așteptăm zece ani până să devenim milionari. În plus, ai să moțăi peste tot, în mașină pe drum și în sala de așteptare, la aeroport. Ai să fii prea somnoros ca să-ți iei rămas-bun cum trebuie și mai târziu, în avion, o să-ți pară rău.” Era greu să te înțelegi cu tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a hotărât și m-a tras val-vârtej după el, printr-o intrare întunecoasă, înăuntru în bar. Deci așa arăta un bar din America: întunecos de-ți băgai degetele în ochi, plin de fum și de oameni obosiți, care păreau să moțăie. Trei din aceia ședeau pe scaune înalte lângă tejgheaua barmanului, iar doi erau de-a binelea toropiți, încât se sprijineau în coate de ea, ca să nu alunece la pământ. Toni mi-a spus: „Nu sufli nici o vorba acasă, ai priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în America nu e mai bine decât acasă, aici nebuni, acolo nebuni, doar că aici toți umblau înarmați. Decât să ne deprindem cu asta, ar fi mai bine să ne întoarcem acasă. Vorbea așa mult timp iar eu începeam să moțăi, fiindcă oricum nu mă pricepeam să-i răspund. Pentru că tata vorbea mai curând cu el însuși, pe mine mă fura somnul. „Teodorescule, tu de fapt ai economisit ceva bani în Italia?” „Da.” „Cât?” „Trei sute de dolari.” „În fine, uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tricolorul la chipiu. Eu alerg înspre ghișeul 17, Sabina înspre 16, maică-sa înspre 15. Suntem salvați, duse sunt toate grijile. C XV Pe lângă că adormea greu din cauza creierului în fierbere continuă, Cosmin mai era torturat și de Tubu, care moțăia în fotoliul de lângă pat, cu ochii deschiși. Bilele alea de sticlă albastră luceau ca două faruri. Uneori avea impresia că motanul era o cameră de luat vederi îmblănită, un mutant plin de microcircuite pe dinauntru. Dimineața, la trezire, Tubu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pentru tine, auzi? zice Avocatul. Nu te supăra, Frate-miu! Hai să vă mai povestesc io, așa, o chestie, inestimabililor. Aseară, pe la zece, zece și..., troscăisem cu văru' Pale, la bodegă, niște țuici și niște beri. Și niște șnaps. Și moțăiam. Și vine peste mine-n vis, unu' înfipt, cam nasuliu, cu țăcălie și nădragi, și-mi zice: Nae, dormi, dormire-ai? Băi, Nae! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul a toate. Tranc! Și tu, tu ce-ai dat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vagonul, râzând, făcând gălăgie, certîndu-se cu taxatoarea. Câte unul mai șmecher spunea cu voce joasă: "Biletele la control!" și înghețai chiar dacă aveai bilet. Pe înserate, tramvaiul era aproape gol, taxatoarea dormea între stații cu capul pe mica ei tejghea, mama moțăia și ea pe scaun, cu mine în brațe, iar eu priveam norii purpurii, arzând deasupra caselor cu acoperișuri negre, în zig-zag, neregulate. Așa, clătinîndu-ne, ferindu-ne de bețivi, retrăgîndu-ne din preajma unei duhori de cort sau de usturoi, ajungeam până la Bariera
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
platitudine intelectuală pe care credeam că i le-am întins eu. A trebuit să plecăm repede spre mașină, căci se întunecase de-a binelea. A fost, acela, singurul ceas când n-am îmbrățișat pe Maitreyi. Am găsit pe însoțitoarea noastră moțăind în fundul mașinii, cu șalul bine tras pe creștet, și ne-a privit cu o bucurie de complice când ne-a văzut venind, unul lângă altul, eu mai înalt decât Maitreyi, dar ea mai tânără și neînchipuit de frumoasă, cu expresia
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Ca un geamăt, un suspin. - Nu cumva o fi murit Moșu? strigă deodată Ilaria. Mă privi scurt, speriată, și porni alergând spre casă. - Doamne ferește! făcu Popa închinîndu-se. Porni și el, și după el, noi toți. Nu murise. L-am găsit moțăind, uitîndu-se la lampă. Ilaria îi înălță capul pe perne. - Să-mi aprinzi o lumânare, spuse. S-o am aici, lângă mine, că poate se îndură Dumnezeu. Se apropiase și popa de pat. Moșu îl privi lung, ca și cum s-ar fi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
odihni. Are să treacă o mie de ani, și n-am să mă pot odihni... Ilaria se apropiase de el. Mi-am plecat ochii și m-am îndreptat încet spre biserică. Între lumânări, Moșul părea că doarme. În strane, câteva femei moțăiau, cu capetele sprijinite pe brațe. M-am simțit deodată obosit. M-am rezemat de perete și am închis ochii, peretele era rece, mai rece ca piatra peșterii, și simțeam cum mă pătrunde frigul, parcă ar fi voit să mă trezească
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
din urmă. Nu i-ar mai ajuta Dumnezeu!... După ce a început să plouă, ieșeam tot mai rar din biserică. Se adunaseră aproape toți acum. Câteva bătrâne plângeau încet la căpătâiul Moșului, lângă lumânările de ceară. Popa, dascălul, Vasile, toți ceilalți moțăiau în strane. De câte ori ieșeam, îi găseam alături sub nucul din fața bisericii. Nu-i mai întrebam nimic acum. Treceam pe lângă ei și le zâmbeam. "Trebuie să fiu cu ochii în patru, îmi spuneam, căci sânt singurul care vorbesc puțin rusește. Poate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
madam Delcă, ai mâini de aur ! Ce m-aș face eu fără dumneata ? ! se lingușea Ivona la probă, când vedea ce rochie-i iese. Are mâini de aur madam Delcă, îi zicea mă-sii. Și madam Ioaniu, din fotoliul ei, moțăia din cap și râdea, îi plăcea ce aude, că cine-o adusese-n casă decât ea pe Vica ? — E-hei, de când o știu eu pe Vica, zicea. De când erai la Casa de Mode a soră-mii ! Câți ani aveai, Vica
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încetase chiar să mai noteze câte ceva în nedespărțitul caiet zilnic unde-și făcea bruioanele pentru scurtele și cât mai secretele însemnări. Sub coșul ridicat al trăsurii, neferit însă nici de praf, nici de zăpușeală, se vede că el începuse să moțăie. Poate chiar ațipise ? Pentru că acum urechea auzea cu totul altfel liniștea cunoscută a străzii care dormita, pustie, țăcănitul potcoavelor de cal, hurducăturile trăsurii pe pavajul desfundat, zăngănitul obloanelor unei dughene care se grăbea să deschidă. Ba chiar și zvâcnetul apei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]