641 matches
-
noi am plecat", "ei pleacă", în curînd vor pleca"... Acum în verandă nu mai e atîta îngrămădeală, în fiecare zi vine acum lăptăreasa Klava cu lapte proaspăt într-o găleată, a mai rămas mult zgomot încă: foșnește, huruie blestemata cutie... Moțăi, Jim? E dreptul tău de cîine să moțăi. Picotesc și eu în fața televizorului, astfel demonstrăm că lumea viselor noastre e mult mai tandră decît acestă harababură, decît această forfotă. Nu am ajuns încă pînă la sfîrșitul secolului, mult dragul meu
Poeme de Evgheni Borisovici Rein by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/12498_a_13823]
-
pleca"... Acum în verandă nu mai e atîta îngrămădeală, în fiecare zi vine acum lăptăreasa Klava cu lapte proaspăt într-o găleată, a mai rămas mult zgomot încă: foșnește, huruie blestemata cutie... Moțăi, Jim? E dreptul tău de cîine să moțăi. Picotesc și eu în fața televizorului, astfel demonstrăm că lumea viselor noastre e mult mai tandră decît acestă harababură, decît această forfotă. Nu am ajuns încă pînă la sfîrșitul secolului, mult dragul meu cîine, și totuși ce sentiment ne întoarce gîndul
Poeme de Evgheni Borisovici Rein by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/12498_a_13823]
-
pornit degrabă înapoi și felul în care mișcam aerul părea acum ca o muzică răsucită. Pe lângă mine treceau în grabă anii, anotimpurile, nopțile, zilele. Într-un foarte târziu, am ajuns. Ușa părea că nu fusese folosită demult. Păianjenii cei pântecoși moțăiau netulburați, atârnați de o clanță. Ai intrat pe ușa pe care se iese - nu-i nimic, așa fac toți." (Lucian Vasilescu) Secvența de mijloc a volumului, Trebuie să fac neapărat asta, adună câteva proze, unele mai reușite în genul poemului
Vieți și poee în oglindă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12347_a_13672]
-
cel pe care, recent, îl defineați drept un "guru al dreptei Ťpopulareť"? Despre neîmpăcatul adversar al ideologiilor extremiste? Despre subiectul atâtor atacuri ignare desfășurate tocmai în revistele lui Vadim Tudor? Sau despre intelectualul a cărui strălucire nu vă lasă să moțăiți pe prăfuitele bucoavne interbelice? Pe ce vă bazați când deschideți atât de larg baierele dezinformării? Ce probe aveți? Unde și când a atacat Vladimir Tismăneanu "dreapta tradițională"? La ce personaje, evenimente, formațiuni politice faceți trimitere? Există măcar o singură frază
De ce suntem atât de ticăloși? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7330_a_8655]
-
de radio. Știri care mai de care, Îndemnuri, unul după altul, pe postul național, le percepeam fără a le desluși. Nimeni Însă nu-l Întreba nimic. Navetiștii păreau amorțiți. După scandalurile din autogară, muțiseră. Parcă nu-i mai interesa nimic. Moțăiau și atât. - Dă, domnule, drăcia aia mai tare, să auzim și noi! - l-am rugat eu pe cel ce avea aparatul. S-a făcut că nu mă aude. Mai mult, nu a schițat nici măcar un gest. Dar nici cei din
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
uit cei șapte ani de-acasă primii mei ani, ghimpați. Revăd în noapte convoiul asudând sub automate și-un câine-temnicer, cu limba scoasă... Întâiul tramvai Ca o stivă e liniștea asta! Pentru sunet nu-i loc nici de-un deget. Moțăind, se foiește nevasta mângâind universul pe creștet. Dar deodată-n străvechiul oraș năvălind ca tătarul Mamai trufaș, nărăvaș, buclucaș sparge noaptea întâiul tramvai. Tipul ăsta se ia-n serios și electrici să fim ne învață: jerbe lungi de scântei de sub
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
de mătase era doar cu puțin mai bătrân decât alți bătrâni avea o barbă albă și lungă de ascet din când în când bătrânelul își lăsa capul în jos poate se gândea profund sau poate intra în transă sau poate moțăia nițel iar oamenii ziceau uite acum călătorește prin alte lumi oare ce vede el acolo și nu ne spune și nouă hai să-l momim să-i aducem darurile noastre și-i aduceau bătrânelului ce aveau ei mai de preț
Poezii () [Corola-journal/Imaginative/4781_a_6106]
-
în fund desigur era un gest de mare înțelepciune cine ar fi făcut ceva atât de firesc și simplu în public și spunea astea-s nimicuri alții mi-au adus lucruri neprețuite apoi își lăsa încet capul în jos poate moțăia sau poate intra în transă și oamenii ziceau iar călătorește oare ce vede și nu ne spune și nouă se ofticau ei și plecau și se sfătuiau ce să-i aducă bătrânelului să-l mulțumească se sfătuiau zi și noapte
Poezii () [Corola-journal/Imaginative/4781_a_6106]
-
de radio. Știri care mai de care, Îndemnuri, unul după altul, pe postul național, le percepeam fără a le desluși. Nimeni Însă nu-l Întreba nimic. Navetiștii păreau amorțiți. După scandalurile din autogară, muțiseră. Parcă nu-i mai interesa nimic. Moțăiau și atât. - Dă, domnule, drăcia aia mai tare, să auzim și noi! - l-am rugat eu pe cel ce avea aparatul. S-a făcut că nu mă aude. Mai mult, nu a schițat nici măcar un gest. Dar nici cei din
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
din vedere pe cei din fața lui: „Iordache! Ține poteca făcută de cei din față. N-o lua pe alături!” „Alecule! Te văd cam zgribulit. Pune un țol pe tine, să nu te mai spargă vântul ista!” Sau: „Gheorghe, băiete! Nu moțăi de-a npicioarelea. Asta ai s-o faci la Crâșma din drum. Acum bagă de seamă pe unde calci că te văd împleticindu-te. Capul sus! Timp pentru somn avem des...” Săniile alunecau ca niște fantome... Lui Iordache Cocoșitu, care
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
înlăturat?! De unde moralitate, Gheorghe?! Nu știi poate ce-i la București. Vino într-o noapte în hotelul nostru și te crucești. Tragem câte un chiolhan de nu se mai vede om cu persoană, iar deștepții de ziariști se întreabă de ce moțăim în Parlament, Dumnezeii mamei lor de bandiți! Poate nu mă despărțeam de Lucica, dar devenisem... incompatibili, era prostuță săraca și nu a făcut nimic să se schimbe. Neam de neamul lor n-au dus-o cum a dus-o ea
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
mai de care o îndopau cu mâncare. Cânta cocoșul a doua oară. Sarmalele fierbeau în oalele de lut puse în jarul focului, de la cozonaci, care era adunat în vatra cuptorului. Pe plită, un cazan mare cu apă forfotea. O bătrână moțăia pe un pat, iar Antonica robotea încă la așezatul pomenilor împreună cu celelalte femei. Somnul îi fugise de mult, avea ale ei pe cap. Își șterse cu colțul basmalei gura și se uită printre ușa crăpată la patul fetei sale cele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
don Filip al IV-lea, concepuse cu prietenul său, Buckingham, acel proiect extraordinar și necugetat de a călători incognito la Madrid ca să-și cunoască viitoarea mireasă, transformând În roman de amor cavaleresc recea combinație diplomatică stătută, care de luni Întregi moțăia prin cancelarii. Nunta prințului anglican cu prințesa catolică devenise, dată fiind importanța ei cu totul ieșită din comun, o extrem de complicată dantelărie În care mediau și interveneau ambasadori, diplomați, miniștri, guverne străine și până și Sanctitatea Sa papa de la Roma, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sunt 30 de zile? - încât, iar trebuia s-o iau și s-o reiau de la capăt. Un început mereu nou, cu unghiul schimbat. Curios pentru durata oricărei culturi. Tirul a trebuit așadar reglat, reajustat de nenumărate ori, până ce istoria epocii moțăind întrucâtva, săptămâni în plus, s-a profitat de moment, iar cel dintâi număr al publicației apucă să apară, în sfârșit... Aceasta se petrecea sus, într-una din încăperile clădirii somptuoase a sediului Uniunii Scriitorilor de pe șoseaua Kiseleff, un palat veritabil
Sfinxul valah (variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14402_a_15727]
-
dans sau familiile cu fete unde se dansa, nu în scopuri matrimoniale, ci numai sportive. Demirgian juca tenis când avea cu cine, fiind înscris într-un club, și înota vânjos în apă dulce și curgătoare, precum Dunărea. Când îl vedeai moțăind câteodată pe un morman de covoare, n-ai fi crezut că Demirgian e un om așa de vânjos. Însă și în privința sanitară suferea de unele contradicții. Se arunca în Dunăre și nu suporta vederea gândacilor sau a păianjenilor, precum nici
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dintâi cu servieta pe genunchi, cea din urmă cu o dantelă la care lucra cu iglița. Cum ședeau astfel într-un colocviu mut, Conțescu făcu un semn din ochi către Erminia, arătând în direcția Gonzalv. Acesta, cu palmele pe servietă, moțăia, răzbit de oboseală, clătinîndu-se pe scaun de somn. Deodată servieta îi alunecă pocnind pe parchet și-și revărsă conținutul de broșuri. Speriat, Gonzalv se ridică în picioare, apoi își culese hârtiile de pe jos, pe care se citea deslușit: Gonzalv Ionescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aglomerație umană, dar în stație, acul busolei lui metalice zvîcni spre estuarele și munții din nord. Se hotărî să-și viziteze, totuși, tatăl. Gîndește-te cum merge pe același traseu descris la începutul Cărții întîi, Capitolul 18, cu diferența că acum moțăie mai tot drumul și coboară la satul Glencoe. Suie un drum îngust spre căminul de tineret, o cărare printr-un tunel de crengi. E toamnă și munții revarsă nuanțe de purpuriu, portocaliu, și verde-auriu, care ar fi arătat stridente, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
imensă și întunecată încercă să-l lovească, îl rată, se balansă ca o ghioagă pentru a-l lovi din nou. Se trezi în dureri mari și bandajat; era într-un pat cu un tub în braț. Stătu acolo visînd și moțăind, fără să se gîndească la nimic. Presupuse că se află din nou în institut, dar salonul avea ferestre dincolo de care era întuneric, iar paturile erau înghesuite, aproape fără spațiu între ele. Toți pacienții erau foarte bătrîni. Cei care se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
într-o expresie de blândă perplexitate. Părea atât de curată, atât de îngrijită (parcă mirosea de departe a săpun de lux) încît ai fi spus: o străină, sau o păpușă asiatică. După ce o decupai cu privirile din gloata transpirată care moțăia în metrou, îți dădeai seama că nu era singură. Lângă ea, în picioare, se mai afla o femeie. Părul îi era la fel de grizonat. Părea, după figură, mai în vârstă decât cea așezată (dar cu câți ani?), și înfățișarea ei nu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
acum era pustiu, fiind ora de somn, de obicei se jucau acolo puzderie de copii, ieșiți din toate cele opt scări și separîndu-se, fetele cu fetele și băieții cu băieții, apoi după vârstă și prietenii. Doi-trei hamali în halate cenușii moțăiau ca de obicei pe fotolii, printre mobilele scoase pe asfalt. De zidul blocului erau sprijinite mari geamuri împachetate-n carton gofrat și întărit cu șipci grosolane. Vreo două mașini, un Wartburg străvechi și o Skodiță galbenă, erau parcate sub umbra
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mari, putregăite, încît pare roz pal. Și umbrele au aici nuanțe pastelate, mov și liliachii, altfel decât pe stradă, de parcă nu același soare și nu aceiași nori melancolici de vară ar străluci peste casa acum aproape pustie. Doar Catana, moșul, moțăie așezat pe prag, ca de obicei, socotind poate banii ce i-ar mai trebui ca să-și termine minunatul cavou. În mintea lui, bolțile și cupolele subpământene se multiplică și se complică-n ornamente de piatră lustruită, nemuritoare. În centrul celei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
bărbat robust și bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii pe jumătate stinși ai focurilor de peste noapte; totuși, exista încă pericolul ca vreunul dintre ei să simtă mișcare pe râu și să dea alarma - grupul ar fi fost atunci obligat să renunțe la atac ori să debarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu mi s-au schimbat dioptriile. Doar că nu văd câteodată. După externare mi s-a întâmplat de multe ori. Mă întorceam mai devreme acasă de la firmă pe la 16.00, 16.30. Sâmbăta și duminica stăteam întins în pat și moțăiam. Am ținut-o așa până în iulie. După ce am venit acasă de la spital, nu puteam să dorm prea bine noaptea. Pentru că nu adormeam, nu aveam încotro și beam. Mă culcam amețit. Starea de insomnie a durat până în iunie, când am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aș mai sta jos!» (râde). După ce trec de Ueno, ochesc pe cineva care pare să coboare și mă așez în fața lui. După atâtea drumuri poți să te prinzi cine urmază să se ridice. Experiența... Mă așez și adorm imediat. Sau moțăi. Oricât de profund aș dormi, cu o stație îaninte de Roppongi, la Kamiyachō, mă trezesc brusc. ăsta e un lucru important. În ziua aceea, metroul s-a oprit între Akihabara și Kodemmachō. Au anunțat ceva despre o explozie la Tsukiji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu-mi spusese nimic despre ea, decât, în trecere, că era soția lui Olaf, ceea ce de altfel bănuiam. Vechiul meu prenume mă îmi dădu dreptul s-o botez Sigrid. Numele îmi plăcea. Adormii cu gândul acesta. În odaia de alături moțăia văduva lui Olaf, Sigrid Sildur, care habar n-avea despre văduvia sa și învierea soțului ei. p. 53 Mă trezii la ora unsprezece dimineața. Mai dormisem vreodată până așa de târziu? Noua încarnare avea desigur o mare influență. Există oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]