566 matches
-
care se află în inima muntelui. Acolo, magul începe a face vrăji, cu o vargă fermecată. După aceste vrăji, Arald vede cum zidul piere, biserica creștină este fulgerată, piatra de pe mormîntul Mariei crapă în două și sare în lături, iar moarta se-nalță din mormînt o fantasmă, o dulce întrupare de omăt. Trecînd prin vînt, prin neguri și fulgere, ea se îndreaptă către Arald. Cînd Arald își simte gîtul cuprins de brațele ei, " Pe pieptul gol el simte un lung sărut
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ca să moară mai curînd și să se poată urca lîngă sufletul iubitei sale, cu înfățișare aidoma Casandrei, care, în chip de înger, îl vizita noaptea, iar magul călător prin stele i-a răspuns călugărului că acel înger "e sufletul unei moarte Pe care însă eu însumi pot ca să-l reaprind/ Pot s-o topesc în forma de lut care s-o poarte/ Și idealul-eteric în lut eu pot să-l prind,/ Dar nu aici. Aicea de viață n-are parte;/ Vom
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Oare lui Macbeth nu i-a pierit pentru totdeauna somnul de teamă că, adormind, îl vor tortura în vis fantomele victimelor lui? Lady Macbeth, mai dârză și mai rezistentă la început, nu devine ea însăși un soi de fantomă, o moartă vie, rătăcind noaptea prin palat cu ochii deschiși, deși este cufundată într-un somn adânc? Lady Macbeth doarme și nu doarme, trăiește și nu trăiește. Dincolo însă de toate aceste corespondențe între aparițiile propriu-zise și halucinațiile plăsmuite de o minte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
urmă, lăsându-se cu totul în seama Paulinei, Leontes promite că va aștepta cu însurătoarea până când, după chiar spusele acesteia, „prima voastră soție va respira din nou (breath)”. Și astfel, această primă convocare a fantomei, care leagă strâns tema reîntoarcerii moartei de tema asemănării, pregătește cu multă îndemânare terenul pentru viitoarele evenimente, anunțând încă de pe acum episodul statuii ce va prinde viață. Mai mult decât atât, pentru a apropia și mai mult fantoma de o făptură asemănătoare ei, înainte de a introduce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
De când ne-am despărțit. De-ndată du-ne2. Punctul forte al scenei rămâne însă „miracolul” săvârșit. Am văzut statuia prinzând viață, am văzut o Hermionă de piatră în care trăiește din nou spiritul fantomei sale întors printre oameni. E întoarcerea unei moarte - și puțin contează dacă moartea aceasta a fost reală sau doar iluzorie -, e opera magică a Paulinei, cu care se încheie Poveste de iarnă - fără îndoială, o poveste cu strigoi. Dar oare n-am putea vedea și în „învierea” Thaisei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
moartă, odraslă și soție de rege, să fie îngropată după datini, dacă va fi găsită vreodată. Urmează atunci o scenă a cărei ambiguitate ne amintește întru totul de scenele finale din Poveste de iarnă: uimit de frăgezimea, de prospețimea tenului moartei (așa cum cei ce priviseră statuia Hermionei fuseseră uimiți de naturalețea ei), Cerimon evocă, printr-o referire la Egipt, posibilitatea „reaprinderii focului vieții” într-un corp inert, cufundat în somnul său de veci. Cerimon își dă seama, desigur, că are în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a pălit și ea: feței luminoase i s-a asociat fața unui monstru. Oare această alteritate hidoasă, brusc apărută, nu e cumva opera înfricoșătoare a morții? Nu este ceea ce a preschimbat-o și pe Irene într-o veritabilă figură de moartă vie? De altfel, încă din primul act, Irene vorbește despre trecut ca despre „acele vremuri când mai trăiam încă”. Rubek i-a distrus viața, i-a furat sufletul și l-a întemnițat într-o statuie; când acest „copil” al lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sufletul ei viu: „După aceea, am rămas ca golită pe dinăuntru, golită de suflet, și așa mi-am pierdut viața, Arnold”. Lumea continuă să-i spună „țicnita”, „femeia în alb”, „femeia cu chipul livid”, construind astfel în jurul ei imaginea unei moarte vii, a unei fantome rătăcitoare, ilustrare a unei alterități în care experiența nebuniei se împletește cu aceea a morții. Or, tocmai această „femeie cu chipul livid” posedă, după propria mărturisire a sculptorului, cheia creativității lui, secretul viziunilor sale artistice. Să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care le imortalizează deopotrivă pe mamă și pe fiică și care, chiar dacă nu se însuflețește, se înscrie totuși printre numeroasele variațiuni ale dublului. Să nu uităm că, în Sonata spectrelor, adulterul din pricina căruia soția Colonelului s-a transformat într-o moartă vie se produsese cu adevărat. Mumia e, așadar, părtașă la săvârșirea păcatului: „Ne unesc fărădelegile și greșelile noastre ascunse...”. De aici și neputința personajelor de a-și despărți destinele, ceea ce le face să devină niște veritabile arătări, niște morți vii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cot; cravată; cremă; dac; distant; Dumnezeu; dur; erotic; erotism; erudiție; eu; filosof; fire de păr; folosință; frunte; ghimpi; gorilă; grasă; Grecia; grețoasă; imposibil; inestetic; intelectual; în vîrstă; înalt; înghimpă; îngrijire; înțepător; lame; libertate; limbă; lînă; lovit; marinar; mascul; maturizare; mică; moartă; modern; Moga; monotonie; motociclist; murdar; mustața; musteață; necazuri; nefolositor; neigienic; nene; nespălat; Noe; noiembrie; nu; obraz; ochi; om neîngrijit; omăt; omenesc; organ; oribilă; parte a corpului; o parte a feței; pieptene; pirat; plăcere; popa; putere; puternic; puturos; rade; rară; rea
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
carul; cerc; cheală; creață; creier; cucurigu; cuibar; curcă; de curte; delicioasă; desene animate; difterovariolă; domestic; domestică; durere; ea; fiartă; ficat; fricoasă; fuge; fulg; galbenă; găină; găinaț; gălăgioasă; gînsac; grasă; grill; gustoasă; hamster; iarbă; ie; isteață; îmbătrînire; încălțată; înceată; mamă; mică; moartă; moarte; monstru; mort; moțată; neagră; nu; oală; ouă; ochiuri; ogradă; ouătoare; pălăvrăgeală; pasăre casnică; cu pene; fără pene; perne; pestriță; piele de găină; piept; pistol; prăjită; prăjitură; prost; prostie; rapid; rasă; roșie; sat; slabi; slăbiciune; speriat; sprîncene; tăiată; torace; tradițional
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
strânge toate focurile de unde se află prin lume și focul de pe muntele nostru și le voi duce pe pământ și astfel se va vedea"".190 Zămislirea fiecărui element pare să fie o repetare continuă a creației primordiale, după principiul naștere moarte renaștere; astfel, din achiul stâng al mamei dracilor s-a făcut luna, din ochiul drept soarele, din trupul tăiat bucăți și aruncat în aer au apărut stelele, iar din pietrele de la căpătâi s-au format vietățile pământului din pietrele albe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem",vibrație surdă cu lucide observații legate de existența mamei, care în clipa aceasta a dispărut: "Nu-mi vine să cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi,/ dulcea mea moartă,/ fiindcă tot ce eram/ și cu ceea ce sunt..." Universul întreg este chemat s-o ajute să treacă vama": fotografii, scrisori și amintiri. Îi aude râsul, desenează în aer gesturi. Obsesia căutării frumuseții apare și aici; mama își dorise un copil
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poeme ce reiau ciclul închinat lui Ieronim, portret transfigurat de lumină; așa cum a cerut reînvierea lui Ieronim, va oficia și reînsuflețirea reginei: "Astfel una câte una porți din mine s-au pierdut/ și începe să le adune înviatul trup de moartă." Nu numai sufletul se întrupează într-o altă ființă, ci și trupul, vechiul trup se adună, se așază "înapoi precum a fost". Un întreg ritual de cântece e închinat moartei mirese sau reginei: "Căci eu ca și moartea, iubite, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
au pierdut/ și începe să le adune înviatul trup de moartă." Nu numai sufletul se întrupează într-o altă ființă, ci și trupul, vechiul trup se adună, se așază "înapoi precum a fost". Un întreg ritual de cântece e închinat moartei mirese sau reginei: "Căci eu ca și moartea, iubite, nu vin/ Decât cu făptura mea rece și dură,/ Aceeași prăpastie-naltă cu păsări/ Ne lasă un cântec pe gură." Cântecul invocă un întreg ritual plin de mister: "Să-l vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
miezul nopții/ La stâlpul porții/ La colțul casei/ În vis/ Cu ochiul deschis". Elemente de colind, de joc de copii se cuprind în invocarea îngerului: "Tare ca fierul/ Iute ca oțelul/ Bună ca somnul/ Blândă ca Domnul/ Care trupul de moartă îl vede/ Și nu-l crede." Așa cum remarcă Al. Piru, tot decorul din celelalte volume reapare în "Crini pentru domnișoara mireasă". Oul, banul, rana, mortul și viul, ochiul rece și ochiul cald sunt elemente ce apar obsesiv și straniu. Poeta
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
descoperă femeia, iubirea, toate, momente ale începutului: "Tu iubita mea, femeie,/ Smulge-ți cerul din priviri,/ Buzele din amintiri,/ scoate-ți marea de pe față/..." Peisajul mării este fixat într-o muzică aparte, imagistica este rară. "Sub deal se află marea moartă uriașă și noi pământenii trebuie să venim/ cu târnăcoape și dezveliți luminii/ un foc absurd ce arde nicăieri". Ideea este prezentă și în poemul " Scheletul unei mări", unde puii vulturului zboară în sens invers, adică spre prototipuri (Ion Barbu), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și persoana care a slobozit izvorul se Întoarce cu fața spre soare și zice: ,, - Fii soare mărturie că - numele copiilor - au adus apa pentru sufletu - numele decedatului sau decedatei. După care dă un colăcel de pomană, pentru sufletul mortului sau moartei și altul pentru soare, ca martor la această procesiune. Tot pînă la 6 săptămîni, În fiecare dimineață, se tămîiază mormîntul. Decedații tineri sunt conduși la mormînt cu un steag, Împodobit cu hîrtie și beteală. După Înmormîntare, steagul este așezat lîngă
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
condiția ei de artistocrată, la dispreț, vede în bărbatul pe care îl iubea "un suflet de slugă", și nu îl crede în stare să se sinucidă. Andrei totuși a încercat actul suprem: "Pe dumneata te-am ucis în mine... Ești moartă... mai moartă decât dacă n-ai fi existat niciodată". Pentru Andrei, Ioana este iubirea absolută, unica rațiune de a fi, "un exemplar unic". El este dominat de un hybris (orgoliu nemăsurat), s-a rupt de realitatea concretă, deoarece însetat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
care devin cu fiecare zi din ce în ce mai puternice și mai dese. Boala este comparată cu îndrăcirea datorită simptome lor, „lovituri ca de iele“, spune Stana. Ea semanifestă aproape „în toate zilele“, și atunci numai poate face nimic, deoarece „zac ca o moartă, nesimțindu-mi trupul“, povestește aceeași femeie. După spusele ei, crizele ar fi declanșate și de îndeplinirea îndatoririlor conjugale. O despărțire tru peas că îi aduce pentru o vreme „ușura rea“, dar nu și dispariția bolii. Epilepsia face parte din viața
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
în care se gândește să publice, revede ceea ce a scris. Literatura primează astfel, în detrimentul autenticității. Primul roman al autorului, O moarte care nu dovedește nimic, anticipat printr-o serie de nuvele și schițe (Icoane la mormântul Irinei, Marcel, Obsesia unei moarte, Conversații cu o moartă ), procedeu întâlnit și la Blecher și nu numai, enunță din titlu său tema operei. Relația naratorului-personaj, Sandu cu Irina, amintește de cuplu Emanuel Solange din romanul lui Blecher, Inimi cicatrizate. Dorință de a avea și în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
să publice, revede ceea ce a scris. Literatura primează astfel, în detrimentul autenticității. Primul roman al autorului, O moarte care nu dovedește nimic, anticipat printr-o serie de nuvele și schițe (Icoane la mormântul Irinei, Marcel, Obsesia unei moarte, Conversații cu o moartă ), procedeu întâlnit și la Blecher și nu numai, enunță din titlu său tema operei. Relația naratorului-personaj, Sandu cu Irina, amintește de cuplu Emanuel Solange din romanul lui Blecher, Inimi cicatrizate. Dorință de a avea și în același timp de a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
tendință pe care mitul o numește "păcatul originar al naturii umane". Acest păcat ereditar, deoarece este transmis din generație în generație (păcatul față de spiritul supraconștient), este din punct de vedere psihologic "banalizarea spiritului uman", care, privită din unghi mitologic, înseamnă "moarta elanului supra-conștient animant" (moartea sufletului). Este vorba aici despre tema centrală a tuturor mitologiilor,care este și tema centrală a Noului Testament: omul ar trebui să se ridice după această cădere banală. El ar trebui să se ridice, să se
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sau un fragment din Ciobănașul, compensația care ne-o aduce Densusianu la Miorița : Foaie verde de trei flori / Ciobănaș de la miori / Un ți-a fost moartea să mori / Sus în vârful muntelui / în bătaia vântului, / La cetina bradului / Si de ce moarte ai murit/ Păsările au ciripit, / Pe mine că m-au jelit” Alte prezențe în antologie sunt : Meșterul Manole, Gruia în Tarigrad, Cicoarea, Lia ciocârlia, Fata si cucul, Alimon, Petrea Voinicul Deși îl critică pe Alecsandri pentru intervenția asupra culegerii sale
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Junimea, Iași, 2009) este, practic, într-un mod încă și mai evident decât volumul anterior, o "carte de recitire". Texte întregi sunt de altfel construite ca replici sau interpretări cât se poate de personale ale istoriilor de dragoste, ură și moarte binecunoscute; Iphigenia și Clitemnestra, Agamnenon și Oreste, Pygmalion sau Orfeu apar chiar ca emițători sau referenți ai unui discurs poetic inspirat din literatura și mitologia grecească. Iphigenia în contemplație tematizează, între altele, acea profunzime de esență a simplității aparente din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]