494 matches
-
cu starea lui de acută confuzie din prezent, viitorul e o amintire, și încă una ce aparține lectorului, adică este exterioară eroului. Lectorul Desperado n-are de ce să aștepte cu sufletul la gură ultima pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
s-a întâmplat nimic, deși există referiri utile și la Olanda. Note de călătorie), Ionel Teodoreanu (firește, cu La Medeleni) și, în fine, Mircea Eliade (cu Domnișoara Christina și Nuntă în cer). Tuturor, Paul Cernat le revelează un nucleu ambivalent: modernist prin compoziție, retro prin tematizare. Asta în principiu, fiindcă de fapt prima direcție e vădit neglijată în argumentație. (Cartea ar fi putut fi la fel de bine un studiu despre Belle Époque, așa cum e reinventat el, nostalgic, în anii dintre războaie.) Cu
Puncte din oficiu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6618_a_7943]
-
vitalitate și longevitate, demersul constructiv amorsat în 1945, prin manifestul Dialectica dialecticii. Astfel, se configurează - sau, mai exact spus, istoria literară începe să conștientizeze că există - un al treilea pol al literaturii române de după Primul Război Mondial, distinct de cel modernist, și cu atât mai mult de cel tradiționalist: pol care începe cu Tristan Tzara, continuă cu Vinea și grupul de la Contimporanul, se maturizează în faza unu, se radicalizează prin Alge, pentru a se reconstrui pe baze conceptuale noi după 1945
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
de carte românească, așa cum au fost Nicolae Manolescu sau Ovid S. Crohmălniceanu, în lumea literară de azi se poartă o bătălie fratricidă între scriitorii care aparțin aceleiași familii spirituale și, teoretic, ar trebui să fie pe aceeași parte a baricadei "moderniști" vs. "neoliberali" în beneficiul exclusiv al profitorilor noului regim, actuala putere nu are vocația diversității și a dialogului și visează la un sistem politic precum cel din Mexic, menit să o mențină la putere vreme de cîteva decenii, trivialitatea, ajunsă
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
cu Maxy de-a lungul variatelor ipostaze ale activității sale, care, într-un fel sau altul, implică vreo manifestare a mea. De astă dată e vorba de un studiu publicat în Revista Fundațiilor Regale, din aprilie 1946, pag. 866-873: ,Un modernist, M. H. Maxy". înainte însă de a intra în miezul problemei, fie-mi îngăduit să fac o precizare: Sunt de multă vreme cu domnul Mihai Pelin într-o relație amicală. Potrivit unor chestiuni de ordin cultural care mă preocupau, fie
Însemnări pe marginea cărții lui Mihai Pelin Deceniul prăbușirilor (1940-1950) (III) by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11054_a_12379]
-
pe sine în cea de a doua, Paul Zarifopol stă bine la un loc cu mult mai tinerii săi confrați, și nu numai fiindcă a scris în același timp cu ei, dar și fiindcă e afinul lor spiritual și un modernist à outrance. Împărtășește ideea lui Lovinescu despre „timpul (care) omoară orice creație omenească”, formulă încă și mai radicală decât „mutația valorilor estetice”, care lăsa clasicismului o șansă, în vreme ce pentru Zarifopol, clasicii nu sunt decât „o proptea pentru opiniile literare și
Dublă aniversare Paul Zarifopol (1874-1934) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2421_a_3746]
-
mai important este modelul Nichita Stănescu. Poetul trăia încă și era frecventat de aproape toți tinerii optzeciști, atrași de el ca de o lumină orbitoare. Poezia sa era știută pe dinafară, iar omul avea o charismă unică. Ultimul dintre marii moderniști ai secolului, el impunea nu numai propria sa lume poetică, ci și pe aceea a lui Arghezi sau Ion Barbu, cu irezistibila lor vigoare muntenească. Forța de atracție a acestor lumi a fost atât de mare, încât a făcut ca
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
devină de fapt nu o mișcare pură, un curent sau o școală cu principii radicale și solide, ci o fermecătoare sinteză poetică între trecutul modernist și deja presimțitul viitor postmodern. Celălalt model, mult mai nociv, este cel ardelean, de asemenea modernist, care, prin poeți ai anilor ’60 ca Ioan Alexandru sau Gh. Pituț și prin echinoxismul anilor ’70, relua modul solemn și incantatoriu, ca și expresionismul metafizic al poeziei blagiene. De aici neoexpresionismul anilor ’80, care, dacă a dat și poezie
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
primii critici ai lui Stalin și ai URSS, încă imediat după 1930, înaintea lui Gide sau Istrati) și de tot felul. În viziunea lui Lodge, Wells a fost un bărbat plăcut, afemeiat și un scriitor grafoman. N-a fost un modernist, precum conaționalii lui, Joyce sau Woolf, ci, mai curând, un scriitor popular, care a profitat din plin, spune Lodge, de faptul că literatura nu era obligată, înainte de război, să înfrunte concurența pe care i-o fac astăzi televiziunea, internetul sau
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4941_a_6266]
-
Islamul nomad și războinic, unidirecțional și impregnat fiziologic de existența unui Dumnezeu exclusiv și exclusivist, nu este o ciocnire între confesiuni sau între civilizații, ci, pur și simplu, o întîlnire între timpii aflați exact la extremele acelei istorii fetișizate de către moderniștii schizoizi: între Evul Mediu (să nu uităm că Islamul se găsește calendaristic în sec. al XIV-lea) și postmodernitate. Că lucrurile stau chiar așa la nivel de reprezentări, de morală, de proiecții simbolice și de instrumentar, nici nu mai trebuie
Apocalipsa n-a mai avut loc? by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6936_a_8261]
-
față de celălalt), fie, dimpotrivă, prin sforăitoare declarații de război (născute mai mult din frivolitate și rutină decât din orgoliu și credință), amintindu-ne de proverbul cu câinele care latră, dar nu mușcă. S-au dus vremurile când, aflați în minoritate, moderniștii escaladau varii categorii de experiment sonor, iar conservatorii își ocroteau aproape prin orice mijloace procentele obținute în sondajele de opinie, ca și timpurile când postmoderniștii, la rândul lor minoritari, își încărcau partiturile cu recolte ale unor stiluri și tehnici de
Plictiseală generalizată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14501_a_15826]
-
meu lucruri pe care nu le-am prevăzut, și lucruri pe care nu le-am intenționat — asta-i esența dialogului intelectual. Îți apreciez analiza chiar ca ardelean posomorât ce sunt! Sunt, de asemenea, de acord că disputa despre care din moderniști și avangardiști sunt mai boemi decât alții e sterilă. Înainte de a deveni vicii și boli, drogurile și nevrozele le-au servit tuturor ca instrumente de cercetare. Pe de altă parte, discuția despre ce a fost descoperit prin mijloace artificiale e
Poezia și țarcul estetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5693_a_7018]
-
Oișteanu în Narcoticele în literatura română revelează detaliat rezultatele acestor instrumente de cercetare și de suferință în literatură. În orice caz, nu asta-i discuția noastră. Miezul problemei aici e diferența dintre modernismul anglo-american și avangardismul european. Revoluția estetică a moderniștilor canonizați a rămas suficient de estetică pentru a se lăsa studiată și disecată de profesori. Aș zice că T. S. Eliot, exponentul principal al conservatorismului modernist, și-a condus campania în întregime în ghetoul literar; a început în estetic și
Poezia și țarcul estetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5693_a_7018]
-
lui Minulescu și a altora: nu mai este aproape deloc citit. O piedică în calea receptării a fost (și a rămas) dificultatea de a-l situa în istoria poeziei noastre din secolul XX. A fost contemporan cu simboliștii și cu moderniștii, fără să fie limpede dacă este, la rîndul lui, simbolist ori modernist. G. Călinescu îl socotește "simbolist în felul lui", dar îl include în capitolul despre moderniști, lîngă Arghezi, Adrian Maniu și restul. Muzicalitatea unor versuri face din Topîrceanu un
G. Topîrceanu (1886-1937) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15258_a_16583]
-
istoria poeziei noastre din secolul XX. A fost contemporan cu simboliștii și cu moderniștii, fără să fie limpede dacă este, la rîndul lui, simbolist ori modernist. G. Călinescu îl socotește "simbolist în felul lui", dar îl include în capitolul despre moderniști, lîngă Arghezi, Adrian Maniu și restul. Muzicalitatea unor versuri face din Topîrceanu un afin al lui Bolintineanu și Șt. O. Iosif mai degrabă decît unul al lui Tudor Arghezi și Blaga. Capacitatea descriptivă îl apropie de Pillat și Maniu. Un
G. Topîrceanu (1886-1937) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15258_a_16583]
-
lui Tudor Arghezi și Blaga. Capacitatea descriptivă îl apropie de Pillat și Maniu. Un aparent tradiționalism al inspirației, o "banalitate" a sentimentului (vecin cu acela din romanțe), ca și limpezimea versurilor (nici urmă de obscuritate) îl despart însă și de moderniști și de simboliști. Dar nu fac din el un tradiționalist propriu vorbind, căci este prin excelență un poet al orașului ori al naturii văzute de un orășean, al civilizației contemporane, care merge la țară în week-end și admiră natura ca
G. Topîrceanu (1886-1937) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15258_a_16583]
-
motanului este, de fapt, aventura nașterii și maturizării poemului. Pisica reprezintă conștiința poetică, «cenzorul» intern, controlul calității muncii depuse de scriitor în liniștea vătuită, mic-burgheză, a căminului. Eugen Suciu acceptă, ca pe o convenție, toate aceste strategii știute încă de la moderniști. Partea cu adevărat seducătoare a poeziei o constituie formula prin care suntem invitați să pătrundem în universul aparent opac, dar în esență tragic, al minții creatoare. Conformist și nonconformist totodată.” Și insistă: „Așa cum, în vechime, animalele reprezentau liantul între casă
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
destrămarea lui Doi: "Era tot o dimineață de August aceea/ când sărutările au devenit comune ca niște bani.../ Ei, dar cât te poți iubi cu o fată/ care e și țărancă și n'are decât paisprezece ani!...". Nu știu cât, cum credeau moderniștii, asasinează poanta poezia. Sigur e că-i asasinează mijloacele. Ce să mai scrii despre amorul nemuritor, după așa sfîrșit de poemă? Sfîrșit de carte - ce carte! mic depozit de ironie gentilă, licărind ademenitor și viclean, ca ochii treji ai unei
Linia de pornire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8155_a_9480]
-
a fi abandonate și cele pe cale de a fi însușite. Tradițiile au renăscut de mai multe ori în plin proces de inovare canonică, așa încît temerile conservatorilor, care se vedeau înfrînți, n-au fost niciodată pe deplin confirmate, după cum speranțele moderniștilor de a lua repede și definitiv în stăpînire orizontul de așteptare al cititorilor au fost necontenit frustrate. S-ar părea că singură evoluția literară cunoaște acest joc în care descentrarea unor forme, teme sau genuri, după epoci de dominare, nu
Rolul literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16941_a_18266]
-
a fi fost folosită și de Cezar Petrescu, ba chiar și de Octav Dessila). Dincolo însă de toate aceste experimente, dincolo de mai noile imagini selectate și incluse în text, pentru puterea lor vizuală de evocare - în linia deja practicată de moderniștii englezi - cred că propensiunea pentru umor și jocurile de cuvinte rămâne principala calitate care l-a salvat pe Romulus Bucur din pulberea poeziei terne, egale cu sine. "Avea oximoroni vor spune/ vecinele, el știa săracu' / da' n-a vrut să
Secvențe pentru violon d’encre by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7335_a_8660]
-
clasic sau de literatură minoră, cultivarea limbii. Ideile sunt exprimate cu vigoare, probând o intensă atenție la fenomenul literar, iar observațiile critice sunt, cu evidență, cele ale unui devotat practician. Într-o avizată prefață, profesorul Ștefan Stoenescu discută posteritatea acestui modernist de marcă, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură al anului 1948, remarcând că ea persistă mai ales prin remanența unor termeni. Poet, critic și teoretician literar, dramaturg, editor, Eliot este unul dintre întemeietorii de seamă ai poeticii moderniste. Dincolo însă
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
criticul face o remarcă de mare subtilitate: pe cât le putem deduce din cele numai câteva mostre pe care le avem la dispoziție, modelele tânărului Ioan Es. Pop se opresc în pragul Războiului al Doilea. De căpătâi ar fi simboliștii și moderniștii francezi și români deopotrivă. Nu Nichita Stănescu, nu cerchiștii sibieni. Chiar dacă circumscrierea îmi convine și mă confirmă (am scris eu însumi cândva despre strategia poeziei lui Pop, care, ca și aceea a lui Baudelaire, ar avea la bază eseurile lui
Din noaptea timpului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3088_a_4413]
-
epoci de maturitate și chiar de saturație, când temele și stilurile au atins punctul de la care începe decadența". Mai târziu, Grigore Alexandrescu, prin critica clișeelor poeziei arcadice, patriarhale din Epistole, ,anticipează parodiile pe aceeași temă ale lui Caragiale și ofensiva moderniștilor din secolul XX în contra sămănătoriștilor și neosămănătoriștilor", de asemeni, pe G. Topârceanu din Vara la țară. Samson Bodnărescu este și el ,un emul anticipator al romantismului eminescian", după cum Iacob Negruzzi, cu ale sale Copii de pe natură, prefigurează cum s-a
Creație și anticipare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/11304_a_12629]
-
o cheie directă de interpretare a propriului subconștient. De ce sunt însă atât de impresionați, cei care ajung să-i vadă lucrările? Așa cum spuneam, pe la începutul acestui text, culoarea, dar și postura figurativă, de care s-au debarasat o parte din moderniști, devin calități virale, care pot produce exclamații. Lumea are nevoie de povești explicite, exercițiul intelectual de plasare în modernitate (ori de recunoaștere a acesteia) nu e la îndemâna oricui, dar nici o respingere brutală a unei astfel de atitudini nu poate fi
Un caz de pictură virală by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5137_a_6462]
-
se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri în Baroc, unde era vorba despre stil înalt, stil afectat, stil narativ sau expresiv etc. Mai puțin stratificat se
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]