846 matches
-
scris, și nimene nu are a-i bănui. Boli de vărsat și de tifos băntuie; au ieșit în sate călugări care dau scrisori pecetluite pe care oamenii le poartă la gât spânzurate cu ață de cânepă, ca să fie apărați de molimă. Brăilenii, cași Venețienii, sunt bărbați mai vrednici decât oricare alții din lume, căci fiind corăbieri umblă pe ape și lipsesc cu anii; iar nevestele urmează a naște prunci și în vremea cât soții lor sunt departe, așa vârtute au acești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fost spiritualitate și bine în noi rămâne la soarele vieții, radiind. *1 În Maramureș, în munte, încă se întrebuințează focul primitiv aprinzând lemnul prin frecare. I se zice foc viu. Se trec oile pe subt el, ca să fie ferite de molime. Ritualul vechi pretinde ca cei care îl produc să fie "oameni curați". *1 Cultura e în legătură nu numai cu limba, credințile religioase și politice, ci și cu ceiace au produs, lent, pământul și apele, faună, floră, îndeletniciri, meșteșuguri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe vreme de iarnă, intru în sat la Roșcani. Sat cuprins, de buni gospodari. Era Duminică. Veneau de la biserică bărbații gravi îmbrăcați cu cojoace curate și femeile cu cațaveici, pășind c-un fel de smerenie și cuviință. În sat băntuia molima scarlatinei, erau bolnavi și copiii învățătorului, de aceea, preotul, după sfânta slujbă, spusese oamenilor să vie la sfătuirea învățătorilor tot la biserică. Au venit foarte mulți, și tineri și bătrâni, ș-au umplut biserica. Erau acolo toți învățătorii cercului cultural
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mare pace sufletească, un fel de amurg de seară de vară, le stăpânea sufletul. Oamenii stăteau îmbulziți, stăteau gata. Aveau ceva pe suflet. Făcuseră sfat înaintea noastră. Vorbește un învățător. Vorbește doctorul foarte bine, ca adevărat fiu de țăran, despre molima care dobora copiii satului. Oamenii ascultau cuviincioși, însă despre altceva era vorba. Într-adevăr, zvârlind o vorbă, ca o undiță, repede s-a prins cineva în nadă, ș-un vorbitor cu cojoc și-a făcut cu umerii loc printre oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
plăceau bâlbâiții. În rest, nu i-ar fi fost nici ei indiferent Lampi, însă pur și simplu nu a putut trece peste dezgustul ei față de bâlbâiți; Pe de altă parte, J.J. a trimis la editura AGORA primul său roman, "Învingătorul molimei", o frescă realistă a unei situații simbolice de război, dar redacția i-a răspuns că nu publică romane istorice; nici editura PANTHEON n-a acceptat manuscrisul pe motiv că nu este interesată de texte medicale; celelalte nouăsprezece case editoriale nu
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
cartea (pe spezele autorului) și a vândut un prim tiraj în doar două zile. Apoi, un al doilea în alte două zile. La anunțarea celui de al treilea, în fața tipografiei au așteptat cu noaptea în cap mii de oameni. "Învingătorul molimei" a devenit bestseller-ul momentului. Așa că încă în primul an a fost tradus în 28 (douăzeci și opt) limbi și 4 (patru) idiomuri. Redactorii de la AGORA și de la PANTHEON care au respins oferta au fost concediați. La fel și responsabilii de la alte
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
primul an a fost tradus în 28 (douăzeci și opt) limbi și 4 (patru) idiomuri. Redactorii de la AGORA și de la PANTHEON care au respins oferta au fost concediați. La fel și responsabilii de la alte nouă edituri. Pe cum creștea profitul de pe urma "Învingătorului molimei", a crescut atât numărul concedierilor, cât și cel al sinuciderilor. Haralambie Constantinescu Junior Junior și-a semnat cartea simplu. "J. J.", fapt ce a mărit misterul și, implicit, succesul. Când s-a început în mass-media promovarea agresivă a viitorului roman
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
mod sigur l-a luat doar pentru faima lui" a gândit disperata domnișoară Rafaela, în vreme ce lua supradoza de medicamente care a ucis-o.) Așadar, numitul Haralambie Constantinescu Junior Junior, cunoscut drept "J.J.", a pricinuit o adevărată epidemie de sinucideri, "Învingătorul molimei" fiind chiar "Provocatorul molimei", după cum s-a exprimat atât de potrivit eminentul procuror Doctor Ragnaladur Sicl. La acest proces, genialul maestru Ludovic L. (pe care nu-l cheamă așa!) a primit una dintre cele mai consistente sume pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
luat doar pentru faima lui" a gândit disperata domnișoară Rafaela, în vreme ce lua supradoza de medicamente care a ucis-o.) Așadar, numitul Haralambie Constantinescu Junior Junior, cunoscut drept "J.J.", a pricinuit o adevărată epidemie de sinucideri, "Învingătorul molimei" fiind chiar "Provocatorul molimei", după cum s-a exprimat atât de potrivit eminentul procuror Doctor Ragnaladur Sicl. La acest proces, genialul maestru Ludovic L. (pe care nu-l cheamă așa!) a primit una dintre cele mai consistente sume pentru a-l reprezenta pe J.J., o
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
cu cât încasa de obicei. Editura norocoasă, cea care a publicat marele roman, a văzut în condamnarea autorului un nou puseu de popularitate pentru carte și, deci, o oportunitate și pentru cei mai sceptici cititori s-o cumpere. Așa că "Învingătorul molimei" n-a mai apărut decât în condiții grafice cu totul deosebite și, desigur, la un preț piperat. De data aceasta, maestrul Ludovic L. (pe care nu-l cheamă așa!) a citat în sfârșit! din Seneca, Sfântul Augustin și Borak cel
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
excesiv al multor pasaje, prezent și în titlurile unor capitole. Adrianna, în jurul căreia se centrează acțiunea, oscilează între două prezențe masculine, Andrea și Michaell, visând, în cele din urmă, la același Costa. Corespondent feminin al lui Costa, contaminată fiind de „molima plecărilor”, ea se caracterizează totodată printr-un ciudat amestec de trăsături: femeie mondenă, vag aureolată de bovarism, cu porniri boeme. O figură de un pitoresc aparte este Mavrodaphni (Daphni cea întunecată), fiică a apelor Dunării, „femeie-sirenă”, prezență secundară, însă destul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288677_a_290006]
-
totdeauna măsura, se’nțelege!, În cetate și În templu și apoi o expune „răzbunării celorlalți”. Și, mă rog frumos, de ce „se răzbună” aceștia?! Nu știu, habar n-am și n-o să știe nimeni niciodată; dar... ce dulce este răzbunarea, ce?, molima numită fascism În zilele noastre nu a fost - nu este! - o astfel de „răzbunare” fără motiv, ne-clară; dar... ce dulce este tocmai o astfel de răbufnire, un astfel de război al tuturora contra unuia singur, și dacă acest „unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
meseriaș sau orășean, Încât vor trebui serioase eforturi din partea suprastructurilor prezente și viitoare ca să ajungă cât de cât la acel echlibru Între individ și administrație, singura cheie reală și posibilă a unei reale normalizări. Am luptat toată viața contra acestei „molime seducătoare” care este fatalismul românesc, luptă cu atât mai dificilă, ridicolă chiar, de multe ori, cu cât, e adevărat, istoria, chiar și cea a ultimelor decenii după al doilea război, dădea mereu o sarcastică dreptate celor ce clamau imposibilitatea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
New-York?!... Românii În situația specială, care a avut loc odată cu exodul tot mai masiv al lor sub Ceaușescu; o spuneam mai sus, la Greci, exilul era o formă a nenorocirii, poate cea mai mare!... Ei bine, la cei „fugiți” de molima comunistă, din țările din Est, exilul - se’nțelege, În țările bogate, vestice! - era o formă a salvării. Doar că prezența, pentru mulți exilați poposiți ca și obositele păsări migratoare pe malurile Înfloritoare ale vechilor democrații, exilul Însemna o dezamăgire, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
face o acribioasă „politică de cadre”! Dar... morbul, virusul suspiciunii pătrunsese adânc, se pare, În grupurile de emigranți români, la cei „vechi”, mai ales, și, Într-un fel, acest lucru era explicabil; noi, mai nou-veniți, posedam deja „anticorpii” față de această molimă a oricărui totalitarism ideologic. Nouă nu ne era o frică exacerbată de „infiltrați”, știam iute să-i depistăm, ba eram chiar capabili de a-i diferenția: de a-i separa pe „simplii și pașnicii” informatori de reala molimă care erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
față de această molimă a oricărui totalitarism ideologic. Nouă nu ne era o frică exacerbată de „infiltrați”, știam iute să-i depistăm, ba eram chiar capabili de a-i diferenția: de a-i separa pe „simplii și pașnicii” informatori de reala molimă care erau provocatorii, inși periculoși, Într’ adevăr; și nazismul, și comunismul, În faza lor finală, mai ales, s-au sprijinit binișor pe aceștia. (În romanul meu Pândă și seducție, scris la Stockholm În vara lui ’76 și care a zăcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
credință, nu putea să nu treacă prin niște lupte existențiale lăuntrice. Cred că scuza pe care șio găseau unii era poate tocmai exagerarea pericolului existent în momentul respectiv pentru întreaga congregație. Își spuneau: "Principalul este să supraviețuim acestui potop, acestei molime, să ne menținem, și pe urmă mai vedem noi. Pentru asta merită să facem anumite concesii." De pildă, i se cerea să semneze apeluri la lupta pentru pace, împotriva intervenției americane în Coreea sau în Liban, dar mai presus de
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
respective. La CUA, principalul lucru nu era însă avansarea, ci mediul. Vezi, în primul meu deceniu american fusesem nevoit să fiu cam prudent în materie ideologică și politică, dat fiind că lumea academică americană era (și este încă) bolnavă de molima s tângismului. Or, la CUA, deși orientarea majoritară era tot de stânga, există un anumit echilibru care e destul de rar în alte instituții americane de același fel. Astfel încât eram lăsat în pace: Da, Virgil e băiat bun, are și el
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
Ar fi scris el însuși un fel de reportaj, Groază, ultimul haiduc român, apărut postum în „Columna lui Traian” (1873). Se încântă de povești și basme, îi plac legendele. De beletristică ține și Holera (1853), o evocare realistă a cumplitei molime care bântuise Moldova pe vremuri. În litigiu de mai bine de o sută de ani, Cântarea României a fost atribuită, pe rând, lui R., lui N. Bălcescu, precum și amândurora. Autor dramatic lipsit de șansă, R. a compus două piese într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
în țară, sub comuniști, chiar dacă era pentru a asista la înmormântarea unui părinte, cei mai „curați” erau, evident, aceia cu care refuzau „orice contact” cu cei „amestecați în ciorba roșie”, cu orice pas pe solul blestemat! Astfel, Suspiciunea, această teribilă molimă a sistemelor extremiste și criminale, naziste sau comuniste, a invadat și emigrațiile, mai ales cea românească... o spun francezii înșiși, uimiți de discordiile din sânul comunității românești și nu vreau, pe această pagină, să-i trivializez atenția și memoria lectorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de o fărâmă de „respectabilitate și siguranță”, de un viitor cât de cât previzibil; lumea „din afară” și „de dincolo” se pare că ea însăși „s-a împăcat cu situația”, cu acest nou imperiu ruso-bolșevic care se întinde ca o molimă la suprafața „noilor continente”, Africa și Sud-America, dar și la „subsolul” vechilor țări europene care, până nu demult, conduceau lumea etc. etc. Exista, bineînțeles, un grup tot mai restrâns de „reacționari”, inși sceptici, nepăcăliți de reformele interne modeste, meschine, ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care au suferit și au luptat mai puțin! Și, am mai spus-o, noi, la Paris, am avut două sau chiar trei figuri înalt reprezentative nu numai pentru geniul național, dar și în ce privește felul lor de a se raporta la „molima comunistă” care s-a abătut asupra noastră: un Brâncuși, care, în deceniile ce i-au trebuit lui și artei sale novatoare pentru a izbândi, s-a „îngropat” în atelierul și în habitudinile sale de țăran-boier oltean, voind a lăsa moștenire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
începe să toarcă. Iar oamenilor mirați de aceasta, le spune: - «Nu vă mirați de mine că torc azi, duminecă, mirați vă de copilul meu care se chișă în pat». În felul acesta copilul se tămăduiește. - Ciuma. Când se aude de molimă de ciumă, se adună nouă babe laolaltă și cos o ie pe care musai s-o dea gata într-o singură zi între răsăritul și asfințitul soarelui. Ia se pune pe un par la capătul satului, din partea din care se
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
din care ciobanii porneau în păstorit. Acolo preotul satului ținea o slujbă, făcea o feștanie turmelor, le binecuvânta și le stropea cu apă sfințită, implorând puterea divină să le protejeze, să le apere de sălbăticiunile pădurilor, de animalele răpitoare, de molime, de vânturi, vijelii, avalanșe, ploi, fulgere și trăznete, să dea producție bogată de lapte, brânză și lână, iar ciobanii să fie harnici, sănătoși și feriți la rândul lor de toate relele. - deasemenea tot omul când începea o lucrare de mai
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
a avut efecte dezastroase din punct de vedere social și economic. Morții, fără de număr, au împuținat în mare măsură populația Țărilor Românești. Cadavrele intrate în descompunere, aflate pe toate locurile, pe drumuri, câmpii și păduri, au infectat aerul și produs molime. Vreme îndelungată s-au putut vedea oase în piei înnegrite. Prădarea alimentelor și ridicarea vitelor a lăsat populația, care a mai scăpat prin păduri, fără hrană. Numărul micșorat al locuitorilor nu a putut relua munca pe ogoare mult timp, de
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]