551 matches
-
violină/ Și-n vârful degetelor stele nu tac./ Ies atunci poemele și noaptea-i plină/ De ele, ca niște fructe care se desfac” (Violină). Încântarea regăsirii panice este treaptă a unui urcuș - i se spune „exod spre vis”, „călătorie”, „Fata morgana” - către râvnita „mare cetate”, domeniul „amintirii viitoare” a absolutului: „...câte ne-au tulburat de-atâtea ori/ Acolo nu rămân fără răspuns”. P. se simte împlinit scrutând cu obstinație o interioritate atinsă, ca de o aripă de înger, de miracolul presimțirii
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
ori susține refugiul în aventura imaginară („cu evantaiul nopții pe noi și în pumni cu aritmetica cerului și a stelelor ude”). De asemenea, aduce pirueta ironică, prin care bagatelizează, în felul lui Rimbaud, clișeele trăirilor uniforme și emoțiile edulcorate (Fata Morgana e „banală”, iubita „era când faună tropicală, când floră; / în păr avea plantații necuprinse de secară”; în „măscăriciul rampei” se vede pe sine însuși). Impresia generală e una de frondă juvenilă, însă aici se întrezărește un lirism structural. Acesta trece
POPOVICI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
Decalog”, „Festival”, „Muguri literari”, „Pământul”, „Biruința”, „Revista societății «Tinerimea Română»”, „Afirmarea”, „Flamuri”, „Viața literară”, „Buna Vestire”, „Cuvântul” ș.a. Inițiază o grupare a scriitorilor tineri, primită cu interes. Își vede tipărite două plachete de poezie: Tălmăciri din mine (1936) și Fata Morgana (1938). Lirica lui P. nu a avut timp să se elibereze de stângăciile și naivitățile începutului.Totuși, multe fragmente, mai ales cele cu valoare concluzivă într-un poem, anunțau un autor capabil să se individualizeze printr-un timbru aparte. La
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
prin văi cocorii, / și-aș vrea pentru toți orbii pământului să cânt!/ Prin transparențe albe, de flaute târzii,/ Simt tot mai vag în sânge teluricul «aș vrea»,/ Prin văi de nebunie se clatină o stea”. În orizontul morții, versul din Fata Morgana păstrează, totuși, din ce în ce mai difuz, sentimentul împotrivirii în fața trecerii. SCRIERI: Tălmăciri din mine, Călărași, 1936; Fata Morgana, București, 1938. Repere bibliografice: V. I. Cataramă, „Tălmăciri din mine”, IIȘ, 1937, 1; Octav Șuluțiu, „Tălmăciri din mine”, F, 1937, 5; Ion Șiugariu, „Tălmăciri
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
flaute târzii,/ Simt tot mai vag în sânge teluricul «aș vrea»,/ Prin văi de nebunie se clatină o stea”. În orizontul morții, versul din Fata Morgana păstrează, totuși, din ce în ce mai difuz, sentimentul împotrivirii în fața trecerii. SCRIERI: Tălmăciri din mine, Călărași, 1936; Fata Morgana, București, 1938. Repere bibliografice: V. I. Cataramă, „Tălmăciri din mine”, IIȘ, 1937, 1; Octav Șuluțiu, „Tălmăciri din mine”, F, 1937, 5; Ion Șiugariu, „Tălmăciri din mine”, „Decalog”, 1937, 53; Ovid Caledoniu, „Fata Morgana”, „Sfarmă-Piatră”, 1939, 150; Ion Frunzetti, Poezia lui
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
SCRIERI: Tălmăciri din mine, Călărași, 1936; Fata Morgana, București, 1938. Repere bibliografice: V. I. Cataramă, „Tălmăciri din mine”, IIȘ, 1937, 1; Octav Șuluțiu, „Tălmăciri din mine”, F, 1937, 5; Ion Șiugariu, „Tălmăciri din mine”, „Decalog”, 1937, 53; Ovid Caledoniu, „Fata Morgana”, „Sfarmă-Piatră”, 1939, 150; Ion Frunzetti, Poezia lui George Petcu, „Decalog”, 1939, 4-5; George Meniuc, Semnificația lui George Petcu, „Decalog”, 1939, 96; Laurențiu Fulga, Toamna aceea din ’37, UVR, 1941, 24; Vasile I. Bocan, Un poet al Bărăganului: George Petcu, VRA
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
București, 1968; Spirală, București, 1969; Cursa de șoareci, Bistrița, 1970; Ispititoarea pasăre de foc, București, 1975; Pe-o invizibilă harfă percuții, București, 1976; Clipa când orele tac, București, 1979; Ceremonia cuvintelor, Cluj-Napoca, 1986; Ultimele cuvinte, Cluj-Napoca, 2001; Alternativă cu Fata Morgana, Cluj-Napoca, 2001; Teatru, I-II, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Ion Manițiu, „Omul de la miezul nopții”, TR, 1966, 19; Aurel Gurghianu, „Omul de la miezul nopții”, ST, 1966, 5; Dana Crivăț, „Omul de la miezul nopții”, TTR, 1967, 1; Corneliu Popel, „Întoarcerea în
NISTOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288463_a_289792]
-
IV, București, 1994-1997; De la Baikal la Atlantic, București, 1999; Literatura română în secolul al XX-lea, București, 2000; Istoria literaturii române de la creația populară la postmodernism, București, 2000; Timpuri zbuciumate, București, 2001; Lucian Blaga. Autofăurirea prin logos, București, 2003; Fata Morgana, București, 2003; Mircea Eliade. Viața ca operă, opera ca viață, București, 2003. Repere bibliografice: Savin Bratu, Două studii ale unui tânăr critic literar, GL, 1956, 11; Silvian Iosifescu, „Romanul românesc contemporan”, CNT, 1959, 44; Lucian Raicu, Probleme ale romanului, GL
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
un vîslaș, dispăru în adîncurile mării. Oamenii uluiți rămaseră o clipă locului, apoi se întoarseră. Ă Dumnezeule, unde-i corabia? Unde-i corabia? Printre talazurile negre și sălbatice îi zăriră în curînd silueta fantomatică și lunguiață, mistuindu-se ca Fata Morgana prin ceață; doar vîrfurile catargelor mai erau afară din apă, iar pe vergile lor, cîndva înalte, se țineau cei trei harponiști păgîni care, țintuiți acolo de încăpățînarea lor, de lealitatea lor sau poate de destin, continuau să vegheze în creștetul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
naturii este interpretat ca „o gură de rai”, adică adeverire a divinității și posibilitate de mântuire. E parcursă întreaga scară de reacții, de la nerăbdarea frenetică (Psyche) la jubilația apropiatei sosiri (Pandora, În cer, în alt sat), de la așteptarea exasperată (Cetele, Morgana) la conștientizarea depărtării (Revederea din parc, Drumul). Survine însă și tăgăduirea învierii (Al nopții) și chiar a divinității (În munți), deodată cu disperarea, concretizată în viziuni de coșmar (Anacreontică, Humorescă) și în autoportrete caricaturale, autopersiflante (Cavalerul cu melc de aur
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
de G. Călinescu (Poetul, Aerul, La unghiile unei femei, Varza, Nocturnă, Clavecin, Avioane, Anatomie serafică, Răpire), Camil Baltazar (Testament sau Cântec de moarte, Luciditate, Sociabilitate, Dedicație pe „Tărâm, transcendent”, Unei interprete a cântecului popular), Horia Furtună (Poetul), Constant Tonegaru (Fata morgana, Pianul somnambul, Moartea primului amorez, David), Sașa Pană (Însemnare pe rouă, Tăria mea ești tu), Margareta Sterian ( M-am plecat să privesc, Primăvara, Poeme pentru cer), Iulian Vesper (Țăranii), Iordan Chimet (Cântec spiritual negru). Maria Banuș traduce sonetele VIII, XVIII
CAIET DE POEZIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286002_a_287331]
-
imperativul „comenzii sociale” fiind repede abandonată - o impun ca poet al câmpiei și satului ancestral. Idilismul este evitat structural. Imaginea Bărăganului sălbatic, scitic, bântuit de vârtejuri și de secetă, nu exclude totuși „melancolia serilor” și poezia halucinantă stârnită de „fata morgana”. La A., pastelul, alcătuit din notații eliptice și sincopate, se interiorizează, iar poezia satului depășește documentarul etnografic. Cu timpul, muncile aspre ale câmpiei sunt evocate ca acte rituale, esențiale și sacre. Tot progresiv, se conturează și imaginea tragică a sfârșitului
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
imagine din interior a vieții literare. A descoperit și editat Cronica de la Arbore a lui Toader Hrib (1971, 1972). SCRIERI: Fără popas, pref. Maria Banuș, București, 1961; Câmpia soarelui, București, 1962; Constanța, București, 1964; Intrare în anotimp, București, 1964; Fata morgana, București, 1966; Măști de priveghi, București, 1968; Himera nisipurilor, București, 1969; Poeme, București, 1969; Arborele vieții, București, 1971; Austru, București, 1971; Câmpia soarelui, București, 1972; Elegii, București, 1973; Petrecere pe iarbă, București, 1973; Ave, noiemvrie, București, 1975; Întoarceri, București, 1977
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
apelul la Înțelegerea rațională”. El insinuează sau comunică În mod repetat anumite „idei” și „sentimente” care ajung, În final, să fie acceptate, prin persuasiune de către cel căruia Îi sunt adresate. Sugestia este un veritabil „câmp semantic al mirajului”, o „fata morgana” care face ca persoana țintă a inducerii sugestive să adopte iluziile și să le substituie realității și adevărului. Ea va „crede” și se va lăsa „manipulată” de interlocutorul său, de funcția fabulatoare a acestuia, devenind un individ docil, supus, „robotizat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
în linie dreaptă și nu se avânta nici în față, nici nu rămânea în spate, adâncit în craniu. Se oprea exact unde trebuia pentru ca, împreună cu niște pomeți ușor conturați și o frunte lată, să întregească, pentru mine, tabloul unei Fete Morgana. Cea din dreapta era mai specială decât partenera ei. De origine asiatică, avea un nume specific, Maritsu Horotashi. Avea un nas mic, ochi migdalați și un magnific iris negru. Dar nu era un negru cum se întâlnește de obicei la rasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
la case cu mult mai mari. Sunt granguri din cei intens gulerați, numiții popular politicieni, care folosesc limba română, așa cum le trece lor prin cap ca în exemplele de mai jos: COORDONANȚĂ, este un cuvânt din acela ciudat precum „fata morgana” pe care oricât l-ar căuta omul prin dicționare nu o să-l găsească nici măcar la limba papuașă, dialectul ruruburu. Acest cuvânt prețios, COORDONANȚĂ, a fost inventat, sau mai precis a țâșnit, direct din capul doldora de inteligență de origine garantată
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
mângâie lyra aproape pictorul Delaunay decupează melancolia și o așează pe ultima sa pânză prieteni eu doar pășesc prin deșert spre Marea Oază pe care cei mai puțin înțelepți o numesc moarte vă zic mâine o să plouă peste uitări Fata Morgana soarele își răsfiră degetele peste deșertul roșu beduinii dansează pe câmpul semănat cu ariditate și tigve de toreadori uciși acum șapte veacuri de tauri fantastici și tristeți un concert de Bach se aude printre dune îmi scot inima și o
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
vara secetoasă l-au uitat toți așa cum se uită și copiii mari puritatea se plătește poate că el nu mai are nici un simbol pe pământ ci doar în cer pot fi zărite urme de aripi sub formă de cruce fetele morgane mă bântuie sunt singur în vis eu plâng și beduinii trec pe lângă mine fără să mă alinte și fără să-mi șteargă lacrimile acum ascult cum poeții laureați recită imnuri lângă izvoare înțeleptul știe asta își ia tocul de la ureche
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a treia n-avem decât s-o parcurgem la capăt moartea singura noapte fără stele în care timpul nu suferă de insomnie de atâtea febre tremurăm dezhidratați vorbele fântâni goale în sahare de idei ce își înghit singure oazele doar morgane clipesc lasciv din gene prelungi precum cadânele deasupra iașmacului istoviri de neputință ne-au înlănțuit în carcera a ceea ce încă nu s-a gândit și voi o știți doar s-o presimți și te cuprinde o teamă năucă eu încă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
care eu Îl lăsasem În urmă acum o jumătate de oră și care-și Întindea din nou brațele În așteptarea mea. Eu eram piratul care Își Îndrepta nava spre uscat, tîlharul care se căiește... Ceea ce vedeam era oare doar Fata Morgana? Nu, nu era posibil... Deși nu aveam nici o dovadă pentru acest fapt, orașul din care plecasem cu puțină vreme În urmă nu era la fel cu cel În care mă Întorceam... Nu era decît o diferență de un micron Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
parametrii unei politici externe strălucite, prestigioase și apreciate ca atare, satisfăcând cu brio cerințele imperative pe care le presupunea acest ideal și dispunând de un corp de diplomați de înaltă calitate profesională expertiza, fără de care sarcinile de politică devin fata morgana una comparativă cu aceea a diplomaților marilor actori ai vieții internaționale și de un patriotism ardent fără egal, gata să meargă până la sacrificiu. Cât de imperativă apare cerința calității profesionale a diplomaților acești interlocutori oficiali ai factorilor de răspundere dintr-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Totul e elastic, se Întinde fără să ajungă undeva. Metri Întregi, kilometri Întregi de degete nu fac decât să se agite În gol, căutând să atingă punctul ultim. Ei bine, acest punct ultim e efemer. E o iluzie. O Fata Morgana ce Îți apare În deșert și tot acolo se șterge din vedere, topindu-se În aer. Dacă ai scoate degetele care au intrat, ai putea Înconjura orașul cu ele. Dar cum să le scoți? Odată intrate acolo, din ele n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la ea, ci sub paza unei vrăjitoare cu mult mai puternică, Morgana, Doamna Lacului și numai la gândul că trebuia să se reidice împotriva ei, Faleria, păli de frică. Arătându-i primejdiile acestei întreprinderi, ea l-a condus la locuința Morganei. Pentru a ajunge acolo, Roland a trebuit să se măsoare cu același paznic al podului, prea puțin îndatoritor, care învinsese și făcuse prizonieri atâția cavaleri și, în ultimul moment, pe Rinaldo. Acesta era un uriaș de o mare ferocitate, anume
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a ajunge acolo, Roland a trebuit să se măsoare cu același paznic al podului, prea puțin îndatoritor, care învinsese și făcuse prizonieri atâția cavaleri și, în ultimul moment, pe Rinaldo. Acesta era un uriaș de o mare ferocitate, anume Adriano. Morgana îi dăruise o armură pe care nimic n-o putea străpunge și-l înzestrase cu o putere ce creștea , întotdeauna, peste puterile adversarului cu care lupta. Până atunci nimeni nu a scăpat, căci era astfel făcut, încât putea să respire
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ispitit să se oprească a culege vreunul din splendidile giuvaieruri presărate de jur împrejurul său.El a ajuns apoi într-o livadă minunată plină de pomi încărcați de rod și floare. În mijlocul acestei livezi se afla o fântână, iar lângă fântână dormea Morgana; aceasta era o fată înveșmântată in alb și roșu cu un ciuf de păr bogat pe frunte și foarte puțin păr în partea dindărăt a capului. În vreme ce-i admira frumusețea,Roland a auzit un glas îndemnându-l:”înhață zâna de
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]