493 matches
-
semnătura unui anume (inventat, probabil, Andor Vass). După „demascările” din Personae, cinstit era să vină șansa revanșei: autorul și-a confecționat sieși o mască, un heteronim aproape minor (și în tot cazul minoritar). Cu o postfață aparținându-i chiar lui Mușina, în care autorul e lăudat cu argumente complice (numele lui Pessoa e invocat fără să fie numaidecât necesar, în legătură cu o sintagmă oarecare), Dermata a reprezentat nu numai un gest de fair play, dar și o dovadă a disponibilităților proteice ale
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
oarecare), Dermata a reprezentat nu numai un gest de fair play, dar și o dovadă a disponibilităților proteice ale adevăratului ei autor. Dincolo de preocuparea pentru erotismul franc, dar nu glossy, nimic nu trăda deghizamentul. Erau, pe deasupra, poeme în proză, așa cum Mușina nu mai încercase: „Uneori, când era obosită sau foarte nervoasă, se ducea să facă un duș. Da drumul la apă. Îmi lua lobul stâng din savonieră și se freca cu el pe tot corpul. Axonii o masau ușor. Dendritele îndepărtau
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
freca cu el pe tot corpul. Axonii o masau ușor. Dendritele îndepărtau orice murdărie. Apoi se clătea îndelung. Din savoniera mea, o priveam pierdut”. Marea victorie avea să vină șase ani mai târziu, când, îndepărtând orice urmă de contingent, Alexandru Mușina publica, tot într-un format mignon (deși aproape dublu față de precedentele), Poeta, poetae. Ceea ce inițial părea să țină doar de emisia spontană devine, aici, stil. Poemele prelungesc atmosfera deja cunoscută, doar că ironiei simple i se adaugă irizări autoironice: „Octopus
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
dikobatol enim, vine vremea/ Când casele vor naște pui vii, kalatodin kalaxifera,/ Debonantin, bibioran enim, cine nu știe să-asculte/ Se va face sânge, verde sânge va fi.»/ Nimeni nu îl aude, cu dopuri în urechi,/ Toți citesc aceeași carte: Alexandru Mușina/ Poeme alese (1975 - 2000).” Fără a mai vădi modele imediate, paiațele de aici sunt acționate toate de aceleași vanități auctoriale. În felul lor aparte, sunt niște „suciți” care-și întrețin cochet ticurile și le conferă statut artistic. Un asemenea campion
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
Care lăcrimează continuu și-o gură știrbă/ Care bolborosește neîncetat: «Dacă de Nikophantes, poetul, n-ați auzit, nu e mare scofală, dacă de Nikophantes, poetul,/ n-ați auzit, nu e mare scofală...»”. Victimele nu mai sunt individuale, nici individualizate. Alexandru Mușina atacă, de astă dată, reflexele culturale mediocre, dispuse să certifice mai ales instituțiile și aproape deloc valorile. Apariția, la început de secol al nouăsprezecelea, a scriitorului în cultura română (cum arăta cândva Leon Volovici) e de natură să conducă la
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
Apariția, la început de secol al nouăsprezecelea, a scriitorului în cultura română (cum arăta cândva Leon Volovici) e de natură să conducă la o inflație. Profesionalizarea n-are de-a face cu profesionalismul. Dacă, de-a lungul acestui proiect alternativ, Mușina a reevaluat formele antichității greco-romane (mai cu seamă romane), nu înseamnă că principiul său poetic ar fi unul oldest school. Rafinamentele sunt ale timpurilor moderne, afine ale lui Pound (din Cantos) și-ale deja pomenitului Pessoa, asperitățile, afine cu cele
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
fi unul oldest school. Rafinamentele sunt ale timpurilor moderne, afine ale lui Pound (din Cantos) și-ale deja pomenitului Pessoa, asperitățile, afine cu cele ale unor Maiakovski și Mandelstam. Totul pentru ca în ultimul volum al seriei, cel de azi, Alexandru Mușina să se scuture și de teze, și de antiteze, și de adiacențe, și de pledoarii sau programe. Oricât de subțire, Cordilio, Bibina & comp. stă fără sprijin în picioare.
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
în discuție termeni ca rivalitate, competiție, în detrimentul acelora de complementaritate sau emulație intelectuală. Cineva vă asemăna, în glumă, cu frații Cain și Abel... Care-i adevărul despre această (falsă) problemă? - Am lămurit lucrurile recent, la Brașov, când Andrei Bodiu, Alex. Mușina, Virgil Podoabă, Ovidiu Moceanu, Romulus Bucur și Caius Dobrescu (foștii noștri studenți, actualmente profesori la Universitatea din localitate) ne-au invitat la un colocviu dedicat criticii literare. N. Manolescu a zis că nu-i la mijloc o rivalitate, ci o
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
sau din alți ani, chiar dacă, poate, la prima vedere acestea par statice; privite îndeaproape, ele relevă o anumită dinamică. Partea cea mai consistentă a revistei o constituie paginile de scriere creatoare, care se deschid cu un argument al lui Alexandru Mușina și conțin texte de Larisa Andrei, Paul Șerban, Marilena Ghiță, Ioana Cristea, Mihai Ignat, Titiana Oană Ileș și două povestiri scrise în cadrul atelierului „1001 de zile și nopți”, coordonat de Ruxandra Cesereanu: una colectivă și una semnată de Valentin Moldovan
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4908_a_6233]
-
Pop Barassovia, Vlad Drăgoi, Silviu Dudescu, Daniel Pișcu (cu un fragment din Poemul lui Nokia, publicat și în revista noastră), Mihai Ignat, Daniel Puia-Dumitrescu, Sabina Comșa, Andrei Dósa, Naomi Ionică, Cătălin Badea-Gheracostea, Marin Mălaicu Hondrari, Ana Dragu, Dan Coman, Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu și Romulus Bucur. Pe scurt, și de această dată, un număr cît se poate de ofertant.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4908_a_6233]
-
Lefter, în Flashback 1985: Începuturile „noii poezii” (2005), îl înscrie în direcția „orgolioșilor moraliști”, diferită de cea a „conceptualilor cristalini” și de cea a „volubililor prozaizanți”, aceasta din urmă mai consistent reprezentată. În fine, dar deloc în ultimul rînd, Alexandru Mușina, în Antologia poeziei generației ’80 (1993), oferă încadrarea care mi se pare cea mai justă: în poezia „metafizicului” (fie și cu ghilimele). E dificil, însă, de translat modernismul lui Mureșan în postmodernismul generației sincrone cu debutul său. Observînd paradoxul, Mușina
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
Mușina, în Antologia poeziei generației ’80 (1993), oferă încadrarea care mi se pare cea mai justă: în poezia „metafizicului” (fie și cu ghilimele). E dificil, însă, de translat modernismul lui Mureșan în postmodernismul generației sincrone cu debutul său. Observînd paradoxul, Mușina îl teoretizează. Ar fi vorba de o „imposibilitate” (din nou, ghilimelele autorului) pe care o face posibilă „talentul poeților”. Transcendența este „trăită ca eveniment «real» al eului”, eul devenind „sistemul de referință”. Nu e greu de observat că această formulă
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
niște șoareci de bibliotecă. Dar cred că ne mai facem timp și să trăim, deși pentru critică, asta nu-i foarte relevant". Pentru Al. Cistelecan, care ne amintește că, acum câțiva ani, a demisionat simbolic din generația ^80, odată cu Alexandru Mușina și Virgil Podoabă, a fi "critic important" al generației tale nu e chiar mare lucru: "e ca și cum ai fi critic important al propriului cartier". După cum nu aderă nici la opinia, foarte răspândită, că rostul criticului este acela de a trăi
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10005_a_11330]
-
activ plantat în inima Parisului de președintele României? *A reapărut la Brașov revista INTERVAL (nr. 16, 2002), după o destul de lungă absență. Un număr, ca și altele, tematic. Tema: Etica intelectualului. Colaborează d-nii Andrei Bodin, Gh. Onuț, Sorin Matei, Al. Mușina, Ciprian Șiulea și Bogdan-Florin Popovici. Un interviu cu dl Emil Brumaru: în scrisori. Dl Brumaru e, și de data asta, original. Din SUA, dl Vladimir Tismăneanu trimite articolul Secolul lui Lenin. Bun reînceput de drum pentru revista brașoveană. * Din ECHINOX
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14297_a_15622]
-
modernismului Dacă, spre a apela iarăși la Eco, "fiecare epocă își are postmodernii ei", cine ar fi azi la noi, postmodernii? Cel dintîi care a folosit în mediul românesc cuvîntul postmodern, după cum ne informează Mircea A. Diaconu, a fost Alexandru Mușina, în 1981, referindu-se la un soi de lirism ce urmează modelul modernist, impus de Eliot și Pound. În 1986 poetul nostru reia subiectul, apreciind "curentul" în cauză ca fiind "caracterizat printr-o anume epuizare a invenției, prin sentimentul că
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
se poate de simptomatic, Fugi postmoderne). Acordul nu pare posibil nici pe un cîmp mai larg, pe care diferențele de opinii sînt de-a dreptul spectaculoase: "Cît de fragil e conceptul pe teren românesc o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții «Cenaclului de Luni», pentru Cristian Livescu textualiștii, pentru Ion Bogdan Lefter, toți poeții generației ^80, iar pentru Nicolae
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
tristețe că este una din verigile slabe care a cedat și nu poate persista într-un canon reînnoit. Principala greșeală de construcție constă în faptul că, vrând să dea o destinație didactică gestului de întemeiere a unui nou canon, Al. Mușina și Al. Cistelecan nu au început cu ceea ce trebuia început: cu clasicii, ca temei și nucleu tare al oricărui canon didactic. Cărțile despre Slavici, Coșbuc și Rebreanu au fost adăugate recent. Desigur, pot veni și vor veni, probabil, alte nume
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
să fie compromisă. Un alt viciu e absența criticilor legitimizatori. Doar două nume (Ion Bălu și Cornel Ungureanu) sunt printre colaboratori din generația șaizeci, unul (Cornel Moraru) dintre șaptezeciști, câțiva optzeciști (nu-i mai enumăr) și mulți foarte tineri. Al. Mușina, în tandem cu Al. Cistelecan au improvizat (poate cuvântul e prea tare și trebuie să avem răbdare până la viitoarele îndreptări) un așa-zis „canon”, propus ca atare într-o colecție editorială așezată sub această siglă promițătoare: CANON, de la a cărei
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
-și încarce bateriile și să forțeze reintrarea pe velodromul poetic la o vîrstă la care un Nichita Stănescu, de pildă, își făcuse întreaga cursă, își scrisese marile opere, și putea muri cu seninătate. Volumul de Poeme alese al lui Alexandru Mușina - "optzecist" tipic prin parcurs și atipic prin aspirații - acoperă douăzeci și cinci de ani de creație lirică; dar marea majoritate a textelor au fost scrise pînă în 1987. Cîteva, din ciclul Ora păstorului, sînt din intervalul 1995-1998, iar poezioarele "rele" din Personae
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
însăși, fără riscul de a plictisi. Autoreferențialitatea, peste un anumit prag, duce la implozie; și poate că nu e o întîmplare că unul dintre cei mai consecvenți textualiști, Gheorghe Iova, se legitimează printr-un buletin de sterilitate. Inteligența lui Alexandru Mușina, cuantificabilă, îl duce nu către zonele sterpe ale creației, către infinita autospecularitate, ci, dimpotrivă, către terenul accidentat al vieții. Pe acesta îl parcurge și îl reparcurge la nesfîrșit, într-un adevărat regim de exploatare a propriei biografii. Splendidul Budila-Express și
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
semnul amintirii și al lacrimii. Abia ieșit din Facultate, profesorul stagiar A.M. suspină după vremea studenției; și abia scăpat de teribila navetă profesională, pare să o regrete liric. Într-o generație ce se definește prin ironie și spirit ludic, Alexandru Mușina se dovedește, dacă îi crăpăm pojghița de sarcasm verbal, un mare sentimental; un autor dominat de amintiri și copleșit, cu toată mobilitatea sa intelectuală, de afecte. Două exemple, în registre diferite, dar într-o aceeași diagramă a unei tristeți... iremediabile
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
ca atare, sînt privite și abordate dintr-un unghi personal, cu un polemism implicit de bună factură. Așa cum versurile tînărului Geo Dumitrescu aruncau cu vitrion în obrazul pur al poeziei moderniste din interbelic, mai multe pagini din antologia lui Alexandru Mușina par a fi replici directe și fine parodii la neomodernismul nichitastănescian. Crenelurile abstracte din 11 Elegii, toată acea tensiune a speculației care înghite și consumă realul, în trepte de combustie anunțate oracular, sînt convertite, în versurile obraznicului profesor de franceză
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
unei concepții cît se poate de serioase asupra poeziei, asupra rezoluției artistice a acesteia. Dacă Nichita Stănescu și ceilalți autori de vîrf ai modernismului postbelic fac poezie din tot ceea ce ating, folosindu-și degetele ca pe niște baghete magice, Alexandru Mușina și congenerii săi "optzeciști" își parcurg experiențele și își trăiesc viața în poemele pe care le scriu. Distanța dintre realitate și text dispare, poezia se transformă dintr-un substitut al biografiei într-o variantă versificată a ei. Personalizarea, tonul familiar
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
ei. Personalizarea, tonul familiar, prozaismul au așadar o justificare artistică, la vie en prose însemnînd mai mult decît autentismul dubios prin care cîțiva tineri scriitori ("poeți" și "prozatori", deopotrivă) își încearcă, azi, norocul literar. Din remarcabila antologie a lui Alexandru Mușina (în care ne zgîrie urechea numai două-trei poeme din ciclul Puncții, encefalograme, radiografii, alături de postfața prețioasă și emfatică a lui Al. Cistelecan), se pot desprinde multe poeme ce rezistă cu brio și după douăzeci de ani de la data scrierii lor
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
a modernismului înalt, ci, mai simplu, prin investiția de talent, inteligență și expresivitate întoarsă pe care autorul a făcut-o în anii săi creativi. După care, venind Revoluția, poetul n-a prea mai scris, dar a intrat în manuale. Alexandru Mușina, Poeme alese. 1975-2000, postfață de Al. Cistelecan, Editura Aula, Brașov, 2003, 208 p.
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]