507 matches
-
înțeleagă setea de moarte a făpturii iubite. Ahile crede, ca toți ceilalți, că decizia fetei a fost luată sub stăpânirea unei halucinații nefaste (Hotărârea ta de acum e doar o închipuire a minții tale... Nu-ți ucide frumusețea pentru o nălucire) și, ca atare, o respinge cu toată energia (Ar putea oare un erou privi liniștit cum i se răpește în moarte logodnica ? ! - II 2). Atitudinea lui e explicabilă o dată ce, așa cum remarcă Ifigenia, eroul nu poate înțelege o biruință care se
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
am înfăptuit până acum ? [...] Din nou mă încarcă cu sânge nevinovat ? (I 2). Pentru o clipă, el imploră îndurarea celor de sus și caută să-i înduplece să nu-i mai împovăreze cu fantoma încă unei crime sufletul urmărit de nălucirile celor ce-au suferit din pricina lui (I 2). Bătrânul renunță apoi la ultima nădejde de salvare, de a ajunge la capătul suferințelor sale, prețul părându-i-se mai groaznic decât blestemul veșnic (I 3). Ocazia executării sentinței năprasnice este oferită
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
că nu o satisfac ideile lui despre dragostea sufletească - o simplă minciună, o iluzie care nu poate să existe (p. 243) - și că preferă iubirea terestră oferită de Speusip, viitorul ei soț. În cele din urmă, gânditorul rămâne singur cu nălucirea Arheanassei alungată de el la Siracuza. Când Platon a refuzat să-l sprijine pe Dion în ofensiva armată împotriva lui Dionis II deoarece nu era de acord cu violența, Heraclid i-a reproșat filosofului că este un simplu flecar incapabil
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
afli, iei una ca mine, care-s de teapa lui Rogojin? — Nastasia Filippovna, iau o femeie cinstită, nu una de teapa lui Rogojin, spuse prințul. — Eu sunt aia cinstită? — Dumneavoastră. — Ei, asta-i... din romane! Scumpe prinț, toate astea-s năluciri de altădată, acum lumea s-a deșteptat și vede că-s neghiobii! Și-apoi, cum să te însori, când dumneata însuți ai avea nevoie de o dădacă! Prințul se ridică și, cu voce tremurătoare, sfioasă, dar în același timp cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
loc și în ce punct - zări o față, un chip palid, cu părul cârlionțat și negru, cu zâmbetul și privirea știute, prea bine știute; chipul licări și dispăru. Se prea poate ca doar să i se fi năzărit; din această nălucire rămase numai cu impresia zâmbetului strâmb, a ochilor și a cravatei elegante, de culoare verde-deschis, de la gâtul domnului pe care îl zărise. Prințul nu-și putu da seama dacă domnul respectiv dispăruse în mulțime sau se furișase în clădirea gării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
verde-deschis, de la gâtul domnului pe care îl zărise. Prințul nu-și putu da seama dacă domnul respectiv dispăruse în mulțime sau se furișase în clădirea gării. Dar după un minut începu să arunce împrejur priviri repezi și alarmate; această primă nălucire putea fi prevestitoarea și predecesoarea unei a doua năluciri. Asta trebuia să se întâmple cu siguranță. Oare uitase de această posibilă întâlnire atunci când porniseră cu toții spre gară? Ce-i drept, venind spre gară, parcă nici nu bănuia că va ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu-și putu da seama dacă domnul respectiv dispăruse în mulțime sau se furișase în clădirea gării. Dar după un minut începu să arunce împrejur priviri repezi și alarmate; această primă nălucire putea fi prevestitoarea și predecesoarea unei a doua năluciri. Asta trebuia să se întâmple cu siguranță. Oare uitase de această posibilă întâlnire atunci când porniseră cu toții spre gară? Ce-i drept, venind spre gară, parcă nici nu bănuia că va ajunge aici - iată în ce stare se afla. Dacă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în ochii ei negri, a căror scânteiere din clipa aceea era inexplicabilă pentru el, încercă să zâmbească, dar, deodată, ca și cum ar fi uitat fulgerător de existența ei, își îndreptă iar ochii spre dreapta și începu să urmărească iarăși extraordinara lui nălucire. În clipa aceea, Nastasia Filippovna trecea chiar pe lângă scaunele domnișoarelor. Evgheni Pavlovici continua să-i povestească Alexandrei Ivanovna ceva, cu siguranță foarte comic și interesant, vorbea repede și cu însuflețire. Prințul avea să-și amintească apoi că Aglaia rostise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să înceapă primul. Cred că s-au scurs așa vreo douăzeci de minute. Subit, m-a fulgerat un gând: dar dacă nu-i Rogojin, dacă-i doar o fantasmă? Nici de când sunt bolnav, nici înainte, n-am mai avut vreodată năluciri; dar întotdeauna mi s-a părut, încă de pe când eram mic, și chiar acum, adică de puțin timp, că, dacă aș vedea chiar și o singură dată o nălucire, aș muri pe loc, cu toate că nu cred în nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nici de când sunt bolnav, nici înainte, n-am mai avut vreodată năluciri; dar întotdeauna mi s-a părut, încă de pe când eram mic, și chiar acum, adică de puțin timp, că, dacă aș vedea chiar și o singură dată o nălucire, aș muri pe loc, cu toate că nu cred în nici un fel de năluciri. Însă, când mi-a trecut prin cap că nu pe Rogojin îl am în fața ochilor, ci o nălucire, țin minte că nu m-am speriat câtuși de puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar întotdeauna mi s-a părut, încă de pe când eram mic, și chiar acum, adică de puțin timp, că, dacă aș vedea chiar și o singură dată o nălucire, aș muri pe loc, cu toate că nu cred în nici un fel de năluciri. Însă, când mi-a trecut prin cap că nu pe Rogojin îl am în fața ochilor, ci o nălucire, țin minte că nu m-am speriat câtuși de puțin. Mai mult decât atât, asta chiar a început să mă enerveze. Ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că, dacă aș vedea chiar și o singură dată o nălucire, aș muri pe loc, cu toate că nu cred în nici un fel de năluciri. Însă, când mi-a trecut prin cap că nu pe Rogojin îl am în fața ochilor, ci o nălucire, țin minte că nu m-am speriat câtuși de puțin. Mai mult decât atât, asta chiar a început să mă enerveze. Ciudat e și faptul că răspunsul la întrebarea: e o fantomă sau chiar Rogojin? - nu mă preocupa și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mare și-n care ne-am pierdut? Începi a te neliniști de Timp, cu mult înainte de a-i citi pe filozofi, privind atent, într-un moment de oboseală, fața unui om bătrân. Brazdele adâncite de necazuri, de speranțe și de năluciri se înnegresc și se pierd parcă fără urmă într-un fond de întuneric, pe care "fața" îl ascunde cu greu, mască nesigură a unui abis îndurerat. În fiece cută pare a se fi adunat vremea, a se fi ruginit devenirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe temeiurile firii. N-ai încotro: ești împins spre ele. Zaci - cu voie sau fără de voie - în straturile ultime ale existenței. - Viața îți pare atunci - atunci dramatic al fiecărei clipe - un vis pe care-l depeni din priveliștea Absolutului, o nălucire a înstrăinării tale de toate. Cum luneci așa, pe panta rosturilor nemărginite, și prin vagi instincte trebuie să te mai ții de lume, contradicția soartei tale e mai dureroasă ca năpădirea primăverii într-un cimitir de țară. Omul e un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fugă spre locul unde mă așteptau ai mei având impresia că valurile tot mai dese ale nopții vor să mă acopere. Nu știu cum, nici când, m-am trezit în fața nopții în timp ce prin văzduh, pe aripi diafane de întunecime, mai pluteau încă nălucirile plăsmuite de închipuirea unei minți de copil. Alina-Diana Zamfir, clasa a VII-a A De vorbă cu toamna Într-o zi de toamnă, mi-a intrat pe fereastră o frunză pe care era scrisă o invitație în parc a Toamnei
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Apostol se clătină, parcă l-ar fi pălmuit. O mânie nebiruită îi îmbujoră o clipă obrajii și pe urmă se pierdu într-un val de scârbă. Buzele subțiri îi tremurau răspunzînd: ― Ura te orbește, Gross, și te face să vezi năluciri! ― Acuma mă urăști, Bologa, zise locotenentul cu un surâs satisfăcut. Dacă însă ai fi sincer cu tine însuți, s-ar cuveni să-mi mulțumești că ți-am recunoscut taina cea mare. Nu știu dacă alții vor fi tot atât de înțelegători ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bucură. Barem va mai scăpa de tirania gândurilor. Plutonierul împinse ușa de perete și rămase în coridor. În prag însă, cu o tavă de lemn pe care aducea cina, se ivi Ilona... Apostol sări în picioare, fermecat, ca în fața unei năluciri ispititoare. Ilona se duse la masă, așeză vasele și tacâmurile, cu ochii numai la el. Pe obraji avea urme proaspete de lacrimi, iar în ochi și pe buze un zâmbet de îmbărbătare, umil, sfios, sub care încerca să-și ascundă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clipe prin odaie, după aceea s-a dus să pregătească prânzul pentru oamenii străini. La acel prânz, în căsuța de-afară, Traian a istorisit și el cum petrecuse cu bolnavul. Badea Toma, om mai vechi, era de părere că asemenea năluciri de friguri trec. Încuviința părerea asta și nana Floarea, numaicât ea socotea că să aducă un preot bătrân, cetitor cu har. Ea vedea în suferința aceea năprasnică a lui Culi un ochi de urs. Îi zicea așa, ochi de urs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
văd din fuga unui vaporaș. Puțini au cercetat-o în cotloanele ei misterioase. Măreața ei îmbulzeală de ape, colectată dintr-o jumătate de Europă, se alină în această blândă margine a șesurilor și în aburul ei apare apa morților, cu năluciri de vis. Gârlele ei au îmbrățișat, din veacurile cele mai vechi, bucăți de pământ, rupându-le și adâncindu-le într-o parte, sporindu-le cu nămoluri în altă parte, alcătuind limanuri ale crapilor. Lunca și păpurișurile par necontenit schimbătoare; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ministrul de Externe, care se afla așezat la dreapta prim-ministrului, apoi din nou pe acesta, am suspinat și mi-am sprijinit fruntea de lemnul lucios al mesei. A fost un gând scurt, un zvâcnet al gândirii însoțit de o nălucire: Și dacă nu e decât un clovn? Dar al cui? P.S. Acest portret în acvaforte mi-a fost refuzat de redacția Ziarului de duminică pe motiv că este un „atac la persoană”. Probabil că dacă aș fi afirmat despre prim-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
ultima îl mângâiam pe bătrân. Timpul înghețase undeva între plămâni și creier. Voiam să ajungem odată la capătul dru mului, să îl internăm pe tata și să ne luăm rămas-bun filmându-ne cu telefonul mobil. Pluteam într-un vârtej de năluciri nediferen țiate. N avea rost să-mi fac sânge rău. Juju se scobea în ureche cu o cheie. Conduceam în zigzag atent la piesa de teatru radiofonic. Fie aveam creierii împușcați, fie posteritatea operei lui William Shakespeare nu-mi spunea
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
-i scuture în cale flori de camei. Trist - o surprind suspinând câte-odată, O privesc, nu-înțeleg, și-s mirată Nu-i vorbesc și nici ea nu-mi vorbește Nici unul din noi nu vrea, nu-îndrăznește. Poate e - un vis, sau poate o nălucire, Poate că tristul liman vrea să respire, False zâmbiri și inima-mi geme, Zâmbiri de-o secundă ce dor peste vreme! Când vântul hain cu tristă suflare Nălucește-a furtună și umple paharul, Viața-i lovită din plin cu unde
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
geme, Zâmbiri de-o secundă ce dor peste vreme! Când vântul hain cu tristă suflare Nălucește-a furtună și umple paharul, Viața-i lovită din plin cu unde amare Și nu știi cine-i cenușa ori cine e jarul! Doar nălucirea umple paharul. Zadarnic prin chinuri îmi trec cugetarea Și cifra vieții-mi acopăr cu disperarea, Va spune Timpul care rezolvă probleme: Toate-s fantome pierdute în vreme! CÂND DRAGOSTEA S-A DUS E mult soare azi și-i senin, Vântul
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
prezență a răposatului rege sub gorganul său, ca și cum Agamemnon ar fi fost de față și ar fi acționat prin intermediul fiului regăsit. Într-adevăr, Oreste este cel care va introduce în mod explicit tema eriniilor, figuri legate de crimă și de nălucirile nopții. Și nu e întâmplător faptul că tocmai în această scenă a recunoașterii este evocat semnul nocturn trimis îndeobște de cei morți, acea țepușă de bronz ce apare ca un mesaj al asasinatului nepedepsit și al mâniei tatălui, țepușă asociată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
groaza (phobos) provocată de arătări ori de imaginile înfricoșătoare din vis. Sângele mamei sale, scurs și închegat în pământ, va cere la rândul lui răzbunare, va trezi eriniile din somnul lor. Imaginile ce se nasc în mintea lui Oreste, înspăimântătoare năluciri, sunt cele ale unor femei semănând cu Gorgonele, îmbrăcate în negru, cu capete în jurul cărora se încolăcesc șerpi. Din ochi li se preling picături de sânge. Corul nu le vede, dar Oreste, da. Sunt „cățelele mamei sale”, care i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]