830 matches
-
crestele înspumate, ostașii nevăzuți ai apelor, înarmați cu harapnice de foc, ce pocnesc crunt telegarii înaripați ai regatului alb, făcându-i să urle înnebuniți. Peste lume se năpustește viscolul slobozit de perfida regină a ghețurilor, care a plecat cu oaste năprasnică, să cotropească ținuturile ce i-au fost interzise de către ... Citește mai mult Printre fluturii sprințari ce se ridică din dezolarea străzii, în piruete grațioase către văzduhul morocănos, se întrezărește imaginea apocaliptică a norilor, ce se adapă direct din talazurile mării
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
crestele înspumate, ostașii nevăzuți ai apelor, înarmați cu harapnice de foc, ce pocnesc crunt telegarii înaripați ai regatului alb, făcându-i să urle înnebuniți. Peste lume se năpustește viscolul slobozit de perfida regină a ghețurilor, care a plecat cu oaste năprasnică, să cotropească ținuturile ce i-au fost interzise de către ... XXIII. DILEME ( FRAGMENT 24), de Silvia Giurgiu , publicat în Ediția nr. 2206 din 14 ianuarie 2017. Lea primea cu recunoștință atențiile familiei și se abandona fericită în grija lor, dar nu
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
pe scena care m-a ajutat să renasc”, mărturisește. Ce flăcări mistuitoare au încercuit-o pe artistă! Ororile războiului cu spaime și foamete, încătușarea tatălui ei și aruncarea în ocnele comuniste, apoi moartea soțului în brațele sale sunt cele mai năprasnice flăcări ce-și au arzătorul în fundul iadului. Zorile copilăriei sale au fost ca aburii unei primăveri ieșiți în triumful vieții de sub zăpadă. Deși Florina se născuse înainte de a se termina războiul, nimic nu prevestea o nenorocire mai groaznică pentru ea
FLORINA CERCEL. SPIRITUL, SINGURUL SCUT AL SIEŞI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1501 din 09 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375998_a_377327]
-
în mine? - N-am vrut, domnule căpitan! V-am zis să vă feriți! se scuză Mărțișor. - Aha, râzi de mine, dai în mine, ai? Și se repezi turbat către Mărțișor, cu capul înainte. Acesta se feri cu iuțeală, astfel că năprasnica lovitură a căpitanului lovi din plin peretele care vibră sub colosala forță. Căpitanul căzu lat, leșinat și năucit de lovitură. Mărțișor se fâstâci. Nu știu ce să facă. Începu să-l bată pe spate, ușor. - Domn’ căpitan! Treziți-vă dom’ căpitan! N-
MĂRŢIŞOR-11 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375966_a_377295]
-
trecând ca duhuri prevestitoare de rele pe deasupra casei și-a satului. La răsărit încă se mai vedeau vagi lumini de cer liniștit, dar asta pentru puțină vreme. Un fulger sfâșie cerul undeva pe aproape și, instantaneu, sosi și-o bubuitură năprasnică. Bunica tocmai închidea de zor ușile de la grajd și întră panicată în casă: - Doamne, apără-ne de fulgere! Dar unde o fi omul meu, că nu intră în casă?! - Bunica, mi-e frică! scânci Ionuț, stând ghemuit pe pernă, în
FURTUNĂ CU FULGERE ȘI TUNETE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376624_a_377953]
-
în pat, speriat de-a binelea de cele ce se întâmplau afară. - Unde stă omul meu? Nu se mai satură de treabă! Ploaia se porni în rafale, ca niște perdele de apă aduse de vânt puternic. Încă un trăsnet lumină năprasnic, urmat în aceeași clipă de o bubuitură fantastică. Se porni un potop de rafale de ploaie. În sfârșit, când vijelia de afară cuprinse totul iar valuri puternice de ploaie și vânt zguduiau din rădăcini toți pomii, punând la grea încercare
FURTUNĂ CU FULGERE ȘI TUNETE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376624_a_377953]
-
după mult timp, cerul se deschise și apăru soarele aplecat spre asfințit. Ploaia se opri. Șiroaiele de apă din ogradă se scurgeau la vale. Când se făcu liniște și soare, Ionuț cuteză să iasă pe cerdac, să vadă urmările furtunii năprasnice. Încă mai luminau fulgerele în norii cei negri din depărtare, spre miazăzi. Dar tunetele soseau mai târziu, din depărtare. Soarele încă lumina în drumul său spre asfințit. Spre răsărit, peste rămășițele furtunii, apăru un uriaș curcubeu, cât jumătate de cer
FURTUNĂ CU FULGERE ȘI TUNETE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376624_a_377953]
-
era și ea la rândul ei, destul de monotonă, deoarece se limita la cele trei cafteli pe care le încasa de la părinți, pentru furatul țigărilor, sau pentru că punea apă în sticla de drojdie după ce se făcea mangă, plus, aleatoriu desigur, gogelile năprasnice primite de la frații mai mari atunci când îi turna că făceau prostii în grajd, sau când îi șantaja că furau ouă de la vecini ca să le vândă la bufet pe băutură. Nu, acest paradis în care trăiește de mai mulți ani distinsul
UN ET ÎN DILEMĂ de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1465 din 04 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376662_a_377991]
-
-n seara asta o să mori ! - Nuuu... Știa că-n magazie sunt unelte . Apucă cu tărie lopata și intră cu viteză ,împins de la spate de un curaj nebănuit. Bărbatul se întoarce instantaneu ,dar nu apucă să mai riposteze, căci lovitura e năprasnică și plină de foarte multă ură. Cade ca secerat ,dar el continuă să-l izbească ,nu mai reacționează ca un om normal,îl vrea pierit pe veci din viața lor,atât de minunată . - Oprește-te ! Oprește-te ,te rog,o să
VIAȚA LA PLUS INFINIT (9) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1825 din 30 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372577_a_373906]
-
fapt!? Mâna destinului, cea care-l lăsase pradă gerului și disperării, lângă gard, știa foarte bine ce face! În urmă cu trei zile, pe vremea viscolului, câinii familiei Rogojină începură să bată și să urle de mama focului acoperind șuieratul năprasnic la stihiilor. Badea Dumitru, îndemnat mai mult de gura nevestei, își luă sarica în spate, pușca retezată în mână și ieși în prag să vadă despre ce este vorba, că era vreme de război și te puteai aștepta la tot
SAGA UNUI SCRIITOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1561 din 10 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372960_a_374289]
-
trei ori pe zi, să-i dea de băut o cană mare de vin fiert cu scorțișoară, miere plus niște buruieni știute doar de priceputa Saveta. În felul acesta călcau ei, parte din necunoaștere, parte din bun simț, o lege năprasnică a vremii care vorbea despre colaborarea cu inamicul, despre ascunderea prizonierilor și multe alte prostii, toate foarte aspru pedepsite. - Măi, măi, măi, da-po’cum șioarili-i inamic copchilu’ ista, s-o strâcat lumea, asta-i, cum vez’ un om îmbrăcat altfel
SAGA UNUI SCRIITOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1561 din 10 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372960_a_374289]
-
-te și mata și fă-ți treaba cum trebuie! O să te mulțumesc eu, ca întotdeauna, n-ai grijă, l-a încurajat omul pe polițist bătându-l prietenește pe umăr și împingându-l ușor din poartă, în timp ce-n gând îl înjura năprasnic. - Bine băiatu' ta...! a dat el să-și ia rămas bun, dar a rămas cu gura deschisă, înghițindu-și cuvintele, când a receptat privirea cruntă a celuilalt înainte de a-i întoarce spatele. S-a întors și el încet, abătut și
EPISODUL 4, CAP. VISE SPULBERATE, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1633 din 21 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379680_a_381009]
-
picăturile transparente în care înotau steluțe vii de lumină și apoi le-a dus la gură să-și umezească buzele ce, brusc, se uscaseră și căpătaseră un gust acru-sărat. A repetat mișcarea și, speriată că toată iarba dispăruse și setea năprasnică o invada cu durere, a deschis ochii brusc și a șoptit cu greu: - Apă! O mână blândă îi umezea buzele cu un tifon îmbibat în apă și-i ștergea fruntea asudată. Când a simțit fierbințeala a două lacrimi pe obrazul
EPISODUL 4, CAP. VISE SPULBERATE, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1633 din 21 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379680_a_381009]
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > FRUNZA Autor: Valerian Mihoc Publicat în: Ediția nr. 1755 din 21 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului Frunza crudă luată de vântul năprasnic, Ruptă timpuriu de vuietul cel drastic, Se lăsa dusă aiuriu fără să știe unde, Prin văl-ul ce-i plăcu ajunsa în pășune.. Pășunea cea fără iarbă, hâdă și stearpă, Pe frunza cea crudă o mai și ceartă, Că n-
FRUNZA de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1755 din 21 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378662_a_379991]
-
Ascúltă,-aud ciocanele lui Los. În icuri 32 topesc ele oasele lui Vala și oasele lui Lúvah; 415 Și în cuptoare-nchiși, ai lui Luváh nenumărați fii, fiice, În brazde se topesc; iarnă își úmflă foalele: Gheață și nea Călesc năprasnicele nicovale: Munții sînt întristați, si Rîurile neputincioase cad și seaca. Nici o cetate nu-i, și nici o Holda, nici Livadă; totul e Stîncă și Nisip. Nu-i nici un Soare, și nici Luna, nici Stea, ci aspre înghețate stînci 420 Izbindu-se
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
luptắ domnia s-o cîștige asupra Omului Străvechi. 80 Și se luptară peste Trupul în care Vala era-nchisă Și-ntunecatul Trup al Albionului fost-a lăsat cu fața la pămînt pe pardoseala de cleștar, Acoperit de bube din cap pînă-n picioare, năprasnicele lovituri ale lui Lúvah. Atunci se-ncruntă Omul cel Căzut, si pe Luváh îl alunga de lîngă el (L-am auzit: nu te-ncrunta, Urizen, ci-ascultă-mi Viziunea) 85 Zicînd, "Mergeți și muriți de Moartea Omului pentru Vala, dulcea rătăcitoare. Volutele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
copleși cu cea mai dulce tristă grijă Pe-un mare val în caldu-apus, îmbălsămîndu-i sîngerînda rană. O, Los cum mai urlắ la frîngerea în două! Se rupseră fibrele toate, 60 Acolo unde Enitharmon la stînga să stătea nedespărțita, cu o năprasnica durere. Căzînd pe stînci, răcnit-a-ndurerat pînă ce sîngele Din curgere se-opri: apoi cu prelung vaier își plînse caznele pe vînt. Și Tharmas îl chema pe-Întunecatul Spectru ce căzuse peste maluri Cu răzlețite Mădulare. Spectrul îndurerat se
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
hohote de plîns; 180 Și-atunci cînd Poartă se deschise zări acel cumplit afund Unde plîngea Ahania cea luminoasă. Văzu și rădăcinile de iad Ale lanțului Geloziei, și simți sfîșierile lui Orc care urlă îngrozitor Sfîșiind Peșterile precum un vînt năprasnic ce în Pămînt e zăvorit. Deși la mare depărtare, cum cea mai depărtata miazănoapte departe e de miazăziua cea mai depărtata, 185 Urizen tremurắ acolo unde zăcea-întins cînd auzit-a urlînd groază. Se zguduiră Stîncile, zăvoarele de Veci trase încoace
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
i-întoarce suferință, Zvîcnetul, durerea, spasmul, în chinuri ce sufletul îl răscolesc. 100 [Nu astfel ferecat, Prințul Luminii-acum întunecatu-s-a, rătăcind printre Spiritele Ruinate, cîndva Copiii lui și-ai lui Luváh Copii: Căci Urizen privit-a grozăviile Abisului, rătăcind...] Năprasnicele siluete și priveliști ale chinului în temnițe ce ard și-n Lanțuri de fier roșu-ncins; unele cununi de șerpi aveau, iar altele 105 Iezme-ncolăcindu-se în jurul sînului; altele pe paturi de pucioasa stau zăcînd, Pe roți și de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
încîntător, cuprinzînd totul 177, 255 Tras fie-n sus, fie în jos lăsat după voința omului nemuritor, Vibră-ntr-așa o suferință, încît se-nfiorară pleoapele, Slăbite și Mai Slăbite sferele lor ce se-ntindeau acuma începură să se strîngă; Năprasnice dureri din creier izbucniră și un universal țipat Prin Hăuri răzbătu sfîșiind pînză, chin peste chin. 260 Astfel Urizen trist rătăcea prin multe-ngrozitoare căi Ducînd război cu iezme-ale adîncurilor în groaznica-i peregrinare, Pînă cînd, luminosu-i par acum fiind
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
fier, în urma astfel răsunătoarele-i cuvinte se-auziră: "Chip de groază, de unde ești? de unde-i locul ăsta jalnic? 45 De unde sălbaticele focuri, daca nu din tine? Nu văd vreo altă vietate În Hău-acesta tot. Și nici o altă vietate Nu cutează năprasnica-ți mînie s-o îndure. Aicea zăvorit îți risipești plin de durere Substanță vieții-n aste focuri ce se revarsă iar și iar În jurul tău, precum o ploaie mare uneori, si alteori precum o stîncă 50 De suferințe vii, oribilul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
parte bărbăteasca, si fruntea-i radioasa precum ziua, săgeta un minunat dispreț. Tharmas privi de pe stînca-i și ¶2 Oceanu-i liniștit, norii se-adună-n jur, si vîlvătăile iubirii Mădularele nemuritoare le-nfășoară, luptînd în bucurie aprigă. Nu îndelung; tunete, iuți fulgere, vînturi năprasnice și frîngeri Se năpustesc asupra-mperecherii ce se zbate, în crunte suferințe zvîrcolindu-se 5 Ei zac, în agonii se zbuciuma sub cerurile ce le sînt acoperămînt. ¶3 Cu pîntecu-i acuma fecundat 347, Enion fugi și-n munții verzi se-ascunse
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de care, Încununate de glorie la Olimpiade, la gimnastică (făcută zilnic Împreună cu maestrul, pe vremea uceniciei la Socrate), de la pregătirile pentru luptă, până la biruințele În Înfruntări armate pe uscat și pe apă. După cum tot În Plutarh stă scris despre risipa năprasnică de daruri, ospețe, spectacole prin care Își cucerește prietenii, dar și dușmanii, despre felul cum, spre a le intra pe sub piele spartanilor la care se refugiază, nobilul atenian obișnuit cu luxul renunță la mantiile scumpe din stofă de Milet, la
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Marea Domnișoară, Domnișoara de Montpensier, vara lui Ludovic al XIV-lea, scrie cu iubire Încărcată de suferință și melancolie: „O distincție extraordinară ș...ț, un milion de singularități”. Sunt cuvintele unei fecioare de 43 de ani, săgetată de o dragoste năprasnică pentru un bărbat ciudat, provocator, insolent, curajos, fermecător, care intră În grațiile Regelui Soare, refuzând să se lase inclus În banalitatea de serie a curtenilor. Tulburat de sângele rece al lui Lauzun, admiratorul Albionului, Barbey d’Aurevilly, scrie: „Avea acel
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
studiază zelos În liniștea bibliotecii. Rosetti e prăbușit din cauza morții soției. Swinburne, lovit de surditate, se refugiază cu prietenul Watts-Dunton lângă Londra. Spațiul de joc a rămas, prin urmare, liber. Și totuși, nimic nu poate lămuri pe de-a-ntregul ascensiunea năprasnică a noului „profet al frumuseții”. La picioarele lui sunt America, Parisul și Londra, pentru că e profund fermecător, inteligent, cu o viață și o operă jucate mereu pe muchie, Într-o fragilitate ambiguă, suspendat Între frenezia trăitului și fascinația morții. Poemele
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]