4,628 matches
-
asta fără mine? Răspunsul corect cred că este: la fel ca și cu tine, prostule! Însă lucrul acesta este pe cât de adevărat, pe atât de tulburător și de nesănătos fericirii... Și, cu toate că mă chinui în permanență să mi-l scot naibii din minte, el se încăpățânează să revină mereu la loc, astfel stăruind cu îndârjire împotriva mea! Asta mă face să fiu trist, încruntat și fără speranță mai tot timpul. Totuși, mai exact, ce anume este tristețea? Aici, cred că sunt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Îngeraș, a Început să frecventeze tot mai des cârciumile, sub pretextul că nu suportă ” zbieretele ” repetate ale micuțului. Se Întorcea noaptea târziu și, dacă apuca să ațipească și scâncetele copilului Îl trezeau din somn, Începea adevăratul scandal. Putoare nenorocită! Ia naibii copilul În brațe și fă-l sa tacă că, de nu, vă dau afară pe amândoi. Dacă mai aud un singur zgomot te calc În picioare ca pe o “zdreanță” să te Învăț minte să-mi respecți orele de odihnă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
avut măcar un lagăr, aș fi putut plăti cu aceeași monedă! Cred cu tărie, până În ultima clipă, că toate socotelile trebuiesc făcute aici, În această existență. De-aș putea!? Plecarea spre neant ar fi Însoțită de o bucurie tacită. La naiba cu toți! Neputința este cea care te scoate din minți, adeseori. Pe mine, mama m-a iubit cel mai mult! Am apărut Într-un moment nepotrivit. Acum o Înțeleg atât de bine. Nefericita! A avut grijă să-mi pună blestemele
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
așa că Zinzin se dusese la ale ei, umorul lui negru, luat din cea mai apropiată realitate o durea. Un sentiment de neliniște îl cuprinse din ce în ce mai apăsat, simțea un fel de greutate în coșul pieptului, o apăsare, un junghi. O să crăp naibii, se gândea cu îngrijorare. Trebuie să ies din casă sau să mă sinucid. Ar trebuie să recunosc că nu sunt un geniu. Creierul meu, azi, nu a produs nicio idee de doi bani. Se chinuie cu un exercițiu de logică
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
meu, unde este, acesta este un surogat, un om care se străduie să fie gazdă bună, nu am nevoie de așa ceva, am nevoie de dragostea lui, nu de bunătatea lui", a închis ochii și a țipat la el: "lasă-le naibii de explicații, vreau să rămâi cu mine în noaptea asta", Alex s-a oprit în mijlocul camerei, a ezitat o clipă apoi i-a spuse foarte liniștit: "știi bine că aș rămâne dacă aș avea timp", Zinzin s-a înecat de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de fericire bântuie pereții somnului. Cu pleoapele crăpate alunec din așternuturi. Mă Îndrept spre camera cu oglindă mare. Vreau să-mi admir trupul alb, cu reflexe trandafirii. Găsesc oglinda acoperită de o pânză groasă, uriașă, de păianjen. „Să fiu al naibii” - Îmi spun - și trântesc un picior În materialul acela neobișnuit. Simt duritatea pânzei și ceva cleios care-mi atinge pielea. Piciorul Îmi rămâne agățat. Trebuie să fac ceva. Nimic prin preajmă cu care să mă eliberez din plasa ciudată. Descopăr
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de la Intervenții (o firmă solidă, cică), pe care de atâtea ori Îi sesizasem telefonic prin șeful lor cel mofluz, nătărău și insipid, care mă liniștea Întotdeauna, afectiv, cu politicosul automatism "domnule, se rezolvă... stați liniștit că se re-zol-vă!" (du-te naibii, cretinule!). Apelasem la Oamenii de la Intervenții pentru că, din cate știam, ei cu asta se ocupau, asta le era meseria: să repare, să remedieze, să ajusteze etc. Și, chiar dacă ar fi Întâmpinat un caz mai dificil, ceva de speriat, ca În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Țiți Mițura, partenera ei de măcel limbuțial, am bănuit eu că nu e om serios... Aș fi putut să jur, Mițuro...). Sigur, la hotel ar fi fost cel mai potrivit. Nu mai simțeam nici un moment nevoia să-i vorbesc. La naiba, nu doream decât să o... Lola privi galeș, cu un soi de duioșie maternă, după care Își ridică triumfător capul, mă Înlătură delicat făcându-mi semn să rămân locului și ieși balansându-se unduios pe sub privirile cotrobăitoare ale bărbaților, care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
crede o iotă, că totul vine de la guvern, că nu-și dă bine seama ce și au pus în cap de data asta, dar sigur e vorba de un alt tip de manipulare, și că-i trimite pe toți la naiba cu toate anunțurile lor împuțite și vindecările lor de rahat. Rupse nervoasă hârtia cu chenar auriu și se cuibări în brațele lui Dan cu tot sufletul ei necredincios. El ar fi vrut să se potolească ca să poată gândi singur în
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de la subsol, unde i se făcea frig noaptea și suferea de căldură pe parcursul zilei. Pereții fuseseră decorați cu tot felul de simboluri și inscripții specifice, fuck yourself, moarte comuniștilor, muie în fiecare zi, fuck rock and roll, ruși împuțiți, la naiba cu americanii, nobody cares, maică-ta e o curvă, la fel și sor’ta, am regulat-o pe nevastă-ta, ce zici? În zori lumina mângâia patul în care îi era teamă să se întindă din cauza șubrezeniei acestuia, așa că dormea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu este vorba de o povestire ca toate celelalte, ci de o poveste pe care o născocești tu singur, folosindu-te de narator și de textul pe care îl manevrezi după cum crezi de cuviință. Acum chiar te-ai enervat. Unde naiba o fi mărturisirea Verei? În cameră își face apariția mătușa Mia - o femeie între două vârste, îmbrăcată destul de sumar pentru vârsta ei și pentru vremea de afară, dar nu vom da detalii. Mătușile nu reprezintă slăbiciunea nici unui cititor, mai ales
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
doar numele i se dusese până departe. De acum încolo, cu siguranță, la fel îi va rămâne în lume și pronumele. Bun muncitor, dar, amarnic bețiv. Pe cât muncea de îndrăcit, când era vorba de muncă, pe atât bea de al naibii, după orele muncii. Bea până ce nu mai știa ce-i cu el, iar acasă, îi lua pe toți la bătaie. și-i snopea, până ce cădea, ostenit. În somn. Acum, la fel, sosise acasă beat. De cum intră în curte, începu a
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
voiam să găsesc locul unde O văzusem în a treisprezecea zi, după Nouruz. Dacă aș fi găsit locul, dacă aș fi putut să mă așez sub chiparosul acela, cu siguranță că în viața mea s-ar fi înstăpânit liniștea. Pe naiba! doar smârcuri și nisip fierbinte, oase de cai morți și câini adulmecând gunoaiele! Oare într-adevăr O întâlnisem? Niciodată! Am văzut-O numai pe ascuns, printr-un orificiu, printr-o lucarnă nenorocită de la alcovul meu. Eram asemenea unui câine înfometat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pentru funcții, nici pentru familie. Marii artiști mor pe scenă, ori În culise. Dar Marcela Motoc n-a fost o mare artistă; atunci de ce se scrie, Într-un ziar central, despre fericirea ei din ...China [ sic!], provocată de un negru? Naiba știe! Aflu că la BÎrlad s-a făcut o propunere care, dacă nar conține reflexe triste, ar putea părea salutară : cărți În rate. N-are omul azi 500.000 lei vechi, dar vrea volumul : plătește un avans de - să zicem
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
acum ar fi sforăit cu alea trei bărbii ale lui sprijinite-n în piept și nu mi-ar fi făcut mie curent prin birou. Al dracului ghinion! Credeam că după ce o să-i dau prostia aia de proiect o să se care naibii și o să mă lase-n pace. Dar ți-ai găsit! Era pornit rău. M-a rășpăluit pe sinapse o jumătate de ceas. Ce-am vrut să spun cu aia, ce-am vrut să exprim cu ailaltă, de ce am detaliat colo
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
am aterizat un pic cam ridicol, pe spate. Dar n-aveam timp de studii estetice. Am pornit îndârjit spre bucătărie. Când am ajuns la vreun metru de ușa dormitorului am constatat că era închisă. Ah, ce obicei tâmpit aveam! Cine naiba mă pusese să o închid? M-am apropiat și am răsuflat ușurat. Spațiul dintre marginea ușii și podea era suficient de mare ca să trec fără probleme. Trăiască nea Săndel, meșterul care rindeluise muchia de jos, după ce-mi pusese parchetul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Nu s-o duse și el pă la cârsiumă, ca orisise om normal la cap? N-o avea si el vreo lucrare, vreo sustă?" "Nu să duce, mă, nu să duce, soto! Dacă-ți zic. Sunt a'solut precisă! Ce, naiba, bă, am io față de proastă?" Numitul Vijulie rânjește cu un farmec știrb în fața acestei dubitații a coanei Cateluța, dar are generozitatea neașteptată întrucâtva de a nu-i da un răspuns franc. Coana mare intră cu o mutră încruntată în dormitorul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
poate să valoreze mai ceva decât o diplomă. Cum zicea un franțuz: dicționar de idei de-a gata. Franțuzu' o spunea la 'șto, că și omu' era tot intelectual, da' noi o s-o facem pe bune." "Bă, nene, ești dată naibii! La toate te-ai gândit." "Și normal, o revistă ca asta a fost visu' meu. Cred că dintr-a opta", mărturisi tânăra femeie, o boare de nostalgie aburindu-i nițeluș ochii tip Rupicapra rupicapra. Cum ar zice un latin. Oricum
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dincolo de teoria aia cu hermafroditismul libărcilor, că era mai degrabă o gândăciță. M-am întors spre ea cu curiozitate: "Și cum vrei să te numești?" S-a blocat toată. Dar imediat a găsit o replică neașteptat de lingușitoare. Sau, la naiba, sinceră. În fond, discutam cu o biată insectă, nu? A zis: "Nu știu Șefu'. Eu nu sunt deșteaptă ca matale. Dă-mi mata un nume!" Spusese "deșteaptă", deci își asuma condiția feminină, așa cum intuisem. Și gândăciță, gândăciță, dar părea unsă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
principal, cu totul și cu totul alte frământări și apăsări, studiul e ceva mai periferic în ocupațiile lor de bază. (Aoleu, ce urât sună! Parcă m-am boșorogit și am ajuns să vorbesc ca Băși. Să nu uit să șterg, naibii, astea două fraze!) La sfârșitul instruirii, băieții și fetele din nucleul de care vorbirăm au plecat să lumineze masele, prin muncă de convingere de la om la om sau în consfătuiri mai largi. Iar efectele au fost, ca să mă exprim în
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o doamnă. Impresie pe care și-o menținea și azi, "după aproape patru decenii de apostolat în învățământul superior românesc", cum îi plăcea să sublinieze de ceva vreme, la fiecare deschidere de an universitar. Asta deși ar fi putut ieși, naibii, la pensie de o grămadă de timp. Însă simțul datoriei și adânca preocupare pentru venitorele nostru național nu o lăsau să precupețească vreun efort în luarea salariului, altminteri grăsuț, lună de lună. Liniștea care se lăsase a fost întreruptă de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Transmite-le vestea asta faină și lor. Spune-le să nu-și facă griji. Mă descurc extraordinar de bine. Te îmbrățișează al tău fiu și-ți dorește multă sănătate. Semnat: Dan". Ei, cum să comiți o asemenea scrisoare? Și cine naiba ar crede ce-i scris acolo? Orice om normal ar zice că-i o farsă. Iar pentru bietul tata ar părea una de-a dreptul sinistră. Așadar? Ce mă fac, ce mă faaac? Stai! Să nu intrăm în panică. Deocamdată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și a plecat ulterior în America, deoarece câștigase o bursă de doctorat în semantică la o universitate prestigioasă de pe acolo. Comentariul decanului la adresa faptelor sale a fost aspru, dar nu tot atât de sintetic ca o sentință latină: "Bine c-a plecat, naibii, la U.C.L.A.! Aici, vai de capu' lui, nu era capabil să care nici măcar două scaune!". Azi, toate acestea nu mai erau decât o amintire, una pe care cu greu și-ar fi dezgropat-o din memorie nea Vasile. Acum
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
sine: "Săru'mânușițele, duduiță scumpă! Po' să dau și eu un telefon, că am mare necaz în familie?". Mârâi cu glas subțiratic, închipuind-o pe secretară: "Poți, băi, Vasile, da' mai dă vară, mă, băiatule! Că de az-dimineață, să dea naiba de n-ai încercat de vreo șapte ori pân' acum. Uite și tu ce de treabă avem, numai tu mai lipseai d-acia. Asta să fie pentru ultima oară, da?". Nu-i dăduse niciun răspuns. Se mulțumise doar să ridice niște
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
d-aseară cum o rezolvăm azi. Ți-am zis că-i o zi mai nasoală, că-l am pă ingineru' ăla tânăru' pă mașină azi cu niște daraveri și o să mă reped cum îmi fac nițel timp sau cân' scap, naibii, dă el. Uite că timp n-am avut dăloc, m-a frecat ăla ca pă hoții dă cai. Da' acu, poftim, cum m-am scos, cum am și venit la marele fix", explică vecinul. După o scurtă pauză, îl zorește
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]