2,809 matches
-
se poate să vă dați așa deoparte cu toții, nu vă interesează politica, nu vreți... Și cine-o să mai construiască țara asta? Cine? Pe urmă, gândește-te și la viitorul tău... - Ahaaa... asta-i culmea, mă schimonosește căscatul, îmi trage nările... - Nu vrei să faci carieră? Vrei să mucegăiești în bibliotecă și să faci fișe toată viața? Să stai în amărâtul ăla de bloc? Ia gândește-te mai bine și la interesul tău... Acum poți să fii cât de deștept, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Eșarfa albastră a unei decorații îi traversa pieptul bombat, făcîndu-l să pară mai mare, mai impunător decît era în realitate. Mai degrabă mărunțel de statură și cam grăsuliu, ochii negri și umezi, tenul închis și din păcate poros, nasul cu nări largi, fremătînde, buzele bine conturate, cam cenușii, poate de oboseală, gîtul scurt, puternic, toate, chiar și picioarele ușor curbate, linia lor fiind scoasă în evidență de cizmele subțiri și înalte, roșcate, cu pinteni de cavalerist, toate luate separat nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un diplomat. Încuviință în tăcere, grav, apoi își ridică palmele la înălțimea obrazului și le lovi, încet și moale "plaf, plaf". Tinerii ofițeri izbucniră într-un ropot sacadat, încît momentul delicat fu uitat pe dată. Balbo trase aer în piept, nările îi fremătară, oare așa arăta în carlingă, cu mîna pe manșă ori mai degrabă era imaginea sa în fața oricărei mulțimi care îl asculta?, începu să cuvînteze ritmat, precis, pe un ton de comandă, care nu suportă contrazicerea: "Important, domnilor, important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
s-a fîstîcit și era să se împiedice cînd a trecut pragul. K.F. rămăsese cumva în ușă, aproape închizînd intrarea în hol, obligîndu-l așa să o atingă, mai bine spus să se frece de catifeaua rochiei și să simtă în nări parfumul discret care o înconjura. "S-a pregătit, bestia" și rămase chiar, el surprins, nu atît de constatare, cît de cuvîntul pe care îl folosise. Străbătând holul, către scara ce urca în sala de primire în care nu mai fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și năvalnic, ca o mantie solară, o mantie străvezie și aurie, care‑i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pământului care‑i umplea nările amorțite de atâta somn și lâncezeală, mirosul reavăn al pământului și al ierbii, binecuvântata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvântata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sunetele trâmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plânsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care‑i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sângele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
scârțâitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
scaunul cu rotile de marginea scenei, domnul Whittier cu mâinile lui pătate, cu țeasta lui pleșuvă. Cutele feței lăsate par să-i atârne de cei doi ochi prea mari, de ochii lui încețoșați, umezi cenușii. Cu cercelul vârât printr-o nară, căștile CD player-ului încolăcite în jurul ridurilor și cutelor gâtului uscat ca o pastramă. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film alb-negru: capul domnului Whittier tapetat cu imagini de armate mărșăluind gura și ochii pierduți printre cizmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tânăr decât oricare dintre voluntarele de treizeci patruzeci de ani. Îngerițele astea între două vârste, care au doar jumătate sau o treime din anii lui. Domnul Whittier, cu unghiile vopsite în negru. Cu un inel de argint vârât printr-o nară uriașă de om bătrân. În jurul gleznei un tatuaj reprezentând sârmă ghimpată se zărește deasupra marginii papucului de carton. Un inel masiv decorat cu un craniu se bălăngăne larg în jurul unui deget rigid și subțire ca un vreasc. Domnul Whittier clipește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să-mi ia gândul de la mâncare. Cum e prima oară când nu-i cu gura plină, vocea lui sună altfel, mai domoală și mai uscată. Mirosul e gros ca ceața. Mirosul pe care nimeni nu vrea să-l tragă pe nări. Și, îndreptându-ne către scenă, către cercul de lumină al lămpii de stafii, Ducele Vandalilor spune: — Înainte să fi vândut vreun tablou... Se uită îndărăt să fie sigur că-l urmăm, și spune: Eram exact opusul unui hoț de opere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a făcut la nas, nu? Săraca dră Hapciu, tușea mereu din cauza sporilor de mucegai pe care eram nevoiți să-i respirăm, dar chinul ei era nimic pe lângă suferința Mamei Natură, care împrumutase un cuțit de tranșat ca să-și secționeze fiecare nară, până la rădăcina nasului, și acum clopoțeii ei clincheteau și cruste descuamate zburau în toate părțile când râdea. Dar aveam totuși nevoie de o poveste secundară romantică. Oricare i-ar fi fost desfășurarea. De fapt, domnul Whittier a fost cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Mediteranei. Cu toții beau Scotch whiskey. Toate astea, mai drăguțe decât orice loc în care vei fi vreodată. Poate cu excepția sicriului. Webber își dă băutura pe gât, vârându-și nasul cât un cartof roșu sub aerul rece, și se vede că nările lui nu mai duc nicăieri. Însă Webber întreabă: — A ce miroase? Și Flint adulmecă și zice: — A nitrat de amoniu. Îți spune ceva? E nitratul de amoniu pe care l-a pregătit pentru ei în Florida amicul lor Jenson. Amicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
crezu că turbează de furie. I se făcu negru în fața ochilor și fu cât pe ce să sară de pe scaun și să-i arunce cu dosarele în cap. Cordel, desfășurată pe masa de lucru a Luanei, pufăia, scoțând foc pe nări. Ce dracu′ ai de trag cu toții la tine? Nu ești nici Brigitte Bardot, nici altă vedetă de cinema. Le faci vrăji, sau ce? Bărbatul tău e chior, e prost, nu vede? Lăsă hârțoagele și făcu kilometri de la geam la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu cumva, acest fapt să se spulbere precum visul unei nopți de vară. Încearcă să ai încredere în mine și să-mi vorbești ori de câte ori simți nevoia să o faci. Bariu aprinse o țigară și deși era nefumătoare Luana își alintă nările cu aroma de tutun. Pot să fac asta acum? Te rog. Dacă "gura lumii" contează atât de mult într-o afacere de acest gen, de ce nu am invitat prietenii, cunoștințele și vecinii la această întâlnire? Sunt convinsă că nu toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
băiat s-a proțăpit În fața ei. — Minți! Era foarte aproape, i se uita drept În ochi. Avea pe frunte o cica trice, o dungă alburiu-vineție pe pielea aproape strălucitoare, arsă de soare. Mirosul Înțepător al sudorii lui i-a umplut nările, aproape că-i simțea fierbințeala cleioasă a corpului. L-a privit și ea drept În ochi, bucuroasă că e la adăpost după ochelarii de soare. — V-am spus să mă lăsați În pace! Băiatul s-a strâmbat disprețuitor, buzele i
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
coridor, mergând pe-o parte, aproape că n-a atins pe nimeni. Un bărbat s-a mișcat și a dat peste el. Stofa moale a hainei lui i-a mângâiat obrazul și mirosul loțiunii de ras l-a izbit În nări. L-a auzit pe acela spunând o vorbă de scuză, dar nu s-a Întors. Ajunsese lângă scară când a observat un panou, un pătrat de lemn pictat cu motive de batik, pe care niște litere aurii și o săgeată
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
își cuprinde în brațe genunchii și mușchii feței se relaxează și atîrnă moi către pernă, poate bărbatul ei alături doarme, ori rememorează absent ultimele evenimente ale zilei, înainte de a se da somnului, în tot cazul, respiră regulat, puțin șuierat pe nări și nu este conștient de ființa ce se metamorfozează alături, pe jumătatea ei de pat, își scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămînă lîngă el goală, indecent de goală, acoperită numai cu un strat subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sau să comenteze ceva acid, după cum obișnuia, nu era deloc imposibil să nu aibă bani la dânsul. Își aprinsese o altă țigară, degetele de la ambele mâini aveau, de la atâta fum, o culoare galben-arămie, la fel și buza de sus și nările, încrâncenarea săpase în el ca într-o marmură. Ședeau unul în fața altuia pe terasa cafenelei, ea mesteca mecanic în ceașca cu smalțul albastru, privea în gol, lichidul maroniu se rotea alene, împins de căușul linguriței. Vântul mâna pe asfalt câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
par suspecți oamenii ăștia cu biografii prea rotunde, cărora nu li se întâmplă nimic într-o lume unde totul este ca frunza în vânt. El, singurul, rămâne neclintit, este intangibil! Nu-ți miroase a nimic? Își bătu cu degetul arătător nara. Puah, se strâmbă Nina, scuturându-se de repulsie, în semn că ei îi mirosea tare. Nu vă înțeleg, izbucni fata, și oricum nu vă cred, izbucni fata și nu-și mai putu reține lacrimile. Eu nu știu ce fel de oameni sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Elena o prinse de mână și o strânse. Carmina răspunse strânsorii. Era ca și cum și-ar fi vorbit. Nu dormi? Nu dorm. Își controlă respirația. Elena credea că în somn omul respiră mai greoi de aceea sufla des și șuiera pe nări. Părea foarte expertă. N-au așteptat mult. Bâjbâind, tatăl deschise ușa cu infinite precauții. Zăbovi mult până se strecură dincolo de prag. Fetelor le băteau inimile, erau curioase și speriate în aceeași măsură de propria lor curiozitate. Elena îi strângea mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
picături. Zăbovea câteva secunde nemișcat, cu pipeta suspendată în aer, apoi repeta operațiunea la ochiul celălalt, închidea sticluța, o așeza în trăistuță, o așeza pe noptieră pipăind locul; își masa ochii, simțea lichidul amărui ajuns până la rădăcina nasului, trăgea pe nări, probabil că și înghițea fără să vrea puțină substanță, avea un aer mulțumit chiar dacă pe eticheta sticluței era imprimat un cap de mort care anunța că soluția era otrăvitoare dar nu de ajuns ca să-i otrăvească lui trupul, nu îndeajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își cuprinde în brațe genunchii și mușchii feței se relaxează și atârnă moi către pernă, poate bărbatul ei alături doarme, ori rememorează absent ultimele evenimente ale zilei, înainte de a se da somnului, în tot cazul, respiră regulat, puțin șuierat pe nări și nu este conștient de ființa ce se metamorfozează alături, pe jumătatea ei de pat, își scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămână lângă el goală, indecent de goală, acoperită numai cu un strat subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spuse Carmina, chiar sunt nedreaptă, Ovidiu este drăguț cu rudele mele, poate de hatârul meu, mi-ar fi fost mai dificil dacă ar fi abordat un aer înțepat și disprețuitor și ar fi stat în fotoliu ca pe ghimpi, cu nările strânse parcă din dorința de a inspira cât mai puțin din aerul acelei case, cu pleoapele lăsate pe jumătate, dorind să se înțeleagă, cu orice preț, că pică pe el de plictiseală. Atunci ea ar fi trebuit să se arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prea limpede, o să vină o zi când o să regretați pasul pe care acum îl faceți cu ușurință, o să regretați, vă spun eu. Fuma în timpul acesta, fuma mult, ochii mici, umezi aproape dispăruseră între razele ridurilor, parcă era un orbete cu nările contractate. Eu vă iubesc pe amândoi deopotrivă, amândoi sunteți copiii mei și nu pot concepe o asemenea situație. Și totuși, dincolo de vorbele astea, cu tact, cu migală, ea o făcea pe Carmina să accepte unele învinuiri ce trebuiau neapărat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]