1,096 matches
-
arta narărei nu se pot stabili reguli abstracte și generale; numai aceea se poate stabili din început că în orce împrejurări e dătoria de căpetenie a naratorului ca întîmplarea ce noi o auzim din gura lui ca trecută să fie narată astfel încît să se dezvolte dinaintea noastră ca o faptă din prezent. Apoi cred că nu mai trebuie să pomenim anume că una din cerințele generale e aceea că tabloul pe care declamatorul ni-l desfășoară dinaintea noastră trebuie să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Beaumarchais vrea să pară liniștit, însă privitorul trebuie, prin această liniște simulată, să simtă turburarea în care se află Beaumarchais. Această turburare trebuie să coloreze tonul întregei sale narațiuni. Beaumarchais se reculege la liniște; el, după cât îi permite turburarea lui, narează fără afect, deși trebuie să se simtă osteneala ce-l costă de-a se reculege în rolul unui narator liniștit. Neliniștea internă ce-l animă pe Beaumarchais să se vadă cu deosebire în pauzele și întreruperile pe cari le conține
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ce-l domină; afect care la finirea narațiunei își ajunge culmea. E clar că Beaumarchais se reculege, nu fără silință, la o liniște care-i face posibil ca să povestească narațiunea relațiunei dintre Clavigo și Maria. Înainte de toate Beau marchais are să nareze simplu. Diferitele pauze el le întrebuințează spre a se reculege și a se liniști. Și tempi[i] trebuie să fie colorați de-această silință internă a lui. Ultima întorsătură a narațiunei: "trădătorul ești tu, și fratele sânt eu! " trebuie să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
naratorul-mediator este înlocuit de un mediator: un personaj din roman care gîndește, simte și percepe, însă nu-i vorbește cititorului, cum face un narator. Cititorul privește celelalte personaje ale narațiunii prin ochii acestui personaj-reflector. Din moment ce în acest caz nimeni nu "narează", prezentarea pare să fie directă. Astfel, trăsătura distinctivă a situației narative personale este faptul că iluzia non-intermedierii se suprapune intermedierii. În multe dintre romanele publicate în ultimele decenii apare situația narativă personală. Ne vom ocupa de semnificația acestui tip de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Cel dintîi este un termen precis, însă nu a fost nicidecum aplicat în mod consecvent. În primul rînd, trebuie făcută distincția între sensul general de "punct de vedere", "atitudine față de o problemă" și cel particular de "perspectivă din care este narată o poveste sau din care este percepută o întîmplare de către un personaj din narațiune". După cum arată definiția sensului particular, termenul "punct de vedere" în terminologia naratologiei este folosit în două contexte distincte: a povesti, adică a transmite ceva prin cuvinte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ne aduce ceva la cunoștință în viața de zi cu zi: "Naratorul romanului acesta nu este autorul, nici figura construită în operă care ne înfruntă adesea într-o manieră foarte familiară. În spatele acestei măști se află romanul, romanul care se narează pe sine, precum și spiritul acestui roman, spiritul creator omniscient și omniprezent al acestei lumi"39. Iar în sprijinul acestei opinii Kayser face referire la fragmentul citat anterior din romanul Alesul. Este surprinzător să-l vedem pe Kayser, care a fost
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
F. Stanzel). Nu există nici un narator fictiv, chiar dacă sînt situații în care ar fi lăsată o astfel de impresie de niște gesturi demonstrative de tip "eu", "noi", "eroul nostru" ș.a.m.d. presărate ici și colo [...]. Există doar poetul care narează și narațiunea lui"41. Astfel, în viziunea lui Hamburger, Friedemann "are numai în aparență dreptate"42 atunci cînd vorbește despre funcția naratorului de a fi cel "care evaluează, care are o deosebită acuitate a percepției, care observă", așa cum modurile în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai puțin adecvate"43. Hamburger îl înlocuiește pe naratorul personalizat prin conceptul de "funcție narativă": "Actul narației [...] este o funcție prin care persoanele, lucrurile, întîmplările etc. narate sînt create, funcția narativă [...]. Poetul narativ nu este un subiect enunțiativ, el nu narează despre persoane și lucruri, ci, mai degrabă, narează aceste persoane și lucruri [...]. Între cel care narează și materialul narat nu există o relație de tip subiect-obiect, adică o relație declarativă, ci, mai degrabă, o corespondență funcțională"44. Pentru Hamburger, spiritul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
naratorul personalizat prin conceptul de "funcție narativă": "Actul narației [...] este o funcție prin care persoanele, lucrurile, întîmplările etc. narate sînt create, funcția narativă [...]. Poetul narativ nu este un subiect enunțiativ, el nu narează despre persoane și lucruri, ci, mai degrabă, narează aceste persoane și lucruri [...]. Între cel care narează și materialul narat nu există o relație de tip subiect-obiect, adică o relație declarativă, ci, mai degrabă, o corespondență funcțională"44. Pentru Hamburger, spiritul narațiunii despre care vorbea Thomas Mann devine astfel
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narației [...] este o funcție prin care persoanele, lucrurile, întîmplările etc. narate sînt create, funcția narativă [...]. Poetul narativ nu este un subiect enunțiativ, el nu narează despre persoane și lucruri, ci, mai degrabă, narează aceste persoane și lucruri [...]. Între cel care narează și materialul narat nu există o relație de tip subiect-obiect, adică o relație declarativă, ci, mai degrabă, o corespondență funcțională"44. Pentru Hamburger, spiritul narațiunii despre care vorbea Thomas Mann devine astfel un fel de alegorie a funcției narative, adică
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ale unor romane cunoscute dintr-una dintre enciclopediile celebre de uz curent, precum Concise Oxford Dictionary of English Literature, confirmă imediat ceea ce am afirmat anterior: faptul că nu se spune nimic despre forma intermedierii, adică despre forma în care e narată o poveste, este o trăsătură specifică a rezumatului. În cel mai bun caz s-ar putea să fie vorba despre o aluzie la intermediere într-o situație precum aceea a romanului epistolar. Dar în cazul unor romane cum sînt Emma
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
surprinde această diferență atunci cînd pune în legătură prezentul rezumativ mai degrabă cu timpurile "lumii discutate" (Besprochene Welt) decît cu cele din "lumea narată" (erzählte Welt)77. Potrivit lui Weinrich, trăsătura distinctivă a timpurilor aferente "discutării" este faptul că acestea nu narează 78. În terminologia mea, aceasta înseamnă că ele relatează o poveste fără intermediere, adică în mod direct. Părerile lui Hamburger, Pascal și Weinrich se întîlnesc într-un punct fundamental: nu există nici un fel de narație într-o pagină de cuprins
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
complicată și interminabilă în fața unui foc voios. Cînd Susannah, slujnica, îi informează în legătură cu nașterea iminentă, aceștia trimit pe cineva să cheme o moașă și pe doctorul Slop [...]83. Primele întîmplări, conceperea lui Tristram și călătoria tatălui acestuia la Londra, sînt narate chiar la începutul romanului; nașterea lui în cea de-a treia carte. În timp ce primele două întîmplări sînt repovestite foarte pe scurt la timpul trecut, circumstanțele nașterii sînt prezentate în rezumat la timpul prezent. Lass și alții sînt obligați să aplice
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
luată în considerare în critica făcută operei lui James 102. Cazul ilustrat aici, în care e anticipată situația narativă a variantei finale a poveștii, poate apărea în mod natural doar în schița unei povești care este în cele din urmă narată la persoana întîi. Cel de-al doilea exemplu ilustrează modul în care o situație narativă poate fi anticipată în cazul unei povești care e prezentată pînă la urmă la o persoană a treia actorială. Rezumatul romanului Ambasadorii conține deja cîteva
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
schimbarea lentă a situației narative și procesul interior treptat al epuizării psihice și al dezintegrării finale a personalității protagonistului. Prin urmare, semnificația schimbării unei situații narative nu poate fi întotdeauna obținută pornind de la gradul de dinamică a modului de a nara dezvoltat în operă. Dimpotrivă, fiecare roman are propriul standard care determină ce deviație de la situația narativă dominantă va fi considerată "nemarcată" și care va fi considerată "marcată" și astfel semnificativă pentru interpretarea romanului. Tranzițiile abia perceptibile de la situația narativă personală
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
calea perceperii diferențelor reale dintre narațiunea la persoana întîi și cea la persoana a treia. Din moment ce eul narator este un rol-narator creat de autor, Kayser consideră că acesta nu este identic cu personajul ficțional a cărui istorie a vieții este narată la persoana întîi, ci este, în schimb, o întrupare a funcției narative a autorului: "Naratorul la persoana întîi al unui roman [...] nu este nicidecum continuarea directă a personajului care narează. Este mai mult decît atît. Masca sa narativă de personaj
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
identic cu personajul ficțional a cărui istorie a vieții este narată la persoana întîi, ci este, în schimb, o întrupare a funcției narative a autorului: "Naratorul la persoana întîi al unui roman [...] nu este nicidecum continuarea directă a personajului care narează. Este mai mult decît atît. Masca sa narativă de personaj mai în vîrstă este doar un rol curios în spatele căruia se ascunde altceva"194. Este semnificativ faptul că această propoziție nu era formulată în relație cu David Copperfield sau Heinrich
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre naratorul la persoana întîi și "bunicul care îi povestește nepotului despre tinerețea sa", analogie care este evidentă pentru majoritatea cititorilor romanelor la persoana întîi: "Nu trecem cu vederea faptul că Thomas Mann învîrte fire scurte între Krull care este narat și Krull care narează [...], însă nici măcar aici nu putem vorbi despre o categorie a unui individ care a atins un stadiu final al evoluției sale și nicidecum nu îl identificăm pe tînărul Felix Krull cu bătrînul Felix Krull"195. Aceasta
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întîi și "bunicul care îi povestește nepotului despre tinerețea sa", analogie care este evidentă pentru majoritatea cititorilor romanelor la persoana întîi: "Nu trecem cu vederea faptul că Thomas Mann învîrte fire scurte între Krull care este narat și Krull care narează [...], însă nici măcar aici nu putem vorbi despre o categorie a unui individ care a atins un stadiu final al evoluției sale și nicidecum nu îl identificăm pe tînărul Felix Krull cu bătrînul Felix Krull"195. Aceasta este o afirmație uimitoare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Drozdov. În roman, naratorul la persoana întîi nu este prezent la locul duelului. Acest lucru este tipic pentru multe alte scene pe care naratorul le descrie ca și cum le-ar fi văzut cu propriii ochi. Naratorul la persoana întîi nu mai narează pornind de la amintirile sale imediate, ci, mai degrabă, lasă întîmplările să se nască din imaginația sa. Situațiile de acest gen, în care limitele perspectivei la persoana întîi sînt depășite, pot fi observate relativ frecvent în romanul secolului al XIX-lea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acesta se referă tocmai la acele aspecte care sînt importante pentru ceea ce susțin eu. Pornind de la primele propoziții ale operei lui Goethe Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister, Lockermann arată că există o diferență legată de credibilitatea unei afirmații narate în fața cititorului, în funcție de persoana la care este realizată aceasta, întîi sau a treia. O diferență adițională, esențială între forma la persoana întîi și cea la persoana a treia este într-adevăr vizată aici. Naratorul la persoana întîi este prin definiție
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativ Contrastul dintre un narator întrupat și un narator lipsit de o asemenea determinare corporală, adică dintre un narator la persoana întîi și unul auctorial la persoana a treia, explică diferența cea mai importantă legată de motivația naratorului de a nara. În cazul unui narator întrupat, aceasta este existențială; e direct legată de experiențele sale concrete, de bucuriile și supărările trăite de el, de stările și nevoile sale. Actul narativ poate astfel să aibă o natură irepresibilă, inevitabilă, crucială, cum se
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
supărările trăite de el, de stările și nevoile sale. Actul narativ poate astfel să aibă o natură irepresibilă, inevitabilă, crucială, cum se întîmplă în cazul naratorului la persoana întîi din romanul De veghe în lanul de secară. Motivația de a nara poate, de asemenea, să se înrădăcineze în nevoia unei viziuni de ansamblu cu rol structurant, în căutarea unui sens de către un "eu" maturizat, echilibrat care a depășit greșelile și confuziile vieții sale anterioare. Și aici motivația actului narativ este în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întinsă este ultimul act de autodramatizare a acestui personaj și, în consecință, continuarea directă a rolului pe care aceasta îl joacă în intriga poveștii. Pentru naratorul la persoana a treia, pe de altă parte, nu există nici o constrîngere de a nara. Motivația sa este mai degrabă estetic-literară decît existențială. Naratorul auctorial din Tom Jones sau Muntele vrăjit poate fi îngăduitor față de soarta eroului său, poate simți afecțiune pentru acesta sau poate avea o antipatie ascunsă față de el. În anumite situații această
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativă poate fi de asemenea atribuită unei tendințe de a neutraliza diferența dintre narațiunea la persoana întîi și cea personală sau auctorială la persoana a treia. Oferindu-i unuia dintre personaje privilegiul amintirii dintr-un punct temporal ulterior ajungerii întîmplărilor narate la final, un narator auctorial își aduce personajul aproape de un narator la persoana întîi. Personajul privilegiat privește episoadele particulare ale experienței sale de la o distanță temporală corespunzătoare unui narator la persoana întîi. Aducerea timpului acțiunii în prezentul narativ după finalizarea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]