369 matches
-
în timp situațiile și evenimentele narate; o NARARE PREALABILĂ. Narația anterioară este caracteristică pentru NARAȚIUNEA PREVIZIBILĂ. ¶Prince 1982. narație intercalată [intercalated narration]. Un tip de NARAȚIE prin care o INSTANȚĂ POVESTITOARE este situată temporal între două momente ale ACȚIUNII; o NARARE INSERATĂ. Narația intercalată caracterizează narațiunile epistolare (Pamela) și narațiunile-jurnal (Jurnalul unui preot de țară). ¶Genette 1980; Prince 1982. narație intermitentă [interspersed narration]. Vezi NARAȚIE INTERCALATĂ. ¶Lanser 1981. narație mediată [mediated narration]. O narație în care se face simțită prezența naratorului
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
mai degrabă decît un NARATOR ESTOMPAT; o narație în care domină DIEGEZA, RELATAREA sau povestirea, mai curînd decît MIMESISUL, sau REPREZENTAREA. ¶Chatman 1978. Vezi și NARATOR ABSENT. narație simultană [simultaneous narration]. O NARAȚIE contemporană cu situațiile și evenimentele narate; o NARARE SIMULTANĂ (Nenumitul). ¶Prince 1982. narație substitutivă [substitutionary narration]. Vezi DISCURS-INDIRECT LIBER. ¶Fehr 1938; Hernadi 1972. narație ulterioară [posterior narration]. O NARAȚIE care urmează în timp situațiile și evenimentele narate, o NARARE SUBSECVENTĂ. Narația ulterioară este caracteristică pentru narațiunea "clasică" sau
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
O NARAȚIE contemporană cu situațiile și evenimentele narate; o NARARE SIMULTANĂ (Nenumitul). ¶Prince 1982. narație substitutivă [substitutionary narration]. Vezi DISCURS-INDIRECT LIBER. ¶Fehr 1938; Hernadi 1972. narație ulterioară [posterior narration]. O NARAȚIE care urmează în timp situațiile și evenimentele narate, o NARARE SUBSECVENTĂ. Narația ulterioară este caracteristică pentru narațiunea "clasică" sau "tradițională". ¶Prince 1982. narațiune [narrative]. Povestirea (ca produs și proces, obiect și act, structură și structurare) unuia sau mai multor EVENIMENTE reale sau fictive, comunicate de unul sau mai mulți NARATORI
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
plan secund [background]. Spațiu narativ, MEDIU ÎNCONJURĂTOR sau serie de EXISTENTE și EVENIMENTE din care apar și intră în prim-plan alte existente și evenimente. ¶Chatman 1978; Liddell 1947; Weinrich 1964. Vezi și FIGURĂ, PRIM-PLAN, DECOR. povestire [story]. 1. Nararea unor evenimente cu accent pe cronologie, INTRIGA fiind o narare de evenimente cu accent pe cauzalitate (Forster): "Regele a murit, și apoi a murit regina" e o povestire, în vreme ce "Regele a murit, și apoi regina a murit de durere" este
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
EXISTENTE și EVENIMENTE din care apar și intră în prim-plan alte existente și evenimente. ¶Chatman 1978; Liddell 1947; Weinrich 1964. Vezi și FIGURĂ, PRIM-PLAN, DECOR. povestire [story]. 1. Nararea unor evenimente cu accent pe cronologie, INTRIGA fiind o narare de evenimente cu accent pe cauzalitate (Forster): "Regele a murit, și apoi a murit regina" e o povestire, în vreme ce "Regele a murit, și apoi regina a murit de durere" este o intrigă. 2. O secvență cauzală de evenimente pertinente pentru
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
de vedere presupune nu numai un aparat perceptive sau conceptual, ci și factori ca expunerea NARATORULUI, tipurile de tratament favorizate (DRAMA sau PANORAMA) și TIPURILE DE DISCURS adoptate. Mai general, se consideră că el izvorăște din relațiile dintre narator și NARARE, narator și NARATAR, narator și NARAT (Lanser). S-au propus mai multe descrieri tipologice ale narațiunii pornind de la punctul de vedere (într-un sens mai larg, și nu mai restrîns). Astfel, Brooks și Warren (care folosesc termenul de CENTRU AL
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
loc; o situație. NARAȚIUNEA este reprezentarea uneia sau mai multor schimbări ale stării de lucruri. ¶Beaugrande 1980; van Dijk 1974-75; Genot 1979. Vezi și EVENIMENT, MOTIV, ASERȚIUNE STATICĂ. stare-țintă [goal-state]. Vezi SCOP. statut [status]. Relația între NARATOR și actul de NARARE. Împreună cu CONTACTUL și POZIȚIA, statutul este una din cele trei relații de bază în funcție de care se structurează PUNCTUL DE VEDERE. ¶Lanser 1981. stil direct [direct style]. Vezi DISCURS DIRECT. stil-direct liber [free direct style]. Vezi DISCURS-DIRECT LIBER. stil indirect [indirect
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
în timp ce teza ar putea fi regretul legat de declinul ei. ¶Beardsley 1958; Chatman 1983; Suleiman 1983. timp [time]. 1. Setul de relații temporale VITEZĂ, ORDINE, DISTANȚĂ etc. între situațiile și evenimentele povestite și povestirea lor, ISTORIE și DISCURS, NARAT și NARARE. 2. Perioada sau perioadele în cursul cărora au loc situațiile și evenimentele prezentate (TIMPUL ISTORIEI, TIMPUL NARATULUI, TIMP POVESTIT), cît și prezentarea lor (TIMPUL DISCURSULUI, TIMPUL NARĂRII, TIMPUL POVESTIRII). ¶Chatman 1978; Mendilow 1952; Metz 1974; Müller 1968; Prince 1982. Vezi
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
între situațiile și evenimentele povestite și povestirea lor, ISTORIE și DISCURS, NARAT și NARARE. 2. Perioada sau perioadele în cursul cărora au loc situațiile și evenimentele prezentate (TIMPUL ISTORIEI, TIMPUL NARATULUI, TIMP POVESTIT), cît și prezentarea lor (TIMPUL DISCURSULUI, TIMPUL NARĂRII, TIMPUL POVESTIRII). ¶Chatman 1978; Mendilow 1952; Metz 1974; Müller 1968; Prince 1982. Vezi și DURATĂ, VITEZĂ, TIMP GRAMATICAL. timp gramatical [tense]. 1. O formă care trimite la o distincție temporală. Psihologii, lingviștii și teoreticienii literari (Bühler, Benveniste, Weinrich) argumentează frecvent
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
COMENTAT, PRETERIT EPIC, UNIVERS NARAT. timp povestit [erzählte Zeit]. TIMPUL ISTORIEI; arcul de timp acoperit de situațiile și evenimentele reprezentate (în opoziție cu TIMPUL POVESTIRII). ¶Müller 1968. Vezi și DURATĂ, VITEZĂ. timpul discursului [discourse time]. Timpul alocat reprezentării NARATULUI; timpul NARĂRII; TIMPUL POVESTIRII. Vezi și DURATĂ, TIMPUL ISTORIEI, TIMP GRAMATICAL. timpul istoriei [story time]. Perioada de timp în care are loc NARATUL; TIMP POVESTIT. ¶Chatman 1978. Vezi și TIMPUL DISCURSULUI, DURATĂ. timpul povestirii [Erzählzeit]. TIMPUL DISCURSULUI; timpul ocupat de reprezentarea situațiilor
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Genette 1980; Pouillon 1946; Prince 1982; Todorov 1981. Vezi și ASPECT. viziune dublă [double vision]. Vezi FOCALIZARE DUBLĂ. ¶Rogers 1965. voce [voice]. Setul de semne care îl caracterizează pe NARATOR și, mai general, INSTANȚA POVESTITOARE și care guvernează relațiile dintre NARARE și textul narativ, ca și între narare și NARAT. Vocea are o mai mare extensiune decît PERSOANA și, cu toate că este adesea confundată sau amestecată cu PUNCTUL DE VEDERE, ar trebui diferențiată de acesta: cel de-al doilea oferă informații despre
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
1981. Vezi și ASPECT. viziune dublă [double vision]. Vezi FOCALIZARE DUBLĂ. ¶Rogers 1965. voce [voice]. Setul de semne care îl caracterizează pe NARATOR și, mai general, INSTANȚA POVESTITOARE și care guvernează relațiile dintre NARARE și textul narativ, ca și între narare și NARAT. Vocea are o mai mare extensiune decît PERSOANA și, cu toate că este adesea confundată sau amestecată cu PUNCTUL DE VEDERE, ar trebui diferențiată de acesta: cel de-al doilea oferă informații despre cine "vede", cine "percepe", al cui punct
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
limbajul incoștientului. În plus, transformarea în imagini participă la procesul de elaborare a visului, adică la criptarea conținutului ascuns. Caracterul vizual și senzorial al visului îl face, într-o anumită măsură, imposibil de povestit. Cu atât mai mult cu cât nararea se face în stare de veghe, adică sub controlul conștientului, care, la rândul său, provine din reprezentarea de cuvinte. Trecerea de la un mod de reprezentare la altul este periculoasă. În vis, există puține cuvinte sau chiar deloc. Niciodată, în orice
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
aceasta instinctiv - un vis povestindu-l partenerului, unui prieten, unui coleg de serviciu etc. Dar nu am ajuns încă la capătul dificultăților, deoarece, din cauza absurdității sale, visul se dovedește adesea imposibil de povestit. Improbabilitățile, anacronismele, nonsensurile producțiilor noastre imaginare fac nararea lor delicată, ca să nu spunem imposibilă. Dificultatea este în egală măsură datorată formei viselor, care sunt în principal construite din imagini, sentimente și emoții, adică din elemente a căror verbalizare și raționalizare este dificilă. Povestirea visului este dezlânată și confuză
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
morți; ceva mai târziu au reușit să fugă din închisoarea care avea să fie incendiată. În Masacrul, materia autobiografică este transpusă în ficțiune (prin modificări de nume și situații) și literaturizată (cu vădite concesii făcute comandamentelor propagandistice ale epocii), prin narare obiectivată, la persoana a treia, sub aspectul unui roman „de acțiune” realist-socialist. Eclipsa este o scriere-mărturie, o autobiografie propriu-zisă, construită pe mai multe registre: cel al rememorării anecdotice și al confesiunii, cel al reconstituirii documentare și cel al comentariului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287138_a_288467]
-
narativ, reveniri, reluări etc., fraze ample, multe determinări sintactice (atribute, complemente etc.). Ipostazele scriitorului: a. de narator (obiectiv sau subiectiv); b. spectator (activ sau pasiv); c. cronicar al evenimentelor; d. participant la conflict; e. dispersat în mai multe personaje. Ritmul narării poate fi: a. lent, rezultat din utilizarea unor fraze ample, sinuoase, cu multe propoziții subordonate; b. alert, obținut cu ajutorul propozițiilor scurte, al frazelor construite prin coordonare; - relatează, în ordine, de cele mai multe ori, cronologică, despre evenimente, întâmplări, fapte etc. trăite de către
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
e. ramificarea unor conflicte f. îmbinarea națiunii cu descrierea, cu monologul interior. Evitarea monotoniei, a formei liniare a narațiunii se face prin: 1. intervertirea cronologică a evenimentelor; - nu mai există o concordanță între timpul real al desfășurării evenimentelor și timpul narării acestora; - ordinea firească a evenimentelor este intervertită; (!!) se poate ajunge până acolo, însă efectul să preceadă Ț în text Ț cauza; 2. povestirea în povestire. Narațiunea poate fi: A. în funcție de atitudinea naratorului: a. subiectivă: - axată pe confesiune; - se folosește verbul
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
viața lui Mihai Viteazul între a. R. 2311-2354 (Xp. 1558-1601). Inovația cronologică introdusă de Laurian nu este, totuși, de o originalitate radicală. Înaintea lui, Samuil Micu (1995) [1805], în lucrarea sa nepublicată Istoria și lucrurile și întâmplările românilor a început nararea trecutului românesc pornind de la " Stricarea Troiei", ajungând în cele din urmă la nașterea lui Romulus și Remus și la zidirea Romei. Iar Gheorghe Șincai, în Hronica românilor, rămasă și ea nepublicată până în 1853, utilizează în paralel un sistem de datare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
formează jurnalul intim, se află, prin natura lucrurilor, Într-o perpetuă non-beligeranță. Ele nu se Întâlnesc, decât simbolic, În spațiul paginii, unificate arbitrar prin formula literară care le conține și le potențează. Diferențierea decisivă a timpului narațiunii și a timpului narării se produce la jurnalele care tind să Încalce formula de bază. La cele care nu se mulțumesc cu simpla narare a lui le jour au jour, extinzându-se În spații temporale mai Îndepărtate, Împletind senzația scrierii directe cu nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
paginii, unificate arbitrar prin formula literară care le conține și le potențează. Diferențierea decisivă a timpului narațiunii și a timpului narării se produce la jurnalele care tind să Încalce formula de bază. La cele care nu se mulțumesc cu simpla narare a lui le jour au jour, extinzându-se În spații temporale mai Îndepărtate, Împletind senzația scrierii directe cu nu mai puțin iluzoria tehnică a Îndepărtării. Timpul paralel se infiltrează acolo unde strategia narativă are În vedere recuperarea simultană a prezentului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
articulat ori cu două fețe: „realul” și „miraculosul”, trecutul și prezentul, mitul - basmul hawaiian ori legenda românească - și istoria nu se neagă, nu se opun, nu se întretaie, ci sunt concomitente, amestecate, identice în substanța lor. „Invenția” care face posibilă nararea unei asemenea lumi duble este crearea unui personaj fantastic cu totul special: un eu naratorial cu o dublă ipostază, una istorică, reală și una mitică, fantastică. Eul-narator este în același timp un om obișnuit, „istoric”, dar și un contemporan al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
luna castă salută „amorul conjugal”. Erosul participă, În genere, În poezia lui Heliade, la starea pe care am putut-o numi ascensională. Să rămînem, pentru moment, la Anatolida unde În armoniile cerești pătrund, cum s-a putut vedea, aromele pămîntului. Nararea păcatului biblic, alungarea din paradis și trecerea omului În evul de cremene capătă tot mai mult aspectul unui discurs ideologic și imoral. Fantezia aceea nebună pe care o pune Heliade În a glorifica ordinea adamiană dispare. Doar bocetul final al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru realitate. Imaginarul medieval (românesc) poate fi citit, în consecință, ca un sistem discursiv prin care comunitatea își proiectează în oglinda timpului identitatea completă și imaginea despre sine, așa cum ea dorește și poate să le construiască. Imaginarul ca formă de narare a istoriei Dacă prima dimensiune a câmpului social care influențează imaginarul medievalității este puterea, a doua e dată de istorie și de transpunerea ei narativă în opera istoriografică. Scrierile despre trecutul comunității ne interesează aici ca principal obiect de analiză
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
tradițională analitică. Istoria însăși este citită precum o narațiune sau având caracterul unei "opere deschise" (așadar, dincolo de sensul acordat textului sacru de către Umberto Eco). Istoriografia și filosofia istoriei propun un alt tip de discurs și o altă formă de lectură/narare a trecutului, fără a nega însă rolul jucat în continuare de direcția nomologică. Premisele acesteia - ontologică (trecutul este un obiect de studiu "exterior" istoricului), epistemologică (există un adevăr unic, care trebuie descoperit), pragmatică (istoria factualistă este singurul mod de a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a acțiunii în studiul proiecțiilor identitare colective. Cum vom vedea, imaginarul și realitatea, fiind într-un continuu schimb de informație (simbolizată), ajung să aibă reguli asemănătoare de (auto)configurare. În urma prezentării unor teorii contemporane ce tratează imaginarul ca formă de narare atât a manifestărilor puterii, cât și a istoriei, am obținut pentru analizele următoare alte două încadrări teoretice ale sale: presupune un proces de organizare a imaginii comunității despre sine și despre alteritatea sa; în cadrul filosofiei anti-pozitiviste, poate fi studiat prin
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]