808 matches
-
șoselei. Betty ieși și ea din mașină, respiră de cîteva ori profund aerul răcoros al nopții, își mișcă brațele de parcă ar fi avut niște aripi nefolosite de mult și care trebuiau reobișnuite cu zborul. se apropie și ea de ghemul negricios din fața mașinii. — ei ? Ce face domnul arici ? — e speriat. — sunteți speriat, domnule arici ? — e speriat și supărat. — să-l rostogolim pe marginea șoselei. Cu mîna înmănușată, Ken împinse ușor ariciul pentru a-i testa reflexele. ariciul se contractă însă și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un heleșteu! - Un heleșteu? Auzi, Felix? Un heleșteu! Hai să mergem! Pascalopol urcă, luând aere de martir, în brișcă, împreună cu ceilalți doi, și porniră. Ieșiseră din raza culturilor, și acum se vedea ceva surprinzător. Pământul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui Pascalopol, o turmă de bivoli în câmpie etc. Descrierea heleșteului îl definește pe Călinescu drept un intelectualist, expresia sa artistică apropiindu-se de lirica lui Ion Barbu sau de prozele lui Geo Bogza: "Pămîntul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
țărănoi blocat într-o cabină telefonică conectată la Univers." Ceea ce era remarcabil spus. Însă, dacă ai fi studiat alternanța diftongilor, triftongilor și-a sunetelor mute, ai fi observat și că nu era nimic magic ascuns sub asta. 36 DANIEL BĂNULESCU Negriciosul scuipă într-o parte și, opintindu-se pe beton, îi răspunse de parcă ar turuit dintr-un pliant.... - ...Nu, că șobolani nu primește decît: Unu: dacă trag la cântar mai mult de 800 grame... Doi: dacă prezintă dovadă că s-au
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vișinie?! Păi, parcă mi se părea mie că se plângea mă-ta, când o luam la făcăleț, cât de cu scamele ești în sânge... Cum naiba să fie o cană goală așa de... frumoasă? Căutând să-i cârmească prietenește una, negriciosul fu gata să-și desfacă ventuzele palmelor și genunchilor lipite de fațadă și să se prăbușească în gol. Dar nu-i cârmi și nici nu căzu. În hăul șanțului de la baza clădirii, i se răsturnă numai clopul. Descoperindu-se, de sub
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mijlocul plantației firelor îmbîcsite de păr și semănând cu o creastă pitică) un șoricel împăiat. Rozătorul împăiat din moțul capului era gri-vioriu. Afișa un aer stingher. Șobolanul ciudat îi stătea fixat pe creștet c-o bentiță, ce i se petrecea negriciosului peste fălci și i se înnoda sub bărbie. Spurcatul de negricios urca și-l bodogănea. - Cum să spui, bre, despre niște căni că-s frumoase? Ce, sânt ele fermoare de geacă?! 45 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI în sistem
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pitică) un șoricel împăiat. Rozătorul împăiat din moțul capului era gri-vioriu. Afișa un aer stingher. Șobolanul ciudat îi stătea fixat pe creștet c-o bentiță, ce i se petrecea negriciosului peste fălci și i se înnoda sub bărbie. Spurcatul de negricios urca și-l bodogănea. - Cum să spui, bre, despre niște căni că-s frumoase? Ce, sânt ele fermoare de geacă?! 45 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI în sistem normal fuseseră suspendate, la bătaie fiind scoase cele 15-20 piese de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
parterului înalt, angajîndu-se când în escaladarea unor surplombe pitice, când gâfâind îndîrjiți. Le hârâia saliva pe gâtlej, ca boaba de nisip pe hârtie. - Bruță... - Hep! - Ciohordoaica ta e dilie? Din spirala descrisă de șobolanul vioriu, fosforescent, se putea deduce că negriciosul pusese brusc frână pe zid și-și scărpina de zor rufăria. - ...Habar n-am. Ție ți se pare dilie? - Îhî. - Păi... Dacă ar fi fost și dilie, nu ne-ar mai fi desfermecat ea... Pentru că ea ne-a desfermecat, când
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
descălțăm! Dacă ești sticlă, te desfundăm! Dar dacă ești bidon, te deșurubăm! lătră și primul, deșiratul, cel se numea Chiose. - Bă Chiose nehalit, dacă punem botul pe ceva pahardit... la banchetul ăsta unde ne-ai adus tu... se înduioșă anticipativ negriciosul. Ca mâine te iau și eu pe la o ciohordoaică de-a mea... Care se cam ține de farmece... (Respirară adânc și icniră). Iar pe noi, cei în toată firea (din delicatețe evită să pronunțe "bețivanii cartierului") ne trimite, dimineața, să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de cele mai multe ori, să fie pierdute așa, doar de amorul artei. - Da, bă... Ce e?... Ce e?!... Ți-ai pierdut eugenia? se auzi, de sub un soi de sălaș natural, întocmit din boscheți, trunchiuri de copaci și ciulini, șoapta unui bărbat negricios, la care, într-adevăr, se remarca doar albul ochilor, mirosul și pălăriuța semănând cu un clop. Plus superioritatea liniștită a celui ce nu scobea, ca alții prin gunoaie, ci trăia din pomenile căpătate prin bisericuțe și cimitire. - Haide! îl înhăță
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
într-adevăr, se remarca doar albul ochilor, mirosul și pălăriuța semănând cu un clop. Plus superioritatea liniștită a celui ce nu scobea, ca alții prin gunoaie, ci trăia din pomenile căpătate prin bisericuțe și cimitire. - Haide! îl înhăță deșiratul pe negricios. Și înșfăcîndu-i, cu ambele mâini, guma baschetului, îl remorcă, scoțîndu-l pe spate dintre pereții foșnitori ai vizuinii, pe o alee, unde îi eliberă talpa încărcată cu fire de iarbă, pietricele, noroi. Nu înainte ca, slujindu-se de ea, să-l
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
eliberă talpa încărcată cu fire de iarbă, pietricele, noroi. Nu înainte ca, slujindu-se de ea, să-l răsucească pe posesor, cu chipul către clădirea Casei de Cultură. - Stai, bă, că nu ți le-am mâncat eu, protesta cu veselie negriciosul... Șezi, bă, potolit că nu pun eu gura pe eugeniile tale... Bă, dacă mi-ai șifonat catifeaua, să știi că înțep la tine până începe burta a-ți emite bulion... Nu din dușmănie. Ca să aibe mă-ta să presare mirodenie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de bomfaier. Ascuțit ca briciul. Și cu care deșiratul tăie sfoara, eliberîndu-se de sacoșa aninată de șold. Piti plasa cu bunătăți sub o grămăjoară de găteje și se îndreptă, jucîndu-și șmecherește șuriul, către curtea interioară a Casei de Cultură studențești. Negriciosul chiar purta haină de catifea. Și încă una fără asemănare, să dai cu bombardeaua prin tot Bucureștiul. Cam giorsuită și destrămățică la coate. Însă în poale gătită c-un rând de ciucuri roșii babani, de mătase, dublați în colțurile pulpanelor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înmoaie urechile în siropul cântecelor regișorului ăsta. Al patrulea, dacă nu mă înșel... Însă pe al cincilea regalist... Și tocmai în acest moment se lăsă în genunchi și Bruță, povestitorul cu șobolan, apucînd-o și el, în patru labe, pe urmele negriciosului, și făcîndu-ne să-i simțim pe amândoi, după vibrațiile vocilor, că, dîndu-ne târcoale, se 62 DANIEL BĂNULESCU Într-a treia zi, arătam așa de scheleticiți, ca și cum tot cartierul s-ar mai fi ținut într-o singură străduță. Plecaseră păsările alea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu părul ei roșu. S-a dus acasă și-a tirat rochia a roșie pe hoit și, deodată, 50 DANIEL BĂNULESCU străduiau să ne înfășoare, treptat, în pânza de păianjen a sporovăielilor lor... - Pe al cincilea monarhist - reluă strategia învăluitoare negriciosul - l-a ouat mă-sa cu șmecherezul de-a se găsi, cu hoitul, exact în aceiași vreme, în două locuri complect diferite... Bei, ca exemplu, aici cu el o bere în București, la cârciumioara de-i zice "Rateu", dar, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vrăjitoarei gospodăria cu trei seturi de tranșee... Cataroiul deșirat nu mai rezistă. 57 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Pe întortocheatul canal format din holuri și cămăruțe al etajului întîi, se strecura, nepierzîndu-ne o secundă, parcă teleghidată, șoapta lipicioasă a negriciosului. După ce el și deșiratul cotrobăiră după noi în boxa generatorului electric, mai cumsecade izolată fonic și, într-adevăr, vreme de două, trei minute, nu-i mai auzirăm. - Dar poate că vă pune să-i procurați bre, Bruță... Doar ca să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atacul. Își extrase ușurel pumnalul de tablă afară. (Mai târziu, aveam să ne informăm.) Între timp, nu-și abandonă nici strategia primitivă și, turuind, nu neglijă să-și verse și năduful asupra nefericitei Nicoloaice ce-l pusese pe camaradul său negricios să-și crape liniile norocului din podurile palmelor, săpând șanțuri. - N-o vezi, bre, cât e de perversă și infectată, că zici se baricadează, doar ca să nu-i înțepăm noi băutura?! D-asta o scobit-o 58 DANIEL BĂNULESCU un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ar vrea să se căsătorească cu ei". Deșiratului, de surpriză, cât pe ce să-i cadă carcasa tabloului electric pe buba picioarelor. - Cum, hoarcă, să se căsătorească târfele din Guadelupa cu doi gîndaci? Ce-ar cîștiga? Oprindu-se din șontocăit, negriciosul vîrî două unghii sub pântecul șobolanului și se scărpină elegant. Codița mortăciunii se învîrti de două ori pe loc. Apoi se balansă de trei ori către stânga și de patru ori către dreapta. - Bă Chiose abstinent, nu-l știi și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
54 DANIEL BĂNULESCU pe tranșee! Asta, de groaza noastră, vede ea totul în roșu și sparge pavajele!... Sparge-i-s-ar fața de către miliție!... - ...Și încasa-o-ar în bot și de la toți ăi cu roșu pe la caschetă! îi ținu hangul batjocoritor și negriciosul. - Ce te rînjești?... Și de grija noastră, te pomenești că pitește ea sticloanțele, printre blesteme!... Juca-o-ar în călcâie toți plutonierii! Plimba-mi-aș peleul peste coliva ei. Și... - ...Scurge-i-s-ar dintr-un ochi rom, iar dintr-ălălalt țuică! - Corect
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu toții, pe planșeul de beton, cu viteze diferite. Când ne așteptam mai puțin, l-am deslușit, apărut din direcție contrară, și pe cel de-al doilea atacator, ciugulind din grosul vedetelor Optzeciste ca dintr-un pumn de grăunțe. Am încremenit. Negriciosul își târâse botul lui, ca de escavator, pe ciment și încărcase cam jumătate din ei. Curând, i-am zărit pe cei mai marcanți scriitori ai tinerei generații malaxați, apărând și dispărând pe limba și pe buzele atacatorului. Asistam neputincioși. Scârbiți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe lângă asta a prins drag de literatură a învățat în cele două trimestre și în cel pregătitor pentru bacalaureat, ce a mai putut recupera din acei ani. Pentru Stani a fost o revelație acest profesor slăbuț, cu bărbia voluntară și negricios. Cum a fost domnul Vodă la matematici așa îl considera pe domnul Pietreanu la română. Nu că nu erau bune fostele profesoare de literatură, însă le lipsea avântul literar al acestuia, voința de a birui frumos și căutarea lui permanentă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cu haină groasă și pantaloni în dungi. La gjt purta o cravată lată, cu nodul gros, încheiată sub gulerul scrobit. Pe pântec i se vedeau lampasurile ceasului și lanțul cu verigi cizelate pe margini. Nevastă-sa, o femeie mărunțică și negricioasă, cu obrazul supt, se fîsticise în niște foi lungi, abia călcate, neștiind ce să spună mai întu. Fata nu se vedea, dar din odaia alăturată se simțea o răsuflare iute, de om care pândește. 22 Tot Aglaia i-a descurcat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
De afară se auzeau lăutarii, toată curtea se umpluse de oameni, maică-sa o chema să-și întîmpine ginerele, și fata nu mai avu timp să se privească în oglindă. Cârciumarul i se păruse urât și bătrân. Avea o față negricioasă, și gâtul îi înțepenise în strânsoarea gulerului cămășii. Stere își potrivea părul lins pe frunte și șușuia cu Aglaia: - Mă ține! - Nu-i nimic. Îndreaptă-ți haina, vezi că râde lumea de noi, spunea bătrâna în șoaptă. S-adunaseră vecinii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu te-arunci? Ori n-ai marafeți? -Ba am. Îi făcură loc. Gheorghe strânse leii de aramă și-i aruncă în fundul nădragilor. Oacă își perpelea nepăsător tălpile la para focului Prin genunchii sparți ai pantalonilor soldățești i se vedea pielea negricioasă. Dogoarea plăcută u făcea somn. Începu să cânte ca să-și sperie lenea: Foaie verde trei spanace, Fă-mă, Doamne, ce moi face, Fă-mă raza stelelor, Deasupra cazărmilor, Ia patagda, patagda, patagda... Mai scuipă două semințe și o luă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un cuvânt. Erau hămesiți și doriți de lucru bun. Ce-au vrut le-a pus starostele 280 dinainte. De aia-i plăcuse lui Gheorghe să-l slujească. Stăpânul nu se uita la parale; când era de petrecut, petrecea... Un bărbat negricios și gras, cu părul cărunt, se urcase pe scena îngustă. Purta la gât o cravată bogată, cu picățele, strânsă sub bărbie. Negustorii din jur bătură din palme. Era Zavaidoc. Avea o voce plăcută și râdea. Începuse ușurel: Foaie verde tei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]