1,038 matches
-
nucleu. Majoritatea elementelor au un număr diferit de neutroni în atomi diferiți, aceste variante fiind numite izotopi. De exemplu, carbonul are trei izotopi naturali: toți atomii de carbon au șase protoni și majoritatea au șase neutroni, dar 1% au șapte neutroni și un procent foarte mic au opt neutroni. Izotopii nu sunt separați în tabelul periodic: ei sunt mereu grupați, reprezentați împreună, sub același nume. Elementele care nu au niciun izotop stabil, au trecute în tabel masele atomice ale celui mai
Tabelul periodic al elementelor () [Corola-website/Science/299184_a_300513]
-
neutroni în atomi diferiți, aceste variante fiind numite izotopi. De exemplu, carbonul are trei izotopi naturali: toți atomii de carbon au șase protoni și majoritatea au șase neutroni, dar 1% au șapte neutroni și un procent foarte mic au opt neutroni. Izotopii nu sunt separați în tabelul periodic: ei sunt mereu grupați, reprezentați împreună, sub același nume. Elementele care nu au niciun izotop stabil, au trecute în tabel masele atomice ale celui mai stabil izotop, iar în acest caz ele sunt
Tabelul periodic al elementelor () [Corola-website/Science/299184_a_300513]
-
peste 800 °C cu formare de dioxid de carbon. Diamantul este solubil în unele metale ca fier, nichel, cobalt, crom, titan, platină, paladium și alte metale asemănătoare. Pe motivul reactivității reduse (datorată structurii stabile) a suprafeței cristalului, prin iradiere cu neutroni crește gradul lui de duritate. Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) și presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoțire) a diamantului sunt Peridotit și Eclogit sau in vulcani, sunt roci bogate în gaze Kimberlite
Diamant () [Corola-website/Science/303988_a_305317]
-
grup format din trei atomi de hidrogen legați de un atom de carbon, deslușește electronii carbonului, care nu sunt vizibili individual, ci apar ca un roi în jurul unui nucleu masiv și compact format din 12 nucleoni: șase protoni și șase neutroni, strâns legați laolaltă prin forțele nucleare. Mai departe, când un singur nucleon ajunge să umple cadrul, filmul atinge limita a ce era cunoscut în anul 1977: structura nucleonilor, alcătuiți (probabil, pe atunci) din elemente numite quarci, reprezentați convențional prin culori
Powers of Ten () [Corola-website/Science/330427_a_331756]
-
Glenn Seaborg, descoperirea fiind anunțată în data de 17 martie 1950. Pentru a produce californiu, cercetătorii au bombardat o țintă de curiu 242, cu masa de ordinul microgramelor, cu particule alfa de 35 MeV, obținând atomi de californiu 245 și neutroni liberi. Au fost identificați 19 izotopi ai californiului, cu mase atomice cuprinse între 237,062 unități (Cf) până la 256,093 unități (Cf), cei mai stabili fiind Cf cu un timp de înjumătățire de 898 ani, Cf cu un timp de
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
ceilalți izotopi au timpi de înjumătățire mai scurți de 2,7 ani, iar majoritatea chiar mai scurți de 20 minute. Cf se obține prin dezintegrarea beta a Bk, iar majoritatea celorlalți izotopi sunt obținuți prin bombardarea intensă a berkeliului cu neutroni într-un reactor nuclear. Californiul este solubil în acizii minerali și este antrenat de fluoruri și oxalați insolubili Până în prezent au fost obținuți și studiați doar câțiva compuși ai californiului, între care oxidul de californiu (CfO), triclorura de californiu (CfCl
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
este posibil ca acest element să existe în alte zone din univers, existând ipoteza (controversată) a existenței de californiu 254 în supernove . Cf are o radioactivitate foarte intensă și deci este foarte periculos (un microgram poate emit spontan 170 milioane neutroni pe minut) . În octombrie 2006 s-a anunțat că la Dubna, în Rusia, s-a reușit producerea elementului ununoctiu (număr atomic 118, cel mai greu element descoperit vreodată) prin bombardarea unor atomi de californiu 249 cu ioni de calciu 48
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
proprietăți fizice diferite). Cuvântul "izotop" provine din grecescul "isos" (egal) și "topos" (loc). Toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic același număr de electroni, iar nucleele lor au același număr de protoni; ceea ce este diferit reprezintă numărul de neutroni. În nomenclatura științifică, izotopii unui element se scriu prin adăugarea unei cratime între numele elementului și numărul său de masă, astfel: heliu-3, carbon-12, carbon-14, oxigen-18, uraniu-238, iar prescurtat se notează folosind simbolul elementului și numărul de masă în partea stângă
Izotop () [Corola-website/Science/297817_a_299146]
-
sunt cunoscuți. ii radioactivi artificiali, cunoscuți de asemenea ca radioizotopi, au fost produși pentru prima dată în 1933 de fizicienii francezi Marie și Pierre Joliot-Curie. Radioizotopii sunt produși pentru bombardarea naturală găsită a atomilor cu particulele nucleare, de asemenea ca neutronii, electronii, protonii, și particulele alfa, folosind particule acceleratorii. Separarea izotopică se bazează pe diferențele proprietăților fizico-chimice ale izotopilor aceluiași element (efectul izotopic). Efectul izotopic poate consta în diferențe ale punctului de fierbere sau de înghet, presiunii de vapori la o
Izotop () [Corola-website/Science/297817_a_299146]
-
fel ca toriul și plutoniul, uraniul este unul din cele trei elemente fisionabile, însemnând că se poate descompune (scinda) ușor în elemente mai ușoare. În timp ce uraniul-238 (material fertil) prezintă o mică probabilitate de fisiune spontană sau fisiune datorată bombardării cu neutroni rapizi, uraniul-235 și uraniul-233 prezintă o mare probabilitate de fisiune când sunt bombardați cu neutroni lenți. Acest efect generează căldura din reactoarele nucleare, fiind folosită ca sursă de putere și generează materialul fisionabil pentru armele nucleare. Amândouă consecințele se bazează
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
se poate descompune (scinda) ușor în elemente mai ușoare. În timp ce uraniul-238 (material fertil) prezintă o mică probabilitate de fisiune spontană sau fisiune datorată bombardării cu neutroni rapizi, uraniul-235 și uraniul-233 prezintă o mare probabilitate de fisiune când sunt bombardați cu neutroni lenți. Acest efect generează căldura din reactoarele nucleare, fiind folosită ca sursă de putere și generează materialul fisionabil pentru armele nucleare. Amândouă consecințele se bazează pe capacitatea uraniului de a întreține o reacție nucleară în lanț. Uraniul epuizat (uraniul-238) este
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
nuclear sub forma Uraniului Metalic sau a unor compuși chimici. În reactoarele atomice este folosit uraniul ca sursă de energie pentru producerea curentului electric. În reactorul atomic este produsă, de fapt, o explozie atomică controlată, prin intermediul unor bare absorbante de neutroni (conținând bor sau cadmiu) care au rolul de a absorbi neutronii în exces. În toate cazurile se pune problema obținerii, fie a uraniului, fie a unor săruri ale acestuia de puritate nucleară. Impuritățile (chiar urme, de exemplu, bor, element cu
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
reactoarele atomice este folosit uraniul ca sursă de energie pentru producerea curentului electric. În reactorul atomic este produsă, de fapt, o explozie atomică controlată, prin intermediul unor bare absorbante de neutroni (conținând bor sau cadmiu) care au rolul de a absorbi neutronii în exces. În toate cazurile se pune problema obținerii, fie a uraniului, fie a unor săruri ale acestuia de puritate nucleară. Impuritățile (chiar urme, de exemplu, bor, element cu secțiune de captură foarte mare) pot duce la deranjamente grave, din cauza
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
folosit pentru prima dată de Marie Curie. Pentru a se înțelege fenomenul de radioactivitate trebuie pornit de la structura atomului, care are în centru un nucleu în jurul căruia orbitează electronii. Nucleul este format din particule încărcate pozitiv protoni și particule neutre neutroni, denumite generic nucleoni. Toți atomii unui element chimic au același număr de protoni, dar pot avea numere diferite de neutroni. În funcție de numărul de nucleoni elementul chimic are mai multe specii numite izotopi. În interiorul nucleului acționează două tipuri de forțe: forța
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
are în centru un nucleu în jurul căruia orbitează electronii. Nucleul este format din particule încărcate pozitiv protoni și particule neutre neutroni, denumite generic nucleoni. Toți atomii unui element chimic au același număr de protoni, dar pot avea numere diferite de neutroni. În funcție de numărul de nucleoni elementul chimic are mai multe specii numite izotopi. În interiorul nucleului acționează două tipuri de forțe: forța de respingere dintre protoni (de natură electrică) și forța de atracție dintre nucleoni (de natură nucleară). Când cele două forțe
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
numite izotopi. În interiorul nucleului acționează două tipuri de forțe: forța de respingere dintre protoni (de natură electrică) și forța de atracție dintre nucleoni (de natură nucleară). Când cele două forțe sunt în echilibru izotopul este stabil. Pentru nucleele care conțin neutroni în exces cele două forțe nu mai sunt în echilibru, iar izotopul este instabil și se dezintegrează spontan prin emisie de radiații. Spre exemplu izotopul Bi are 83 de protoni și 126 neutroni și este un izotop stabil. Izotopul Bi
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
izotopul este stabil. Pentru nucleele care conțin neutroni în exces cele două forțe nu mai sunt în echilibru, iar izotopul este instabil și se dezintegrează spontan prin emisie de radiații. Spre exemplu izotopul Bi are 83 de protoni și 126 neutroni și este un izotop stabil. Izotopul Bi are doi neutroni în plus și este instabil. Pentru a atinge stabilitatea nucleul Bi emite o particulă alfa. Acești izotopi sunt radioactivi. a naturală a fost descoperită în 1896 de Henri Becquerel, pe când
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
cele două forțe nu mai sunt în echilibru, iar izotopul este instabil și se dezintegrează spontan prin emisie de radiații. Spre exemplu izotopul Bi are 83 de protoni și 126 neutroni și este un izotop stabil. Izotopul Bi are doi neutroni în plus și este instabil. Pentru a atinge stabilitatea nucleul Bi emite o particulă alfa. Acești izotopi sunt radioactivi. a naturală a fost descoperită în 1896 de Henri Becquerel, pe când studia luminescența unor săruri ale uraniului. În 1898, soții Marie
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
fiind egală cu masa nucleului inițial. Izotopii uraniului se transformă prin procesul dezintegrării spontane: Acest fenomen are loc la nucleii cu un număr mic de protoni. He → He + n B → Be + p In acest caz în loc de emisiune de protoni sau neutroni, are loc o emisiune de nuclei mari atomici: Acest fenomen are loc în cazul unei emisiuni intense de protoni, ca de exemplu în cazul fierului când doi protoni colidează simultan cu nucleul, fiind posibilă chiar emisiunea simultană a 2 protoni
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
intense de protoni, ca de exemplu în cazul fierului când doi protoni colidează simultan cu nucleul, fiind posibilă chiar emisiunea simultană a 2 protoni. Fe → Cr + 2 p In acest caz în nucleul atomic se produce o transformare a unui neutron într-un proton însoțită de emisiunea unui electron cu energie mare, numărul atomic crescând cu o unitate. formula 6 In acest caz un proton din nucleu se transformă într-un neutron și un pozitron încărcat cu energie, numărul atomic micșorându-se
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
caz în nucleul atomic se produce o transformare a unui neutron într-un proton însoțită de emisiunea unui electron cu energie mare, numărul atomic crescând cu o unitate. formula 6 In acest caz un proton din nucleu se transformă într-un neutron și un pozitron încărcat cu energie, numărul atomic micșorându-se cu o unitate. l: formula 7 Mai există o posibilitate de transformare a unui proton în neutron prin captare de electroni. Se produce când nucleii atomici, după o dezintegrare, sunt încărcați
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
o unitate. formula 6 In acest caz un proton din nucleu se transformă într-un neutron și un pozitron încărcat cu energie, numărul atomic micșorându-se cu o unitate. l: formula 7 Mai există o posibilitate de transformare a unui proton în neutron prin captare de electroni. Se produce când nucleii atomici, după o dezintegrare, sunt încărcați cu energie mare, radiațiile γ fiind unde electromagnetice de înaltă frecvență. Această emisiune nu produce transformări ale protonilor sau neutronilor nucleari, ci numai în cazul emisiilor
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
de transformare a unui proton în neutron prin captare de electroni. Se produce când nucleii atomici, după o dezintegrare, sunt încărcați cu energie mare, radiațiile γ fiind unde electromagnetice de înaltă frecvență. Această emisiune nu produce transformări ale protonilor sau neutronilor nucleari, ci numai în cazul emisiilor α și β, ca de exemplu: formula 9 Dezintegrarea alfa este procesul prin care din nucleul atomic se emite o particulă alfa (doi protoni și doi neutroni), cu apariția unui atom având numărul atomic diminuat
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
Această emisiune nu produce transformări ale protonilor sau neutronilor nucleari, ci numai în cazul emisiilor α și β, ca de exemplu: formula 9 Dezintegrarea alfa este procesul prin care din nucleul atomic se emite o particulă alfa (doi protoni și doi neutroni), cu apariția unui atom având numărul atomic diminuat cu 2 și numărul de masă diminuat cu 4. U →Th + He Dezintegrarea beta este procesul prin care nucleul atomic emite particule beta (electron sau pozitron) pentru a obține număul optim de
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
unui atom având numărul atomic diminuat cu 2 și numărul de masă diminuat cu 4. U →Th + He Dezintegrarea beta este procesul prin care nucleul atomic emite particule beta (electron sau pozitron) pentru a obține număul optim de protoni și neutroni. Există două tipuri de dezintegrare beta: beta minus (β-) când se emite un electron și beta plus (β+) când se emite un pozitron. La dezintegrarea beta minus se mai emite ș o particulă antineutrino în timp ce la dezintegrarea beta plus se
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]