693 matches
-
s-ar arunca asupra noastră cu înverșunare sporită; acum, când victoria nu ne mai poate aparține, printr-o hotărâre irevocabilă a Cerului care le cârmuiește pe toate, trebuie să încercăm să obținem cele mai bune condiții cu putință. Adică viețile nevătămate pentru noi, pentru soțiile noastre, pentru copiii noștri; punerea la adăpost a bunurilor noastre, a ogoarelor noastre, a caselor, a animalelor noastre; dreptul pentru fiecare dintre noi de a continua să trăiască în Granada, potrivit religiei lui Dumnezeu și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Îl întâlnisem deja la începutul anului ca să-i transmit mesajul de pace al sultanului; de data asta, stăpânul din Fès voia să-l înștiințeze pe Șchiop că portughezii avuseseră mai mulți morți decât noi și că suveranul era teafăr și nevătămat, din voia Celui-Prea-Înalt. Când l-am întâlnit, Șchiopul începuse asediul Agadirului, iar oamenii săi clocoteau de entuziasm. Mulți erau învățăcei veniți din toate colțurile Maghrebului, care tânjeau după jertfă așa cum ar fi tânjit după o misterioasă logodnică. După trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Fiica mea mi s-a părut la fel de frumoasă ca maică-sa, și la fel de albă. I-am dat numele de Hayat, Viață, neavând pentru ea, ca de altfel pentru toată familia mea, dorință mai scumpă decât de a o vedea ieșind nevătămată din dezmățul ucigaș din Cairo, în care se înfruntau două imperii, unul îmbătat de triumf, celălalt încăpățânându-se să nu moară. Pe străzi, bătălia continua. Otomanii, redeveniți stăpâni peste majoritatea cartierelor de la periferie, încercau să ajungă în centrul orașului, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
direcția lui, fără ca totuși să-l nimerească. — Veșmântul Vostru alb e prea vizibil, Sanctitate! îi spuse însoțitorul său, grăbindu-se să-l acopere cu propria sa mantie, de culoare mov, mai puțin vizibilă. Sfântul Părinte ajunse la castel teafăr și nevătămat, dar epuizat, plin de praf, cu un aer rătăcit, cu chipul descompus. Porunci să fie coborâte grilajele mobile din fier pentru a interzice accesul în fortăreață, apoi se închise singur în apartamentele sale ca să se roage, poate și ca să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dădea puținul pe care-l putea oferi Pannonia pe timp de iarnă. „Mâncare bună pentru pui“, protestau soldații, care se indignaseră când aflaseră că tribunul Rubellius Glaucus nu fusese în stare să-și aducă în castru toți soldații, vii și nevătămați. Glaucus îi arătă lui Antonius scaunul de lângă el. — Cei curajoși să se așeze lângă cei proști, spuse pe un ton neutru. Poate că o parte din virtuțile tale militare îmi vor fi de folos. Antonius se așeză fără să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Își aminti că nu făcuse nimic să-l ajute. Disperat, o luase la fugă de-a lungul malului, scrutând apa, închipuindu-și că prietenul lui fusese atacat de peștii răpitori. Îl văzu însă la câteva mile în josul apei, viu și nevătămat. Când se așezase lângă Salix, care îi zâmbea epuizat, Valerius se simțise copleșit de rușine. De atunci, sentimentul acela îl însoțise mereu, zi de zi, an după an, și dispăruse abia când hotărâse să-l ajute pe Titus. Și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de fratele său... — Vorbești despre castrapila? — Da... asta e. — În ce parte sunt îndreptate vârfurile lor? Încearcă să-ți amintești. — Spre vârful colinei. — Prin urmare, cei care încearcă să coboare se înfig în ele, pe când cei care urcă pot trece nevătămați. Da, așa-i. În vârful colinei este o fortificație? Sunt mașini de război? — Nu, e doar o palisadă. Cei de acolo vor trebui să lupte cu armele pe care le au în mână. Dar câți asediatori vor fi? — Mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în agonie, cu ochii injectați. Îndreptă încet lama spre gâtul lui, abia atingându-l. Privi spre arenă. Nimeni nu mai lupta. Își văzu tovarășii uciși. Îl văzu pe trac clătinându-se, plin de sânge, dar viu. Marcus era în picioare, nevătămat. Se rezemase de o ballista și-și pusese capul pe brațe. Socrates zăcea cu fața în sus, cu intestinele revărsate în nisip, și privea cerul fără să-l vadă. Se uită din nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dea o casă și cele de trebuință pentru a trăi. Se întoarse spre Allius Cerpicus. — Mâine sunt calendele lui decembrie. După sărbătoarea Saturnaliilor, vom fi la porțile Romei. Mai e ceva. Allius Cerpicus luă însemnele care îi îngăduiau să ajungă nevătămat în tabăra vitelliană. Își drese din nou glasul. — Ceva care te privește personal, îmi închipui. — Fratele meu? — Fratele tău, Orpheus, secutor-ul. O clipă, lui Antonius i se tăie respirația. Și-l închipui pe Valerius zăcând în arenă, plin de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-o pe Alexis Colby. Gata cu doamna drăguță. Apoi am început să analizez tristul înveliș al Planetei plutitoare și tot entuziasmul m-a părăsit pentru a fi înlocuit de furie. Instalația mai avea o șansă; jumătatea de sus scăpase practic nevătămată, iar partea de jos, cu panourile, putea fi reparată destul de ușor. Idem și pentru plasa de sârmă. Dar nu munca pe care aveam să o fac mă supăra, ci tristețea că, în urmă cu numai câteva săptămâni, o agățasem, imaculată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o oarecare usturime, Întrucît era la curent cu faima de donjuan a industriașului și cu apetitul său vorace pentru deliciile sexului femeiesc fără deosebire de clasă ori de condiție socială, privință În care numai minunata lui soție părea să rămînă nevătămată. — Tocmai Îi spuneam mamei tale cît de mult Îți place noul tău colegiu. La despărțire, don Ricardo le făcu cu ochiul și se Îndepărtă rîzÎnd cu poftă. Pe tot drumul de Întoarcere, mama lui rămase tăcută, evident jignită de spusele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
coniacul și oboseala izbutiseră, În sfîrșit, s-o adoarmă. Fermín o ținea blînd, mîngîindu-i părul, acoperit de bandaje, cataplasme și feșe. Chipul său vădea o stîlceală ce durea numai cînd te uitai la el și din care se ridicau năsoiul nevătămat, două urechi ca niște antene de releu și niște ochi de șoricel abătut. ZÎmbetul edentat și brăzdat de tăieturi era triumfător și ne primi ridicîndu-și mîna dreaptă cu semnul victoriei. — Cum te simți, Fermín? am Întrebat. — Cu douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Pitagora, și Einstein (câteodată apăreau și Kant și Hegel, Însoțiți de Marx) Își contopeau trăsăturile Într-una singură, dând naștere unui chip strălucitor... Sfârșitul era Întotdeauna un imn apoteotic. După numeroase plecări și Întoarceri, iată că stomatologul ajungea viu și nevătămat (oare totuși cum de nu l-a călcat niciodată un autovehicul, cum de nu s-a rătăcit sau n-a picat În vreo gură de canal deschis?) În patul lui... Sau cum de, hălăduind pe străzi, căzut pradă unor halucinații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
legată tot de Bikinski. „Poate din neatenție l-a călcat vreo mașină sau vreun tren de marfă...” Bătând orașul În lung și-n lat, pictorul era predispus la accidente. Chiar era și de mirare că până acum rămăsese viu și nevătămat. Noimann Îl prevenise de atâtea ori. Îl luase cu binișorul, sfătuindu-l să nu meargă cu capu-n nori pe mijlocul șoselei. Dar pictorul era Încăpățânat din fire. Agățându-și reclamele de haine, mergea bodogănind de unul singur, apostrofându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
UNIVERSAL - Extra Free Nou % 25 gratuit”, care avea un efect mortal asupra „muștelor, gândacilor, viermilor și tuturor paraziților”. Noimann Îl Încercase probabil pe propria sa piele. După cum Încercase să se folosească și de spray paralizant. Și iată-l viu și nevătămat. Kiltox-ul nu avusese asupra lui nici un efect. Aceasta era poate o dovadă că nu coborâse Încă la stadiul de gânganie, chiar dacă Îi apăreau În fața ochilor tot felul de litere metamorfozate În viespi, muște, coropișnițe, gândaci de bucătărie sau chiar viermi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câte una, din grămadă, intrară rând pe rând În gura deschisă Într-un rânjet a jonglerului, dispărând În bezna din lăuntru, În timp ce cărțile de joc, care vuiau Într-un vârtej nebun sosit din haos, Îl aduseră pe inginer viu și nevătămat la locul lui pe scaun. Inițial lipsea doar mâna stângă. Dar apăru și ea, plutind, de undeva dintre tufișuri. Și aceasta a fost doar prima Încercare. Bikinski nu se lăsă Însă intimidat cu una, cu două. „Chestii din astea am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
agresivitatea care zace În ei și abia apoi de cea a oamenilor mari. În Încercuirea de la sfârșitul lui noiembrie ’42 deja nici unul dintre voi nu-și mai amintea de copilul nebun de pe malul Donețului. Iată-vă scăpați cu toții vii și nevătămați (ba poate vătămați!), stând aici, la căldură, lângă cazanul În care fierbe boasca de corcodușe și struguri a lui nea Anton, fostul Infanterist. În ce fel ați fi putut voi să determinați ca acele lucruri Îngrozitoare să nu se Întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
deasupra străzii. Meeks trase chiar în dreptul barierei și se dădu jos din mașină. Mal se înălță pe vârfurile picioarelor și văzu o casă frumoasă, în stil spaniol, învăluită de flăcări. Mafiotul numărul unu din L.A. era pe gazon, teafăr și nevătămat, și țipa la un ofițer în uniformă. Curioșii blocaseră strada, trotuarul și peluzele învecinate. Mal se uită după Meeks, dar nu-l văzu nicăieri. Se întoarse și se ciupi -iată-l pe tovarășul lui din ancheta pentru marele juriu, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în mreje cu umbreluțele lor, cu ochii lor mari și accesele de leșin, bine studiate și programate. PC le-a rezistat cu stoicism, le-a ținut la distanță pe toate și le-a dus înapoi la însoțitoarele lor dezamăgitor de nevătămate. Când cabala pețitului era pe punctul de a căpăta accente neplăcute și chiar nesănătoase pentru Augustus, acesta o întâlni pe Charlotte Lane. Dacă n-a fost dragoste la prima vedere, a fost măcar admirație. A remarcat-o cum a sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tău să nu tresar, în ochii tăi să nu mă scald, La pieptul tău rotund și cald, Când mă chemai? Cum de n-am ars ca un chibrit, Cînd te-am atins, când te-am iubit? Cum de-am scăpat nevătămat, De trupul tău înfometat, Când mă iubeai? Condeiul cum de s-a oprit, în noaptea când te-am întâlnit, Când tomuri meritai să-ți scriu, Prin păru ți moale argintiu, Fiind pierdut? Acum când anii se-mbulzesc, Să ne despartă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Opriră În dreptul măturilor și unul dintre ei, cel scund, se repezi după plasă. O legară de cadrul unei biciclete, după care o porniră din nou. Când ajunseră În Rudărie, descălecară și-și umplură buzunarele cu pietre: nimeni nu putea trece nevătămat dacă nu se lupta cu câinii rudarilor. Mulți, mari, nemâncați, stăteau trântiți În praful din mijlocul drumului și abia așteptau ca vreun străin să le calce locurile. Dacă acela nu s-ar fi apărat cu un băț ori cu pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
așteptarea unui investitor serios și cu posibilități financiare solide - că a născocit o mașinărie de tundere automată a ovinelor: oaia intră printr-o deschidere a utilajului, plină de lână cu scaieți și ciulini, și iese pe partea cealaltă, cheală și nevătămată, iar lâna e scuipată (expresia aparține inventatorului) printr-un horn special, gata descornăcită și dărăcită; soldatul Armeanu, fiu al satului, suflet poetic și sensibil, membru activ al Cenaclului inițiat și coordonat de omul de spirit și artă Marin Foiște, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
petrecu haina peste umeri. După ce se pieptănă și-și clăti gura, Hanbei trecu în camera de primire, unde Kumataro și ceilalți doi musafiri se așezaseră deja și-l așteptau în liniște. Răspunse la salutările lor cu adâncă emoție: — A, ești nevătămat! Și se așeză, apucând mâinile lui Kanbei. Îmi făcusem griji. — Nu te îngrijora din pricina mea; după cum vezi, sunt bine sănătos, răspunse Kanbei. Mă bucur că ai scăpat. Văd că ți-aum dat emoții. Îmi pare rău. — Oricum, cerul ne-a binecuvântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oamenii repetară de șase ori același sistem de atacuri violente și retrageri, până se adunară patru sute treizeci și șapte de capete. La apropierea înserării, numărul apărătorilor se redusese vizibil, iar cei rămași erau acoperiți de răni. Aproape nimeni nu scăpase nevătămat. Din copacii aprinși care înconjurau castelul țâșneau în sus flăcări, vuind. Dușmanii începuseră deja să năvălească în fortăreață din toate direcțiile. Fără a clipi, Nobumori privea, de deasupra porții, ultimele clipe ale fiecărui luptător de-al său. — Stăpâne! Stăpâne! Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
singur pluton și se repezi spre interior. Astfel, războinicii clanului Akechi care se urcaseră pe pod ajunseră blocați din ambele părți. Înjunghiate și tăiate, trupurile lor cădeau unele peste altele. Când oamenii din templul exterior văzură că Nobunaga era încă nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]